Ucraina urmărește să ceară Rusiei despăgubiri de război în valoare de peste 300 miliarde de dolari

Ucraina urmăreşte să ceară Rusiei despăgubiri de război în valoare de peste 300 miliarde de dolari, potrivit unei declaraţii a ministrul justiţiei ucrainean, Denis Maliuska, citată vineri de DPA, potrivit Agerpres.

Kievul doreşte adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea Generală a ONU care să stabilească un mecanism internaţional de compensare, a declarat Maliuska grupului media german Funke în comentarii publicate vineri. 

În timp ce daunele provocate infrastructurii ucrainene de invazia rusă sunt estimate la valori ce depăşesc suma menţionată ca reparaţii de Maliuska, cifra de 300 miliarde de dolari reprezintă valoarea totală a activelor pe care Banca Naţională a Rusiei le deţine în ţările membre ale Grupului celor şapte state cele mai industrializate din lume (SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie) şi care au fost îngheţate în baza sancţiunilor impuse Moscovei ca urmare a invaziei în Ucraina.

Pe lângă accesul la fondurile îngheţate ale statului rus, Maliuska a declarat că Ucraina doreşte totodată confiscarea activelor din străinătate ale companiilor de stat ruseşti şi ale proprietăţilor de la oligarhii ruşi.

Separat, potrivit dpa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că trupele ucrainene au recucerit de la începutul lunii septembrie peste 1.000 de kilometri pătraţi de teritoriu ocupat anterior de forţele ruse în urma invaziei.

„În cursul operaţiunilor de apărare în curs de desfăşurare, eroii noştri au eliberat deja zeci de aşezări. În total, peste 1.000 de kilometri pătraţi din teritoriul nostru au fost eliberaţi de la 1 septembrie”, a spus Zelenski în discursul său de joi seara.

Anterior, Volodimir Zelenski confirmase că forţele ucrainene au preluat controlul asupra oraşului Balakliia, în regiunea Harkov, un alt indiciu că această contraofensivă împotriva trupelor ruse progresează din estul ţării.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare