UE va investi 263 milioane de euro în nouă proiecte de infrastructură energetică

Statele membre ale Uniunii Europene au acceptat vineri propunerea Comisiei Europene de a investi 263 milioane de euro într-o serie de proiecte cheie pentru infrastructura energetică europeană, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, potrivit Agerpres.ro.

euro-moneyCea mai mare parte dintre aceste investiții va merge spre susținerea construcției unei infrastructuri în domeniul gazelor naturale în regiunea Mării Baltice precum și pentru sprijinirea sectorului electricității din întreaga Europă. Un număr de nouă proiecte, niciunul din România, au fost selectate în urma unei proceduri de depuneri de propuneri în cadrul facilității ”Conectarea Europei”.

O infrastructură energetică bine conectată este esențială pentru realizarea Uniunii Energetice. Acest sprijin de la UE va ajuta la acoperirea golurilor existente în infrastructura energetică, ceea ce ne va permite să realizăm o piață energetică europeană conectată. Acest lucru este necesar pentru a întări securitatea aprovizionării energetice și a utiliza mai eficient resursele energetice”, a declarat comisarul european pentru Energie, Arias Cańete.

Din cele nouă propuneri selectate pentru finanțare, cinci sunt în sectorul gazelor naturale (care vor beneficia de un sprijin de la UE în valoare de 210 milioane de euro), iar patru în sectorul energiei electrice (care vor beneficia de un sprijin de la UE în valoare de 53 milioane de euro). De asemenea, trei dintre propuneri selectate se referă la lucrări de construcții (sprijin de 236 milioane de euro) și șase se referă la efectuarea de studii (sprijin de 27 milioane de euro).

Mai multe detalii aici.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare