Connect with us

U.E.

UE dezvăluie complexitatea infrastructurii digitale utilizate de Rusia și China pentru a manipula spațiul informațional al UE și al țărilor partenere

Published

on

© euvsdisinfo.eu

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) scoate la iveală complexitatea rețelelor de manipulare a informației și interferență străină (FIMI) utilizate de Rusia și China pentru a influența spațiul informațional al Uniunii Europene și al țărilor partenere, alcătuite din 2.055 de canale oficiale de informare, mass-media publice, conturi controlate de serviciile de informații și altele fără legătură directă cu statul, dar care îi difuzează mesajele. În cel de-al treilea raport privind FIMI, serviciul diplomatic al UE evidențiază modul în care aceste state desfășoară campanii bine coordonate, având ca obiectiv erodarea încrederii în instituțiile democratice, slăbirea coeziunii sociale și subminarea poziției geopolitice a Europei.

Rețeaua rusă este descrisă ca fiind descentralizată și structurată pe mai multe niveluri. Primul cerc este format din canale oficiale, precum Ministerul Afacerilor Externe, ambasade și instituțiile media de stat, printre care RT, Sputnik și TASS, care promovează direct mesajele Kremlinului. În jurul acestora funcționează un al doilea cerc format din canale care, deși nu afișează o afiliere clară cu statul rus, ajută la răspândirea mesajelor oficiale într-un mod care le face să pară mai organice și mai credibile. Un exemplu relevant este campania Doppelgänger, care distribuie mesaje în mai multe limbi – engleză, germană, franceză, spaniolă, poloneză, italiană, turcă, arabă și ebraică – având ca scop subminarea sprijinului internațional pentru Ucraina. La un al treilea nivel, rețeaua rusă este susținută de canale independente, precum Portal Kombat, care consolidează și amplifică mesajele Kremlinului, chiar și atunci când sursele oficiale sunt blocate sau restricționate.

În contrast, infrastructura chineză este puternic centralizată și sincronizată. Mass-media de stat, cum ar fi Global Times și CGTN, joacă un rol central în producerea și distribuția narațiunilor oficiale, în timp ce conturile diplomatice acționează ca noduri cheie pentru răspândirea rapidă a mesajelor susținute de stat. Uneori, rețelele chineze și rusești colaborează pentru a consolida mesaje antioccidentale, mai ales în contextul războiului din Ucraina. În luna care a marcat 1.000 de zile de la invazia Rusiei în Ucraina, raportul subliniază că s-a înregistrat o aliniere semnificativă între mesajele promovate de Rusia și China, ambele state acuzând NATO de escaladarea conflictului.

Raportul EEAS arată că rețelele sociale continuă să fie principalul instrument prin care sunt promovate aceste campanii de dezinformare. Aproximativ 88% din activitățile FIMI sunt concentrate pe platforma X (fostul Twitter), ceea ce demonstrează eficiența acestor canale în atingerea unui public global. În 2024, Rusia și China au desfășurat campanii de manipulare a informației împotriva a peste 80 de țări și 200 de organizații. Ucraina a fost principala țintă, însă Franța, Germania și alte state membre UE au fost, de asemenea, afectate de campanii direcționate, în special în contextul alegerilor și al protestelor sociale.

Nu în ultimul rând, raportul subliniază că manipularea și interferența informațiilor reprezintă o amenințare majoră la adresa securității europene. Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a avertizat că aceste campanii au scopul de a destabiliza societățile democratice, de a crea rupturi între statele membre și de a submina influența UE la nivel global. În același timp, raportul arată că UE a devenit mai capabilă să detecteze și să evidențieze aceste campanii, iar modelul FIMI Exposure Matrix, prezentat în raport, oferă un cadru precis pentru expunerea operațiunilor de dezinformare și pentru dezvoltarea unor răspunsuri eficiente și bazate pe dovezi.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europa antreprenorilor înseamnă mai puțină birocrație și mai multă încredere, subliniază vicepreședintele PE, Victor Negrescu

Published

on

© Victor Negrescu / Facebook

„Europa antreprenorilor înseamnă mai puțină birocrație și mai multă încredere”, a declarat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. Acesta a participat la Top IMM România, un eveniment dedicat excelenței economice.

„M-am bucurat să fiu din nou alături de antreprenorii români la Gala Top IMM România, un eveniment dedicat excelenței economice. Felicit echipa Consiliul National al IMM-urilor din Romania, condusă de Florin Jianu, și pe toți cei care mențin viu spiritul inițiativei private în România. M-am bucurat să revăd mulți parteneri și colegi cu care am lucrat în proiecte importante pentru mediul de afaceri românesc”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook.

Citiți și Parliament of Enterprises 2025. Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, subliniază rolul central al antreprenorilor în recăpătarea competitivității europene: Antreprenorialul este spiritul Europei unite

Victor Negrescu a precizat că 99,7% dintre firmele românești sunt întreprinderi mici și mijlocii, acestea generând aproximativ 65% din PIB-ul țării și peste două treimi din locurile de muncă din sectorul privat.  

