Ucraina va primi asistență umanitară suplimentară în valoare de 368 milioane de dolari din partea SUA, a anunțat, sâmbătă, secretarul de stat Antony Blinken.
„Am anunțat că Statele Unite oferă aproape 368 milioane de dolari în asistență umanitară suplimentară pentru a-i sprijini pe cei afectați de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Până în prezent, peste 11 milioane de persoane – mai mult de un sfert din populația Ucrainei – au fost forțate să își părăsească locuințele din cauza războiului nejustificat al Rusiei, în timp ce 15,7 milioane de persoane au nevoie de asistență”, a transmis Antony Blinken.
De la începutul războiului la scară largă al președintelui Putin, în februarie, Statele Unite au oferit peste 1,28 miliarde de dolari sub formă de asistență umanitară pentru a face față acestei crize, fiind și cel mai mare donator de asistență umanitară pentru Ucraina provenind dintr-o singură țară.
Această finanțare suplimentară, care include aproape 288 de milioane de dolari prin intermediul Departamentului de Stat și peste 80 de milioane de dolari prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), va furniza alimente, apă potabilă, asistență în numerar, protecție, adăposturi accesibile, asistență medicală de urgență, logistică și coordonare umanitară.
În context, șeful diplomației americane a solicitat Rusiei „să pună capăt imediat ostilităților, să faciliteze accesul umanitar neîngrădit în Ucraina și să permită o circulație sigură susținută pentru cei care încearcă să fugă către un loc sigur”.
Totodată, Blinken i-a felicitat pe aliații și partenerii care i-au primit pe cei care fug din calea războiului și a salutat decizia Uniunii Europene de a extinde statutul de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni, acordându-le autorizație de muncă și acces la locuințe și alte servicii.




