Connect with us

U.E.

UE salută comunicarea la nivel tehnic între Armenia și Azerbaidjan și continuă monitorizarea situației îngrijorătoare din zona comună de graniță

Published

on

© European Union, 2020

Uniunea Europeană salută comunicarea la nivel tehnic între Armenia și Azerbaidjan și continuă monitorizarea situației îngrijorătoare din zona comună de graniță a celor două state, transmite Înaltul Reprezentant Josep Borrell. 

„Uniunea Europeană urmărește îndeaproape evoluțiile îngrijorătoare de la granița dintre Armenia și Azerbaidjan. (…) Delimitarea și demarcarea frontierei trebuie să fie rezolvate prin negocieri, în beneficiul securității populațiilor locale. Salutăm contactele în curs de desfășurare la nivel tehnic între cele două părți”, a declarat șeful diplomației europene. 

Borrell a mai precizat că  secretarul general al Serviciului European de Acțiune Externă, Stefano Sannino, a discutat joi cu ministrul de externe al Armeniei, Ara Aivazian, și vineri cu ministrul de externe al Azerbaidjanului, Jeyhun Bayramov, solicitând ambelor părți să dea dovadă de cea mai mare reținere și să detensioneze situația. Reprezentantul special al UE, Toivo Klaar, a fost, de asemenea, în contact cu președinția OSCE în exercițiu.

Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a declarat că liderii gărzilor sale de frontieră s-au întâlnit vineri cu partea armeană pentru a discuta despre tensiunile de la graniță. Acesta a oferit puține detalii suplimentare. Deși o astfel de întâlnire nu pare a fi ceva extraordinar, deoarece polițiștii de frontieră din cele două părți s-au întâlnit chiar miercuri, totuși, ar indica menținerea unei comunicări deschise, relatează Deutsche Welle.

Cele mai recente tensiuni vin după ce luna trecută ambele țări s-au acuzat reciproc de deschiderea focului în Karabah și în zona frontierei lor comune. Anul trecut, cele două țări au purtat un scurt război asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah.

Joi, Armenia a acuzat Azerbaidjanul că a trimis trupe peste graniță. Azerbaidjanul a negat acest lucru și a declarat că forțele sale au apărat doar partea lor de graniță. Ulterior, vineri, Armenia a declarat vineri că Azerbaidjanul nu a reușit să-și retragă trupele care au trecut granița în ziua precedentă.

Incidentul de la graniță de săptămâna aceasta a subliniat fragilitatea unui armistițiu mediat de Rusia în urmă cu șase luni, care a pus capăt celor mai grave lupte din ultimele decenii între forțele azere și cele de etnie armeană.

În context,  Statele Unite au îndemnat Azerbaidjanul să își retragă imediat trupele, iar Rusia a transmis că va continua eforturile de mediere.

„Mișcările militare în teritoriile disputate sunt iresponsabile și sunt, de asemenea, provocatoare în mod nejustificat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jalina Porter. „Ne așteptăm ca Azerbaidjanul să-și retragă imediat toate forțele și să înceteze orice altă provocare”, a adăugat aceasta în fața presei, potrivit sursei citate mai sus. 

La rândul său, Kremlinul a declarat că președintele rus Vladimir Putin face apel la ambele țări să respecte acordurile de pace, adăugând că Rusia va continua „eforturile active de mediere”. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Roberta Metsola, mesaj înainte de alegerea noului președinte al PE: Vreau ca oamenii să recapete acel sentiment de speranță în proiectul european

Published

on

© Roberta Metsola - Twitter

Eurodeputata malteză, Roberta Metsola, candidata favorită în cursa pentru viitorul președinte al Parlamentului European a transmis, într-un mesaj video de campanie, că obiectivul său în viitorii doi ani și jumătate de mandat este să îi facă pe oameni să creadă în Europa. 

„Vreau ca oamenii să creadă în Europa. Să recupereze acel sentiment de speranță și entuziasm în proiectul nostru. Să lupte pentru acele valori care ne unesc ca europeni. De aceea candidez pentru a fi următorul președinte al Parlamentului European”, a scris Roberta Metsola pe contul său de Twitter.

Roberta Metsola, în prezent vicepreședintă a Parlamentului European, care și-a anunțat candidatura în luna noiembrie pentru funcția de președinte a Parlamentului European din partea grupului PPE este favorită în această cursă pentru a prelua președinția Legislativului European.

Citiți și: Deputații europeni își aleg un nou președinte. Eurodeputata malteză, Roberta Metsola, favorită să preia președinția Parlamentului European

Votul pentru noul președinte urmează să aibă loc marți, 18 ianuarie, în cadrul primei sesiuni plenare a Parlamentului din anul 2022, potrivit calendarului

Pentru această funcție mai candidează eurodeputatul polonez Kosma Zlotowski (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi cu politiciana spaniolă Sira Rego (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, GUE/NGL), potrivit Agerpres.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, care a decedat la 11 ianuarie, va fi omagiat luni, în cadrul unei ceremonii care va avea loc luni în hemiciclul Parlamentului de la Strasbourg, la debutul sesiunii plenare a legislativului european.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Prima sesiune plenară din 2022 a Parlamentului European. Președintele David Sassoli va fi omagiat în plenul de la Strasbourg, înainte ca eurodeputații să își aleagă noua conducere

Published

on

Image edited. © European Union 2021 - Source : EP & @ Zaim Diana-CaleaEuropeană

Deputații europeni se reunesc, începând cu luni, în prima sesiune plenară a Parlamentului European, sesiune marcată de comemorarea președintelui David Sassoli și de la alegerea noului lider al Legislativului European. 

Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când aceste două evenimente au loc simultan. Președintele David Sassoli trebuia sa predea marți ștafeta unui nou coleg, însă acesta s-a stins subit din viață în această săptămână din cauza unor probleme grave de sănătate. 

Reamintim că eurodeputata malteză Roberta Metsola, în prezent vicepreședintă a Parlamentului European, care și-a anunțat candidatura în luna noiembrie pentru funcția de președinte a Parlamentului European este favorită în această cursă pentru a prelua președinția Legislativului European.

Citiți și: Deputații europeni își aleg un nou președinte. Eurodeputata malteză, Roberta Metsola, favorită să preia președinția Parlamentului European

Votul pentru noul președinte urmează să aibă loc marți, 18 ianuarie, în cadrul primei sesiuni plenare a Parlamentului din anul 2022, potrivit calendarului

Pentru această funcție mai candidează eurodeputatul polonez Kosma Zlotowski (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi cu politiciana spaniolă Sira Rego (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, GUE/NGL), potrivit Agerpres.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, care a decedat la 11 ianuarie, va fi omagiat luni, în cadrul unei ceremonii care va avea loc luni în hemiciclul Parlamentului de la Strasbourg, la debutul sesiunii plenare a legislativului european.

Săptămâna viitoare deputații europei vor mai avea dezbateri privind rezultatele reuniunii Consiliului European din luna decembrie 2021, Legea serviciilor digitale: reglementarea platformelor pentru a asigura un spațiu online mai sigur, Uniunea sănătății: un rol mai puternic pentru autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE și o mai bună protecție a animalelor în timpul transportului.

De asemenea, președintele Franței Emmanuel Macron va prezenta în fața eurodeputaților prioritățile președinției franceze la Consiliul UE. 

Continue Reading

U.E.

CE a adoptat cel de-al doilea program de lucru EU4Health. Statele Membre vor avea la dispoziție în 2022 peste 835 de mil. de euro pentru a construi o UE a Sănătății

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Comisia Europeană a adoptat cel de-al doilea program de lucru EU4Health. În 2022, EU4Health va continua să investească în construirea unor sisteme de sănătate mai puternice și mai rezistente și va deschide calea către Uniunea Europeană a Sănătății, se arată în comunicatul oficial, remis CaleaEuropeana.ro.

Cu un buget de peste 835 de milioane de euro, noul program de lucru va oferi un nivel fără precedent de investiții ale UE în domeniul sănătății și va asigura acțiuni ambițioase și decisive în patru domenii prioritare: pregătirea pentru situații de criză, prevenirea bolilor, sistemele de sănătate și forța de muncă din domeniul sănătății și digitalizarea.

Programul EU4Health sprijină construirea unei Uniuni Europene a Sănătății, inclusiv lupta împotriva pandemiei COVID-19, Planul european de învingere a cancerului și Strategia farmaceutică pentru Europa, precum și Autoritatea europeană pentru pregătirea și răspunsul în situații de urgență în domeniul sănătății (“HERA”).

Programul va oferi finanțare entităților eligibile din statele membre, din țările terțe asociate, din organizațiile internaționale, din ONG-uri și din sectorul privat sub formă de granturi sau de achiziții de servicii specifice. ONG-urile vor putea depune cereri prin intermediul unei cereri deschise pentru subvenții de funcționare, precum și pentru subvenții de acțiune pe diverse teme.

Comisia Europeană și Agenția Executivă pentru Sănătate și Tehnologie Digitală (HaDEA) vor gestiona programul.

Citiți și: Programul emblematic EU4Health, de 5,1 miliarde de euro, a intrat în vigoare. Va fi pus în aplicare de noua Agenție Executivă pentru domeniile Sănătății și Digital

Continue Reading

Facebook

PARLAMENTUL EUROPEAN5 hours ago

Roberta Metsola, mesaj înainte de alegerea noului președinte al PE: Vreau ca oamenii să recapete acel sentiment de speranță în proiectul european

PARLAMENTUL EUROPEAN7 hours ago

Prima sesiune plenară din 2022 a Parlamentului European. Președintele David Sassoli va fi omagiat în plenul de la Strasbourg, înainte ca eurodeputații să își aleagă noua conducere

U.E.8 hours ago

CE a adoptat cel de-al doilea program de lucru EU4Health. Statele Membre vor avea la dispoziție în 2022 peste 835 de mil. de euro pentru a construi o UE a Sănătății

INTERNAȚIONAL10 hours ago

UE și SUA pledează pentru un ”front transatlantic puternic și unit” în fața inițiativei Rusiei de a reconstrui sfere de influență în Europa

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Ucraina | Secretarul de stat american, convorbire cu șeful diplomației UE: O nouă agresiune rusă va fi întâmpinată cu ”consecințe rapide, severe și coordonate”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Manfred Weber, liderul Grupului PPE din PE, își exprimă susținerea pentru candidatura lui Silvio Berlusconi la președinția Italiei

MCV1 day ago

Ministerul Justiției va ”coopera transparent și sincer” cu Comisia Europeană pentru atingerea obiectivelor din cadrul MCV. Ce plan și-a propus Ministerul

ROMÂNIA1 day ago

Președintele Klaus Iohannis: Izvor al drepturilor și libertăților, cultura contribuie la consolidarea proiectului european

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă: Cultura românească, demnă de a sta fără complexe alături de marile culturi

CONSILIUL UE1 day ago

Ministrul Bogdan Aurescu susține continuarea coordonării cu SUA sau țări din Asia care împărtășesc aceleași valori și obiective cu România

SUA2 days ago

SUA sunt pregătite atât pentru discuții, cât și pentru represalii față de Rusia, nefiind clar că Moscova a decis „în mod categoric” să întreprindă o acțiune militară în Ucraina

NATO4 days ago

Klaus Iohannis reafirmă obiectivul creșterii prezenței militare SUA în România în contextul tensiunilor cu Rusia: Punerea sub semnul întrebării a arhitecturii de securitate europene este inacceptabilă

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis: Finalizarea aderării României la Spaţiul Schengen este “deosebit de importantă”. Finalizarea MCV, o altă prioritate majoră

FONDURI EUROPENE2 weeks ago

Premierul Nicolae Ciucă va prelua monitorizarea operaționalizării PNRR: La începutul lui 2022 urmează să intre în contul statului încă 1,9 miliarde de euro, prefinanțare din împrumutul acordat României

ROMÂNIA3 weeks ago

Guvernul lucrează la un plan de acțiune din bani europeni care să transforme România într-un lider regional pentru dezvoltare durabilă până în 2030

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă, prima întâlnire cu reprezentanții AmCham România: Stimularea investițiilor străine și atragerea de fonduri europene prin PNRR și CFM, soluții pentru prosperitate și bunăstare

ROMÂNIA3 weeks ago

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, mesaj de Crăciun: Să ne gândim la sănătatea noastră și a celor din jur, cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celorlalți

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun: La finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători

NATO4 weeks ago

Nicolae Ciucă, la NATO: Actuala comasare de trupe rusești este nejustificată. Confirmă nevoia de a întări acţiunile de descurajare a ameninţărilor şi de apărare pe flancul estic şi la Marea Neagră

COMISIA EUROPEANA4 weeks ago

Ursula von der Leyen, după întâlnirea cu Nicolae Ciucă: Europa, recunoscătoare solidarității României. Comisia Europeană, gata să sprijine creșterea ratei de vaccinare în România

Advertisement

Team2Share

Trending