UE ar mai putea da o șansă Marii Britanii după Brexit: Negociatorul-șef Michel Barnier a propus prelungirea perioadei de tranziţie după ieșirea Regatului Unit din UE până în 2020

Negociatorul-şef pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, a propus prelungirea cu un an a perioadei de tranziţie care va urma ieşirii Regatului Unit din UE, în vederea deblocării negocierilor cu Londra, aflate în impas, au indicat miercuri doi diplomaţi europeni, citaţi de AFP, potrivit Agerpres.

Foto: European Commission

Posibilitatea extinderii cu un an a perioadei de tranziţie post-Brexit în vederea negocierii viitoarei relaţii între Londra şi UE vizează mai ales soluţionarea problemei frontierei între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, principalul punct de divergenţă al discuţiilor.

Publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung a relatat marţi seară că executivul UE a propus ca perioada de tranziţie să fie prelungită dincolo de finalul anului 2020.

Această propunere a survenit la Consiliul Afaceri Generale de la Bruxelles, unde Michel Barnier și miniștrii pentru afaceri europene din UE-27 au discutat pașii pentru a finaliza ceea ce se dorește a fi o retragere ordonată și predictibilă a Marii Britanii din Uniunea Europeană

Citiți și Corespondență de la Bruxelles. O reuniune a Consiliului European cu mize importante pentru Regatul Unit și Uniunea Europeană. Liderii UE se așteaptă ca premierul Theresa May să vină cu ”propuneri concrete” pentru a depăși impasul privind Brexit-ul

Liderii statelor UE speră ca la Consiliul European din 17-18 octombrie să convină asupra unui acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.