Connect with us

COMISIA EUROPEANA

UE a stabilit ca data de 23 septembrie să fie Ziua europeană a produselor ecologice, promovând rolul-cheie jucat de acestea în tranziția către sisteme alimentare durabile

Published

on

© European Commission/ Twitter

Cele trei instituții europene, Parlamentul European, Comisia și Consiliul UE au semnat o declarație comună care stabilește de acum înainte data de 23 septembrie ca Ziua europeană a produselor ecologice.

Aceasta se înscrie în continuarea Planului de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice, adoptat de Comisie la 25 martie 2021, care anunța crearea unei astfel de zile în vederea sensibilizării publicului cu privire la producția ecologică.

”Astăzi sărbătorim producția ecologică, un tip de agricultură durabilă prin care producția alimentară se realizează în armonie cu natura, biodiversitatea și bunăstarea animalelor. 23 septembrie este, de asemenea, echinocțiul de toamnă, când durata zilei este egală cu cea a nopții, un simbol al echilibrului între agricultură și mediu care se potrivește în mod ideal producției ecologice. Mă bucur că, împreună cu Parlamentul European, Consiliul și actorii-cheie ai sectorului, avem posibilitatea de a lansa această zi europeană anuală a produselor ecologice, o ocazie excelentă de a sensibiliza publicul cu privire la producția ecologică și de a promova rolul-cheie jucat de aceasta în tranziția către sisteme alimentare durabile”, a transmis comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Obiectivul general al Planului de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice este stimularea puternică a producției și consumului de produse ecologice, pentru a contribui la realizarea obiectivelor de reducere a utilizării îngrășămintelor, pesticidelor și antimicrobienelor, cuprinse în strategia „De la fermă la consumator” și în strategia privind biodiversitatea. Sectorul ecologic are nevoie de instrumentele adecvate pentru a se dezvolta, așa cum se arată în planul de acțiune. Structurându-le în jurul a trei axe – stimularea consumului, sporirea producției și îmbunătățirea în continuare a sustenabilității sectorului – planul propune 23 de măsuri vizând asigurarea unei creșteri echilibrate a sectorului.

Pentru a stimula consumul, planul de acțiune include acțiuni precum informarea și comunicarea cu privire la producția ecologică, promovarea consumului de produse ecologice, precum și stimularea unei utilizări sporite a produselor ecologice în cantinele publice, prin intermediul achizițiilor publice. Pe lângă aceasta, în vederea creșterii producției ecologice, politica agricolă comună (PAC) va rămâne un instrument-cheie pentru sprijinirea tranziției către agricultura ecologică. Ea va fi completată, de exemplu, prin evenimente de informare și crearea de rețele pentru schimbul de bune practici și printr-o certificare a grupurilor de fermieri, mai degrabă decât a fiecărui fermier în parte. În fine, pentru a spori durabilitatea agriculturii ecologice, Comisia va dedica cel puțin 30 % din bugetul aferent cercetării și inovării în domeniul agriculturii, silviculturii și al zonelor rurale unor acțiuni cu tematică specifică sau relevantă pentru sectorul ecologic.

Producția ecologică aduce o serie de beneficii importante: câmpurile cultivate ecologic prezintă cu circa 30 % mai multă biodiversitate, animalele crescute ecologic se bucură de un grad mai mare de bunăstare și necesită mai puține antibiotice, fermierii ecologici au venituri mai mari și sunt mai rezilienți, iar consumatorii știu exact ce obțin, datorită siglei ecologice a UE.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

România și alte 18 state membre și din Balcanii de Vest primesc aproape 385,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru a face față crizei sanitare

Published

on

© Calea Europeană / Zaim Diana

Comisia Europeană a finalizat miercuri plățile de asistență din Fondul de solidaritate al UE (FSUE) pentru a face față situației de urgență sanitară generate de coronavirus către 19 țări, în valoare totală de aproape 385,5 milioane EUR, informează un comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Această sumă se adaugă sumei de 132,7 milioane EUR plătite în 2020 statelor membre care au solicitat o plată în avans. 17 state membre și 3 țări candidate au solicitat sprijin din FSUE: Austria, Belgia, Croația, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România și Spania. Albania, Muntenegru și Serbia. 

În contextul urgenței sanitare provocate de pandemia de COVID-19, sprijinul financiar acordat prin FSUE finanțează asistența medicală, achiziționarea și administrarea de vaccinuri, echipamente individuale de protecție și dispozitive medicale, costurile asistenței medicale, analizele de laborator, sprijinul de urgență acordat populației și măsurile de prevenire, monitorizare și control al răspândirii bolii, protejând astfel sănătatea publică.