„De aceea, la nivel european am susținut pachetele SME Relief și Omnibus simplification, care reduc birocrația cu până la 35%, și am propus crearea unui Birou Unic European pentru IMM-uri”, a punctat europarlamentarul. 

El a adăugat că IMM România a contribuit activ la obținerea finanțării europene pentru proiectul fabricii de inteligență artificială,  pe care l-a coordonat.

„Voi continua să lupt pentru mai puțină birocrație, mai multă încredere și o Europă mai bună pentru antreprenorii român”, a conchis Victor Negrescu. 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

De la Chișinău, comisarul european pentru extindere felicită R. Moldova pentru progresele înregistrate și o îndemnă să accelereze „viteza reformelor” pentru ca „procesul de aderare să aibă succes”

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre toate statele candidate la Uniunea Europeană, dar până la aderarea propriu-zisă mai sunt încă multe lucruri de făcut, a menționat marți, la Chișinău, comisarul european pentru extindere, Marta Kos.

Oficialul european a participat la conferința „Raportul de Extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, informează Deschide.md, conform Agerpres.

„Mă bucur să fiu la Chișinău pentru a patra oară în acest an, alte state-candidate sunt geloase. Dar vă spun că sunteți foarte speciali în determinarea dumneavoastră de a deveni stat membru al UE, ceva special atunci când văd energia voastră și știți că spuneam, că sunteți cei mai buni elevi din clasa mea”, a afirmat Marta Kos.

„Mi se spunea: Marta, ești prea emotivă! Dar acum, odată cu acest raport privind extinderea, deja se văd fapte. Evident, că eu pot fi emotivă, dar în acest Raport privind Extinderea sunt fapte care dovedesc că voi ați înregistrat cel mai mare progres într-un an. Felicitări, Republica Moldova!”, le-a transmis comisarul european cetățenilor moldoveni. 

Potrivit ei, această reușită ar fi fost imposibilă fără „troica de femei”: președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vicepremierul pentru integrarea europeană, Cristina Gherasimov și comisarul european, Marta Kos.

Comisarul european pentru extindere i-a îndemnat pe decidenții Republicii Moldova să accelereze „viteza reformelor”.

„Aveți ambiții foarte mari. Dar aceste ambiții sunt și realiste, dacă reforma actuală și viteza reformelor va fi accelerată. Am în vedere că anul 2026 trebuie să fie anul implementării. Și o spun tuturor statelor candidate- nu trebuie să faceți lucruri doar că vă spunem noi, trebuie să faceți pentru că e bine pentru țara voastră și e unica modalitate în care procesul de aderare ar putea avea succes”, a evidențiat Kos.

De altfel, implementarea reformelor a reprezentat o temă centrală dintre comisarul european pentru extindere și noul premier moldovean Alexandru Munteanu.

„Progresele pe care le-am făcut pe drumul nostru european ne motivează să continuăm munca la turații și mai mari. Casa noastră este Europa și aducem Europa acasă. Obiectivul este să finalizăm negocierile și să semnăm Tratatul de Aderare în 2028”, a declarat Munteanu, menționând că reforma justiției și lupta anticorupție rămân priorități imediate, arată un comunicat al Guvernului de la Chișinău.

La rândul său, Marta Kos a profitat de întâlnirea cu prim-ministrul moldovean pentru a reitera sprijinul pentru Republica Moldova pe drumul său către UE.

„Alegerile parlamentare recente au reafirmat încă o dată aspirația europeană neclintită a Republicii Moldova. Sunteți un model de reziliență în protejarea democrației și aveți parte de tot sprijinul nostru. Suntem o echipă și vom continua să lucrăm împreună pentru a avansa pe calea europeană”, a arătat comisarul european pentru extindere.

Oficialii s-au referit la implementarea Planului de creștere pentru Moldova, fiind menționat sistemul strict de monitorizare și control care se aplică în acest sens. De asemenea, au fost specificate beneficiile aderării recente a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) și, începând cu 1 ianuarie 2026 – la zona „Roam Like at Home” a UE.

Comisia Europeană a prezentat săptămâna trecută pachetul anual de extindere, document prin care instituția își exprimă sprijinul pentru obiectivul „ambițios, dar realizabil” al Republicii Moldova de a încheia „provizoriu” negocierile de aderare la UE până în 2028.

În context, România a solicitat deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu Republica Moldova

Citiți și: Extinderea UE: “Moldova își merită locul în familia europeană”, afirmă Maia Sandu, la Bruxelles, după ce țara a înregistrat cel mai mare progres dintre toate statele candidate în ultimele 12 luni

INTERVIU | Siegfried Mureșan: Aderarea R. Moldova la UE se poate concretiza în următorii ani. Nu există opoziție față de acest proces

“Moldova este Europa”: Roberta Metsola a deschis Biroul Parlamentului European la Chișinău și a deschis prima ședință a noului Parlament, vorbind în română

Premierul Alexandru Munteanu este așteptat joi la București în cadrul primei sale vizite în străinătate după ce a fost învestit.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană salută hotărârea CJUE care confirmă că Directiva privind salariile minime adecvate are o bază juridică solidă: „O etapă importantă pentru europeni”

Published

on

© Roxana Mînzatu/ Facebook

Comisia Europeană salută hotărârea pronunțată astăzi de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care confirmă în mare măsură că Directiva privind salariile minime adecvate are o bază juridică solidă.

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea respinge cererea Danemarcei de anulare în totalitate a Directivei. Totodată, confirmă că aceasta a fost adoptată pe o bază juridică corectă.

CJUE a confirmat validitatea dispozițiilor din Directivă referitoare la negocierea colectivă pentru stabilirea salariilor. Comisia subliniază că aceste prevederi sunt esențiale pentru consolidarea protecției oferite de salariul minim și pentru a garanta că un număr cât mai mare de lucrători beneficiază de aceasta.

Salariile minime adecvate sunt esențiale pentru echitatea socială și pentru o economie productivă și favorabilă incluziunii. Acestea contribuie la protejarea puterii de cumpărare a lucrătorilor, la reducerea inegalităților salariale și a sărăciei în rândul persoanelor angajate, la susținerea cererii interne și la consolidarea stimulentelor pentru muncă. De asemenea, acestea contribuie la reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați, se arată într-un comunicat de presă.

„Fiecare lucrător din Europa ar trebui să poată să-și câștige existența. Hotărârea de astăzi reprezintă o etapă importantă pentru europeni – este vorba despre demnitate, echitate și securitate financiară. Directiva va fi pusă în aplicare cu respectarea deplină a tradițiilor naționale, a autonomiei partenerilor sociali și a importanței negocierilor colective. Angajamentul nostru este ca munca să fie cu adevărat remunerată”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

De la adoptarea Directivei în 2022, salariile minime au crescut rapid în întreaga Europă, contribuind la majorarea veniturilor și la îmbunătățirea nivelului de trai pentru milioane de lucrători. În același timp, diferența dintre cele mai mari și cele mai mici salarii minime din UE s-a redus.

„Hotărârea Curții de astăzi consolidează modelul social european, care se bazează pe salarii echitabile și adecvate și pe negocieri colective puternice, aducând atât echitate socială, cât și beneficii economice. Aceasta este o veste bună pentru lucrători, în special pentru cei care câștigă salarii mici, și pentru angajatorii din întreaga Europă care plătesc salarii echitabile”, a subliniat vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu.

Comisia ia act de decizia Curții de a anula doar anumite părți din două articole ale Directivei, care stabileau criteriile de care statele membre cu salarii minime legale trebuie să țină seama, precum și regula ce interzicea reducerea salariilor minime în cazul indexării automate. Comisia analizează în prezent impactul acestor modificări.

Hotărârea Curții nu modifică legislațiile naționale prin care statele membre au transpus Directiva. Comisia va continua să urmărească implementarea sa deplină și corectă în toate statele membre.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
SĂNĂTATE7 hours ago

Independența României în producția de medicamente esențiale, consolidată cu ajutorul fondurilor europene. Rogobete: Transformăm Antibiotice Iași într-un hub național de inovare farmaceutică

ROMÂNIA11 hours ago

Parchetul European trimite în judecată trei persoane din România pentru fraudă cu fonduri europene destinate modernizării sistemelor de irigații 

ROMÂNIA12 hours ago

Nicușor Dan: Onorantul statut al României de “pilon de stabilitate pe Flancul Estic al NATO” se datorează și veteranilor de teatrele de operații

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI12 hours ago

Europa antreprenorilor înseamnă mai puțină birocrație și mai multă încredere, subliniază vicepreședintele PE, Victor Negrescu

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

De la Chișinău, comisarul european pentru extindere felicită R. Moldova pentru progresele înregistrate și o îndemnă să accelereze „viteza reformelor” pentru ca „procesul de aderare să aibă succes”

ROMÂNIA12 hours ago

România compară cu un “roman de spionaj sovietic” acuzațiile Rusiei că Ucraina și Marea Britanie ar fi încercat să deturneze un avion rus spre Baza Mihail Kogălniceanu

ROMÂNIA13 hours ago

Președintele ASF, la evenimentul de listare a celor două ETF-uri lansate de InterCapital la Bursa de Valori București: „Vom continua să fim un partener activ al pieței de capital”

ROMÂNIA13 hours ago

Alexandru Rogobete anunță o creștere de peste 73% a investițiilor în sănătate, cu peste 2 mld. de lei plătite prin PNRR în perioada iunie-octombrie

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisia Europeană salută hotărârea CJUE care confirmă că Directiva privind salariile minime adecvate are o bază juridică solidă: „O etapă importantă pentru europeni”

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Încă un produs tradițional românesc capătă recunoaștere și protecție la nivel european

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH6 days ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA2 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA2 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA2 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisarul pentru Energie apreciază România pentru leadership-ul regional în soluționarea problemelor comune și anunță un plan pentru consolidarea interconexiunilor energetice și scăderea prețurilor

ROMÂNIA2 weeks ago

România își asumă „rolul de integrator și lider regional” pentru cooperare energetică. Bogdan Ivan apreciază deschiderea Comisiei Europene pentru găsirea unor soluții de reglementare și investiții pentru reducerea prețurilor record la energie

Trending