Connect with us

scoala academica de sociologie

UN CONSILIU FISCAL MAI MULT DECÂT NECESAR. CÂT DE EFICIENT ESTE?

Published

on

Autor: Emilian M. Dobrescu

Consiliul Fiscal este o autoritate independentă, compusă din cinci membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare, care va sprijini activitatea Guvernului şi a Parlamentului în procesul de elaborare şi derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiecţiilor bugetare şi a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu şi lung. Miercuri 11 august 2010 s-a desfăşurat la Bucureşti, prima Conferinţă de presă a Consiliului Fiscal. Pentru prezentarea ideilor vehiculate am reluat pasajele cele mai importante din comunicatul agenţiei de presă Mediafax:

”Creşterea veniturilor bugetare, a căror pondere în  PIB clasează România pe ultimul loc în UE 27, trebuie realizată prin îmbunătăţirea colectării, pornind de la eliminarea excepţiilor, fără majorarea taxelor, apreciază Consiliul Fiscal (CF), care nu vede nici spaţiu pentru noi relaxări fiscale. “În primul rând trebuie eliminate excepţiile legale. În România nu avem o evaziune eminamente ilicită, ci o evaziune care este promovată de lege. Exemplul clasic este agricultura (…) Pe terenurile agricole sunt taxe foarte mici, dar dacă se plătesc subvenţii de la UE şi de la buget, ar putea fi crescute şi taxele, şi să se colecteze din subvenţii (această frază, analizată cu atenţie, este o eroare  n.n.). Dar nici taxele mici nu se colectează în agricultură” a declarat cu prilejul primei conferinţe de presă în noua sa calitate, Ionuţ Dumitru, preşedintele CF.

Membrii CF apreciază că reducerea evaziunii este o prioritate şi propun eliminarea excepţiilor şi creşterea bazei de impozitare, simplificarea sistemului de taxe, alinierea impozitelor pe avere la standarde europene (creşterea impozitelor pe stocul de avere), creşterea veniturilor nefiscale prin mai buna administrare a activelor proprietate a statului sau a celor concesionate şi cresterea redevenţelor pentru exploatarea resurselor naturale.

CF nu vede oportună o relaxare fiscală în perioada următoare, având în vedere nevoia de reducere a deficitului bugetar, dar consideră că cele mai mari beneficii ar putea proveni din reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. România ocupă poziţia 19 la rata implicită de taxare aferentă contribuţiilor sociale, cu 24,8 la sută (calculată ca raport între contribuţiile sociale încasate (ESA95) şi remunerarea salariaţilor <<conturi naţionale>>), faţă de o cotă agregată legală de 43 la sută la finele lui 2008.

Specialiştii CF apreciază ca nepotrivită o readucere a TVA de la 25 la sută la 19 la sută în 2011, întrucât aceasta nu va avea ca efect scăderea preţurilor. Potrivit CF, România se plasează pe locul 20 în UE 27 privind rata implicită de încasare din TVA (calculată ca raport între încasările din TVA şi consumul privat), cu 10,8 la sută în 2009, faţă de cota standard de 19 la sută. De altfel, România se plasează pe ultimele locuri din UE la aproape toate  ratele efective de încasare, atât din impozitul pe venit, cât şi pe profit, având de asemenea cel mai redus nivel al veniturilor bugetare totale (32,1 la sută din PIB) şi penultima pondere la veniturile fiscale (inclusiv CAS), cu 28 la sută din PIB.

Soluţiile posibile, în opinia Consiliului Fiscal sunt următoarele: 1. Consolidarea fiscală presupune reducerea deficitului bugetar, preponderent prin reducerea cheltuielilor bugetare. Prioritare aici sunt reducerea facturii sociale prin diminuarea fondului de salarii din sectorul bugetar, reforma sistemului de pensii (pe baza principiului contributivităţii, eliminarea pensiilor speciale, creşterea vârstei de pensionare efective etc.) şi a celui de ajutoare sociale, precum şi eliminarea risipei şi cresterea eficienţei în alocarea fondurilor; 2. Îmbunătăţirea infrastructurii – factor cheie al asigurării creşterii economice durabile/pe termen lung prin: a) absorbţia rapidă a fondurilor europene, care trebuie să devină prioritate guvernamentală; b) parteneriatele public-privat; c) consolidarea fiscală, care să creeze spaţiu fiscal pentru creşterea cheltuielilor de capital. În acest sens sunt esenţiale bugetarea multianuală şi elaborarea unei strategii coerente a investiţiilor publice la nivel naţional, precum şi ierarhizarea raţională a priorităţilor la nivel local; 3. Definirea priorităţilor în ceea ce priveşte veniturile publice, prin: reducerea evaziunii fiscale; eliminarea excepţiilor şi cresterea bazei de impozitare; simplificarea sistemului de taxe; alinierea impozitelor pe avere la standarde europene (creşterea impozitelor pe stocul de avere); creşterea veniturilor nefiscale prin mai buna administrare a activelor proprietate a statului sau a celor concesionate şi creşterea redevenţelor pentru exploatarea resurselor naturale;

4. Elaborarea unei strategii coerente de management a datoriei publice.

Sisteme fiscale comparate

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a pledat din nou pe 20 iulie 2010, pentru “o necesară convergenţă fiscală” între Paris şi Berlin, precum şi pentru impozitarea întreprinderilor şi a particularilor. Şeful statului francez şi-a exprimat dorinţa ca guvernele de la Paris şi Berlin “să fie în măsură să ia decizii orientate spre necesara convergenţă fiscală, atât în ceea ce priveşte impozitarea întreprinderilor, cât şi cea a particularilor”. În acest sens, el a propus realizarea unei analize comparate a sistemelor fiscale francez şi german, care să fie prezentată Curţii de Conturi din Franţa şi unui organism echivalent din Germania.

Preşedintele republicii franceze a afirmat că “nivelul  impozitelor obligatorii este similar în Germania şi în Franţa, reprezentând 39,5 la sută şi respectiv 42,8 la sută din PIB în 2008. Dar, aceste cifre globale reprezintă realităţi diferite. Ori convergenţa între sistemele noastre fiscale este un element esenţial al integrării noastre economice şi al dezvoltării pieţei interne din Europa”, a estimat Nicolas Sarkozy. “Trebuie să facem împreună propuneri comune, care să consolideze guvernarea economică a Europei şi coeziunea Uniunii Economice şi Monetare. Fiecare trebuie să aplice aceste recomandări la el în ţară. Este deci esenţial ca împreună să aplicăm reformele structurale şi politicile de competitivitate necesare pentru a ajunge la un nivel ridicat de creştere, precum şi politicile de redresare a finanţelor noastre publice, absolut necesare unei creşteri susţinute. Criza pe care am traversat-o în Europa a arătat că stabilitatea din Europa se bazează pe tandemul franco-german. Ţările noastre reprezintă numai ele singure 49 la sută din PIB-ul zonei euro. Creşterea noastră este deci un element esenţial pentru dinamismul euro’, a afirmat acesta. Interdependenţa economică, comercială, industrială şi financiară a Franţei şi Germaniei este extrem de puternică”, a relevat preşedintele Sarkozy.

La nivel de venituri bugetare, evoluţia istorică arată că România nu a reuşit să colecteze mai mult de 33 la sută din PIB, cifră care ne plasează pe ultimul loc în UE şi la acest important aspect al activităţii noastre. “În privinţa veniturilor fiscale, ne-am poziţionat la 28-29 la sută în medie veniturile fiscale din ultimii ani. La impozitele indirecte scăderea a fost mai însemnată în ultimii ani”, comentează Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: “Paradoxul este că, desi accizele au crescut, veniturile colectate din accize au scăzut. Teoretic, scăderea ar însemna că oamenii fumează mai puţin. Din păcate, cred că evaziunea poate explica aceasta evoluţie, nu scăderea consumului”.

Cât priveşte TVA, România are o rată implicită (calculată ca raport între încasările din TVA şi consumul privat) de 10,8 la sută, una dintre cele mai reduse din Europa. “La aceeaşi rată a inflaţiei, Cehia colectează dublu faţă de România. Bulgaria, cu TVA mai ridicat, colectează şi ea mai mult”, a mai explicat Dumitru.

România are o bază legală de 16 la sută pentru colectarea impozitelor, una dintre cele mai mici rate de colectare. Deşi Bulgaria şi Cehia au rate de colectare mai mici, adună mai mulţi bani la buget. România are o problemă cu rata de colectare, mai ales că o bună parte a populaţiei este în zone nefiscalizate. Impozitul pe profit se colectează atât cât să ne poziţionăm pe locul 24 din 27 în UE şi pe locul 9 din 10 între noile state membre UE. “Faţă de ţările din jurul nostru, la o cotă de 16 la sută impozit pe profit, România colectează 5 la sută. Bulgaria şi Letonia colectează mult mai mult decât noi, deşi au cote mai mici de impozitare pe profit”, a precizat şeful Consiliului Fiscal.

La capitolul impozitelor indirecte (TVA, accize, taxe vamale), acestea au înregistrat o scădere până la 11,9 la sută din PIB, faţă de 12,9 la sută în 2008. Nici la colectarea de TVA, România nu stă foarte bine, astfel încât gradul mic de absorbţie ne clasează pe locul 20 în UE şi pe locul 8 în grupul noilor state membre UE.

 

Controlarea finanţelor în concepţia Laureatului Nobel pentru economie, prof. Joseph Stiglitz

Cu puţin timp în urmă puteam spune: “suntem cu toţii keynesieni”. Acum sectorul financiar şi ideologia sa de piaţă liberă au adus lumea la un pas de ruină. Pieţele, în mod clar, nu au fost capabile să se autoregleze. Dereglementarea s-a dovedit a fi un eşec sumbru.

“Inovaţiile” aduse de finanţele moderne nu au condus la creşterea eficienţei pe termen lung, la o creştere economică mai rapidă sau la mai multă prosperitate pentru toţi. În schimb, ele au fost concepute pentru a eluda standardele de contabilitate şi pentru a evita taxele necesare pentru a finanţa investiţiile publice în infrastructură şi tehnologie – cum ar fi internetul – investiţii care stau la baza creşterii economice reale şi nu alimentează creşterea-fantomă promovată de sectorul financiar. Sectorul financiar a anunţat, cu multă siguranţă, nu numai cum o să creeze o economie dinamică, dar şi ce măsuri va lua în caz de recesiune (care, potrivit ideologiei, ar putea fi cauzată doar de un eşec al guvernului, nu al pieţelor). Ori de câte ori o economie intră în recesiune, veniturile scad, iar cheltuielile pentru ajutorul de şomaj cresc. În felul acesta, deficitele cresc. Cei avizi de câştig au spus că guvernele trebuie să se concentreze să elimine deficitele financiare, de preferinţă prin tăierea cheltuielilor. Deficitele reduse ar restabili încrederea în stat, care ar putea să reia investiţiile şi, astfel, să stimuleze creşterea economică. Dar, pe cât de plauzibil este acest raţionament, dovezile istorice l-au combătut în mod repetat.

 

Când preşedintele SUA, Herbert Hoover, a încercat această reţetă, prăbuşirea bursei din 1929 s-a transformat în Marea Depresiune. Când Fondul Monetar Internaţional a încercat aceeaşi formulă în Asia de Est, în 1997, rezultatele au fost recesiuni, iar recesiunile au devenit depresii. Raţionamentul din spatele acestor episoade se bazează pe o analogie greşită. O gospodărie care datorează mai mulţi bani decât poate rambursa uşor trebuie să reducă cheltuielile. Dar atunci când un guvern adoptă această măsură, productivitatea şi veniturile scad, şomajul creşte, iar capacitatea de a rambursa banii, de fapt, scade. Ceea ce este valabil pentru o familie nu este valabil şi pentru o ţară. Susţinători mai versaţi ai pieţelor avertizează că reducerea fără noimă a cheltuielilor guvernamentale determină mărirea ratelor dobânzii, până la blocarea investiţiilor private. Atunci când economia este la capacitate maximă, aceasta este o preocupare legitimă. Dar nu acum: având în vedere ratele extrem de scăzute ale dobânzilor pe termen lung, nici un economist serios nu ridică problema blocării investiţiilor în zilele noastre.

În Europa, în special în Germania, şi în unele cartiere din SUA, pe măsură ce deficitele şi datoriile cresc, apelurile de austeritate se înmulţesc. Dacă aceste apeluri vor fi luate în seamă, aşa cum pare că se întâmplă în multe ţări, rezultatele vor fi dezastruoase, având în vedere, în special, fragilitatea de recuperare a statului. Creşterea economică va încetini, iar Europa şi, eventual, America chiar vor aluneca înapoi în recesiune. Stimularea cheltuielilor, sperietoarea favorită a combatanţilor deficitului financiar, nu a cauzat cele mai multe dintre deficitele şi datoriile crescute. Acestea sunt rezultatul “stabilizatorilor automaţi” – reduceri fiscale şi creşteri de cheltuieli care însoţesc în mod automat fluctuaţiile economice. Deci, pe măsură ce austeritatea subminează creşterea economică, reducerea datoriei trebuie să devină un scop marginal, în cel mai bun caz. Economia keynesiană a funcţionat astfel: dacă nu se luau măsurile de stimulare economică şi dacă nu existau stabilizatorii automaţi, recesiunea ar fi fost mult mai gravă şi mai îndelungată, iar şomajul mult mai mare. Asta nu înseamnă că ar trebui să ignorăm nivelul datoriei. Dar cea mai importantă este datoria pe termen  lung.

Reţeta keynesiană este simplă: în primul rând, transferarea banilor cu utilizări neproductive – cum ar fi războaiele din Afganistan şi Irak sau planurile de salvare necondiţionată pentru băncile care nu oferă mai multe credite – spre investiţii cu rentabilitate ridicată. În al doilea rând, încurajarea şi promovarea echităţii şi a eficienţei prin creşterea taxelor asupra societăţilor care nu reinvestesc profitul, de exemplu, şi scăderea lor pentru cele care îl reinvestesc, ori prin creşterea impozitelor pe câştigurile de capital speculativ (să zicem, în domeniul imobiliar), pe carbon şi pe energia care poluează intensiv, dar reducerea impozitelor pentru plătitorii cu venituri scăzute. Există şi alte măsuri care ar putea ajuta. De exemplu, guvernele ar trebui să ajute băncile care împrumută cu bani întreprinderile mici şi mijlocii (care sunt principala sursă de creare de locuri de muncă) sau să înfiinţeze noi instituţii financiare care să facă acest lucru – mai degrabă decât să sprijine băncile mari, care fac bani din derivatele financiare şi din practicile abuzive de creditare.

Pieţele financiare au muncit din greu pentru a crea un sistem în care să-şi poată impune punctul de vedere: o ţară mică şi cu o piaţă de capital liberă şi deschisă poate fi inundată cu fonduri la un moment dat, doar pentru a i se impune rate ridicate ale dobânzii, după care, la scurt timp, aceste fonduri pot fi tăiate complet. În astfel de circumstanţe, ţările mici nu au, aparent, nici o alternativă: ele trebuie să accepte dictatul de austeritate al pieţelor financiare, ca nu cumva acestea să le sancţioneze prin retragerea finanţării. Dar pieţele financiare sunt un supraveghetor aspru şi capricios. A doua zi după ce Spania a anunţat pachetul său de austeritate, preţul obligaţiunilor sale a scăzut brusc la bursă. Problema nu a fost o lipsă de încredere în guvernul spaniol, ci, prea multă încredere că acesta o să-şi îndeplinească promisiunile şi faptul ar reduce creşterea economică şi ar determina creşterea şomajului peste nivelul deja intolerabil de 20 la sută. Pe scurt, după ce lumea a ajuns într-o mizerie economică, pieţele financiare le spun unor ţări precum Grecia şi Spania că sunt condamnate la faliment dacă nu reduc din nou cheltuielile, dar că şi dacă le reduc au  acelaşi viitor.

            Finanţele reprezintă un mijloc pentru a atinge un scop, şi nu un scop în sine. Se presupune că servesc intereselor societăţii, şi nu invers. Controlarea pieţelor financiare nu va fi uşoară, dar este posibilă şi trebuie să fie făcută, printr-o combinaţie dintre un sistem de impozitare şi un regulament şi, dacă este necesar, prin intervenţia guvernului pentru a rezolva unele încălcări (aşa cum face deja în cazul împrumuturilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii). Aşa cum era de aşteptat, pieţele financiare nu vor să fie controlate. Ele sunt mulţumite de modul în care lucrurile au mers – şi de ce nu ar trebui să fie aşa? În ţările cu democraţii corupte şi imperfecte, ele au deţinut mijloacele necesare pentru a împiedica schimbarea. Din fericire, cetăţenii din Europa şi America şi-au pierdut răbdarea. Procesul de temperare şi supraveghere a început. Dar, încă mai sunt multe lucruri de făcut.

 

centrul pentru studii complexe

Cafeneaua Complexității, luni 2 februarie – Teoria Haosului

Published

on

Luni, 2 februarie, are loc o noua intalnire a Cafenelei Complexitatii organizata la sediul Mind Evolution Society, din strada Lunei nr.5, sector 2, Bucuresti.

Vom afla din prezentarea de la Cafenea ca Teoria Haosului este considerata (dupa fizica cuantica), a doua mare descoperire a stiintei secolului al XIX-lea. Prezentarea va fi insotita de secvente din filmul “The Secret life of Chaos”, un film documentar in care fizicianul theoretician Jameel Sadik “Jim” Al-Khalili prezinta – pe intelesul tuturor – experimentele fondatoare ce au determinat trecerea de la o gandirea mecanistica, cauzala, newtoniana, liniara la una organica, neliniara, complexa, cu evolutii departe de echilibrul termodinamic.

Detalii pe site: http://complexity.ro/evenimente/despre-teoria-haosului

 

.

 

.

Continue Reading

scoala academica de sociologie

CRIZA FINANCIARĂ ACTUALĂ ŞI INTERVENŢIA STATULUI ÎN ECONOMIE

Published

on

Autor: Emilian M. Dobrescu

Criza financiară, monetară şi bancară din 2008 a început ca o problemă de creditare subprime numai în Statele Unite în trimestrul al II-lea 2008 şi s-a întins cu repeziciune în trimestrul al III-lea în vestul Europei, apoi în trimestrul al IV-lea în centrul şi estul Europei şi chiar în îndepărtata Asie. Principalele moduri de manifestare ale sale au fost şi acum, în octombrie 2009, mai sunt: lipsa lichidităţilor de pe piaţa financiară şi bancară, precum şi scăderea importantă a valorilor acţiunilor pe piaţa bursieră. Au existat şi câteva falimente răsunătoare în SUA, două-trei mai importante în UE (prezentate mai jos), care i-au determinat pe europeni să fie mai uniţi ca niciodată şi să evite alte astfel de fenomene pe cuprinsul UE.

Implicarea puternică a guvernelor – american, precum şi a celor din principalele state vest-europene – nu face decât să sublinieze cât de vehementă este actuala criză. Modul în care autorităţile americane au sprijinit gigantul în asigurări AIG (vezi mai jos, “Cazuri răsunătoare de intervenţionism statal”) indică modul în care funcţioneză planurile de salvare instrumentate de guvernul american şi Fed (Rezerva Federală Americană), planuri de care, până la urmă, ajung să beneficieze tot instituţiile bancare şi burisiere de pe Wall Street.

Pierderile de pe pieţele internaţionale de capital, cumulate pentru perioada septembrie 2008-februarie 2009 se ridică la fabuloasa sumă de 34,6 mii de miliarde de dolari, potrivit unor informaţii publicate de Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite  – CIA. Mai exact, în 2008, valoarea acţiunilor la nivel mondial a scăzut cu 28,7 mii de miliarde de dolari, la care s-au adăugat pierderi de încă 5,9 mii de miliarde de dolari în primele două luni ale anului în curs. Practic, aceasta înseamnă că pieţele de capital au pierdut mai mult de jumătate din valoare în contextul în care, la sfârşitul anului 2007, valoarea totală a pieţei mondiale de capital era de 66,82 mii de miliarde de dolari. Conform aceleiaşi surse, în 2008, PIB-ul mondial a fost de 78.360 mii de miliarde de dolari, din care aproximativ un sfert a fost realizat de Uniunea Europeană, alte aproape 20 de procente fiind realizate de către Statele Unite.

Sarabanda indicatorilor economici

Motoarele creşterii economice – cheltuielile consumatorilor şi expansiunea rapidă a pieţelor au fot la ralanti în primele 9 luni din 2009, iar în statele în curs de dezvoltare riscă să se oprească. Încrederea în economia zonei euro se află la minimul ultimilor şapte ani. Inflaţia în zona euro a ajuns în august 2008 la 3,8 la sută, o valoare aproape dublă faţă de ţinta de 2 la sută a Băncii Centrale Europene (BCE).

Având în vedere deteriorarea sectoarelor financiar şi economic, nu se vor putea evita concedierile, rezultând un val masiv de şomaj, care va afecta toate pieţele. Numai pe piaţa bancară londoneză au fost anunţate reduceri de 62 mii locuri de muncă (28 mii în 2008 şi 34 mii în 2009) pe fondul scăderii cererii pentru produsele bancare complexe. Rata şomajului în Marea Britanie a crescut în cursul lunii septembrie 2008 la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, datorită pespectivei recesiunii şi a reducerii numărului de locuri de muncă din sectorul bancar şi cel al construcţiilor. Inflaţia de 4,7 la sută din august 2008 a atins maximul ultimilor 16 ani în Anglia. Şomajul în Irlanda a urcat, tot în august 2008, la 6,3 la sută, cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani, din cauza concedierilor din sectorul construcţilor, aflat în declin ca urmare a încetinirii economiei. De asemenea, este un fapt recunoscut chiar de oficialităţile germane, economia „locomotivei europene” a intrat în cea mai severă recesiune economică din ultimii 12 ani.

Efectele negative ale fazei iniţiale ale actualei crize s-au văzut cu certitudine în primele 9 luni din 2009, când problemele din sectorul bancar, care au afectat economiile statelor dezvoltate, au condus la reducerea intrărilor de capital pe pieţele emergente cu 25 la sută, de la valoarea de 730 miliarde dolari pe ansamblul anului 2008, la 550 miliarde dolari, estimaţi în 2009, conform unei analize a Morgan Stanley. Creşterea Produsului Intern Brut mondial s-ar putea reduce sub 3 la sută, nivel la care toţi specialiştii consideră că se poate vorbi de recesiune. Problemele de pe pieţele financiare, bursiere şi monetare ale lumii au fost, sunt şi vor mai fi urmate – se pare – de scăderi drastice şi prelungite ale activităţii economice. Economia globală s-a confruntat în 2008 şi rpimele 9 luni din 2009 cu preţuri record ale materiilor prime, scăderea preţurilor locuinţelor şi amplificarea crizei creditelor.

Statele est europene, dar şi cele din Asia centrală nu sunt imune la turbulenţele generate de criza financiară globală, care a încetinit ritmul de creştere economică în cele mai multe ţări din aceste regiuni, au avertizat şi oficialii Băncii Mondiale (BM). “Reformele structurale din ultimii ani din aceste regiuni, care au vizat implementarea de politici macroeconomice sănătoase, au ajutat la oprirea crizei într-o oarecare măsură. Acste state au un grad mai ridicat de elasticitate în prezent decât în urmă cu 10 ani, de exemplu, dar nici un stat nu este imun la impactul crizei”, a declarat Shigeo Katsu, vicepreşedinte al BM pentru Asia şi Europa Centrală. Declaraţiile au fost făcute la întâlnirea anuală din octombrie 2008 a repezentanţilor BM şi FMI. O încetinire prelungită a economiilor vest-europene va avea ca efect reducerea cererii pentru exporturi în statele est-europene şi Asia Centrală. De asemenea, economiile în scădere din ţările aparţinând  Europei de vest, dar şi din Rusia, Kaazahstan şi Ucraina vor afecta şi economiile altor ţări membre ale regiunilor respective.

“Nu trebuie ca această criză să se transforme în criză economică integrală. Trebuie făcut totul pentru a evita ca ea să devină, plecând de la o criză financiară şi economică, o criză politică. Există un risc politic sistemic dacă nu suntem atenţi… dacă toţi actorii vor reacţiona în mod responsabil, recesiunea va fi evitată” a afirmat luxemburghezul Jean Claude Juncker, preşedintele Grupului Euro (Eurogrup, ţările care au adoptat moneda euro şi fac parte din Uniunea Economică şi Monetară). Pentru 2009,  Jean Claude Juncker prognozează o creştere economică “foarte slabă” a economiei Uniunii Europene.

Cazuri răsunătoare de intervenţionism statal

După o primă respingere în Adunarea Reprezentanţilor, Congresul american a votat în toamna anului 2008, în ambele camere, planul de salvare propus de ex-secretarul Trezoreriei americane, Henri Paulson, de 700 miliarde dolari, care trebuiau să fie puşi la dispoziţie în trei etape: 250, 100 şi 350 miliarde dolari SUA.

Numai contractele de asigurare a tranzacţiilor cu instrumente financiare bazate pe ipoteci, încheiate de AIG, se cifrează la valoarea de 141 miliarde dolari SUA. Cum piaţa imobiliară americană este blocată, este de la sine înţeles de ce AIG avea nevoie de sprijin financiar. Aproape 37 miliarde dolari SUA (cca 25 miliarde euro), proveniţi  din creditul acordat de Fed asigurătorului AIG au intrat în conturile băncilor de investiţii, printre care se numără şi Goldman Sachs, Merill Lynch, Morgan Stanley, dar şi Banca Federală a Germaniei – Deusche Bank, care ar fi ajuns cei mai mari creditor ai AIG în cazul unui proces de faliment al asigurătorului american, ceea ce ar fi produs, probabil, cea mai importantă criză a băncilor de investiţii ale planetei. În pofida obişnuinţelor pe piaţa financiară, AIG a primit ajutor din partea autorităţilor federale americane, după ce agenţiile evaluare financiară au redus ratingul companiei, iar asigurătorul se afla în criză de lichidităţi necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile financiare.

Ca secretar al Trezoreriei americane, un post la fel de important ca secretarul de stat şi cel al apărării (după cum l-a asigurat preşedintele SUA, George W. Bush, la preluarea mandatului), Henry Paulson a avut intervenţii esenţiale pe pieţele americane, în lunile august şi sepembrie 2008, care de fapt au reprezentat statul american: achiziţionarea băncii de investiţii Bear Stearns de către JP Morgan, printr-un împrumut garantat de Fed; salvarea societăţilor de investiţii imobiliare Fannie Mae şi Freddie Mac, “cea mai importantă investiţie guvernamentală pe piaţa financiară din ultimii an”; a luat decizia să nu ajute banca de investiţii Lehman Brothers, care a intrat astfel în faliment. Deciziile sale şi nu numai, l-au făcut pe Jim Rogers, investitor important pe Wall Street să declare: “Statele Unite ale Americii sunt în acest moment mai comuniste decât China. Se pune accentul pe un stat al bunăstării pentru cei bogaţi, nu şi pentru cei săraci”.

Banca olandezo-belgiană Fortis a fost salvată de la faliment de acţiunile de sprijin financiar (a se citi naţionalizare), întreprinse de guvernele Belgiei, Olandei şi Luxemburgului. În 2007, Fortis a făcut o mişcare greşită de preluare, împreună cu Royal Bank of Scotland şi Banco Santander din Spania, a unităţilor ABN Amro şi a operaţiunilor de write-down (reducere a valorii contabile a activelor), ce au costat-o 24 miliarde euro. Fortis este cel mai mare angajator din sectorul privat belgian şi aproximativ jumătate din locuitorii ţării sunt clienţi ai băncii.

Banca Hypo Real Estate a fost salvată în extremis de guvernul german, aliat cu alte bănci comerciale, care i-au acordat un împrumut de urgenţă în valoare de 35 miliarde euro, în două tranşe, de 14, respectiv 21 miliarde euro; guvernul de la Berlin a plătit 40 la sută din prima tranşă, iar a doua, dacă va fi cazul, va fi achitată integral de către acesta.

Plafonul de garantare în UE a depozitelor bancare a fost majorat la 50 mii euro. Austria, Danemarca, Germania, Irlanda şi Suedia garantează integral depozitele bancare ale cetăţenilor lor. Anglia cochetează cu ideea recapitalizării instituţiilor financiare prin preluarea în participaţiune de către stat, ceea ce înseamnă naţionalizarea acestora! Northern Rock, care a falimentat în februarie 2008 (vezi mai sus), preluată de guvernul de la Londra, beneficiază în această situaţie de garanţii nelimitate pentru depozitele pe care le administrează, în timp ce clienţii altor bănci britanice au asigurate doar sume mai mici de 35.000 lire sterline (44.000 euro).

Guvernul islandez a naţionalizat trei bănci, două bănci mai mici şi Glimir Bank, plătind numai pentru ultima 600 milioane euro, în încercarea de a stabiliza piaţa financiară islandeză şi de a-i furniza lichidităţi.

Un flux de procese intentate de investitori au ajuns în faţa tribunalelor americane în urma colapsului Lehman Brothers, a vânzării Merrill Lynch către Bank of America, a preluării AIG de către guvernul federal american şi a falimentului Washington Mutual. Chiar şi înainte ca Lehman Brothers să-şi declare falimentul, cel mai mare din istoria Statelor Unite, procesele cauzate de criza financiară au depăşit numărul celor care au urmat timp de şase luni în criza similară, dar de dimensiuni mai mici, de acum 21 de ani.

Uniunea Europeană, demonstrează prin deciziile luate de Comisia Europeană, pentru ţările membre, un nou caz de intervenţionism în politicile economice, în vremuri numite de criză, fără implicaţii directe în structurile aflate în criză. Astfel, pe 28 ianuarie 2009, Comisia Europeană a propus realocarea a 5 miliarde euro din banii europeni necheltuiţi din finanţarea în 2008 a agriculturii europene, în cea mai mare parte pentru proiecte energetice ecologice, ferme eoliene offshore şi dezvoltarea internetului în bandă largă în zonele rurale. Conform planurilor, o sumă de 3,5 miliarde euro ar urma să fie acordată proiectelor energetice ecologice, în timp ce 1 miliard euro ar urma să sprijine dezvoltarea internetului în bandă largă. Alte 500 milioane euro sunt alocate combaterii noilor provocări agricole, cum ar fi schimbarile climatice, energia regenerabilă, administrarea apelor şi restructurarea sectorului produselor lactate.

Regulile planului european de salvare a băncilor cu probleme sunt următoarele: orice sprijin trebuie acordat la timp şi este, în principiu, temporar; trebuie protejate interesele contribuabililor; acţionarii existenţi suportă consecinţele intervenţiei guvernamentale; în caz de necesitate, guvernele sunt libere să schimbe conducerile băncilor; guvernele pot schimba şi politicile monetare ale băncilor respective; reglementările privitoare la jutoarele de stat în UE trebuie respectate; trebuie evitate efectele secundare asupra altor ţări. Cca 500 miliarde euro au fost vărsaţi iniţial de guvernele europene, în lunile septembrie şi octombrie 2008, pentru sprijinirea pieţelor bancare (cele mai semnificative sume sunt: cca 250 miliarde euro, pentru garantarea creditelor interbancare în Germania; ulterior, în noiembrie 2008, suma a fost dublată în Germania; 100 miliarde lire sterline, adică 126 miliarde euro pentru salvarea de la faliment a unor bănci britanice; 54 miliarde dolari SUA puşi la dispoziţie de Elveţia, 24 miliarde euro pentru Fortis din Belgia; 45 miliarde euro injectate de băncile şi companiile germane de asigurări, din care 15 miliarde lichidităţi, iar din total, 35 miliarde au fost pentru Hypo Real Estate; Grecia a pompat  41 miliarde pentru salvarea băncilor sale prin achiziţii de participaţii şi acordarea de garanţii guvernamentale; Kremlinul a pompat 27 miliarde euro pentru a scoate băncile ruse din impas; 7 miliarde au fost atraşi de italienii de la Unicredit, Credit Suisse a pierdut 840 milioane euro numai în trim. al III-lea al anului 2008 etc). La jumătatea lunii octombrie 2008, „ajutoarele” pentru sistmele bancare naţionale se prezentau astfel: Marea Britnaie – 380 miliarde euro; Franţa – 360 miliarde euro; Spania şi Austria –  câte 100 miliarde euro fiecare; Italia – 40 miliarde euro; Portugalia – 20 miliarde euro. „Nu este vorba despre cadouri facute bancherilor, ci de a face astfel încât consumatorii şi investitorii să poată funcţiona raţional”, a afirmat preşedintele Eurogrupului, premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker.

În realitate, guvernele din ţările membre UE au disponibilizat pe piaţa interbancară peste 3.777 miliarde euro, “distribuiţi” astfel: Marea Britanie – 781 miliarde euro pentru a stabiliza sectorul bancar, cea mai mare sumă din rândul celor 27 de ţări membre ale UE; Germania – peste 500 miliarde euro; Franţa – 360 miliarde euro; Olanda – 300 miliarde euro pentru garanţii bancare şi lichidităţi; Danemarca, unde 13 din cele mai mari 140 de bănci au fost salvate de banca centrală sau achiziţionate de bănci rivale, a cheltuit 594 miliarde euro; Austria – 100 miliarde euro; Norvegia – 55 miliarde euro, infuzii de lichiditate. Numai colapsul pieţelor ipotecare subprime a costat instituţiile financiare din toată lumea cca 660 miliarde dolari SUA (echivalentul a aprox 510 miliarde euro), sumă inclusă în cei 1.500 miliarde euro pierderi numai pe piaţa imobiliară americană despre care am făcut vorbire mai sus! În decembrie 2008, Japonia a anunţat un plan de redresare economică a ţării în valoare de 255 miliarde dolari SUA.

FMI a calculat grăbit în luna septembrie 2008, la 1.400 miliarde dolari, valoarea pierderilor financiare care se înregistrau în criza din 2008. În decembrie 2008, neinformat bine de data aceasta, Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, sublinia că economia mondială are nevoie de 1.200 miliarde euro pentru depăşirea crizei. În realitate, numai guvernele din ţările membre UE disponibilizaseră peste 2.200 miliarde euro!

Experţii agenţiei financiare Blomberg au calculat, la rândul lor, amploarea pierderilor actualei crize financiare de la izbucnirea sa în iulie 2008: 1.700 miliarde dolari SUA (1.400 miliarde euro). La care ar trebui să se adauge cei 4.000 de miliarde dolari SUA (cca 3.333 miliarde euro) “volatilizaţi” (prin scăderi masive ale cursului principalelor acţiuni cotate) numai la Bursa din SUA. Deci, 2.100 miliarde euro plasaţi pe piaţa interbancară de guvernele europene + 1.400 miliarde euro pierderi ale băncilor americane + 8.400 miliarde dolari (7.000 miliarde euro) pierderi bursiere numai în SUA = 10.500 miliarde euro! Fără a lua în seamnă şi pierderile bursiere din Europa şi Asia, care nu au fost contabilizate aici!! Nu putem să nu fim de acord, în acest complicat caz de cotabilizare a pierderilor actualei crize, cu Fidel Castro Ruz, preşedintele Cubei, care spunea în Reflecţiile sale din 18 septembrie 2008, următoarele: “Este foarte dificil să urmăreşti de aproape şi să înţelegi cifrele fabuloase de bani proaspeţi care se injectează economiei mondiale. Sunt doze mari de monedă de hârtie, care duc inevitabil la pierderea valorii şi a puterii de cumpărare…”

Inducerea “planificată” a celei mai “puternice crize economice din lume”

Dacă ar fi existat o coordonare a crizei financiare şi monetare din a doua parte a anului 2008 – sau poate că această coordonare chiar a existat (sic!) – ea nu ar fi putut să fie atât de perfectă pe cele două ţărmuri ale Atlanticului. În luna octombrie 2008, “specialiştii financiari” ne-au anunţat că “economia SUA ar putea intra în cea mai puternică recesiune economică din ultimii 26 de ani”: oficialii Fed şi cei ai Trezoreriei Americane au declarat că se aşteptau la o deteriorare a mediului economic, însă nu credeau că aceasta va avea loc cu atât de mare rapiditate; deteriorarea mediului economic american şi european a constat în: scăderea încredierii consumatorilor, diminuarea numărului de proiecte imobiliare, scăderea vânzărilor cu amănuntul, diminuarea producţiei industriale. Un “guru” a profeţit însă: “Deteriorarea datelor economice a fost mult mai severă decât ne aşteptam în ultimele câteva săptămâni” (tot din octombrie – n.n.), a declarat Frederic Mishkin, fost guvernator al Fed. Alt “guru”, Alan Blinder, fost vice-preşedinte al Fed, a declarat că se aşteaptă ca SUA să intre într-o perioadă de recesiune economică mult mai gravă decât cea din 2001 sau cea din 1990-1991 (subl.ns.). Tot ce contează este ca autorităţile să se asigure că această perioadă nu va fi mai grea decât recesiunea din 1982″ (sic ! – n.n.), a mai adăugat acesta. De asemenea, mai mulţi experţi se aşteaptă ca rata şomajului să crească de la 6,1 la sută – nivelul lunii octombrie 2008 – până la 8 la sută. Oficialii Fed au fost de părere că cel mai ridicat nivel va fi de 7,5 la sută, nivel atins în 1992. “Am putea vorbi despre cea mai gravă recesiune economică de după război”, a mai declarat şi preşedintele Macroeconomic Advisers şi fost guvernator al Federal Reserve, Larry Meyer. “Suntem pe drumul cel bun. Europenii urmează aceeaşi direcţie, ceea ce este foarte important. Nu ştim însă dacă este suficient până nu vedem un rezultat pe piaţă », a mai spus Mishkin.

Pentru 1,5 miliarde de salariaţi din toată lumea – adică un sfert din toată populaţia Terrei, cu alte cuvinte, toată populaţia activă a planetei ! – vin timpuri grele, a prezis şi Organizaţia Internaţionala a Muncii (OIM), care a subliniat un fapt binecunoscut – că din pricina recesiunii va spori şomajul, care va  afecta în 2009 cu 20 de milioane de oameni apţi de muncă mai mult decat în 2008. Totodată, « milioane de oameni ar face bine să se pregătească” (subl.ns.) în 2009 pentru o reducere a lefurilor lor. Aceste „constatări”, evident alarmiste pentru piaţa resurselor umane, au fost date publicităţii în mod calculat, după cele ale „specialiştilor financiari” şi sunt conţinute în primul raport global privind evoluţia salariilor, realizat de OIM la jumătatea lunii noiembrie 2008.

Potrivit experţilor OIM, « specialişti în resurse umane », o reducere a activităţii economice de un procent, provoacă reduceri salariale de 1,5 la sută. Experţii OIM nu ne spun şi în ce măsură, acest model rămâne valabil în actuala recesiune. Reuşind însă o veritabilă formalizare a pieţei muncii, ei ne anunţă un alt fapt teoretic, acela că, „Dacă salariaţii au mai puţini bani în buzunare, vor cumpăra mai puţine mărfuri şi vor face uz de mai puţine servicii, prin urmare consumul general se va reduce, iar recesiunea va lua amploare, întârziind relansarea economică”.

 

Planul de relansare economică a Uniunii Europene

Pe 26 noiembrie 2008, Comisia Europeană a prezentat Planul de Relansare Economică (PRE) al ţărilor membre UE, în valoare de 200 miliarde dolari SUA, care vizează acordarea de avansuri din fondurile structurale, scutiri de taxe, garanţii ce pot fi acordate şi ajutoare de stat. PRE urmăreşte nu doar măsuri imediate, pentru ieşirea statelor membre UE din criza economică actuală, ci şi măsuri de dezvoltare ulterioară a acestora. Sunt propuse astfel, măsuri de economisire a energiei, folosirea pe scară largă a energiilor regenerabile, activităţi de impuls fiscal pentru realizarea primelor două măsuri, precum scutirea de TVA a produselor şi serviciilor “verzi” din domeniul construcţiilor sau reducerea TVA pentru servicii care implică “munca intensivă”; beneficiarii sunt micile firme de reparaţii – de la reparaţii de pantofi şi haine, la reparaţii de electrocasnice, frizeriile şi saloanele de coafură – dar şi firmele care oferă servicii de menaj sau de asistenţă – îngrijirea copiilor, bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilităţi; totul pentru ca cei rămaşi fără un loc de muncă să se recalifice, să îşi găsească alt loc de muncă, iar patronii să fie impulsionaţi să îi angajeze. Referitor la măsurile de economisire a energiei, Comisia Europeană a anunţat subvenţii directe sau indirecte pentru achiziţionarea unor autoturisme mai prietenoase cu mediul sau pentru stimularea unor construcţii mai eficiente din punct de vedere energetic.

Comisia a anunţat că va ajuta statele membre să realizeze proiecte mari de infrastructură, care să fie implementate cu fonduri structurale, acordând avansuri mai repede şi în sume mai mari. Şi aici a fost propusă o măsură de impuls fiscal, şi-anume, reducerea CAS-ului plătit de angajatorii care oferă locuri de muncă muncitorilor necalificaţi sau o serie de bani pentru programe de recalificare profesională. Statele membre vor trebui să întocmească programe operaţionale care să pună accent pe lucrătorii necalificaţi sau pe categoriile cele mai vulnerabile ale populaţiei.

Mediul de afaceri este marele câştigător al Planului de Relansare Economică. Totul este ca firmele şi companiile să propună proiecte, la fel ca şi autorităţile publice. Banca Europeană de Investiţii şi-a suplimentat pachetul financiar destinat împrumuturilor acordate IMM-urilor de la 10 miliarde de euro la 15 miliarde euro anual, deci 30 de miliarde pentru perioada de 6 ani, acoperită de PRE. Comisia Europeană a anunţat, de asemenea, alocarea a 1,5 miliarde euro pentru retehnologizarea micilor companii europene şi tranformarea lor în “firme verzi”; înfiinţarea unei astfel de firme sa va face în maxim 3 zile, cu costuri zero. Scopul generic al PRE este atragerea investiţiilor, care să conducă la păstrarea sau crearea de locuri de muncă, precum şi acordarea unor reduceri de impozite, care să atragă creşterea consumului public şi individual.

Pârghia ajutoarelor de stat

Un raport al Comisiei Europene din noiembrie 2008 subliniază că statele membre folosesc din ce în ce mai mult posibilităţile oferite de normele UE privind ajutorul de stat, revizuite, pentru o mai bună direcţionare a acestuia. În 2007, statele membre UE au alocat, în medie, 80 la sută din ajutoarele stabilite pentru diverse obiective, comparativ cu aproximativ 50 la sută la mijlocul anilor ‘90, majorând, totodată, fondurile destinate cercetării şi dezvoltării şi ajutorului de stat pentru mediu.

Confruntându-se cu actuala criză financiară şi economică, acţiunea coordonată a statelor membre UE şi a Comisiei a asigurat mobilizarea rapidă a mecanismelor de sprijinire a sectorului financiar, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat. Comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes nota în acest sens: „Apreciez foarte mult eforturile statelor membre în vederea unei mai bune direcţionări a ajutorului acordat. Comparativ cu anii ‘90, când 50 la sută din ajutor era destinat obiectivelor orizontale, valoarea actuală de 80 la sută indică o evoluţie pozitivă. În situaţia unui declin economic, acordarea de ajutoare bine direcţionate devine şi mai importantă“.

În ultimii 25 de ani, nivelul total al ajutoarelor de stat acordate de ţările membre UE a scăzut de la peste 2 la sută din PIB în anii 1980, la aproximativ 0,5 la sută în 2007. Subliniind, în acelaşi timp, continuarea tendinţei statelor membre de a-şi concentra ajutoarele pe obiectivele orizontale, tabloul de bord indică, totuţi, faptul că, în urma crizei financiare recente, ponderea ajutorului de salvare şi restructurare a cunoscut o creştere semnificativă pentru unele ţări membre UE în 2008. Acţiunea coordonată a statelor membre şi a Comisiei a permis punerea în aplicare rapidă a unor mecanisme de sprijin adecvat pentru a răspunde provocării crizei financiare şi economice, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat. Situaţia excepţională a pieţelor şi numărul mare de notificări primite constituie o provocare semnificativă pentru Comisie, care trebuie să rezolve aceste cazuri rapid, asigurându-se, totodată, că măsurile sunt proporţionate şi nu fac discriminări între companii. Ca urmare a bunei cooperări cu statele membre, precum şi a instituirii rapide a unei proceduri unitare de ieşire din criză, Comisia a reuşit să răspundă la notificări şi să adopte decizii în timp record, uneori chiar şi în termen de 24 de ore.

Ca urmare a reformelor lansate prin intermediul Planului de acţiune din 2005 privind ajutoarele de stat, din ce în ce mai multe măsuri de ajutor sunt acum exceptate de la controlul ex ante al Comisiei, fie prin regulamentul de minimis, fie prin Regulamentul General de Exceptare pe Categorii (General Block Exemption Regulation, GBER). Aceasta permite Comisiei să se concentreze asupra celor mai grave cazuri de denaturare a concurenţei. Deja, în 2007, înainte de GBER, măsurile de ajutor exceptate pe categorii reprezentau 65 la sută din numărul total al măsurilor, comparativ cu 40 la sută în 2002, desi acest lucru nu este încă reflectat la fel în ceea ce priveşte cheltuielile: 13 la sută din totalul ajutoarelor au fost acordate prin exceptare pe categorii în 2007 (comparativ cu doar 6 la sută, în 2006). GBER face acum mai uşoară acordarea, de către statele membre UE, a tipului adecvat de ajutor şi facilitarea de către acestea a accesului la finanţare, în special pentru IMM, permiţând astfel o abordare şi mai eficientă a crizei financiare şi economice actuale.

Criza economică poate fi pozitivă pentru ţările în curs de dezvoltare

Pentru statele dezvoltate ale planetei, etapa cea mai grea a crizei financiare şi economice s-a încheiat la jumătatea lunii octombrie 2008. “Ce a fost mai rău a trecut”, considera şi Dominique Strauss-Kahn, preşedintele FMI, care sublinia că statele ar trebui să intervină atunci când este necesar, în conformitate cu propriile nevoi şi este important ca orice demers să fie “masiv”. Pentru statele în curs de dezvoltare, precum România, etapa cea mai grea a crizei financiare şi economice a început abia la jumătatea lunii octombrie 2009!

Stresul crizei financiare mondiale, coroborat cu preocupările legate de schimbările climatice şi creşterea preţurilor la produsele alimentare, ar trebui folosit în interes propriu de ţările în curs de dezvoltare, pentru a avea o creştere “curată” a economiei, se arată într-un raport UNCTAD, al Conferinţei ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare, dat publicităţii pe 8 februarie 2010 la Geneva.           Potrivit acestui document, apelarea la energii curate ar putea conduce la crearea de locuri de muncă, însă, pentru a face progrese, ţările în curs de dezvoltare trebuie să elimine barierele politice care împiedică fluxul de capital în acest sector. Studiul UNCTAD relevă faptul că tehnologiile de construcţie în domeniul energiilor verzi pot fi realizate la costuri reduse prin utilizarea de materiale produse la nivel local. Conform studiilor întocmite de Comisia Europeană, o eficienţă energetică mai bună poate duce la economii anuale medii de până la 1.000 de euro pentru o gospodărie.

Estimările specialiştilor europeni vorbesc despre faptul că în privinţa construcţiei de clădiri eficiente energetic, a renovării clădirilor existente, precum şi a producerii de energie verde este aşteptată o creştere anuală la nivel mondial de şase la sută. Cele mai multe noi locuri de muncă în acest sector ar urma să fie create pe plan local, mai cu seamă în cazul întreprinderilor mici din sectorul construcţiilor, programele de eficienţă energetică fiind valabile în regiunile subdezvoltate şi în zonele cu şomaj ridicat, potrivit raportului. Autorii documentului notează că alte oportunităţi de dezvoltare economică se întrevăd în agricultura durabilă, prin metode alternative de producţie, evoluţia tehnologiei, precum şi schimbarea preferinţelor consumatorilor. UNCTAD recomandă guvernelor din ţările în curs de dezvoltare să încurajeze utilizarea diferitelor forme ale agriculturii durabile, mai cu seamă a agriculturii ecologice. Totodată, se aduce în discuţie încurajarea micilor agricultori, aceştia reprezentând majoritatea producătorilor de produse alimentare din lume. Datele UNCTAD arată că fermele din Africa de Sud, în care s-a pus accent pe producţia ecologică, au fost semnificativ mai profitabile decât grupurile de ferme implicate în producţia agricolă convenţională. finanţarea din fonduri publice pentru cercetare în domeniul ecologic să fie reorientată către un “ecosistem durabil bazat pe agricultură”. Alte măsuri recomandate de UNCTAD se referă la livrările de energie regenerabilă, în special în zonele rurale. Astfel, se aduc în prim-plan tehnologii, cum ar fi: panouri solare, mori de vânt, generatoare de biogaz (folosind deşeuri agricole), precum şi hidrocentrale mici. Toate acestea pot duce la creşterea producţiei agricole, îmbunătăţirea sănătăţii localnicilor din zonă, odată cu reducerea poluării, şi crearea de noi locuri de muncă.

Continue Reading

scoala academica de sociologie

CRIZA ACTUALĂ. ÎNVĂŢĂMINTE PENTRU VIITOR

Published

on

În cele peste patru mii de ani de civilizaţie făurite înainte şi după naşterea lui Hristos, oamenii  nu au învăţat nimic sau aproape nimic din crizele economice, care s-au succedat din antichitate şi până în prezent cvasi asemănător, ducând în final la prăbuşirea unor imperii (state mai puternice) şi la apariţia altor puteri economice la orizont. Criza actuală, care s-a profilat a avea un sfârşit în cca 3 ani, continuă cu un nou început şi deci, un nou sfârşit care va urma, cel mai probabil tot în trei ani, demonstrând că urmează o sinusoidă în formă de W, aşa cum s-au exprimat majoritatea economiştilor redutabili ai planetei.

Este pentru prima oară în istoria economiei, dar şi a gândirii economice, când specialiştii în ştiinţele economice încearcă să prevadă trendul unei crize economice, care are la bază, ca şi celelalte produse în istorie, comportamentul iraţional al oamenilor. Lucrarea de faţă îşi propune să vorbească despre aceasta.

  Prima parte a crizei

            Prima parte a crizei bancare, financiare şi economice, latura din stânga a literei W, s-a desfăşurat în perioada 2008-2010 şi a cuprins SUA şi principalele state europene dezvoltate şi emergente.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, transmitea pe 5 septembrie 2009, avertismentul că este este prematur să proclamăm sfârşitul crizei economice, după primele semne de ameliorare a perspectivelor economice în zona euro: “În prezent, se menţine nevoia de susţinere a creditelor”, declarat el în cadrul unei conferinţe susţinute la Frankfurt. “În acest context, BCE îşi va menţine măsurile excepţionale privind acordarea de ajutoare băncilor, pentru a le încuraja să împrumute mai mult, în condiţiile în care criza creditelor se menţine la cote înalte. Nu a venit încă timpul sa aplicam o strategie post-criză”, a mai afirmat Trichet. “Dar vreau să subliniez că BCE are o astfel de strategie şi că suntem gata să o aplicăm” când va fi necesar, a continuat preşedintele BCE. Cu o zi în urmă, liderul BCE declarase că perioada de contracţie maximă a economiei s-a terminat, subliniind că relansarea se anunţă “laborioasă” şi “neregulată”. Nici dacă ar fi să-l înţelegem deplin pe preşedintele BCE, nu am putea să punem laolaltă epitete precum “laborioasă” şi “neregulată”. Şi ceea ce nu înţelegem este, cum poate un responsabil economic de talia sa să decreteze una şi alta, susţinând trendul înregistrat de indicatorii economici, fără să încerce să inducă un anumit tip de comportament la nivel individual şi social al actorilor economici.

În aceeaşi zi – 5 septembrie 2009 – ex-directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, îndemna guvernele să “formuleze”  strategii clare pentru ieşirea din criză, pentru a nu submina recuperarea economică în curs. A avertizat, totodată, că reforma reglementării financiare internaţionale nu avanseaza suficient de repede. “Economia mondială pare să fie, în sfârşit, pe cale să depăşească cea mai gravă recesiune pe care am cunoscut-o”, a afirmat acesta într-un discurs susţinut laBerlin. Strauss-Kahn a subliniat că recuperarea trebuie să fie “relativ lentă”, evocând riscul unei “recuperări fără locuri de munca”.  “A venit momentul ca liderii să-şi dezvolte propriile strategii de ieşire din criză, pentru că dacă nu reuşesc să clarifice şi să-şi formuleze planurile, riscă să submineze încrederea (actorilor economici – n.n.) şi chiar procesul de recuperare”, a susţinut acesta. “Oprirea prea devreme a recuperării este în sine un risc real”, a mai precizat Strauss-Kahn.

Actuala criză este provocată de politici fiscale nesustenabile în unele ţări, întârzierea măsurilor de consolidare a sistemului financiar din zona euro şi progrese insuficiente în stabilirea disciplinei şi a flexibilităţii necesare pentru o funcţionare corectă a Uniunii Monetare Europene (UEM), sublinia FMI într-o declaraţie postată pe site-ul instituţiei la începutul lunii iunie 2010. Conform FMI, măsurile care trebuie luate de urgenţă sunt stabilirea sustenabilităţii fiscale, ţinând cont de diferenţele în presiunea exercitată în statele zonei euro pe piaţa financiară şi stadiul relansării economice, impulsionarea creşterii economice, accelerarea restructurării sistemului financiar şi întărirea guvernanţei economice a UEM. “Accentul trebuie să cadă pe aplicarea disciplinei bugetare, cu sprijinul reformei legislative şi redresarea dezechilibrelor macroeconomice majore, se mai spunea în declaraţia FMI. Principalele riscuri de recesiune în zona euro rezidă, conform FMI, în întârzierea măsurilor sau adoptarea unora incomplete privind consolidarea fiscală în unele ţări şi deprecierea euro.

