Connect with us

CONSILIUL UE

UE condamnă Belarusul pentru ”instrumentalizarea migranților”: Reprezintă un atac direct împotriva Uniunii

Published

on

© European Commission/ Twitter

Statele membre condamnă încercările Belarusului de a instrumentaliza ființele umane în scopuri politice și își exprimă solidaritatea cu acele țări care sunt afectate de situația actuală, cu precădere Letonia, Lituania și Polonia.

Miniștrii de interne din UE au avut miercuri o reuniune de urgență cu privire la situația creată de Belarus la frontierele externe ale Uniunii.

”Acest comportament agresiv care se manifestă ca o practică recurentă a diferitelor țări terțe este inacceptabil și reprezintă un atac direct menit să destabilizeze și să exercite presiuni asupra Uniunii Europene. Uniunea Europeană va trebui să continue să analizeze răspunsul la aceste situații pentru a-și spori eficacitatea și pentru a descuraja orice încercări viitoare de a instrumentaliza migrația ilegală în acest mod”, este precizat în comunicatul publicat de președinția slovenă a Consiliului Uniunii Europene la finalul reuniunii JAI.

”Președinția este conștientă de evoluția crizei migrației din Afganistan și de implicațiile potențiale asupra fluxurilor migratorii, care ne-ar putea afecta pe toți”, mai este menționat în comunicat.

În acest context, comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, care a participat la această întrevedere, a declarat că instituția din care face parte este pregătită să sprijine financiar statele membre pentru primirea femeilor afgane refugiate.

Uniunea Europeană a anunțat anterior că este pregătită să furnizeze fonduri suplimentare pentru a combate valul de migranți care vin dinspre Belarus spre Lituania.

Comisia Europeană a decis deja să pună la dispoziția Lituaniei 36,7 milioane de euro sub formă de asistență de urgență în cadrul Fondului pentru azil, migrație și integrare, pentru a contribui la îmbunătățirea capacității de primire în Lituania, ca urmare a numărului excepțional de persoane care trec neregulamentar frontiera dintre Lituania și Belarus, sporind astfel ajutorul mobilizat deja de mai multe state, prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE.

Consiliul Uniunii Europene a impus noi măsuri restrictive împotriva regimului de la Minsk ca urmare a escaladării încălcărilor grave ale drepturilor omului în Blearus și reprimării violențe a societății civile, precum și a opoziției democratice și a jurnaliștilor, sancționând, de asemenea, deturanrea avionului Ryanair și arestarea jurnalistului disident Roman Protasevici și a prietenei acestuia, Sofia Sapega.

Noile sancțiuni economice specifice includ interdicția vizând vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, către oricine din Belarus, de echipamente, de tehnologii sau de produse software destinate în principal pentru monitorizarea sau interceptarea internetului sau a comunicațiilor telefonice, precum și de produse și tehnologii cu dublă utilizare destinate utilizării militare și anumitor persoane, entități sau organisme din Belarus.

Într-o dovadă de unitate cu decizia UE, Statele Unite, Marea Britanie și Canada au adoptat și ele noi sancţiuni împotriva Belarusului, acuzând reprimarea mişcării de opoziţie de către regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko

De asemenea, Uniunea Europeană a avertizat că autoritățile din Belarus vor avea de plătit un preț pentru reprimarea societății civile.

Ca represalii pentru aceste sancţiuni, Belarusul le permite migranţilor ilegali care doresc să ajungă în UE să treacă graniţa în Lituania. Mai mult, guvernul de Vilnius acuză autorităţile de la Minsk că aduc în Belarus migranţi cu avionul de la Bagdad şi Istanbul şi apoi îi trimit către Lituania.

În acest context, președintele lituanian, Gitanas Nauseda, a făcut apel la solidaritate din partea celorlalte state UE în contextul creşterii accentuate a numărului de intrări ilegale în ţara sa din Belarus.

”Protecția frontierelor externe ale UE rămâne responsabilitatea noastră comună, deoarece contribuie la siguranța și securitatea în întreaga Uniune. Prin urmare, dorim să profităm de această ocazie pentru a reitera solicitarea de asistență suplimentară urgentă pentru autoritățile lituaniene, care se confruntă cu circumstanțe dificile”, este precizat în scrisoarea semnată de liderul lituanian și de premierul sloven Janes Jansa, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Și Polonia s-a alăturat Lituaniei și a acuzat Belarusul că trimite un număr tot mai mare de migranți ilegali să-i treacă granița, ca represalii după decizia Varșoviei de a-i oferi refugiu unei atlete belaruse care a refuzat să se întoarcă în țara ei după Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Anul trecut, 74 de persoane au trecut granița Lituaniei cu Belarus. În 2021, aproape 2.100 de persoane au intrat în Lituania, în special în lunile iunie și iulie. Cele mai multe dintre persoanele care trec în Lituania din Belarus provin din Irak, Republica Congo, Camerun, Guineea și Iran.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL UE

Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniștrilor de externe de la Luxemburg. Relațiile UE cu statele din regiunea Golfului și perspectivele Parteneriatului Estic, temele principale pe agendă

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania/ Facebook

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa luni la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre UE (Consiliul Afaceri Externe – CAE), care se va desfășura la Luxemburg.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, principalele subiecte de pe agenda acestei reuniuni CAE vor fi relațiile Uniunii Europene cu statele din regiunea Golfului, precum și perspectivele Parteneriatului Estic (PaE), inclusiv din perspectiva rezultatelor Summitului PaE care va avea loc în luna decembrie.

De asemenea, în cadrul unui dejun de lucru, vor fi discutate evoluțiile recente din Etiopia și Nicaragua. În egală măsură, vor fi abordate subiecte de interes precum situația din Afganistan, Tunisia, Balcanii de Vest, diplomația climatică, dosarul cipriot, situația din Belarus și Mali.

În marja reuniunii, miniștrii de externe europeni vor participa la un mic dejun de lucru cu ministrul de externe libian, Nayla El-Mangoush.

În cadrul discuției privind regiunea Golfului, ministrul Bogdan Aurescu se va pronunța pentru o acțiune conjugată a UE pentru sporirea interacțiunii cu partenerii din Golf și cu ceilalți actori regionali și internaționali, în vederea menținerii stabilității și securității, inclusiv în ceea ce privește securitatea traficului maritim în regiune.

În cadrul CAE, miniștrii europeni de externe vor avea și un prim schimb de opinii cu privire la viitorul Summit al PaE, care va avea loc la 15 decembrie 2021.

Cu această ocazie, ministrul Bogdan Aurescu va sublinia importanța strategică a reuniunii, în cadrul căreia vor avea loc discuții aprofundate cu privire la viziunea de dezvoltare post-2020 a PaE și provocările la care trebuie să răspundă statele partenere din Vecinătatea Estică, în contextul pandemiei și al situației de securitate din regiune. 

De asemenea, șeful diplomației române va arăta importanța susținerii perspectivei europene a partenerilor, cu luarea în considerare a voinței exprimate de cele trei state asociate (Republica Moldova, Georgia, Ucraina) pentru o cooperare avansată cu UE, fără a afecta caracterul incluziv al Parteneriatului Estic.

În contextul existenței unor conflicte prelungite pe teritoriul a cinci din șase state partenere, va sublinia sprijinul țării noastre pentru dezvoltarea dialogului și cooperării în domeniul securitar cu acești parteneri.

În cadrul dejunului de lucru pe tema situației din Etiopia, ministrul Bogdan Aurescu va exprima îngrijorarea României față de deteriorarea situației umanitare și decizia autorităților etiopiene de a expulza șapte membri ai personalului ONU din această țară.

Totodată, va exprima sprijinul pentru declarația Înaltului Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Josep Borrell, în numele UE, prin care se solicită autorităților etiopiene revenirea asupra deciziei, precum și pentru impunerea de sancțiuni UE în conexiune cu situația din regiunea Tigray, care să nu afecteze populația civilă.

Discuția privind situația din Nicaragua va avea loc pe fondul deteriorării rapide a situației politice interne, înaintea alegerilor din 7 noiembrie, precum și al efectelor pandemiei de COVID-19. În acest context, miniștrii europeni vor analiza modul în care UE se va raporta la aceste evoluții și propunerile de acțiune din partea UE, în coordonare cu actori like-minded, pentru a contribui la prevenirea deteriorării suplimentare a situației din această țară.

În cadrul micului dejun de lucru cu ministrul de externe libian, ministrul Bogdan Aurescu va exprima sprijin pentru procesul politic derulat sub egida ONU, asumat de Libia, precum și pentru punerea în aplicare a Concluziilor celor două Conferințe de la Berlin privind Libia (din ianuarie 2020 și iunie 2021).

Ministrul român de externe va încuraja autoritățile libiene să organizeze alegerile generale, ca pas esențial pentru stabilizarea țării și va sublinia importanța ca întreaga comunitate internațională să sprijine respectarea embargoului asupra armelor și inițiativele libiene privind retragerea mercenarilor și forțelor străine de pe teritoriul Libiei.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Miniștrii comunicațiilor din UE sprijină ”o reglementare cuprinzătoare privind inteligența artificială, care să servească drept model la nivel global”

Published

on

© European Union, 2016

Miniștrii în domeniul comunicațiilor ai statelor membre UE și-au exprimat sprijinul pentru ”o reglementare cuprinzătoare privind inteligența artificială, care să servească drept model la nivel global”.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, aceștia au avut o primă dezbatere aprofundată cu privire la primul cadru juridic privind Inteligența Artificială.

”Avem în continuare o muncă substanțială de depus, deoarece dorim să ne asigurăm că legea privind Inteligența Artificială își va atinge dublul obiectiv de a garanta siguranța și respectarea drepturilor fundamentale și de a stimula dezvoltarea și adoptarea tehnologiei bazate pe inteligența artificială în toate sectoarele. Președinția slovenă va continua să lucreze intens la această propunere, pe care o consideră o prioritate de top în domeniul digital”, a transmis Boštjan Koritnik, ministrul sloven pentru administrație publică.

În timpul discuțiilor, miniștrii au subliniat beneficiile socio-economie pe care Inteligența Artificială pe poate avea într-o paletă largă de sectoare, dar au atras atenția, în egală măsură, asupra nevoii de a proteja viața privată și a garanta siguranța și securitatea, pentru a crea încrederea necesară în aceste noi tehnologii.

Miniștrii au pledat cu fermitate pentru continuarea eforturilor în vederea stabilirii unui cadru de reglementare centrat pe om, așa cum a propus Comisia, pentru a garanta securitatea juridică și coerența pentru dezvoltatori și utilizatori, luând, de asemenea, în calcul și riscurile, dar și faptul că Inteligența Artificială respectă valorile UE.

Așadar, noua legislație trebuie să fie pregătită pentru viitor și să încurajeze inovarea. Pentru a realiza acest lucru, dispozițiile sale ar trebui să fie suficient de flexibile pentru a se adapta la tehnologiile aflate în continuă evoluție.

Mai mulți miniștri au menționat importanța aplicării supravegherii eficace, în special a supravegherii umane. Structura de guvernanță ar trebui să fie ușoară, iar sarcina administrativă și financiară pentru operatori, în special pentru IMM-uri și întreprinderile nou înființate, ar trebui să fie redusă la minimum. Ar trebui oferit un sprijin special IMM-urilor pentru a se asigura că acestea pot respecta cu ușurință noile norme.

Miniștrii au salutat abordarea bazată pe riscuri, dar au subliniat că multe aspecte necesită discuții suplimentare, în special în ceea ce privește domeniul de aplicare a legii și definirea termenilor-cheie. Claritatea cu privire la aceste aspecte a fost considerată esențială pentru securitatea juridică și punerea în aplicare fără probleme a actului.

Comisia Europeană a propus la mijlocul lunii aprilie noi norme și măsuri menite să transforme Europa în polul mondial al unei inteligenței artificiale (IA) de încredere. Îmbinarea primului cadru juridic privind IA cu un nou plan coordonat cu statele membre va garanta siguranța și drepturile fundamentale ale cetățenilor și ale întreprinderilor, consolidând totodată adoptarea IA, precum și investițiile și inovarea în domeniul IA în întreaga UE.

Această abordare va fi completată de noile reglementări privind echipamentele tehnice, care, prin adaptarea normelor de siguranță, urmăresc să sporească încrederea utilizatorilor în noua generație versatilă de produse.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Miniștrii sănătății ai statelor membre sprijină ferm consolidarea unei Uniuni reziliente în materie de sănătate

Published

on

© European Union - https://www.flickr.com/photos/eu2021si

În cadrul unei reuniuni informale desfășurate în Slovenia, miniștrii sănătății din UE au abordat problema construirii unei uniuni a sănătății reziliente. Aceștia au discutat subiecte importante pentru sistemele de sănătate europene și au luat act de situația actuală a pandemiei și a vaccinării, așa cum a fost prezentată de Comisia Europeană, potrivir comunicatului oficial al Consiliului UE.

„Conducerea dezbaterii privind construirea unei uniuni reziliente a sănătății este o prioritate a președinției slovene. Pandemia a arătat vulnerabilitatea sistemelor noastre de sănătate, iar miniștrii au convenit asupra necesității de a acționa acum și de a consolida cooperarea între statele membre, în special pentru a crește accesibilitatea medicamentelor și pentru a asigura livrarea acestora”, a declarat ministrul Janez Poklukar, adăugând că miniștrii au contribuit la pregătirea concluziilor Consiliului UE, care vor fi discutate în cadrul reuniunii Consiliului Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (PESC) din decembrie.

Miniștrii au convenit asupra necesității de a îmbunătăți autonomia UE în domeniul medicamentelor, în special prin îmbunătățirea capacităților de producție de medicamente în cadrul UE. Pandemia a arătat că există un nivel ridicat de risc dacă suntem prea dependenți de piețele din afara UE.

Citiți și intervenția secretarului de stat român din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, în cadrul reunuinii de ieri: România a pledat pentru un sistem farmaceutic european independent de importurile de medicamente din țări terțe

Tot ieri, 12 octombrie, membrii Comisiei pentru Sănătate din Parlamentul European (ENVI) au votat proiectul de raport privind Strategia Farmaceutică pentru Europa. Votul a fost unul pozitiv, urmând ca raportul să fie votat în cadrul sesiunii plenare din Parlamentul European din luna noiembrie.  

Citiți și: Eurodeputații solicită măsuri naționale și europene pentru a garanta pacienților UE acces echitabil la medicamente esențiale și inovatoare

Propunerile Președinției slovene privind necesitatea unei cooperări consolidate între țări, a creșterii investițiilor financiare în domeniul sănătății și a sprijinului pentru punerea în aplicare a unor soluții inovatoare pentru sisteme de sănătate rezistente au fost susținute de miniștri.

Dintre propunerile evidențiate, miniștrii au acordat cel mai mare sprijin metodelor de îmbunătățire a utilizării fondurilor UE pentru investiții în domeniul sănătății și de identificare a bunelor practici ale sistemelor de sănătate eficiente care ar putea fi introduse în alte state membre.

Statele membre au confirmat eforturile depuse de Președinția slovenă pentru a înregistra progrese în ceea ce privește trio-ul legislativ și ar dori să vadă documentele adoptate de Parlamentul European cât mai curând posibil.

Propunerea HERA a făcut, de asemenea, obiectul unei discuții, statele membre fiind de acord că ar trebui să existe un organism capabil să răspundă la toate amenințările la adresa sănătății.

În cadrul sesiunii finale, miniștrii au discutat, de asemenea, despre situația actuală a pandemiei, despre realizările cooperării și despre măsurile comune viitoare pentru o toamnă sigură.

Comisarul european pentru sănătate a prezentat situația din Europa în ceea ce privește acoperirea vaccinală și obiectivele comune care trebuie stabilite în lumina solidarității europene pentru a se ajunge la o acoperire vaccinală globală.

Reuniunea s-a desfășurat în format hibrid, miniștrii sănătății din Cehia, Germania, Franța și Suedia întâlnindu-se la Brdo pri Kranju, iar ceilalți miniștri fiind conectați prin intermediul unei legături web.

Pe lângă comisarul european, la reuniune a participat și directorul regional al OMS pentru Europa, Hans P. Kluge, în timp ce directorii Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Emer Cooke, și al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Andrea Ammon, au participat de la distanță.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO1 hour ago

Pentagonul, înainte de vizita secretarului apărării Lloyd Austin la București: România face cam tot ceea ce am putea cere de la un aliat NATO

NEWS3 hours ago

Recep Tayyip Erdogan anunță că Turcia discută cu SUA pentru a achiziționa avioane de luptă F-16, după ce țara sa a fost exclusă din programul F-35

MAREA BRITANIE4 hours ago

Regatul Unit dorește să-și revizuiască legislația privind drepturile omului pentru a împiedica CEDO ”să-i dea ordine”

REPUBLICA MOLDOVA5 hours ago

Republica Moldova trimite luni la Lețcani, Iași, o echipă formată din 22 de medici și asistenți medicali pentru a ajuta România în lupta cu pandemia

CONSILIUL UE7 hours ago

Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniștrilor de externe de la Luxemburg. Relațiile UE cu statele din regiunea Golfului și perspectivele Parteneriatului Estic, temele principale pe agendă

PARLAMENTUL EUROPEAN8 hours ago

Parlamentul European se reunește în sesiune plenară (18-21 octombrie). Situația statului de drept în Polonia și accelerarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, printre principalele teme

U.E.9 hours ago

”Operațiunea Santinela”: Europol, OLAF, Parchetul European, Eurojust și 19 state membre, printre care și România, își unesc forțele pentru a preveni fraudarea fondurilor NextGenerationEU

U.E.11 hours ago

În ultima vizită oficială în Turcia, Angela Merkel a salutat ”foarte buna colaborare” cu acest ”important partener”, fără a omite criticile privind drepturile omului și libertățile individuale

Dan Motreanu1 day ago

Ziua mondială a alimentației. Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru siguranță alimentară din PE: FAO cheamă toate guvernele să adopte politici noi care să încurajeze producția durabilă de alimente

POLITICĂ1 day ago

Președintele PMP: Agențiile Standard & Poor’s și Moody’s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte

ROMÂNIA1 day ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA2 days ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA2 days ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA2 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA3 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru, apel către Autoritatea Europeană a Muncii: Muncitorii nu trebuie să mai fie supuși practicilor de sclavie modernă!

Team2Share

Trending