Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

UE își consolidează rolul de “farmacia lumii” și răspunde “arsenalului vaccinurilor” anunțat de Joe Biden: Liderii europeni au decis să doneze cel puțin 100 de milioane de doze până la finalul anului

Published

on

© European Union, 2021

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit să doneze cel puțin 100 de milioane de doze de vaccin până la sfârșitul anului și să susțină dezvoltarea capacităților de producție locale în țările terțe care au nevoie de sprijin, se arată în concluziile adoptate marți, în cea de-a doua zi a Consiliului European extraordinar de la Bruxelles.

Subliniind că Uniunea Europeană este cel mai mare exportator de vaccinuri anti-COVID-19, liderii europeni au transmis că “impactul pandemiei va fi îngrădit numai printr-un răspuns global cuprinzător” și că UE “va continua eforturile de intensificare a capacităților de producție globală a vaccinurilor”.

“UE și statele sale membre se angajează să accelereze distribuția de vaccinuri pentru a sprijini țările care au nevoie, cu obiectivul de a dona cel puțin 100 de milioane de doze până la finalul anului și să sprijine dezvoltarea dezvoltarea capacităților de producție locale în conformitate cu Declarația de la Roma a Summitului Global privind Sănătatea“, au decis Angela Merkel, Emmanuel Macron, Klaus Iohannis și ceilalți lideri.

Decizia liderilor europeni urmează anunțului președintelui SUA, Joe Biden, care și-a asumat că țara sa va dona 80 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19. Mai mult, Biden a făcut acest anunț, spunând că dacă “în Al Doilea Război Mondial, America a fost arsenalul democrației”, acum ea “va fi arsenalul vaccinurilor”.

Uniunea Europeană a privit cu scepticism propunerea inițială a SUA – de ridicare a brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19, aceasta estimând că producţia şi exportul de vaccinuri de la fabricile existente sunt cel mai bun mijloc pentru a răspunde rapid cererii mondiale. Mai mult, prin vocea președintei Comisiei Europene, UE s-a prezentat drept “farmacia lumii” în privința vaccinurilor anti-COVID-19.

În continuarea concluziilor pe tema COVID-19, liderii europeni au salutat acordul între instituțiile UE privind certificatul digital COVID și au solicitat revizuirea recomandărilor Consiliului până la jumătatea lunii iunie pentru a facilita libera circulație în interiorul Uniunii.

Convocat pentru a discuta despre relațiile UE cu Rusia și Regatul Unit, dar și teme precum combaterea COVID-19 și schimbările climatice, summitul Consiliului European a discutat cu prioritate acțiunea regimului Lukașenko, care a deturnat duminică un avion de linie al companiei Ryanair, forţat să aterizeze la Minsk pentru arestarea unui jurnalist opozant aflat la bordul aeronavei. 

Astfel, liderii europeni au dat undă verde adoptării de sancțiuni economice împotriva Belarusului și suplimentării listei de interdicții pentru oficiali și entități din cadrul regimului condus de Aleksandr Lukașenko. Cei 27 de șefi de stat sau de guvern au mai solicitat Consiliului UE să includă pe lista de sancțiuni persoane și entități din Belarus, să adopte “sancțiuni economice țintite”, să adopte măsurile necesare “pentru a interzice survolul spațiului aerian al UE de către companiile aeriene din Belarus și să prevină accesul în aeroporturile din UE ale zborurilor operate de aceste companii”.

În ce privește Rusia, liderii europeni au condamnat actele provocatoare ale Rusiei la adresa UE și au anunțat întocmirea unui raport privind viitorul relațiilor dintre Europa și Moscova.

De asemenea, șefii de stat sau de guvern ai statelor membre UE au salutat intrarea în vigoare, la 1 mai 2021, a Acordului comercial și de cooperare stabilit cu Regatul Unit, punctând în același timp că acest tratat, împreună cu Acordul de retragere a acestei țări din Uniunea Europeană, ar trebui să fie puse în aplicare integral și eficient, cerând operaționalizarea structurilor de guvernanță.

Tot pe planul politicii externe, liderii din UE și-au reiterat angajamentul ferm față de soluția cu două state în disputa dintre Israel și Palestina, menită să readucă pacea în această regiune din Orientul Mijlociu.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis participă luni la o videoconferință cu Charles Michel și alți lideri europeni pentru pregătirea Consiliului European din 21-22 octombrie

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis participă luni la o videoconferință cu președintele Consiliului European Charles Michel și alți lideri europeni, informează Administrația Prezidențială.

Reuniunea în format videoconferință va începe la ora 16:30 și are loc în contextul pregătirii reuniunii Consiliului European de toamnă din 21-22 octombrie.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene se vor reuni joi și vineri la Bruxelles pentru a discuta despre COVID-19, transformarea digitală, prețurile energiei, migrația și relațiile externe, informează Consiliul.

Liderii UE vor discuta despre recenta creștere a prețurilor la energie și vor evalua ce măsuri pot fi luate atât la nivel național, cât și la nivel european pentru a aborda impactul acestei creșteri a prețurilor.

Tema prețurilor la energie a fost abordată de Klaus Iohannis și într-o altă videoconferință cu Charles Michel și alți lideri europeni premergătoare Consiliului European informal. În timpul reuniunii din Slovenia, președintele a anunțat că va solicita la Consiliul European de la finalul lunii octombrie o intervenție coordonată, convergentă, la nivelul Uniunii, pentru adoptarea de măsuri active care să gestioneze problema creșterii prețurilor la energie. Între timp, Comisia Europeană a adoptat o comunicare care cuprinde o serie de măsuri și recomandări privind prețurile la energie, pentru a face față creșterii excepționale a prețurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura până la sfârșitul iernii, și pentru a ajuta populația și întreprinderile europene.

Cu privire la tema COVID-19, Consiliul European va face un bilanț al situației epidemiologice și vaccinale și va face schimb de opinii cu privire la lecțiile învățate în ceea ce privește strategiile de vaccinare.

De asemenea, liderii vor discuta despre eforturile de coordonare și pregătire ca răspuns la pandemia COVID-19. Consiliul European va aborda, de asemenea, solidaritatea internațională și necesitatea de a asigura accesul tuturor la vaccinuri.

Discuția liderilor se va axa și pe obiectivul UE de a asigura transformarea digitală a Europei. Pe ordinea de zi se vor afla progresele înregistrate în ceea ce privește agenda digitală și dosarele legislative esențiale, precum și importanța conectivității digitale și a parteneriatelor globale.

Consiliul European va evalua punerea în aplicare a concluziilor sale din iunie 2021 cu privire la migrație și va purta o discuție strategică privind politica comercială a UE.

Pe planul relațiilor externe, Consiliul European este așteptat să facă bilanțul pregătirilor pentru: reuniunea la nivel înalt ASEM care va avea loc în mod virtual la 25-26 noiembrie 2021, reuniunea la nivel înalt a Parteneriatului estic din 15 decembrie 2021, reuniunea COP26 privind schimbările climatice din 31 octombrie-12 noiembrie 2021 de la Glasgow, reuniunea COP15 privind diversitatea biologică de la Kunming.

În funcție de evenimente, Consiliul European ar putea aborda și alte chestiuni specifice de politică externă.

Din punct de vedere simbolic, acesta ar putea fi ultimul summit european pentru cancelarul german Angela Merkel.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis i-a mulțumit lui Viktor Orban pentru ajutorul oferit pacienților români: Este un gest de adevărată solidaritate europeană

Published

on

© RO2019EU/ Flickr

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o convorbire telefonică cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în care i-a mulţumit pentru ajutorul oferit de autorităţile ţării vecine pentru pacienţii români bolnavi de COVID-19, care au fost transferaţi la Szeged şi Debrecen.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit prim-ministrului Viktor Orban pentru ajutorul oferit de autorităţile ungare pacienţilor români, care reprezintă un gest de adevărată solidaritate europeană în aceste momente dificile ale pandemiei de COVID-19. Preşedintele României a apreciat în mod deosebit realizarea rapidă a transferului unor bolnavi de COVID-19, aflaţi în stare critică, pentru tratament în spitale din Ungaria, la Szeged şi Debrecen“, a transmis Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, convorbirea telefonică a avut loc la iniţiativa părţii române.

România a început săptămâna trecută discuţiile cu autorităţile din Ungaria în vederea transferului pentru tratament a pacienţilor COVID-19 aflaţi în stare gravă, după ce Ungaria s-a oferit să preia din România 50 de pacienți infectați cu COVID-19, care au nevoie de îngrijire la terapie intensivă.

Opt pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost transferaţi joi la clinici din Ungaria, a precizat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

Vineri, Ministerul Sănătății a informat că alţi 12 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 aflaţi în stare critică sunt transferaţi în unităţi sanitare din Ungaria.

Mai mult, o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a adus marți, din Milano, Italia, circa 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, care fac parte din schema de tratament împotriva COVID-19, a anuțat Ministerul Apărării Naționale.

În paralel, România va mai primi alte 250 de concentratoare de oxigen din partea Olandei și Poloniei și prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, iar autoritățile de la București au solicitat și sprijinul țărilor NATO pentru astfel de dispozitive și medicamente. În plus, 15 ventilatoare și 8 concentratoare de oxigen vor fi direcționate din Danemarca către România prin mecanismul UE.

De la începutul, dar și pe parcursul situației pandemice, România s-a remarcat printr-o politică de solidaritate la nivel european și aliat, trimițând echipe de medici și specialiști în țări precum ItaliaSlovaciaRepublica Moldova sau SUA, găzduind rezerva strategică de echipamente medicale a UE și oferindu-se să găzduiască o unitate similară la nivelul NATO. De asemenea, România a fost primul stat aliat care a utilizat capabilităţile de transport strategic aerian NATO în contextul COVID-19.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis, la Forumul de la Malmö: Vom înființa în România un premiu național pentru personalităţi române şi internaţionale care contribuie la educaţia privind Holocaustul

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat, miercuri, la Forumul dedicat Comemorării Holocaustului şi Combaterii Antisemitismului, care are loc în Suedia, la Malmö, o serie de angajamente pe care România le susţine “cu fermitate”, între care se numără înfiinţarea unui premiu naţional anual pentru personalităţi române şi internaţionale care contribuie la educaţia privind Holocaustul, cercetarea şi comemorarea acestuia, precum şi la prevenirea şi combaterea antisemitismului.

“În prezent, suntem angajaţi într-un proces amplu de revizuire a programelor de educaţie privind Holocaustul pentru tânăra generaţie. În acelaşi timp, actualizăm şi programele de pregătire pentru învăţătorii, profesorii şi instructorii care predau despre Holocaust. De asemenea, se depun eforturi pentru inaugurarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. Autorităţile responsabile au selectat recent consorţiul care va elabora conceptul expoziţiilor sale permanente. Consorţiul include companii care au contribuit la înfiinţarea unora dintre cele mai prestigioase muzee şi memoriale ale Holocaustului din lume. Sunt convins că, având sprijinul acestora, Muzeul din Bucureşti va deveni un etalon de referinţă internaţională şi va contribui la prezervarea adevărului şi la lupta împotriva negării Holocaustului. Un alt angajament important pe care ni l-am asumat este înfiinţarea unui premiu naţional anual pentru personalităţi române şi internaţionale care contribuie la educaţia privind Holocaustul, cercetarea şi comemorarea Holocaustului, precum şi la prevenirea şi combaterea antisemitismului“, a afirmat preşedintele, care a susținut o intervenție cadrul sesiunii interactive “Promoting remembrance, fighting distortion” de la Forumul de la Malmö.

Şeful statului a amintit că România a adoptat, în luna mai, prima sa Strategie naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, precum şi planul de acţiune asociat acesteia. El a arătat că planul de acţiune include 36 de proiecte concrete, structurate pe cei trei piloni principali ai strategiei: protecţia grupurilor vulnerabile; creşterea rezilienţei societăţii româneşti, prin programe culturale şi educaţionale, inclusiv promovarea vieţii evreieşti şi consolidarea cooperării internaţionale.

“Strategia română este un document complementar Strategiei UE privind combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti, care a fost adoptată recent”, a evocat Klaus Iohannis.

De asemenea, președintele a menţionat că, din ianuarie, Guvernul României a numit un Reprezentant Special pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei.

“Toate aceste măsuri vor oferi şi mai multă consistenţă angajamentului ferm al României cu privire la asumarea trecutului, precum şi la recunoaşterea tragediei Holocaustului”, a punctat șeful statului.

Conform președintelui, în contextul în care sunt provocări tot mai intense şi mai complexe, este momentul potrivit ca angajamentul pentru susţinerea educaţiei privind Holocaustul, cercetării şi comemorării acestuia, precum şi pentru prevenirea şi combaterea antisemitismul să fie întărit.

“Încercările de a nega sau distorsiona Holocaustul devin tot mai periculoase şi mai subtile, fiind folosite diverse metode concrete precum: estomparea responsabilităţii participanţilor la Holocaust şi a colaboratorilor lor, ducerea în derizoriu a suferinţelor cauzate de Holocaust şi dezumanizarea victimelor. Comemorarea este cel mai important element, este premisa pentru eforturile noastre actuale de a contracara distorsionarea Holocaustului şi, de aceea, se află atât de sus pe lista priorităţilor noastre. Avem nevoie de instrumente noi şi inovatoare de diseminare a mărturiilor supravieţuitorilor, precum şi de resursele adecvate pentru a întreprinde acest demers, diseminarea fiind una dintre cele mai eficiente modalităţi de a contribui la educaţia privind Holocaustul şi prevenirea repetării unei astfel de tragedii”, a mai spus președintele Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri, la invitația prim-ministrului Suediei, Stefan Löfven, la Forumul Internațional dedicat Comemorării Holocaustului și Combaterii Antisemitismului, organizat la Malmö.

Participarea președintelui Klaus Iohannis la Forumul Internațional de la Malmö se înscrie în seria demersurilor întreprinse de statul român în ceea ce privește consolidarea educației despre Holocaust, prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei, precum și pentru promovarea valorilor europene, a toleranței și a respectului față de drepturile și libertățile fundamentale.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA25 mins ago

UE a exportat peste un miliard de vaccinuri împotriva COVID-19 în ultimele 10 luni. Ursula von der Leyen: Vom dona în următoarele luni cel puțin 500 de milioane de doze către țările vulnerabile

CONSILIUL EUROPEAN43 mins ago

Klaus Iohannis participă luni la o videoconferință cu Charles Michel și alți lideri europeni pentru pregătirea Consiliului European din 21-22 octombrie

POLITICĂ1 hour ago

PMP, apel către Parlamentul României pentru a-și relua „rolul său constituțional și pentru a adopta, de urgență, legile cerute de români”

MAREA BRITANIE2 hours ago

UE și Regatul Unit au convenit să demareze ”discuții intense și constructive” pentru a găsi un numitor comun referitor la protocolul privind Irlanda de Nord

Vlad Nistor2 hours ago

Eurodeputatul Vlad Nistor, întâlnire cu ambasadorul Kazahstanului la Bruxelles privind extinderea legăturilor politico-economice cu UE

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Nord Stream 2: Prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu gaze pentru export

Dragoș Pîslaru2 hours ago

Dragoș Pîslaru, cel mai influent europarlamentar pe politici economice, propus ministru de finanțe în guvernul Cioloș

U.E.4 hours ago

Germania, cu un pas mai aproape de formarea noului guvern: Verzii au votat în favoarea negocierilor cu social-democrații și liberalii

Vlad Nistor4 hours ago

Vlad Nistor, întâlnire cu reprezentanții AKP: Continuarea reformelor menite să alinieze Turcia la acquis-ul UE și la standardele europene este esențială

U.E.4 hours ago

Conservatorul Peter Marki-Zay, candidatul opoziției unite din Ungaria care îl va înfrunta pe Viktor Orban în alegerile din 2022: Vrem o Ungaria nouă, cinstită

U.E.4 hours ago

Conservatorul Peter Marki-Zay, candidatul opoziției unite din Ungaria care îl va înfrunta pe Viktor Orban în alegerile din 2022: Vrem o Ungaria nouă, cinstită

ROMÂNIA2 days ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA3 days ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA3 days ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA3 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA4 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Team2Share

Trending