Uniunea Europeană a respins joi afirmațiile președintelui american Donald Trump, care l-a numit pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, un „dictator”, relatează AFP și EFE, preluat de Agerpres. Declarațiile liderului de la Casa Albă vin pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Washington și Kiev, după ce SUA au demarat negocieri separate cu Rusia pentru a pune capăt războiului început de Kremlin în urmă cu trei ani.
„Avem o poziție clară și directă în această privință: președintele Zelenski a fost ales în mod legitim, în alegeri libere, corecte și democratice”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE, Stefan de Keersmaecker. „Ucraina este o democrație, Rusia lui Putin nu este”, a adăugat acesta. Oficialii europeni au subliniat că orice acord de pace trebuie să includă atât Ucraina, cât și Uniunea Europeană. „Nu poate exista o soluție pentru Ucraina fără implicarea Ucrainei și a Uniunii Europene”, a insistat Keersmaecker.
Relațiile dintre Washington și Kiev s-au tensionat și mai mult după ce președintele ucrainean a refuzat să semneze un memorandum propus de SUA, prin care Ucraina ar fi urmat să cedeze jumătate din resursele sale naturale în schimbul sprijinului american. Zelenski a explicat că nu s-a opus înțelegerii în sine, ci a refuzat să o semneze deoarece nu includea garanții de securitate și angajamente privind continuarea asistenței militare pentru Ucraina.
„Documentul nu era clar, era clar un singur lucru, că trebuie să dăm 50% din tot ce era specificat în document”, a declarat Zelenski într-o conferință de presă. Liderul ucrainean a reiterat cererea ca țara sa să fie primită în NATO și să beneficieze de dislocarea de trupe străine pentru menținerea păcii în cazul unui acord de pace cu Rusia.
Zelenski l-a acuzat pe Trump că trăiește într-o „bulă de dezinformare rusă”, după ce președintele SUA l-a criticat pentru că a ales să continue războiul cu Rusia în loc să caute o înțelegere. Liderul ucrainean și-a exprimat, de asemenea, nemulțumirea față de excluderea Kievului și a aliaților europeni din negocierile purtate între Washington și Moscova.
Președintele Trump a reacționat dur pe rețeaua sa de socializare Truth Social: „Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se miște repede sau va rămâne fără țară”. Liderul de la Casa Albă l-a acuzat pe Zelenski de proasta gestionare a războiului, afirmând că „țara sa este sfărâmată și MILIOANE (de oameni) au murit inutil”.
Într-o declarație făcută mai târziu în Florida, Trump l-a numit din nou pe Zelenski „dictator” și l-a acuzat că „refuză alegerile”. „Este jos în toate sondajele reale. Cum poți să fii sus când fiecare oraș este demolat?”, a continuat liderul american.
Trump a continuat atacurile și pe tema sprijinului financiar oferit Ucrainei: „Un actor de comedie cu succes modest, Volodimir Zelenski a convins SUA să cheltuie 350 de miliarde de dolari pentru a se angaja într-un război care nu putea fi câștigat, care niciodată nu ar fi trebuit să înceapă”. De asemenea, el a respins criticile privind excluderea Ucrainei din negocierile de pace, declarând: „Astăzi am auzit ‘oh, nu am fost invitați’. Ei bine, ați fost acolo trei ani. Ar fi trebuit să-i puneți capăt acum trei ani. Nu ar fi trebuit niciodată să-l începeți”.
Declarațiile lui Trump au alarmat aliații europeni, care se tem că Washingtonul ar putea abandona Kievul în favoarea unei înțelegeri rapide cu Moscova. Oficialii UE au subliniat că securitatea Ucrainei este esențială pentru stabilitatea europeană. „Securitatea Ucrainei este securitatea Uniunii Europene”, a declarat Stefan de Keersmaecker.