Uniunea Europeană a fost unită în fața pandemiei de coronavirus și a făcut dovada solidarității într-un moment dificil. FSUE este un simbol clar în acest sens, oferind o mână de ajutor țărilor pentru a face față urgenței sanitare fără precedent, atât statelor membre ale UE, cât și țărilor aflate în proces de aderare la Uniune”, a declarat comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.

De la începutul pandemiei, suntem alături de partenerii noștri din Balcanii de Vest. Mă bucur că Albania, Muntenegru și Serbia au putut beneficia de sprijinul FSUE. Aceasta este încă o dovadă a angajamentului UE de a sprijini regiunea în lupta împotriva coronavirusului, oferind, acolo unde este posibil, acces la aceleași mecanisme de asistență la care au acces statele noastre membre”, a adăugat comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi.

Dintre țările candidate care au solicitat sprijin din FSUE, Albania și Muntenegru au primit sprijin financiar la sfârșitul anului 2021, în timp ce pentru Serbia semnarea acordului de delegare este în curs de desfășurare, iar asistența financiară din FSUE urmează să fie plătită la scurt timp după semnare.

Ca parte a răspunsului excepțional al UE la pandemia de COVID-19, domeniul de aplicare al Fondului de solidaritate al UE (FSUE) a fost extins în martie 2020 pentru a acoperi urgențele majore de sănătate publică.

În martie 2021, Comisia Europeană a propus un pachet global de sprijin financiar în valoare de aproape 530 de milioane EUR în cadrul FSUE pentru 17 state membre și 3 țări candidate, în vederea combaterii urgenței sanitare majore provocate de pandemia de COVID-19. La 20 mai 2021, Consiliul și Parlamentul European au aprobat această propunere.

Cele trei țări candidate au depus cererea completă de sprijin din cadrul FSUE în iunie 2020. În vara anului 2021, Comisia a adoptat deciziile de punere în aplicare de acordare a contribuției financiare din FSUE țărilor beneficiare. În conformitate cu Regulamentul privind FSUE, în timp ce țările UE gestionează sprijinul financiar în cadrul „gestiunii partajate”, țările candidate trebuie să semneze un acord de delegare cu Comisia. 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Noua Agenție a UE pentru Azil își începe activitatea. 500 de experți vor oferi sprijin pentru sistemele naționale de azil care se confruntă cu un număr mare de cazuri

Published

on

© Concern Worldwide, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Noua Agenție a Uniunii Europene pentru Azil își începe miercuri, 19 ianuarie 2021, activitatea cu un mandat consolidat, bazându-se pe realizările predecesorului său, Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO).

Noua agenție este un element-cheie în cadrul Noului Pact privind migrația și azilul. Aceasta va contribui la garantarea faptului că deciziile privind azilul sunt luate într-un mod rapid și echitabil și că standardele de primire converg în întreaga UE, aducând mai multă uniformitate în procesul decizional și alinierea între sistemele de azil ale statelor membre, informează Comisia Europeană într-un comunicat.

O agenție mai puternică pentru a sprijini sistemul de azil al Uniunii Europene

Bazându-se pe experiența Biroului European de Sprijin pentru Azil, noua agenție va avea un mandat consolidat care va contribui la:

  • Sisteme de azil mai eficiente prin intermediul unui sprijin operațional și tehnic mai mare pentru statele membre, inclusiv în ceea ce privește formarea (cu un accent deosebit pe condițiile de primire), pregătirea, analiza informațiilor și schimbul de informații.
  • Asistență îmbunătățită: O rezervă de 500 de experți, inclusiv gestionari de cazuri, interpreți sau specialiști în materie de primire, va fi pregătită pentru a fi desfășurată rapid în cadrul echipelor de sprijin pentru azil, la cererea statelor membre. Experții agenției vor avea mandatul de a pregăti întreaga procedură administrativă de azil în vederea luării unei decizii de către autoritățile naționale și de a oferi asistență în etapa de recurs.
  • Un proces decizional uniform și de înaltă calitate prin elaborarea de standarde operaționale, orientări și bune practici pentru punerea în aplicare a legislației Uniunii în materie de azil.
  • O mai mare convergență în ceea ce privește ratele de recunoaștere prin elaborarea de orientări privind țările de origine pe care statele membre ar trebui să le ia în considerare la evaluarea cererilor de azil.
  • O mai bună monitorizare și raportare cu privire la sistemele de azil și de primire ale statelor membre, care urmează să fie dezvoltate în viitor, permițând agenției să monitorizeze aplicarea operațională și tehnică a legislației UE în materie de azil pentru a asigura practici mai coerente în întreaga Europă, în deplină conformitate cu legislația UE.
  • Consolidarea capacităților în țările din afara UE pentru a îmbunătăți sistemele de azil și de primire și pentru a sprijini programele de reinstalare ale UE și ale statelor membre, pe baza cooperării existente cu agențiile ONU.
  • Un responsabil independent pentru drepturile fundamentale și un nou mecanism de soluționare a plângerilor vor asigura protecția drepturilor solicitanților de azil.

Citiți și: Regulamentul de instituire a Agenției pentru Azil a UE a fost adoptat de Consiliu. Operaționalizarea Agenției va fi un pas important în construirea unei politici comune de azil


În ultimii 10 ani, EASO a instruit peste 40 000 de persoane din statele membre, a înregistrat 40% din toate cererile de azil din Cipru, Grecia, Italia și Malta, a efectuat 80% din evaluările interesului superior pentru copii în Grecia și a sprijinit toate relocările după debarcare din Cipru, Italia și Malta.

Noua agenție va primi 172 de milioane de euro din fondurile UE în 2022 și va lansa 8 operațiuni (în Belgia, Cipru, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta și Spania) care vor sprijini autoritățile de azil și de primire din statele membre cu aproape 2.000 de angajați.

Noua sa rezervă de 500 de experți va oferi, de asemenea, un sprijin mai eficient pentru sistemele naționale de azil care se confruntă cu un număr mare de cazuri, ceea ce va face ca sistemul general de gestionare al migrației din UE să fie mai eficient și mai durabil.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen contează pe președinția franceză a Consiliului UE și pe noua președintă a PE în ceea ce privește promovarea femeilor în funcții de conducere

Published

on

© European Union, 2021. Source: EC - Audiovisual Service

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, contează pe noua președintă a Parlamentului European, Roberta Metsola, și pe președinția franceză a Consiliului UE pentru restabilirea echilibrului de gen în funcțiile importante de conducere. 

„Un nou model economic are nevoie de toate talentele la bord. Asta înseamnă: mai multe femei. Sper ca noua președintă a Parlamentului European și președinția franceză a Consiliului UE să dea un nou impuls”, a scris șefa Executivului European pe contul de Twitter.

Reamintim că, Ursula von der Leyen nu a putut fi prezentă azi în plenara Parlamentului European de la Strasborug pentru că a a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19, mai exact șoferul acesteia. Astfel, președinta Comisiei Europene a urmărit de la distanță ceremonia dedicată președintelui David Sassoli și discursul președintelui Emmanuel Macron.

De asemenea, Ursula von der Leyen a transmis că așteaptă cu nerăbdare să lucreze îndeaproape cu președinția franceză a Consiliului UE și Parlamentul European pentru a face progrese în ceea ce privește prioritățile „noastre comune”.

Mai multe articole despre discursul președintelui Emmanuel Macron din Parlamentul European, regăsitiți aici.

Continue Reading

Facebook

POLITICĂ31 mins ago

Klaus Iohannis a lansat Planul național de combatere a cancerului: Nu putem construi o Românie a viitorului fără să fim atenţi la sănătatea cetăţenilor

ROMÂNIA45 mins ago

Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu: Sunt convins că putem implementa noul Plan Național de Combatere a Cancerului. Finanțarea europeană, un avantaj

Dan Motreanu52 mins ago

Dan Motreanu: Cele 835 milioane de euro din programul EU4Health vor putea aduce în 2022 un nivel fără precedent de investiții în domeniul sănătății

REPUBLICA MOLDOVA1 hour ago

Dan Cărbunaru: Guvernul a aprobat memorandumul prin care România va putea acorda în continuare asistență tehnică și financiară Republicii Moldova

CONSILIUL UE1 hour ago

Din plenul Parlamentului European, Emmanuel Macron susține că procedura aderării României la Schengen “merge mână în mână cu reformele care vor fi lansate în câteva săptămâni”

S&D2 hours ago

Președinta Grupului S&D din PE îi cere lui Emmanuel Macron să pună tinerii și categoriile vulnerabile în centrul președinției franceze a Consiliului UE: Avem nevoie de o Europă socială

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

România și alte 18 state membre și din Balcanii de Vest primesc aproape 385,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru a face față crizei sanitare

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Olaf Scholz, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Rusiei nu trebuie să i se permită să schimbe granițele naționale prin forță

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Noua Agenție a UE pentru Azil își începe activitatea. 500 de experți vor oferi sprijin pentru sistemele naționale de azil care se confruntă cu un număr mare de cazuri

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE3 hours ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.4 hours ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE4 hours ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.5 hours ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

RUSIA1 day ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

După 20 de ani, conducerea Parlamentului European este preluată de o femeie: Roberta Metsola, a treia femeie din istorie aleasă președinte al PE

Advertisement

Team2Share

Trending