Connect with us

CONSILIUL UE

UE continuă să se pregătescă pentru Brexit: Țările UE au decis să reducă numărul de membri ai Comitetului European al Regiunilor și ai Comitetului Economic și Social European după retragerea Marii Britanii

Published

on

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți două decizii vizând componența Comitetului Regiunilor și a Comitetului Economic și Social Europea pentru a adapta numărul de membri ai celor două organisme consultative ale UE după retragerea Regatului Unit, ceea ce va avea ca rezultat 24 de locuri vacante în fiecare comitet, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Noile norme alocă un loc suplimentar Estoniei, Ciprului și Luxemburgului în ambele comitete, întrucât aceste trei state au pierdut câte un loc în urma ultimelor decizii privind componența comitetelor în urma aderării Croației. Restul de locuri vacante vor fi păstrate ca rezervă pentru eventuale extinderi ulterioare.

În total, numărul de membri al fiecărui comitet va scădea de la 350 la 329 după plecarea Regatului Unit.

Noile norme se vor aplica de la începutul noului mandat de cinci ani al fiecărui comitet, ceea ce pentru Comitetul Regiunilor înseamnă începând cu 26 ianuarie 2020, iar pentru Comitetul Economic și Social European începând cu 21 septembrie 2020.

Cu toate acestea, cele două decizii cuprind și o clauză specială pentru cazul în care Regatul Unit ar avea în continuare statutul de stat membru la aceste date. În acest scenariu, alcătuirea comitetelor ar rămâne neschimbată până în momentul de la care retragerea Regatului Unit produce efecte juridice.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

CONSILIUL UE

Presiunile SUA asupra europenilor dau roade: Statele UE vor adopta o decizie prin care ”state terțe ar putea fi invitate în mod excepțional” să ai parte la proiecte ale apărării europene

Published

on

© US Mission to the EU/ Twitter

Statele membre ale Uniunii Europene au recunoscut luni că un stat sterț va putea să ia parte, în mod excepțional, la anumite proiecte din cadrul cooperării structurare permanente (PESCO), Consiliul UE urmând să pregătească o decizie în acest sens ”cât mai devreme cu putință”.  

Poziția Consiliului vine astfel în întâmpinarea unor îngrijorări substanțiale de la Washington care a avertizat recent că regulamentele Fondului European de Apărare și PESCO ar putea provoca prejudicii în relația dintre UE și NATO după ”decenii de integrare a industriei de apărare transatlantice”.

Într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro, miniștrii europeni au recunoscut că ”un stat terț ar putea și ar trebui să ofere o valoare adăugată substanțială la proiectele PESCO, să contribuie la consolidarea PESCO și a PSAC și să îndeplinească angajamente mai ambițioase, cu respectarea deplină a principiului autonomiei decizionale a UE și a statelor sale membre”.

În acest context, Consiliul ”așteaptă cu interes adoptarea cât mai devreme cu putință a unei decizii a Consiliului privind condițiile generale în care state terțe ar putea fi invitate, în mod excepțional, să ia parte la anumite proiecte PESCO”, mai arată sursa citată.

În privința PESCO, Consiliul UE a încurajat țările UE să prezinte noi propuneri de proiecte până cel târziu la 31 iulie 2019.

De altfel, într-un interviu pentru Euractiv, publicat chiar luni în timpul reuniunii Consiliului UE de la Luxemburg, ambasadorul SUA la Uniunea Europeană a transmis că țara sa a primit ”semnale contradictorii” privind implicarea unei țări terțe și s-a referit îndeosebi la componenta de cercetare și dezvoltare în materie de apărare.

”Am primit semnale că participarea țărilor terțe – și mă refer la finanțare pentru cercetare și dezvoltare – în proiecte europene va fi problematică. Și când spunem țări terțe, vorbim în realitate de Statele Unite. Da, sunt și alte țări implicate, dar Statele Unite sunt principala țara care colaborează cu Uniunea Europeană în SUA. Vrem ca firmele noastre să fie tratate la fel în Europa cum sunt tratate companiile europene în Statele Unite – nu mai bine, nu mai rău”, a afirmat Gordon Sondland.

Atât poziția Consiliului UE, cât și cea a SUA, apar și în contextul în care Franța, Germania și Spania au semnat, luni, la un acord-cadru pentru construirea noului avion de luptă european al viitorului (SCAF), proiect etalon al apărării europene, prevăzut să devină operaţional în 2040.

Pe de altă parte, miniștrii de Externe și cei Apărării din țările UE au adoptat concluzii privind securitatea și apărarea în contextul Strategiei globale a UE care pun accentul și pe misiunile și operațiile politicii de securitate și apărare comune, PESCO, Procesul anual coordonat de revizuire privind apărarea, Fondul European de Apărare, cooperarea cu NATO, contracararea amenințărilor hibride și mobilitatea militară.

Citiți mai multe despre apărarea europeană

Continue Reading

CONSILIUL UE

Înaltul Reprezentant Federica Mogherini: UE salută soluția pașnică de la Chișinău. Vom rămâne foarte vigilenți și îi îndemnăm pe prietenii din Republica Moldova să păstreze direcția reformelor

Published

on

Uniunea Europeană va rămâne foarte vigilentă și va monitoriza atent următorii pași pe care-i vor face autoritățile de la Chișinău pentru implementarea reală a reformelor, a declarat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Luxemburg.

„A fost mereu clar pentru noi ce trebuie de făcut pentru a avea sprijinul total al UE, inclusiv cel financiar: implementarea Acordului de Asociere, agenda de reformare a ţării nu pentru asta cere UE, dar din cauza aspiraţiilor poporului moldovean de a vedea realizate aceste reforme. Salutăm faptul că s-a găsit o soluţie paşnică pentru criză. Transmitem un mesaj de angajament, prin vizita comisarului Hahn. Şi un mesaj de abordare aprofundată că vom monitoriza atent paşii următori, dar că angajamentele pe care autorităţile şi le-au anunţat vor fi realizate şi cum va evolua situaţia. Vom rămâne foarte vigilenți și îi îndemnăm pe prietenii din Republica Moldova să rămână angajați pozitivi și concret pe direcția de realizare a agendei de reforme, cred că țara așteaptă asta de mult timp”, a spus Mogherini, potrivit deschide.md.

Șefa diplomației europene a subliniat că pentru a avea susținerea UE, inclusiv cea financiară, Chișinăul trebuie să implementeze Acordul de Asociere și să îndeplinească agenda de reforme.

Federica Mogherini a făcut aceste precizări în condițiile în care situația din Republica Moldova s-a aflat pe agenda reuniunii Consiliului.

Transferul pașnic al puterii a fost salutat anterior și de comisarul pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn.

Continue Reading

#RO2019EU

Țările UE își reafirmă poziția referitoare la Marea Neagră: Nerecunoașterea anexării ilegale a Crimeei, fundamentală pentru abordarea UE privind cooperarea regională în zona Mării Negre

Published

on

© EU Council

Miniștrii de Externe din țările membre ale Uniunii Europene și-au reafirmat luni angajamentul pentru prosperitatea, stabilitatea și cooperarea regională în zona Mării Negre, informează Consiliul UE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Într-o reuniune ce a avut loc la Luxemburg și prezidată de Înaltul Reprezentant Federica Mogherini, Consiliul UE și-a reiterat ”angajamentul de lungă durată de a promova prosperitatea, stabilitatea și reziliența în zona Mării Negre”. De altfel, plasarea Mării Negre pe agenda Uniunii Europene este regăsită și în programul de lucru al președinției României la Consiliul UE, context în care Bucureștiul a pledat pentru reafirmarea relevanței politică a Mării Negre pe agenda europeană, printr-un nou impuls acordat implicării sporite a UE în proiecte de cooperare sectoriale, pe baza unei agende maritime comune a regiunii. 

În concluziile sale, Consiliul UE subliniază, de asemenea, importanța strategică tot mai mare a zonei Mării Negre pentru UE și solicită o implicare mai puternică a UE în cooperarea regională, având la bază inițiativa Sinergia Mării Negre.

În special, miniștrii au subliniat importanța valorificării noilor oportunități de dezvoltare economică, reziliență și conectivitate în regiune și în afara acesteia.

Consiliul rămâne în continuare preocupat de provocările în materie de securitate din regiunea Mării Negre.

În acest context, acesta reiterează faptul că respectarea dreptului internațional, inclusiv a principiilor independenței, suveranității și integrității teritoriale, a Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării, inclusiv a libertății de navigație, precum și respectarea deciziilor politice ale UE și a politicii sale de nerecunoaștere în ceea ce privește anexarea ilegală a Crimeei, sunt fundamentale pentru abordarea UE privind cooperarea regională în zona Mării Negre.

Concluziile integrale sunt disponibile aici.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending