Ucraina|Nadia Savcenko, din nou în greva foamei: Trebuie să începem imediat transferul prizonierilor din Rusia

Femeia pilot ucraineană Nadia Savcenko, eliberată în luna mai după doi ani de detenție în Rusia, a anunțat marți că începe o nouă grevă a foamei, de această dată pentru a denunța pasivitatea Kievului cu privire la ucrainenii deținuți în închisorile din Rusia, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Nadiya_Savchenko“I-am cerut acţiuni concrete preşedintelui Petro Poroşenko – trebuie să începem imediat transferul” prizonierilor, a declarat Nadia Savcenko, care este și deputată în forul legislativ de la Kiev.

”Unul dintre mecanismele pentru accelerarea eliberării mele a fost greva foamei, în fața pasivității autorităților ucrainene. Declar începerea unei noi greve a foamei, pornind de astăzi, în fața pasivității celor aflați la putere în întreaga lume, în vederea eliberării ucrainenilor deținuți”, a afirmat Savcenko.

Femeia pilot în vârstă de 35 de ani, care fusese condamnată la o pedeapsă de 22 de ani de închisoare în Rusia (pentru presupusa complicitate la uciderea a doi jurnaliști în estul Ucrainei în iunie 2014), a fost eliberată la sfârșitul lunii mai, la schimb cu doi militari ruși condamnați la 14 de închisoare în Ucraina, și a putut reveni la Kiev.

În prezent, circa 170 de ucraineni sunt încarcerați în Rusia și în peninsula Crimeea, anexată de Moscova în martie 2014, sau sunt prizonieri în regiunile separatiste Lugansk și Donețk, din estul Ucrainei.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare