Connect with us

MAREA BRITANIE

UE și Marea Britanie își intensifică negocierile pentru rezolvarea chestiunilor comerciale post-Brexit

Published

on

© Maroš Šefčovič/ Twitter

Regatul Unit și Uniunea Europeană au anunțat vineri că își vor intensifica negocierile pentru rezolvarea chestiunilor comerciale post-Brexit, informează Reuters, citat de Agerpres.

După ce l-a primit la reşedinţa sa rurală pe vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic pentru discuţii despre care a spus că au fost bune, Liz Truss a declarat că îşi doreşte să se obţină progrese în rezolvarea problemelor privind implementarea regulilor care guvernează comerţul între Marea Britanie, provincia sa Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră a UE.

”Îmi doresc o soluţie negociată. Avem un acord de convenit. Am avut discuţii constructive timp de o zi”, a declarat presei şefa diplomaţiei britanice.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, reprezentanți ai celor două părți urmează să se întâlnească săptămâna viitoare, iar pe 24 ianuarie Maros Sofcovic și Liz Truss vor avea o întrevedere. ”Împărtășim dorința de a avea o relație pozitivă între UE și Regatul Unit, susținută de credința noastră comună în libertate și democrație”, mai informează sursa.

La 20 decembrie, ministrul britanic de externe, Liz Truss, fost secretar pentru comerț, cu șanse de a fi viitor prim-ministru, a preluat dificila sarcină a negocierilor referitoare la relația post-Brexit cu Uniunea Europeană, după ce David Frost și-a anunțat demisia printr-o serie de atacuri la adresa lui Johnson.

Discuțiile între Londra și Bruxelles au loc pe fondul nemulțumirilor Regatului Unit față de protocolul privind Irlanda de Nord, motiv de lungi dispute care s-au intensificat la începutul acestui an în urma amenințărilor lui Truss de a activa Articolul 16 din protocol, suspendând părți din acordul post-Brexit.

Documentul menţine provincia britanică în uniunea vamală şi piaţa unică europeană, pentru a împiedica reintroducerea unei frontiere fizice pe insula Irlanda, care ar risca să fragilizeze acordul de pace din 1998.

Articolul 16 reprezintă o frână de urgență stipulată în documentul mai sus amintit care prevede că ”Uniunea sau Regatul Unit poate lua măsuri de salvgardare adecvate în mod unilateral, dacă executarea prezentului protocol duce la dificultăți economice, societale sau de mediu grave care riscă să persiste ori la deturnarea comerțului. Domeniul de aplicare și durata acestor măsuri de salvgardare sunt limitate la ceea ce este strict necesar pentru remedierea situației. Se acordă prioritate măsurilor care afectează cel mai puțin funcționarea prezentului protocol”, este stipulat la alin. 1, art. 16. În document nu este detaliat ce înseamnă ”serioase dificultăți”, lucru care lasă ambelor părți posibilitatea de interpretare.

Cu toate acestea, articolul 16 nu reprezintă o ”baghetă magică” prin care protocolul privind Irlanda de Nord să fie abrogat.

Potrivit anexei VII, prin activarea acestuia Londra lansează ”un proces de consultări în vederea identificării unei soluții agreate de comun acord”.

Aceste discuții se desfășoară în cadrul Comitetului mixt, grupul de supraveghere politică condus de Truss și de omologul său din UE, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

Guvernul ar trebui să notifice cu o lună înainte orice acțiune unilaterală, cum ar fi suspendarea controalelor vamale dintre Irlanda de Nord și Marea Britanie. De asemenea, ar trebui să participe la consultări periodice cu UE la fiecare trei luni, cu scopul de a reveni la normele prevăzute de protocol. Articolul 16 este menit să fie o pauză temporară, nu o ușă de scăpare. 

În cazul în care una dintre părți nu este de acord cu o acțiune unilaterală de salvgardare, aceasta poate riposta cu ”măsuri proporționale de contrabalansare”, conform alin. 2, art. 16.  

De exemplu, UE ar putea aplica tarife vamale asupra importurilor britanice sau ar putea suspenda acordul de liber schimb UE-Regatul Unit.

Uniunea Europeană dorește însă identificarea unei soluții pe calea dialogului, în vederea menținerii stabilității și predictibilității în Irlanda de Nord.  

Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană a prezentat în luna decembrie o serie de propuneri pentru a asigura continuarea aprovizionării Irlandei de Nord dispre Marea Britanie, în încercarea de a dezamorsa tensiunile post-Brexit cu Londra.

Prin propunerile înaintate, Comisia Europeană arată dorința sa de a facilita punerea în aplicare a protocolului privind Irlanda de Nord, în conformitate cu pachetul de soluții pentur această provincie, prezentat la mijlocul lunii octombrie a acestui an. Astfel, UE și-a arătat deschiderea de a-și modifica propria legislație privind medicamentele pentru a se asigura că:

  • Medicamentele generice, precum paracetamolul, pot fi autorizate în baza procedurilor naționale din Regatul Unit, în conformitate cu normele UE privind medicamentele. Persoanele Irlandei de Nord vor avea acces la astfel de medicamente în același timp ca restul celor din Regatul Unit;
  • Cetățenii din Irlanda de Nord vor avea acces la medicamente inovatoare (inclusiv la noile medicamente pentru cancer) în același timp cu restul persoanelor din Regatul Unit. O „soluție tranzitorie” va permite furnizarea în Irlanda de Nord a oricărui medicament nou autorizat în Regatul Unit, până când autorizația relevantă este acordată și în UE. Această „soluție tranzitorie” se adaugă mecanismelor existente privind uzul compasional și în regim de urgență prevăzute de legislația UE;
  • Toate funcțiile de reglementare pot rămâne în Regatul Unit dacă în prezent se află acolo;
  • Pentru medicamentele introduse în Irlanda de Nord din restul Regatului Unit nu este necesară repetarea testării loturilor dacă acest lucru a fost deja făcut în Marea Britanie sau în Uniunea Europeană;
  • Nu sunt necesare autorizații de fabricație sau licențe de import pentru medicamentele furnizate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, sub rezerva anumitor condiții;
  • Autoritatea de reglementare din Regatul Unit poate permite companiilor situate în Marea Britanie să utilizeze un singur ambalaj și prospect atunci când aprovizionează piețele din Marea Britanie și Irlanda de Nord;
  • Malta, Cipru și Irlanda vor beneficia de anumite derogări pentru o perioadă de trei ani. De exemplu, în această perioadă, în aceste trei țări, importatorii de medicamente din Marea Britanie nu vor trebui să dețină autorizații de fabricație și nici nu va fi nevoie ca aceste medicamente să fie testate din nou, dacă au fost deja testate în Marea Britanie. Astfel, operatorii vor avea mai mult timp pentru a se adapta. În contextul Strategiei farmaceutice a UE, se lucrează la o soluție permanentă pe termen lung.

Propunerile implică, în egală măsură, ca Regatul Unit să respecte anumite condiții:

  • Propunerea prevede cerințe privind ambalarea pentru a se asigura faptul că medicamentele autorizate de Regatul Unit nu intră pe piața unică;
  • Regatul Unit își asumă responsabilitatea exclusivă pentru autorizarea medicamentelor pentru Irlanda de Nord. Acest lucru depinde de respectarea în mod substanțial de către Regatul Unit a legislației UE privind calitatea, siguranța și eficacitatea medicamentelor de uz uman atunci când eliberează autorizații de introducere pe piață pentru Irlanda de Nord. Se reduc astfel riscurile pentru piața unică a UE.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

MAREA BRITANIE

Regatul Unit nu va ezita să adopte ”cele mai grele” sancțiuni decise vreodată contra Rusiei, dacă Moscova recurge la o nouă agresiune împotriva Ucrainei

Published

on

© No. 10/ Flickr

Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat marți că guvernul său va stabili curând detaliile unor posibile sancțiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la o eventuală agresiune a acesteia contra Ucrainei, anunță Reuters și AFP, citate de Agerpres.

