Connect with us

ROMÂNIA

UE impune de anul viitor taxe vamale coletelor mici, într-o lovitură pentru platformele online din China. România susține inițiativa, considerând-o „esențială”

Published

on

© Graphic design based on icons from icons8.com

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de acord joi să devanseze „cât mai repede posibil” în 2026 introducerea taxelor vamale la coletele cu valoare scăzută care vin în cele 27 state membre UE, a anunțat un purtător de cuvânt al blocului comunitar, o decizie care va lovi platformele online din China, cum ar fi Shein, Temu și Alibaba, transmite Reuters, potrivit Agerpres

Ca măsură pe termen lung, miniștrii de finanțe ai UE au convenit să elimine o regulă care permitea intrarea în UE a mărfurilor cu o valoare sub 150 de euro fără plata taxelor vamale. Odată cu această modificare, taxele vamale relevante se vor aplica tuturor mărfurilor care intră în UE, aliniind sistemul la normele existente privind taxa pe valoarea adăugată pentru mărfurile importate, se arată în comunicatul oficial

Ca urmare a normei actuale, estimările arată că până la 65% din coletele mici care intră în UE sunt subevaluate pentru a evita taxele vamale la import. Pe lângă efectul său asupra competitivității întreprinderilor din UE, pragul a ridicat și probleme de mediu, având în vedere că încurajează întreprinderile din afara UE să împartă transporturile în colete individuale atunci când trimit mărfuri în Uniune. Potrivit Comisiei Europene, 91% din toate expedierile de comerț electronic cu o valoare sub 150 euro proveneau din China în 2024.

Conform unui articol publicat joi de Financial Times (FT), Bruxelles-ul a cerut impunerea din 2026, la nivelul UE, a unei taxe pentru procesarea coletelor mici comandate de pe platformele online, cum ar fi Shein, Temu și Alibaba, cu peste doi ani mai devreme decât era programat, în încercarea de a reduce importurile ieftine de miliarde de euro din China.

„Este un pas crucial pentru a ne asigura că Uniunea Europeană își consolidează poziția, în contextul realităților comerciale în schimbare rapidă”, se arată în scrisoarea comisarului pentru comerț și securitate economică, Maros Sefcovic, adresată miniștrilor de Finanțe și consultată de Financial Times.

Decizia „ar trimite un semnal puternic că Europa este decisă să-și sporească competitivitatea și să asigure condiții echitabile pentru afacerile sale”, se arată în scrisoare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe, România a susținut eliminarea pragului, considerând-o o măsură esențială pentru combaterea subevaluării bunurilor vândute online și reducerea pierderilor semnificative de venituri din taxe vamale și TVA.

Franța a exercitat presiuni asupra Comisiei luna trecută, anunțând propria taxă națională de procesare în noul său buget, deoarece taxa de procesare la nivel UE pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro nu era preconizată înainte de 2027.

Îngrijorate de faptul că taxa franceză ar putea afecta livrările, Belgia și Țările de Jos iau în considerare măsuri similare.

În august, Ministerul Finanțelor a propus introducerea unei taxe fixe de 25 de lei pentru fiecare colet cu valoare de până la 150 de euro provenit din afara UE. Potrivit estimărilor, această măsură ar putea aduce la bugetul de stat aproximativ 1,3 miliarde de lei.

De asemenea, luna trecută, Asociația Elenă de Comerț Electronic (GR.EC.A) a lansat un apel de urgență către Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării din Grecia, solicitând introducerea unei taxe naționale de 7 euro pentru fiecare colet importat din țări terțe, din afara Uniunii Europene, țări precum România și Franța fiind date ca exemplu de bună practică.

POLITICĂ

Candidatul PNL Ciprian Ciucu a fost ales primar general al Capitalei (exit-poll): Vreau să fac din București proiectul vieții mele

Published

on

© Ciprian Ciucu/ Facebook

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a obținut, duminică, 32,7% din voturile bucureștenilor, iar candidatul PSD, Daniel Băluță, a fost creditat cu 26,3%, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde.

Pe locul trei se plasează Anca Alexandrescu, susținută de Partidul AUR, cotată cu 20,2% din voturi, pe locul patru – candidatul USR, Cătălin Drulă, cu – 12,8%, iar pe locul cinci – Ana Ciceală – 6%.

Ciprian Ciucu a declarat că votul majoritar primit duminică îl responsabilizează și că vrea să facă din București proiectul vieții sale.

“Acest vot mă responsabilizează. Le mulțumesc foarte mult bucureștenilor pentru votul lor, le mulțumesc celor care m-au sprijinit în această campanie. Vreau să dau un mesaj de unitate pentru partidele din coaliția guvernamentală, în special pentru cele de centru dreapta. O să avem mult de muncă împreună la Primăria Municipiului București, o să avem multe proiecte de trecut. Și așa cum am spus și în această campanie, vreau să fac din București proiectul vieții mele și asta nu pentru termen scut, ci pentru termen lung”, a afirmat Ciprian Ciucu, după prezentarea primelor rezultate exit-poll.

 

Datele sunt valabile pentru ora 19:30.

Zece reprezentanți ai unor partide politice și șapte independenți, unul susținut de o alianță, au intrat în competiția pentru funcția de primar general al Capitalei, la alegerile de duminică.

Continue Reading

ROMÂNIA

Nicușor Dan, vizită oficială luni și marți în Franța: Președintele va fi primit la Palatul Elyse de Emmanuel Macron

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan va efectua luni și marți prima sa vizită oficială în Franța, unde va fi primit de omologul francez Emmanuel Macron la Palatul Élysée și va avea mai multe întâlniri la nivel politic, economic și cultural, vizita vizând consolidarea parteneriatului strategic româno-francez și dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii-cheie.

Potrivit agendei difuzate de Administrația Prezidențială, șeful statului va începe vizita luni seară, la Ambasada României la Paris, unde se va întâlni cu reprezentanții comunității românești din Republica Franceză, fiind așteptat ca discuțiile să vizeze intensificarea colaborării cu diaspora și implicarea acesteia în proiectele naționale și europene.

Marți dimineață, Nicușor Dan va lua parte întâlnire cu reprezentanți ai companiilor economice franceze, în cadrul unui eveniment organizat de Mișcarea Întreprinderilor din Franța (MEDEF), discuțiile urmând să se concentreze pe oportunitățile de investiții în România.

Președintele va avea de asemenea o întrevedere cu primarul Parisului, Anne Hidalgo.

În programul vizitei este inclus și un moment cu valoare simbolică, respectiv inaugurarea aleii „Nicolae Titulescu” în Parcul Monceau din Paris.

Un punct central al deplasării îl reprezintă întrevederea cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée.

Este așteptat ca discuțiile să vizeze securitatea și competitivitatea europeană, cooperarea în cadrul NATO, sprijinul pentru Republica Moldova, proiectele europene de apărare și coordonarea în pregătirea viitorului buget multianual al Uniunii Europene, mai ales că întrevederea celor doi președinți are loc cu mai puțin de două săptămâni înainte de Consiliul European de iarnă.

Vizita cuprinde și o deplasare la fabrica Thales, o companie care este prezentă și pe piața din România de peste două decenii, cu proiecte în domeniul apărării și securității, inclusiv în spațiul cibernetic.

Până în prezent, Emmanuel Macron și Nicușor Dan au avut contacte în cadrul summiturilor europene, a summitului NATO de la Haga și a summitului Comunității Politice Europene de la Copenhaga.

Cei doi au avut o convorbire video în limba franceză și în timpul campaniei electorale prezidențiale din România, cu Macron susținându-l pe Dan. Ulterior, președintele francez a fost primul lider european care l-a sunat pe Nicușor Dan după alegerea ca președinte pentru a-l felicita.

Totodată, cu ocazia Zilei Naționale a României, Emmanuel Macron i-a adresat lui Nicușor Dan o scrisoare în care a reafirmat legăturile istorice și strategice dintre cele două state și a subliniat importanța cooperării în domeniul securității și apărării, Franța fiind țara care conduce grupul de luptă al NATO din România, în vreme ce Bucureștiul a semnat recent contractul de achiziție pentru rachetele Mistral 3, în cadrul proiectelor finanțate de la nivelul UE prin mecanismul SAFE.

Continue Reading

ROMÂNIA

Pas crucial pentru securitatea României. Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență care stabilește cadrul pentru investiții strategice în industria națională de apărare

Published

on

© NATO Allied Air Command/ Facebook

Guvernul României a adoptat vineri, 5 decembrie, Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru realizarea de investiții în domeniul securității naționale prin asigurarea unor condiții optime dezvoltării de proiecte ale operatorilor economici din industria de apărare, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Actul normativ stabilește cadrul necesar pentru investițiile strategice din industria națională de apărare, inclusiv cele finanțate prin programul european SAFE, pentru care România are alocate 16,68 miliarde de euro. Documentul, inițiat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, permite lansarea de proiecte destinate consolidării capacităților interne de producție și servicii pentru apărare.

Concret, Ordonanța de urgență reglementează că statul roman poate stabili aspecte de natura a proteja interesul esential de securitate, chiar si in ipoteza in care ar fi actionar majoritar. Este de asemenea reglementat faptul că proiectele sunt recunoscute ca investiții de interes public și strategic, ceea ce le oferă un regim accelerat de avizare și posibilitatea utilizării terenurilor scoase din circuitul agricol, atunci când este necesar.

O altă prevedere extrem de importantă pentru industria de apărare, introdusă în această Ordonanță de urgență este cea care ține de acordarea posibilității ca banii din conturile societăților din industria națională de apărare pot fi utilizați inclusiv pentru TVA-ul asociat proiectelor de investiții. Interdicție care a blocat demararea unor investiții în ultimii ani.

Finanțarea poate proveni din bugetul de stat, inclusiv TVA, prin ministerul de resort, sub forma unui aport la capitalul social, sau din fonduri europene dedicate industriei de apărare. Statul poate dobândi participații în funcție de contribuția financiară.

Contextul de securitate obligă România să își întărească infrastructura industrială, să dezvolte tehnologii conforme cu standardele NATO și să reducă vulnerabilitățile legate de aprovizionare. Ordonanța oferă mecanismele prin care pot fi implementate investiții menite să sprijine modernizarea echipamentelor, dezvoltarea tehnologiilor avansate și creșterea rezilienței capacităților existente.

Pentru a derula proiecte în acest cadru, companiile implicate trebuie să aibă statut strategic și să fie supuse supravegherii ministerului de resort. Sunt necesare avizul CSAT pentru protejarea intereselor de securitate și avizarea CEISD pentru respectarea regulilor de concurență. Investitorii privați trebuie să demonstreze experiență relevantă, capacitate tehnică și financiară, să dețină licențe și know-how adecvat și să finalizeze procedurile de verificare de securitate prevăzute de legislația privind informațiile clasificate.

Dacă un investitor decide să se retragă, operatorul economic are drept de preemțiune asupra acțiunilor, pe baza unei evaluări realizate de un expert ANEVAR.

Investițiile rezultate sunt înscrise în Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, au destinație stabilă și trebuie menținute în funcțiune pe întreaga durată a proiectului. În cazul încetării asocierii, capacitățile existente sau în curs de realizare trec în proprietatea statului, pentru a asigura continuitatea activităților considerate esențiale pentru securitatea națională.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
POLITICĂ1 hour ago

Candidatul PNL Ciprian Ciucu a fost ales primar general al Capitalei (exit-poll): Vreau să fac din București proiectul vieții mele

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Macron avertizează Beijingul că, dacă nu cooperează pentru reducerea excedentului comercial, UE ar putea aplica tarife vamale similare celor impuse de Trump

INTERNAȚIONAL7 hours ago

La Ierusalim, Benjamin Netanyahu și Friedrich Merz au discutat despre continuarea cooperării tehnologice și militare într-o „lume în schimbare”

ROMÂNIA9 hours ago

Nicușor Dan, vizită oficială luni și marți în Franța: Președintele va fi primit la Palatul Elyse de Emmanuel Macron

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Emisarul american Keith Kellogg: Încheierea războiului din Ucraina este „foarte aproape”, dar depinde de viitorul regiunii Donbas și al centralei nucleare de la Zaporojie

NATO12 hours ago

Pete Hegseth laudă Polonia, Germania și statele baltice drept „aliați model” în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare: „Vor primi favoarea noastră specială”

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Zelenski a avut o convorbire „substanțială și constructivă” cu emisarii americani Witkoff și Kushner: Ucraina este hotărâtă să lucreze onest cu partea americană pentru a obține o pace reală

NATO13 hours ago

Donald Tusk reacționează la strategia de securitate a SUA, care critică virulent UE: “Europa este cel mai apropiat aliat al vostru, nu problema voastră”

U.E.1 day ago

“UE subminează securitatea SUA”: Avem o alianță cu aceleași țări care atacă America printr-o “UE nedemocratică”, acuză SUA după amendarea platformei X

SUA1 day ago

Secundul diplomației SUA acuză națiunile europene de dublu standard când poartă “pălăriile NATO” și “pălăriile UE”: Ele permit UE să urmărească politici de sinucidere civilizațională

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Comisia Europeană prezintă două soluții pentru a sprijini nevoile de finanțare ale Ucrainei în perioada 2026-2027: împrumuturi UE și utilizarea activelor rusești înghețate pentru un împrumut pentru reparații

ROMÂNIA2 weeks ago

Industria de apărare din România face apel la un cadru legislativ modern, predictibil și capabil să susțină producția locală, lanțurile de furnizori și transferul de tehnologie

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 weeks ago

Șeful Biroului Grupului BEI în România prezintă instrumentele de finanțare ale Băncii Europene de Investiții pentru sectorul securității și apărării: Ambițiile noastre în acest domeniu s-au mărit considerabil

ROMÂNIA2 weeks ago

MAI câștigă o poziție de top în cadrul Frontex. Cătălin Predoiu: Este un succes important, obținut în condiții de concurență acerbă între țările europene

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Senatului, în cadrul Summitului Parlamentar al Platformei Crimeea: Susținem independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional

ROMÂNIA2 weeks ago

România nu mai vrea să fie un actor reactiv în dezbaterile europene, ci un contributor direct cu viziune proprie la definirea noului Cadru Financiar Multianual, spune Dragoș Pîslaru la lansarea „Procesului de la București”

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Roxana Mînzatu, apel ferm ca dimensiunea socială să nu fie marginalizată în viitorul buget al UE: Trebuie să arătăm oamenilor că nu lăsăm ca nevoile lor să fie transformate în arme împotriva proiectului european

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

România, exemplu al transformării prin politica de coeziune, spune Raffaele Fitto: PIB-ul a urcat de la 44% la aproape 80% din media UE; noua generație de programe va pune accent pe flexibilitate, simplificare și performanță

ENGLISH3 weeks ago

UNESCO Global Network of Learning Cities in Romania Conference: For two days, the city of Cugir was the epicenter of promoting lifelong learning and sustainable development

ROMÂNIA3 weeks ago

Conferința Rețelei globale UNESCO a Orașelor care Învață din România: Timp de două zile, orașul Cugir a fost epicentrul promovării educației pe tot parcursul vieții și dezvoltării durabile

Trending