Connect with us

INTERNAȚIONAL

Ucraina anunţă că a prevenit un atac cibernetic ce viza reprezentanţa diplomatică a unui stat NATO

Published

on

Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunţat marţi că a prevenit un atac cibernetic ce viza ambasada din Kiev a unui stat membru NATO, fără să specifice despre ce ţară este vorba, relatează marţi agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Autorii atacului cibernetic au încercat să lanseze atacul folosind sisteme informatice ale unei instituţii de stat subordonate Ministerului ucrainean al Sănătăţii. SBU a mai informat că pe baza rezultatelor inspecţiei, conducerea Ministerului Sănătăţii a luat decizia demiterii directorului general al instituţiei de stat afectate. Acesta a fost declarat drept suspect.

Autorităţile ucrainene nu au precizat ce ţară membră NATO a fost vizată.

Citiți și: Jens Stoltenberg: Un atac cibernetic de proprorții ar putea determina NATO să activeze mecanismul de apărare colectivă

La 16 martie, generalul Curtis Scaparrotti, comandantul forţelor aliate în Europa, declara că Alianța Nord-Atlantică are în vedere elaborarea unei definții clare de război cibernetic pentru a putea răspunde militar la un eventual atac împotriva infrastructurilor.

Statele „lucrează în prezent la o definiţie a ceea ce ar putea declanşa Articolul 5” al Tratatului fondator al Alianţei, care garantează răspunsul comun al tuturor membrilor organizaţiei la un atac asupra oricăruia dintre ei, a declarat recent generalul Curtis Scaparrotti, în cadrul unei comisii a Senatului american.

Dacă statele membre NATO vor cădea de acord cu privire la o definiție, vor putea lua mai repede măsuri de contracarare.

NATO consideră din 2016 spaţiul cibernetic drept “domeniu operaţional”. În consecinţă, „un atac cibernetic poate declanşa Articolul 5” al Tratatului fondator al Alianţei, a indicat în luna noiembrie secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

 

.

MAREA BRITANIE

Regatul Unit, prima țară care aprobă un vaccin bivalent anti-COVID dezvoltat de Moderna

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Regatul Unit a devenit prima țară care a aprobat un vaccin bivalent, dezvoltat de Moderna, care atacă atât virusul SARS-CoV-2 original, cât și varianta mai nouă Omicron, informează BBC.

Vaccinul îmbunătățit ar trebui să fie disponibil ca rapel de toamnă și să ofere o protecție mai bună împotriva noilor variante ale SARS-CoV-2. Tuturor persoanelor de peste 50 de ani și celor din grupurile cu risc ridicat li se va oferi o formă de rapel începând de luna viitoare.

Moderna a declarat că ar putea furniza doze în următoarele câteva săptămâni, dar nu a fost încă anunțat cine anume le va primi.

Vaccinurile originale utilizate în pandemie au fost concepute pentru a antrena organismul să lupte împotriva primei forme a virusului care a apărut în orașul Wuhan, din China, la sfârșitul anului 2019.

De atunci, virusul SARS-CoV-2 a suferit mutații substanțiale, apărând un flux de noi variante care pot evita unele dintre mecanismele de apărare a sistemului nostru imunitar. Acestea au provocat valuri mari de cazuri în întreaga lume.

Vaccinul Moderna vizează atât tulpina originală, cât și prima variantă Omicron (BA.1), care a apărut iarna trecută. Acesta este cunoscut ca un vaccin bivalent, deoarece vizează două forme de SARS-CoV-2.

Agenția de Reglementare a Medicamentelor și Produselor de Sănătate din Marea Britanie a analizat dovezile și a acordat vaccinului aprobarea pentru utilizarea la adulți.

„Prima generație de vaccinuri Covid-19 utilizate în Marea Britanie continuă să ofere o protecție importantă împotriva bolii și să salveze vieți. Ceea ce ne oferă acest vaccin bivalent este o unealtă perfecționată în arsenalul nostru pentru a ne ajuta să ne protejăm împotriva acestei boli pe măsură ce virusul continuă să evolueze”, a declarat dr. June Raine, directorul executiv al autorității de reglementare.

Rezultatele experimentelor efectuate pe 437 de persoane au arătat că vaccinul actualizat este sigur și oferă o protecție imunitară mai bună împotriva variantelor mai noi.

Nivelurile de anticorpi capabili să se atașeze la și să dezactiveze Omicron (BA.1) au fost mai ridicate la persoanele cărora li s-a administrat noul vaccin. Testele împotriva variantelor mai recente ale Omicron (BA.4 și BA.5), care provoacă actualul val din Marea Britanie, au arătat, de asemenea, niveluri mai ridicate de protecție cu vaccinul actualizat.

Cu toate acestea, deși există o protecție mai bună împotriva variantelor cunoscute, nu se știe cu ce ne vom confrunta în lunile următoare și nici cât de bine va funcționa vaccinul actualizat.

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Iranul va răspunde până la miezul nopții coordonatorului UE cu privire la textul final al proiectului de acord nuclear revitalizat

Published

on

© European Union

Iranul va răspunde până luni la miezul nopții de 15 august coordonatorului UE, Enrique Mora, cu privire la textul final al proiectului de acord nuclear al Planului Comun de Acțiune Cuprinzător (JCPOA) propus săptămâna trecută, a declarat luni ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian, relatează France Presse, preluat de Agerpres.

„Vom prezenta coordonatorului UE opinia noastră finală cu privire la problemele rămase, în format scris, până la ora 12:00 [ora Teheranului] din această seară, iar apoi vom aștepta să vedem ce feedback și ce reacție vom primi. Dacă reacția SUA sunt realiste și flexibile, vom ajunge la un acord, dar dacă Washingtonul nu dă dovadă de flexibilitate, va trebui să continuăm negocierile”, a declarat Amir-Abdollahian, citat de agenția de presă Fars.

Afirmând că Iranul lucrează în mod specific la trei chestiuni cu partea americană, Amir-Abdollahian a declarat: „Vom anunța cele mai recente comentarii în zilele următoare.” „Le-am spus clar americanilor că, dacă punctele noastre de vedere în această chestiune, care sunt opinii rezonabile, sunt garantate, suntem pregătiți să intrăm în etapa de anunțare a acordului și să realizăm încheierea în prezența miniștrilor de externe la Viena”, a precizat șeful diplomației iraniene. Teheranul are un plan B în cazul în care negocierile nu reușesc să relanseze acordul nuclear, a adăugat acesta.

Iranul și părțile rămase în JCPOA – Rusia, China, Franța, Marea Britanie și Germania – au avut mai multe runde de negocieri în capitala austriacă Viena începând din aprilie anul trecut pentru a revigora acordul, care a fost abandonat de fostul președinte american Donald Trump în mai 2018.

Prin renunțarea la acord, Trump a restabilit sancțiunile împotriva Iranului ca parte a ceea ce el a numit campania de „presiune maximă” împotriva țării. Aceste sancțiuni sunt aplicate până în prezent și de administrația Biden, chiar dacă aceasta a recunoscut în repetate rânduri că politica a fost o greșeală și un eșec.

Iranul și SUA au încheiat două zile de discuții indirecte, mediate de Uniunea Europeană, în capitala Qatarului, Doha, la sfârșitul lunii iulie, în încercarea de a ieși din impasul în care se află relansarea JCPOA. Aceste discuții nu au reușit, de asemenea, să producă niciun rezultat tangibil din cauza cererilor excesive ale SUA.

După mai multe luni de impas, discuțiile de la Viena au fost reluate în urmă cu aproape două săptămâni, la 4 august, în timp ce negocierile la nivel de experți au avut loc între Iran și grupul de țări P4+1.

Șeful politicii externe a UE și coordonatorul negocierilor, Josep Borrell, a declarat la 8 august că un proiect de 25 de pagini a fost transmis capitalelor implicate pentru a lua decizii privind acceptarea acestuia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Borrell, proiectul este un „text final” care avea nevoie de un răspuns afirmativ sau negativ din partea tuturor participanților, întrucât nu mai exista „niciun spațiu pentru negocieri”.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că Statele Unite sunt pregătite să „încheie rapid o înțelegere” pentru a relansa acordul din 2015 pe baza propunerilor UE.

Purtătorul de cuvânt a declarat, însă, că Washingtonul va aștepta să vadă dacă „acțiunile Teheranului sunt pe măsura vorbelor”, după semnalele repetate că oficialii iranieni ar putea aproba acordul.

Până acum, Iranul a declarat că ia în considerare proiectul pe fondul unor „discuții mai cuprinzătoare la Teheran”.

„Vom avea nevoie de mai multe discuții dacă Washingtonul nu va da dovadă de flexibilitate pentru rezolvarea problemelor rămase…. La fel ca Washingtonul, avem propriul nostru plan B dacă discuțiile eșuează”, a declarat Amir-Abdollahian la 15 august.

Însă, Enrique Mora, principalul negociator al Uniunii Europene, a declarat că este „absolut” optimist în ceea ce privește progresul negocierilor.

Iranul a încheiat Planul Comun de Acțiune Cuprinzător (JCPOA) în 2015 cu Statele Unite, Franța, Germania, Marea Britanie, Rusia și China. În cadrul acestui acord, Iranul a acceptat să își limiteze îmbogățirea uraniului sub supravegherea inspectorilor ONU în schimbul ridicării sancțiunilor economice.

Continue Reading

INDIA

Narendra Modi: India trebuie să se transforme într-o țară dezvoltată în 25 de ani, cu politici pentru a susține producția internă, apărarea și tehnologia digitală

Published

on

© Narendra Modi / Facebook

Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat, într-un discurs rostit luni cu ocazia zilei naţionale, că India va urmări să se transforme într-o ţară dezvoltată în 25 de ani, cu politici pentru a susţine puternic producţia internă, apărarea şi tehnologia digitală.

Premierul a făcut această promisiune în timp ce se adresa națiunii cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a independenței Indiei de sub dominația britanică, potrivit Aljazeera.

„Trebuie să transformăm India într-o ţară dezvoltată în următorii 25 de ani. Este o rezoluție importantă și ar trebui să lucrăm la ea cu toată puterea noastră”, a spus Modi, în vârstă de 71 de ani, purtând un turban în culorile drapelului indian, în discursul său de 75 de minute în hindi, scrie Agerpres

Mai mult, Modi a declarat că viziunea lumii asupra Indiei se schimbă și că lumea se uită spre această țară pentru a ajuta la rezolvarea problemelor globale.

El a declarat că India va fi ghidată de idealurile de autosuficiență și de spiritul parteneriatului internațional pentru a atinge excelența în știință și tehnologie, pentru a crea industrii și pentru a atinge securitatea alimentară și energetică.

De asemenea, premierul indian a precizat că miliarde de dolari în investiții au fost investite în țară, transformând-o într-un centru de producție.

Eforturile Indiei au lansat-o deja în rândul țărilor fruntașe în domeniul tehnologiei informației, al farmaciei, al științei spațiale și al energiei nucleare civile.

India este a şasea cea mai mare economie din lume şi este de aşteptat să crească cu peste 7% în anul fiscal curent ce se încheie în martie 2023 – cel mai rapid dintre marile economii.

Mulţi experţi spun că economia Indiei s-ar putea extinde pentru a deveni a treia cea mai mare din lume până în 2050 după Statele Unite şi China, deşi venitul pe cap de locuitor, în prezent în jur de 2.100 USD, poate rămâne scăzut în comparaţie cu multe ţări.

Cu aproximativ 1,4 miliarde de locuitori, India este de aşteptat să depăşească China ca cea mai populată ţară din lume anul viitor.

Ţări precum Statele Unite văd deja India ca o viitoare provocare faţă de influenţa dominantă a Chinei în Asia şi dincolo de ea.

Preşedintele american Joe Biden a felicitat duminică India pentru ziua sa naţională şi a spus că Statele Unite şi India sunt „parteneri indispensabili” care trebuie să continue să lucreze împreună pentru a aborda provocările globale în anii următori.

Continue Reading

Facebook

MAREA BRITANIE1 hour ago

Regatul Unit, prima țară care aprobă un vaccin bivalent anti-COVID dezvoltat de Moderna

ROMÂNIA2 hours ago

Lucian Bode: România contribuie consistent la securitatea UE, de aceea aderarea țării noastre la spațiul Schengen reprezintă o „urmare firească”

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Iranul va răspunde până la miezul nopții coordonatorului UE cu privire la textul final al proiectului de acord nuclear revitalizat

INDIA5 hours ago

Narendra Modi: India trebuie să se transforme într-o țară dezvoltată în 25 de ani, cu politici pentru a susține producția internă, apărarea și tehnologia digitală

U.E.6 hours ago

EFFIS: 2022 ar putea stabili un record la incendiile de vegetație în UE. România, Spania și Portugalia, printre țările cele mai afectate de secetă

INDIA6 hours ago

La cea de-a 75-a aniversare a independenței Indiei, Joe Biden susține că această țară este un „partener indispensabil” pentru SUA

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Din 2023, vom face un efort pentru a crește bugetul Apărării de la 2% din PIB la 2,5%

ROMÂNIA7 hours ago

Ministrul Apărării, convins că anul viitor Forțele Navale Române vor fi mai bine echipate la nivelul provocărilor de securitate actuale și viitoare

ROMÂNIA8 hours ago

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Marinei Române: Îi felicit pentru profesionalism și dăruire pe toți marinarii care și-au legat destinele de mările și oceanele lumii

ROMÂNIA8 hours ago

Nicolae Ciucă, de Ziua Marinei: Conflictul din apropierea granițelor subliniază necesitatea unei armate moderne, dotată cu echipamente de ultimă generație

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Din 2023, vom face un efort pentru a crește bugetul Apărării de la 2% din PIB la 2,5%

ROMÂNIA4 days ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA5 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA2 weeks ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

Team2Share

Trending