”Noi în Regatul Unit nu vom ezita să ne înăsprim sancţiunile naţionale împotriva Rusiei, ca răspuns la orice ar putea face preşedintele Putin, iar Camera Comunelor va afla în curând mai multe pe acest subiect”, a declarat Boris Johnson în Parlament.

Acesta a completat că Londra analizează împreună cu Washingtonul posibilitatea participării Moscovei la sistemul de plăţi globale SWIFT. ”Indubitabil că aceasta ar fi o armă foarte puternică”, a spus Johnson, fiind întrebat despre eventuala interzicere a Rusiei în cadrul sistemului SWIFT.

Boris Johnson a subliniat că Regatul Unit va analiza posibilitatea de a contribui la orice nouă desfăşurare a forţelor NATO dacă Rusia ar urma să invadeze Ucraina.

În egală măsură, premierul britanic consideră că este nevoie ca Occidentul să fie unit pentru a descuraja agresiunea rusă.

”Am convenit să răspundem la unison la orice atac asupra Ucrainei impunând sancţiuni dure, coordonate şi economice, mai grele decât am decis vreodată contra Rusiei. Practic Putin vrea să revină la vechiul sistem al sferelor de influenţă, şi nu este vorba doar de Ucraina … pe care a pus ochii”, a indicat premierul Johnson, care i-a informat pe deputaţii britanici în legătură cu videoconferinţa avută luni seara de SUA şi principalii lor aliaţi europeni.

Astăzi, am vorbit cu liderii europeni ca răspuns la consolidarea militară a Rusiei la granițele Ucrainei. Am discutat despre eforturile noastre comune de a descuraja noi agresiuni rusești, cum ar fi pregătirile pentru a impune costuri economice severe Rusiei și pentru a consolida securitatea pe flancul estic“, a fost mesajul pe care l-a transmis președintele american, Joe Biden, la finalul întâlnirii cu liderii UE, NATO, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Polonia.

 

 

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Londra acuză Moscova că urmărește să instaleze un lider pro-rus la Kiev și prezintă o listă cu politicieni din Ucraina suspectați că mențin legătura cu serviciile ruse de informații

Published

on

© Liz Truss/Twitter

Marea Britanie a acuzat sâmbătă Rusia că urmărește să instaleze un lider pro-rus la Kiev și să ocupe Ucraina, la o zi după ce discuțiile dintre secretarul de stat american, Antony Blinken, și omologul rus, Serghei Lavrov, de la Geneva, păreau să schițeze o anumită detensionare a situației, anunță AFP, citat de Agerpres.

Într-o declarație săracă în detalii cu privire la presupusul complot, Ministerul Afacerilor Externe britanic a menționat sâmbătă seara târziu că Moscova ”îl consideră pe fostul deputat ucrainean Evgheni Muraev drept un potențial candidat”, informează Politico Europe.

Informațiile ”pun în lumină amploarea activității rusești menite să submineze Ucraina și reprezintă o perspectivă asupra gândirii Kremlinului. Rusia trebuie să recurgă la dezescaladeze, să pună capăt campaniilor sale de agresiune și dezinformare și să urmeze calea diplomației. Așa cum Marea Britanie și partenerii noștri au spus în repetate rânduri, orice incursiune militară rusă în Ucraina ar fi o greșeală strategică masivă cu costuri grave”, a menționat ministrul de externe birtanic, Liz Truss în comunicatul care mai atenționează că serviciile ruse de informaţii ”au legături cu mulţi foşti politicieni ucraineni”.

”Unii dintre ei sunt în contact cu agenţi ai serviciilor ruseşti de informaţii implicaţi în prezent în planificarea unui atac împotriva Ucrainei”, acuză Londra.

Astfel, diplomaţia britanică menţionează astfel numele lui Serghei Arbuzov (viceprim-ministru în perioada 2012 – 2014, apoi prim-ministru interimar), Andrii Kluev (care a condus administraţia prezidenţială sub Viktor Ianukovici), Volodimir Sivkovici (fostul secretar adjunct al Consiliului naţional de securitate şi apărare al Ucrainei) sau chiar Mikola Azarov (prim-ministrul Ucrainei în perioada 2010 – 2014).

Într-o primă reacție, Statele Unite au apreciat că acuzațiile britanice potrivit cărora Moscova încearcă să instaleze un lider pro-rus în Ucraina sunt ”profund îngrijorătoare”, a menționat Casa Albă sâmbătă, ca răspuns la o declarație a Ministerului de Externe de la Londra, potrivit AFP, citat de Agerpres.

”Acest tip de complot este profund îngrijorător. Poporul ucrainean are dreptul suveran de a-şi hotărî propriul viitor şi suntem alături de partenerii noştri aleşi democratic în Ucraina”, a declarat Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate.

Anterior acestui moment, o sursă din Ministerul Apărării britanic a indicat că ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, şi-a dat acordul pentru a se întâlni, la Moscova, cu omologul său britanic, Ben Wallace, pentru a discuta despre criza ruso-occidentală legată de Ucraina, informează Agerpres.

Declarațiile ministrului britanic de externe par să fi agitat spiritele din tabăra rusă. Într-un mesaj pe Twitter, Ministerul rus de Externe le-a calificat absurde și a cerut Londrei ”să nu mai răspândească absurdități”.

Acestea vin pe fondul observării unei oarecare relaxări între Occident şi Rusia după mai multe săptămâni de escaladare la nivel declarativ. 

În urma discuțiilor dintre Antony Blinken și Serghei Lavrov, de la Geneva, Washingtonul urmează să-i prezinte săptămâna viitoare Moscovei răspunsul său la propunerile înaintate de aceasta, la finalul a două săptămâni intense ale diplomației ce s-a încheiat cu ”discuții sincere și substanțiale” desfășurate la Geneva între secretarul de stat american, Antony Blinken și omologul rus, Serghei Lavrov.

În cazul unui progres în tratativele ruso-americane, Blinken nu a exclus o posibilă întâlnire între preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden, întâlnire pe care Lavrov a considerat-o prematură în acest stadiu.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Regatul Unit și aliații săi din „lumea liberă” își vor întări legăturile pentru a se opune „agresorilor globali” precum Rusia și China

Published

on

© gov.uk

Regatul Unit și aliații săi din „lumea liberă” își vor întări legăturile pentru a se opune „agresorilor globali” precum Rusia și China, a declarat ministrul de externe britanic Liz Truss, cu ocazia unei vizite, vineri, în Australia, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Truss, împreună cu secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, se află în Australia pentru a discuta despre următoarea etapă a parteneriatului AUKUS, inclusiv despre planurile ca Australia să aibă acces la tehnologia americană pentru submarinele cu propulsie nucleară.

Șefa diplomației britanice a afirmat că autocrațiile sunt „încurajate într-un mod pe care nu l-am mai văzut de la Războiul Rece încoace. Acestea caută să exporte dictatura ca un serviciu în întreaga lume. Acesta este motivul pentru care regimuri precum cele din Belarus, Coreea de Nord și Myanmar își găsesc cei mai apropiați aliați la Moscova și Beijing”. În acest sens, britanicii şi aliaţii lor din „lumea liberă” trebuie să reacţioneze împreună la ameninţările globale, să îşi întărească legăturile cu democraţiile din regiunea indo-pacifică şi „să se opună agresorilor globali” care fac uz de dependenţa economică pentru a-şi atinge obiectivele, a precizat Truss.

De asemenea, în cadrul unui discurs rostit la Institutul Lowy din Sydney, Australia, Truss a încadrat conflictul din Ucraina ca parte a unei dispute mai largi între ceea ce ea consideră a fi state liberale și autocrații, inclusiv Rusia și China.

Aceasta l-a îndemnat pe Vladimir Putin „să renunțe și să se retragă din Ucraina înainte de a face o greșeală strategică masivă”. Kremlinul, a spus aceasta, „nu a învățat lecțiile istoriei”, iar o „invazie va duce doar la un impas teribil și la pierderi de vieți omenești, așa cum o știm din războiul sovieto-afgan și din conflictul din Cecenia”.

Truss a adăugat: „Avem nevoie ca toată lumea să se implice. Împreună cu aliații noștri, vom continua să fim alături de Ucraina și să îndemnăm Rusia la dezescaladare și să se angajeze în discuții semnificative. Ceea ce se întâmplă în Europa de Est contează pentru întreaga lume.”

Truss şi colegul ei de la Apărare, Ben Wallace, s-au întâlnit vineri la Sydney cu omologii lor australieni la consultările ministeriale bilaterale (AUKMIN) care au loc în fiecare an. S-a discutat despre un contract de achiziţie a unor submarine nucleare pentru Australia.

Ministrul australian al apărării, Peter Dutton, a declarat că nu există un proiect de amplasare a unei baze militare britanice în Australia, chiar dacă marina militară britanică şi-a sporit prezenţa în Pacific.

Cele două ţări au semnat acorduri de finanţare a infrastructurii în regiune, pentru a contracara influenţa Beijingului.

Regatul Unit ar trebui să coopereze cu state ca Australia, Israelul, India, Japonia şi Indonezia pentru a se opune agresorilor, în special în Pacific. „Este timpul ca lumea liberă să îşi menţină poziţia”, a apreciat ea.

Continue Reading

Facebook

PARLAMENTUL EUROPEAN18 mins ago

O delegație a Parlamentului European se va deplasa în Ucraina, pe fondul tensiunilor cu Rusia

GENERAL40 mins ago

Șefa diplomației germane: Gazoductul Nord Stream 2, vizat de sancțiunile Occidentului împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni asupra Ucrainei

ROMÂNIA42 mins ago

Ministerul Justiției, întâlnire cu șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: SIIJ se va desființa până la sfârșitul lunii martie

PARLAMENTUL EUROPEAN56 mins ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: UE trebuie să identifice rapid soluții pentru contracararea creșterii prețurilor la energie

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Pactul Verde European: UE investește încă un miliard de euro în infrastructura energetică

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Vladimir Putin a discutat cu liderii de afaceri italieni din industria energetică, chiar dacă Guvernul de la Roma s-a opus: Grupurile energetice italiene continuă să coopereze cu Gazprom pe termen lung

ROMÂNIA2 hours ago

De Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, MAE reiterează angajamentul său pentru prevenirea și sancționarea antisemitismului

U.E.2 hours ago

UE ridică ”perdeaua de fum a minciunilor despre Ucraina”: Rusia o acuză în mod absurd că își atacă propriul teritoriu

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă condamnă “presiunile și amenințările” Rusiei la întâlnirea cu ministrul francez al apărării, aflat la prima vizită într-un stat UE de la începutul președinției franceze a Consiliului UE

CHINA3 hours ago

Antony Blinken a discutat cu omologul chinez Wang Yi despre efectele economice și de securitate globale ale unei noi agresiuni ruse împotriva Ucrainei

NATO23 hours ago

Klaus Iohannis: Planificarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei este accelerată. România se pregătește să gestioneze efectele situației de securitate

NATO23 hours ago

Klaus Iohannis: România are un dialog permanent cu NATO, SUA, UE și OSCE. Acțiunile Rusiei încearcă să modifice în mod inacceptabil arhitectura europeană de securitate

NATO24 hours ago

Klaus Iohannis: Suntem gata să găzduim o prezență NATO crescută pe teritoriul României. Suntem în contact cu SUA și Franța în acest sens

NATO24 hours ago

Klaus Iohannis: CSAT a adoptat un plan de măsuri ca România să fie pregătită pentru orice scenariu. Ca membru al NATO, ne bucurăm de toate garanțiile de securitate

ROMÂNIA2 days ago

Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu: Vom continua să condamnăm public, fără ezitare, orice încercare de a nega sau distorsiona Holocaustul

ROMÂNIA2 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Suntem un model de bune practici în regiune prin extinderea și consolidarea programelor educaționale despre istoria evreilor și a Holocaustului

INTERVIURI6 days ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda7 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

Advertisement

Team2Share

Trending