Connect with us

INTERNAȚIONAL

UE are în vedere o atenuare a sancțiunilor pentru Siria, care se află în tranziție după răsturnarea Regimului al-Assad

Published

on

© Kaja Kallas - X

Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a avut întrevedere cu o parte din noua conducere din Siria și anunță că are așteptări de la Guvernul provizoriu să realizeze o tranziție pașnică și favorabilă incluziunii care să protejeze toate minoritățile. 

„Am avut o primă întâlnire cu Asaad Hassan al-Shibani (ministru de externe al Siriei). Acum este momentul ca noii lideri sirieni să dea curs speranței pe care au creat-o – printr-o tranziție pașnică și favorabilă incluziunii care să protejeze toate minoritățile. În continuare, vom discuta cu miniștrii de externe ai UE despre cum să atenuăm sancțiunile”, a transmis Kaja Kallas într-un mesaj postat pe contul X. 

Citiți și: Șefa diplomației UE anunță redeschiderea delegației UE în Siria: Să fim prezenți și să primim informații de la fața locului

Vicepreședinta Comisiei Europene Kaja Kallas subliniază importanța implicării Uniunii Europene în Siria după ce Regimul al-Assad a fost răsturnat de la putere după 50 de ani:  „Nu putem lăsa un vid în Siria. UE trebuie să fie prezentă. Am demarat deja un proces de angajare prudentă cu noua conducere și cu societatea civilă. De asemenea, vom redeschide delegația UE în Siria pentru a avea un angajament constructiv și pentru a primi informații de la fața locului.”

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

JAPONIA

Consilierul prezidențial Marius Lazurca a discutat cu ambasadorul Japoniei despre noi proiecte bilaterale, aderarea României la OCDE și întărirea relațiilor Japoniei cu UE și NATO

Published

on

© Marius Lazurca/ X

Consilierul prezidențial Marius Lazurca și ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, au avut joi o întrevedere la Palatul Cotroceni privind noi proiecte bilaterale în cadrul parteneriatului strategic româno-nipon, precum și sprijinul Japoniei pentru aderarea României la OCDE.

Într-o postare pe contul său de X, Lazurca a precizat că a avut o “discuție substanțială” cu Takashi Katae.

Principalul subiect al discuției a fost relația bilaterală excelentă dintre România și Japonia, confirmată de un parteneriat strategic dinamic. România și Japonia sunt hotărâte să continue dialogul politic, să consolideze cooperarea economică și să lanseze noi proiecte“, a transmis consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă.

 

“Am convenit amândoi că, în contextul internațional complicat actual, state cu viziuni similare, precum ale noastre, ar trebui să consolideze și mai mult cooperarea bilaterală. Am mulțumit Japoniei pentru sprijinul continuu acordat obiectivului României de a deveni membru al OCDE și am reconfirmat angajamentul nostru de a contribui la aprofundarea parteneriatului UE-Japonia și a cooperării NATO-Japonia”, a mai adăugat Marius Lazurca.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Emmanuel Macron îl va primi luni pe Volodimir Zelenski la Paris, ocazie cu care va reafirma angajamentul Franței privind garanțiile de securitate

Published

on

© Volodimir Zelenski / X

Președintele francez Emmanuel Macron îl va primi pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski luni, la Paris, ocazie cu care va „reafirma angajamentul Franței față de Ucraina” și „menținerea dinamicii eforturilor angajate în problema garanțiilor de securitate” pentru Kiev, potrivit Palatului Elysee, citat de AFP și Agerpres.

Această a noua vizită a președintelui Zelenski în Franța de la începutul războiului declanșat de Rusia „ne va permite să reafirmăm angajamentul Franței de partea Ucrainei pe termen lung și să menținem dinamica eforturilor angajate în problema garanțiilor de securitate” în cadrul „Coaliției de voință” a țărilor dispuse să sprijine Kievul, a detaliat președinția franceză.

Cu ocazia acestei vizite va avea loc un „schimb de opinii cu privire la aspectele cooperării bilaterale, în special în domeniile energetic, economic și al apărării”.

„Coaliția de voință”, care reunește în jur de 30 de țări, în principal europene, ce susțin Ucraina, s-a reunit ultima oară la Londra la 24 octombrie.

Aliații Kievului s-au arătat hotărâți atunci să crească presiunea asupra Moscovei. Premierul britanic Keir Starmer făcuse apel la „finalizarea lucrării” privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea apărării ucrainene.

Garanțiile de securitate preconizate pentru Ucraina, elaborate de luni de zile de această coaliție, prevăd sprijin pentru toate componentele armatei Kievului – terestră, maritimă și aerienă. Însă punerea lor în aplicare rămâne condiționată de o încetare foarte ipotetică a luptelor.

Negocierile de pace între Kiev și Moscova sunt într-un punct mort, un summit evocat la Budapesta între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin nu a mai avut loc.

Un atac rusesc combinat cu rachete și drone care a vizat în noaptea de joi spre vineri numeroase cartiere din Kiev a făcut cel puțin patru morți, a anunțat vineri Volodimir Zelenski, în timp ce Moscova a declarat că a distrus peste 200 de drone ucrainene pe teritoriul său.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Alexandru Munteanu a prezentat comunității de afaceri franco-române oportunitățile de investiții în R. Moldova: Pentru perioada următoare ne propunem mai multă dereglementare și mai multă inovare

Published

on

© Alexandru Munteanu/ Facebook

Republica Moldova este deschisă pentru business și are trei priorități, și anume să adere la Uniunea Europeană, să dezvolte economia și să atragă investiții, să înțeleagă bine riscurile și să le gestioneze responsabil, a fost mesaj transmis de premierul moldovean Alexandru Munteanu, care a avut joi o întâlnire cu reprezentanții comunității de afaceri franco-române, în cadrul unei reuniuni organizate la sediul CCIFER, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Franceze în Republica Moldova (CCI France Moldavie), informează Agerpres.

Evenimentul a fost dedicat oportunităților de investiții în Republica Moldova și a reunit membri ai comunității de afaceri franco-române, reprezentanți ai companiilor membre CCIFER, ai Ambasadei Franței în România, ai Business France, precum și ai CCI France Moldavie și CCIFER.

Întâlnirea a avut loc cu prilejul vizitei pe care Alexandru Munteanu a efectuat-o în România, prima de când a preluat funcția de premier al Republicii Moldova. 

Citiți și: Nicușor Dan l-a primit la Cotroceni pe noul premier moldovean: România rămâne cel mai sincer și ferm susținător al R. Moldova, în special privind modernizarea statului, reformele și integrarea europeană

Alexandru Munteanu: România, un reper pentru noi. Planul este să devenim un stat care contribuie la unitatea europeană, securitatea regionala și conectivitatea energetică

 Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

„Mai multă dereglementare și mai multă inovare – este ceea ce ne propunem pentru următoarea perioadă ca să stimulăm economia și să atragem antreprenori”, le-a transmis Munteanu acestora, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chișinău.

Prim-ministrul moldovean a încurajat companiile române și franceze să participe la programul de inovare în domeniul energetic, precum și la inițiativele privind modernizarea capacităților de stocare a produselor petroliere și dezvoltarea pieței gazelor naturale liberalizate.

Guvernul Republicii Moldova mai arătă în comunicat că „au fost menționate condițiile favorabile de activitate în sectorul tehnologiilor informaționale, în cadrul Moldova IT Park”.

„Companiile pot deveni rezidenți virtuali ai parcului, statut ce oferă o serie de avantaje: impozit unic de 7%, regim de operare virtual, listă extinsă de activități IT eligibile, interacțiune simplificată cu autoritățile publice, precum și posibilități de a atrage specialiști străini pe perioadă îndelungată prin inițiativa <<IT Visa>>. În prezent, aici (n.r. Republica Molodva sunt înregistrate deja 49 de companii românești”, mai precizează sursa citată.

La întrevedere a fost discutat și potențialul de extindere a comerțului bilateral.

În anul 2024, România a fost pe locul 1 printre partenerii comerciali ai țării noastre, cu o pondere de peste 20% din comerțul total. În acest sens, proiectele actuale de dezvoltare a infrastructurii rutiere și facilitarea tranzitului la frontieră vor stimula schimburile comerciale.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Franței în România este una dintre cele mai reprezentative organizații de afaceri din România, cu o activitate de aproape 30 de ani și circa 600 de membri – companii cu capital francez, internațional și românesc, ONG-uri și universități.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
U.E.2 hours ago

Ungaria va contesta la CJUE planul Bruxelles-ului de eliminare completă a importurilor de energie din Rusia

ROMÂNIA7 hours ago

Eurostat: România, între cele patru țări UE care au înregistrat un declin economic în trimestrul trei. Economia țării s-a contractat cu 0,2%

PARLAMENTUL EUROPEAN7 hours ago

UE „nu va permite ca indiferența să se instaleze și nu va accepta niciodată normalizarea agresiunii”, promite Roberta Metsola după cele mai recente atacuri rusești asupra Kievului

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Corpul European de Solidaritate va beneficia de un buget majorat la 175,3 milioane de euro în 2026 pentru a sprijini activitățile de voluntariat ale tinerilor din UE și țările asociate

JAPONIA7 hours ago

Consilierul prezidențial Marius Lazurca a discutat cu ambasadorul Japoniei despre noi proiecte bilaterale, aderarea României la OCDE și întărirea relațiilor Japoniei cu UE și NATO

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Emmanuel Macron îl va primi luni pe Volodimir Zelenski la Paris, ocazie cu care va reafirma angajamentul Franței privind garanțiile de securitate

REPUBLICA MOLDOVA9 hours ago

Alexandru Munteanu a prezentat comunității de afaceri franco-române oportunitățile de investiții în R. Moldova: Pentru perioada următoare ne propunem mai multă dereglementare și mai multă inovare

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE9 hours ago

România a fost evaluată pozitiv în Grupul de lucru OCDE pentru integritate publică, anunță președintelui Senatului

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII9 hours ago

Banca Română de Investiții și Dezvoltare se alătură Fondului de Inovare al celor Trei Mări, coordonat de BEI, pentru a stimula companiile din Europa Centrală și de Est

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI9 hours ago

Gabriela Firea, împreună cu reprezentanți instituționali și ai societății civile, a transmis Comisiei Europene propuneri concrete pentru întărirea legislației UE privind sprijinirea femeilor

ROMÂNIA1 day ago

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 days ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH1 week ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA2 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA2 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA2 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

Comisarul pentru Energie apreciază România pentru leadership-ul regional în soluționarea problemelor comune și anunță un plan pentru consolidarea interconexiunilor energetice și scăderea prețurilor

Trending