Uniunea Europeană nu este îngrijorată de hotărârea Chinei de a deschide o investigație anti-dumping cu privire la importurile de carne de porc și la produsele derivate din UE, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, informează Reuters.
Acesta a menționat în fața jurnaliștilor că UE se va implica în mod corespunzător pentru a se asigura că ancheta respectă toate normele relevante ale Organizației Mondiale a Comerțului.
Investigația, anunțată luni de Ministerul Comerțului din China, care vizează cu precădere Spania, Olanda și Danemarca, se va concentra asupra cărnii de porc destinate consumului uman, cum ar fi bucățile întregi proaspete și congelate, precum și intestinele și stomacurile de porc.
Măsura vine după ce Comisia Europeană a anunțat stabilirea unor taxe vamale suplimentare de până la 38% pentru importul de mașini electrice din China, care ar urma să intre în vigoare din 4 iulie în cazul în care în cele două părți nu ajung la o soluționare a ceea ce Uniunea Europeană acuză a fi practici neloiale.
Anunțul Beijingului vine înainte de vizita la Bruxelles a lui Ding Xuexiang, prim-vicepremier și consilier de rang înalt al președintelui Xi Jinping, pentru a coprezida dialogul la nivel înalt UE-China privind mediul și clima.
Se așteaptă ca Ding, fost șef de cabinet al lui Xi, să aducă în discuție decizia Comisiei Europene de a aplica vehiculelor electrice din China taxe suplimentare de până la 38% – pe lângă cele 10% pe care UE le percepe deja pentru toate importurile de automobile, dar mai mici decât cele făcute publice de Statele Unite la începutul lunii mai, de 100%.
Să nu uităm însă și de celelalte acțiuni ale Uniunii Europene pentru contracararea practicilor comerciale neloiale ale celei de-a doua economii a lumii.
Recent, Comisia Europeană a deschis o investigație privind subvențiile de care ar fi beneficiat furnizorii chinezi de turbine eoliene destinate unor parcuri eoliene din România și alte patru state membre, urmată de o investigație privind piața chineză a achizițiilor publice de dispozitive medicale care discriminează în mod inechitabil companiile și produsele europene.
În ceea ce privește investigaţia privind ofertele unor firme chinezeşti pentru un parc fotovoltaic din România, UE a anunțat că o va închide deoarece companiile respective s-au retras din licitație, potrivit Bloomberg, citat de Agerpres.
Așadar, se profilează o tensionare a relațiilor comerciale, iar cu noua decizie a Chinei privind importul de carne de porc și derivate din UE care vizează cu precădere Spania, Madridul nu poate fi liniștit. Acesta este și motivul pentru care a lansat un apel la negocieri pentru a evita posibile tarife suplimentare la carnea de porc pe care această țară o exportă către China.
Să nu uităm că mai mult de jumătate din carne de porc importată de China în 2023 a venit din UE, valoarea acesteia fiind de 6 miliarde de dolari, potrivit datelor vamale, din care aproximativ un sfert a provenit numai din Spania.
Pe locurile doi și trei, Olanda și Danemarca au exportat anul trecut în China produse din carne de porc în valoare de 620 de milioane de dolari și, respectiv, 550 de milioane de dolari.




