spot_img

UE, gata să își intensifice eforturile pentru a stabili noi acorduri comerciale cu ”parteneri cu viziuni similare”, consolidându-și reziliența în fața ”provocărilor geopolitice actuale”

Uniunea Europeană își va intensifica eforturile de încheiere a noi acorduri comerciale cu ”parteneri cu viziuni similare”, în contextul în care blocul european încearcă să își reducă dependența de sursele energetice rusești, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, responsabil pentru o economie în serviciul cetățenilor, conform Politico Europe.

Oficialul european a declarat că UE trebuie să își ”lărgească baza” de parteneri comerciali pentru a deveni mai ”rezilientă” în domenii precum materiile prime și produsele de bază.

”Ne putem folosi rețeaua noastră de acorduri de liber schimb (ALS) pentru a face față provocărilor geopolitice actuale, pentru a ne distanța de aprovizionarea din Rusia, pentru a consolida reziliența lanțurilor de aprovizionare”, a declarat Dombrovskis pentru FT.

”A avea o rețea largă de acorduri de liber schimb este o sursă de diversificare și, prin urmare, o sursă de reziliență”, a declarat Dombrovskis pentru publicația mai sus amintită.

UE speră să încheie o serie de noi acorduri, inclusiv cu Australia. Comisia s-a luptat, de asemenea, să încheie și să ratifice acordurile, în special sub președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene, care s-a încheiat la sfârșitul lunii iunie.

La finalul aceleiași luni, Uniunea Europeană și Noua Zeelandă au încheiat negocierile pentru un acord comercial, care urmează să deschidă importante perspective economice întreprinderilor și consumatorilor din cele două părți.

Acest acord cuprinde, de asemenea, angajamente fără precedent în materie de durabilitate, inclusiv respectarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice și a drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, a căror aplicare poate fi impusă prin recurgerea la sancțiuni comerciale ca măsură de ultimă instanță.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare