Uniunea Europeană pregătește schimbări pentru mediul de afaceri, urmând să permită antreprenorilor să înregistreze o companie în orice stat membru în doar 48 de ore, complet online, și să beneficieze de același regim de capital la nivelul întregii UE, pentru ca firmele să se poată finanța și extinde la fel de ușor ca în „piețe uniforme precum SUA sau China”, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Trăim într-o epocă în care capitalul și datele pot traversa Europa într-o secundă, iar mediul de afaceri trebuie să se poată mișca la fel de liber. În prezent însă, prea multe companii sunt nevoite să caute oportunități de creștere și extindere în afara Uniunii – parțial pentru că se confruntă cu un nou set de reguli de fiecare dată când se extind într-un alt stat membru. Astfel, deși pe hârtie piața celor 450 de milioane de europeni le este deschisă, în realitate lucrurile sunt mult mai complicate. Iar acest lucru acționează ca o frână asupra potențialului de creștere și profit al companiilor. De aceea avem nevoie de o nouă abordare” a spus von der Leyen într-un discurs susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Ursula von der Leyen a precizat că Uniunea Europeană va propune în curând cel de-al 28-lea regim, cu obiectivul de a crea o structură de companie cu adevărat europeană. Denumită EU Inc., aceasta va funcționa pe baza unui set unic și simplu de reguli, aplicabil fără întreruperi pe întreg teritoriul Uniunii, permițând astfel companiilor să opereze mult mai ușor peste granițele statelor membre.
„Antreprenorii noștri și companiile inovatoare vor putea înregistra o firmă în orice stat membru în termen de 48 de ore, complet online. Ei vor beneficia de același regim de capital în întreaga UE. În cele din urmă, avem nevoie de un sistem în care companiile să poată face afaceri și să poată atrage finanțare fără obstacole, în toată Europa – la fel de simplu ca în piețe uniforme precum Statele Unite sau China”, a detaliat aceasta.
De asemenea, Ursula von der Leyen a subliniat că, dacă aceste măsuri vor fi implementate corect și într-un ritm suficient de rapid, ele nu vor sprijini doar creșterea companiilor europene, ci vor transforma Uniunea Europeană într-un pol de atracție pentru investiții din întreaga lume.
Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a adoptat luna trecută, cu 18 voturi pentru, 4 împotrivă și 1 abținere, un set de recomandări pentru introducerea unui nou cadru legal european destinat companiilor inovatoare. Propunerea vizează crearea unei structuri corporative distincte („al 28-lea regim corporativ”), recunoscută în toate statele membre, și urmărește stimularea investițiilor, mobilității transfrontaliere și inovării în Uniune.