La începutul lui octombrie 2010, la doi ani de desfăşurare a celei mai mari crize financiare pe plan mondial, după Marea Depresiune, FMI solicita instituţiilor de reglementare să fie mai agresive pentru a evita ca marile instituţii financiare să comită din nou aceeaşi greşeală şi să îşi asume mai multe riscuri în cazul debitelor. Obiectivul, reitera FMI, este evitarea, pe cât posibil, de a se produce o altă criză. Şi pentru aceasta este necesară realizarea unei mai mari coordonări a reglementatorilor pe plan internaţional, iar aceştia să aibă un mandat mai clar, resurse şi autoritate suficientă pentru supervizarea companiilor şi pieţelor financiare. De asemenea, FMI a propus crearea unui fond de stabilitate de către bănci, care să permită acoperirea costurilor iniţiale şi a costurilor derivate din viitoarele situaţii de criză. Băncile trebuie responsabilizate pentru riscurile excesive pe care le iau. Toate aceste solicitări ale FMI sunt astăzi realitate.

La trei ani de începutul crizei actuale, putem spune că aceasta se depărtează de noi sau suntem încă în plină criză financiară, economică şi monetară care zguduie din temelii sistemul finanicar, economic şi bancar mondial? Judecăţile de valoare următoare vă dau răspunsul…

O conferinţă asupra sistemului monetar internaţional a început pe 11 mai 2010, dimineaţa, la un hotel din Zurich. organizată sub egida Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Naţionale a Elveţiei (BNS). Au participat directorul general FMI, Dominique Strauss-Kahn, vicepreşedintele Rezervei Federale Americane (Fed), Donald Kohn, preşedintele Consiliului de stabilitate financiară, Mario Draghi, celebrul om de afaceri George Soros, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, preşedintele Bundesbank, Axel Weber şi cel al BNS, Philipp Hildebrand – deci, cei mai importanţi oameni din domeniile financiar şi bancar de pe planetă. Reuniunea a durat toată ziua şi nu a fost deschisă publicului. Doar câteva agenţii de presă au avut acces. Participanţii n-au dat declaraţii înainte de începutul evenimentului, care s-a finalizat cu o conferinţă de presă, la 16.30 GMT.

Reuniunea a avut loc după ce UE, împreună cu FMI, au pus în aplicare în noaptea de duminică 8 spre luni 9 mai 2010, un plan de ajutor, de până la 750 miliarde de euro, pentru a ajuta ţările din zona euro aflate în dificultate. Paralel, cele mai multe bănci centrale ale lumii, de exemplu BCE, au anunţat măsuri concrete şi excepţionale destinate să aducă stabilitate financiară în zona euro, pe fondul îngrijorării cu privire la criza din Grecia, care s-ar putea extinde şi către alte ţări, precum Spania şi Portugalia.

“Este necesar să se schimbe filosofia deflaţionistă, atât de adânc înrădăcinată în Europa monetară. Această filosofie nu face decât să alimenteze inexorabil criza. Europa este pironită pe crucea ortodoxiei monetare, cu consecinţe nefaste care îi afectează pe toţi. Noi credem că numai un act de curaj colectiv va putea salva Europa şi euro. E timpul să se schimbe cursul” solicitau la 4 iulie 2011, Giorgio La Malfa – politician şi deputat, Piergiorgio Gawronski – economist şi jurnalist, într-un editorial publicat în cotidianul italian La Stamp.

Următorii trei ani

Partea a doua, latura din dreapta a literei W, apreciem că se va derula între 2011-2013 şi va cuprinde aceleaşi state. Cauza acestei mari crize nu o mai constituie ca în perioada 1929-1933, supraproducţia, ci, bula imobiliară speculativă şi deficitele publice bugetare cumulate. Pentru partea a doua a crizei, cea pe care o parcurgem acum, statele sunt mult mai pregătite să reacţioneze la efectele sale negative, fiind deja luate mai multe măsuri pe plan bancar, financiar, care, acompaniate de măsuri economice corespunzătoare, ar trebui să scoată ţările respective din criză.

Pe 20 iulie 2011, la trei ani după izbucnirea crizei, preşedintele Rezervei Federale Americane (Fed), Ben Bernanke, declara următoarele: “Măsurile extraordinare adoptate de către autorităţile din întreaga lume au ajutat la stabilizarea situaţiei dar, după circa 3 ani, recuperarea de pe urma crizei este departe de a fi completă, atât în SUA cât şi în multe alte ţări”. Preşedintele Fed a reamintit că această criză a determinat o reproiectare şi o reformă a reglementării financiare la nivel global. El a subliniat că, din cauza crizei, băncile centrale şi agenţiile de reglementare au suplimentat supervizarea tradiţională a firmelor şi pieţelor, ţinând cont de ameninţările pentru stabilitatea sistemului financiar în ansamblul său.

Consiliul de Supervizare pentru Stabilitate Financiară, creat în SUA după aprobarea legii Dodd-Frank privind reforma financiară, a făcut progrese în eforturile pentru identificarea şi combaterea potenţialelor ameninţări la stabilitatea financiară din SUA, a precizat Bernanke. De asemenea, Consiliul a progresat şi în stabilirea unor reguli care să permită identificarea instituţiilor non bancare, care ar putea produce riscuri sistemice, astfel încă Fed să realizeze o examinare mai detaliată a acestora.

Ben Bernanke a menţionat şi o serie de schimbări organizaţionale realizate cu scopul de a aproba legea reformei financiare, precum crearea de grupuri multidisciplinare de lucru pentru supravegherea instituţiilor financiare mari şi complexe. Totuşi, a recunoscut că, în pofida reformelor pozitive, atât Fed cât şi alte agenţii guvernamentale se confruntă cu provocarea armonizării reglementărilor naţionale cu acordurile internaţionale, precum Basel III. Acordurile Basel impun băncilor să-şi majoreze capitalul de calitate ridicată pentru a evita colapsurile financiare. Bernanke a adăugat că tranziţia la noul sistem prevăzut de legea Dodd-Frank – realizată pentru a reglementa marile firme financiare al căror faliment ar putea reprezenta o ameninţare pentru sistem – va necesita mai multă muncă din partea sectorului public şi a celui privat. Oficialul Fed a insistat asupra necesităţii de a nu pierde din vedere motivele care au stat la baza declanşării actualului proces şi anume nevoia de a fi siguri că evenimente ca cele ce au declanşat grava criză globală din 2008 nu se vor mai repeta.

Criza financiară, monetară şi economică, departe a se fi încheiat, ameninţă să se transforme într-o criză globală a datoriilor publice. Ţările îşi datorează între ele bani. Mulţi bani. La nivelul UE, datoriile publice ale statelor membre ajungeau în mai 2010 la suma de 8.600 de miliarde de euro. Agenţia de evaluare financiară Moody’s a publicat un material în care atrage atenţia asupra posibilei extinderi a crizei datoriilor publice asupra sistemelor lor bancare, ceea ce ar fi un dezastru.  Iată mai jos datoria publică a statelor europene, în mai 2010, exprimată atât ca procent din PIB, cât şi ca sumă nominală:

1. Italia 115,8 % (1.795 miliarde de euro)

2. Grecia 115,1 % (300 miliarde de euro)

3. Belgia 96,7 % (326,6 miliarde euro)

4. Ungaria 78,3 % (75 de miliarde de euro)

5. Franta 77,6 % (1.489,025 de miliarde euro)

6. Portugalia 76,8 % (125 910 miliarde de euro)

7. Germania 73,2 % (1.700 mld. Euro)

8. Malta 69,1 %  (3,948 miliarde de euro)

9. Marea Britanie 68,1  % (950,3 miliarde lire)

10. Austria 66,5 % (184,1 miliarde de euro)

11. Irlanda 64 % (104,6 miliarde eur)

12. Olanda 60,9 % (347 miliarde euro)

13. Cipru 56,2 % (9,5 miliarde euro)

14. Spania 53,2  % (559,65 miliarde euro)

15. Polonia 51 % (684,3 mld PLN)

16. Finlanda 44  % (75 miliarde euro)

17. Suedia 42,3 % (1.293,753 miliarde SEK)

18. Danemarca 41,6 % (689,036 miliarde Dkk)

19. Letonia 36,1 % (4,7 miliarde LVL)

20. Slovenia 35,9 % (12,5 miliarde euro)

21. Slovacia 35,7 % (22,5 mld euro)

22. Cehia 35,4 % (1.282,29 miliarde coroane cehe)

23. Lituania 29,3 % (27,1 miliarde LTL)

24. Romania 23,7 % (116,526 miliarde lei)

25. Bulgaria 14,8 % (9,79 miliarde leva)

26. Luxemburg 14,5 % (5,4 miliarde euro)

27. Estonia 7,2 % (15,5 miliarde EEK)

                               Uniunea Europeană 73,6 % ( 8.690,3 miliarde de euro)

Profeţiile lui Kenneth Rogoff şi Nuriel Roubini

Economiştii mari, recunoscuţi public pentru teoriile lor pot să se hazardeze şi să emită tot felul de ipoteze de lucru, mai ales când sunt plătiţi bine pentru asta. Nu este aceasta un indicator al notorităţii lor. Numai că a face profeţii în plan economic, finaniciar sau bancar este, se pare, cel mai hazardat lucru pentru că, reacţiile oamenilor sunt imprezibile, iar economia şi alte ştiinţe exact acest lucru nu-l pot prezice.

Unele state din Europa de Est vor intra în faliment în următorii doi-trei ani, Ucraina, România şi Ungaria fiind “potenţiali generatori de oscilaţii”, a avertizat Kenneth Rogoff, profesor la Universitatea Harvard, fost economist şef al FMI, într-un interviu acordat publicaţiei austriece Profil, la sfârşitul lunii august 2010. Tot el, amintindu-şi parcă elementele simple ale ecuaţiilor economice, se dezice apoi de profeţiile sale: “Nu toate statele vor supravieţui consolidării bugetului de stat, dar este imposibil să previzionezi ce ţări ar putea da faliment”.

Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza din 2008, avertizează că există peste 50% şanse să intrăm din nou în recesiune, în timp ce capitalismul este la un pas de a se autodistruge. Economia este prinsă în cleştele reducerii consumului, mai ales prin reticenţa firmelor de a face noi angajări şi noi investiţii care să dea un imbold economiei. Toată lumea încearcă să îşi creeze rezerve pentru cazul în care economia intră într-o nouă pantă descendentă, uneori companiile stau pe munţi de bani cash şi aşteaptă. Această aşteptare este foarte păgubitoare… “Dar aici există şi un paradox. Dacă nu angajezi muncitori, nu există suficiente venituri ale muncitorilor, nu există sufientă încredere a consumatorilor, nu există suficient consum, nu există suficientă cerere finală”, a declarat Rubini într-un interviu pentru The Wall Street Journal, care a continuat: «Sistemul capitalist este aproape de a intra într-o buclă autodistructivă, în care fiecare încearcă să se salveze, în detrimentul interesului general. „În ultimii 2-3 ani această situaţie s-a înrăutăţit. Am avut o redistribuire masivă a veniturilor din piaţa muncii către capitaluri, din salarii către profituri, inegalitatea întrfe venituri şi averi a crescut. Tendinţa firmelor de a cheltui e mai redusă decât cea a populaţiei, şi companiile îşi permit să economisească mai mult decât populaţia. Modul de redistribuire a veniturilor şi averilor diminuează cererea agregată. Karl Marx avea dreptate, la un moment dat, capitalismul se poate autodistruge. Nu poţi să muţi veniturile din muncă către capital fără să ai un exces de capcacitate şi o lipsă a cererii agregate. Asta se întâmplă. Credeam că pieţele funcţionează, dar nu funcţionează. Este un proces autodistructiv”.

Nu suntem exact încă în această fază. Dar riscul de depresiune economică globală există şi Roubini îl plasează la 50% în acest moment. Există prea multă datorie a mediului privat şi a celui guvernamental. Din datorie nu poţi să ieşi decât prin economisire, într-o creştere economică puternică sau prin metoda periculoasă a inflaţiei, spune Roubini. Dar, dacă nu reporneşte consumul populaţiei şi firmelor, atunci rişti să rămâi în recesiune. În SUA, însă, nu există creştere economică puternică, iar consumul populaţiei nu creşte. Există însă “sectorul imobiliar zombie şi băncile zombie”. Băncile sunt şi cele mai mari riscuri pentru economie, pentru că sunt mai mari şi mai greu se salvat. “Am putea avea un Lehman la puterea a 2-a”. Faptul că Fed a anunţat că va ţine dobânzile aproape de zero până în 2013 nu va ajuta prea mult economia, spune Roubini. El se aşteaptă ca Bernanke să anunţe un nou program de « quantitative easing » şi apoi încă unul şi încă unul. Politica monetară nu va putea elimina riscul ca economia să intre într-o nouă recesiune. Totuşi, economistul crede că banii nou apăruţi nu vor crea prea multă inflaţie, pentru că vor ajunge din nou la Fed, ca rezerve în exces ale băncilor.

Măsurile de austeritate vor împinge ţările mai adânc în recesiune. Inclusiv, ţări ca Marea Britanie, Franţa sau SUA, ţări care nu şi-au pierdut încă accesul la pieţe, dar pe care există o presiune imensă. Roubini crede că pe termen scurt aceste ţări ar trebui să dea un imbold economiei prin deficite mai mari şi să vină cu o strategie pe termen mediu şi lung care să promită reducerea gradului de îndatorare, după ce economia intră într-un ciclu de creştere. Până ca apele să se limpezească, chiar Roubini spune că îşi ţine banii în cash şi că îşi sfătuieşte clienţii să evite activele riscante. El crede că aurul este bun pentru hedging în această perioadă de incertitudine economică, în plus este un antidot la inflaţie şi vede riscuri limitate în ceea ce priveşte investiţia în aur.

SUA şi-a pierdut capacitatea de a le ajuta marile bănci sau chiar statele prin intermediul unor instituţii ca FMI sau Banca Mondială. “Marele risc al perioadei următoare îl reprezintă o explozie “nucleară” pe piaţa instituţiilor financiare, cu dezastruoase implicaţii sistemice. Întrebarea care se pune nu este dacă ci când se va întâmpla. Momentan ar mai fi ceva instrumente de cosmetizare a realităţii. Mă aştept ca politicienii să apeleze cu generozitate la ele pentru a amâna nu cu mult timp răfuiala finală », a mai comentat Nuriel Roubini.

Comentariul lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la situaţia actuală este următorul: «Lumea se schimbă. Nu ştim însă cum va arăta. Nici bancherii nu ştiu. Vă daţi seama ce ar face dacă ar şti… După asemenea crize, avem o singură certitudine: că lumea se va schimba…».

            Învăţăminte pentru prezent şi viitor

Mijloacele media sunt factorul principal azi, de inducere a crizelor economice. La unison parcă, ziare, reviste, radiouri şi televiziuni, încercând să fie cât mai obiective şi să relateze ştirile zilnice ale evoluţiilor bursiere, ale ratingurilor de ţară şi ale datoriei publice a statelor – ultimii indicatori care bagă lumea în speireţi, exact asta şi obţin – o diminuare a încrederii individuale şi sociale în nişte tendinţe. Iar de aici şi până la trendul descrescător al buselor şi economiilor nu mai este decât un pas mic pe care oamenii în subiectivismul lor marcant îl parcurg imediat. Oamenii induc deci criza prin mecanisme media şi apoi psihologice.

În 5 septembrie 2009, la un an şi ceva de la declanşarea ultimei crize economice, cu derivatele ei, financiară şi monetară, preşedintele BCE declara: „Nu a venit încă timpul să aplicăm o strategie post-criză”. Deci, creăm instituţi cheie, cum este BCE, cu rol în gestionarea crizelor. Nu ar mai bine să înţelegem şi să aplicăm comportamente pentru ca aceste instituţii să gestioneze situaţii care să încerce evitarea crizelor şi  nu ieşirea din crize…

Volatilitatea preţurilor la alimente s-a aflat în centrul agendei reuniunii G-20, care a avut loc în iunie 2011 la Paris. Guvernele europene au subliniat cu acest prilej că sunt conştiente de faptul că preţurile alimentelor evoluează în spirală în contextul în care încrederea consumatorilor coboară vertiginos. Franţa a fost probabil cel mai rău lovită de secetă în lunile aprilie-mai 2011. În calitate de al doilea cel mai mare exportator agricol şi principală putere agricolă a UE, ţara dispune de un patrimoniu valoros de autonomie agricolă. Dar, crescătorii de bovine şi agricultorii se confruntă cu grave probleme de lichidităţi în contextul în care randamentele se prăbuşesc, iar costurile asigurării hranei pentru animale sunt exorbitante. Situaţia este agravată de costurile la energie în creştere, iar mulţi au rămas cu pierderi paralizante. Guvernul francez, de exemplu, a fost receptiv la această problema. Operatorul de stat feroviar, SNCF, subvenţionează transportul hranei hranei pentru bovine, băncile din ţară ajută în problemele legate de solvabilitate, oferind debitorilor unele marje de manevră, companiile de asigurări amână plăţile clienţilor până când situaţia se ameliorează, iar guvernul a injectat 800 de milioane de euro (1.162 miliarde de dolari) în fonduri pentru economia agricolă, reportând plata unică pe exploataţie pe 2011.

Există şi problema unei producţii minime de culturi care sunt inadecvate tiparelor climatice locale. Un exemplu tipic este cultivarea porumbului pentru hrana vitelor. Porumbul are nevoie de multă apă şi este cultivat în regiuni cu precipitaţii insuficiente. Mult prea des fermierii trebuie să asigure peste 90% din apa pentru culturi din alte surse decât ploaia, iar seceta recentă a exacerbat această situaţie. Guvernele din întreaga lume îi încurajează pe agricultori să producă cantităţi imense de culturi cu valoare mică şi volum mare, care, din păcate, se irosesc în mare parte sub povara necruţătoare a secetei. Este o moştenire extrem de ineficientă a unei politici agricole învechite. Preţurile alimentelor la nivel mondial vor creşte în medie cu până la 30 la sută în acest deceniu, întrucât producţia de cereale nu poate ţine pasul cu avansul cererii, potrivit datelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economica (OCDE), făcute publice la jumătatea lunii iunie 2011. Urmarea: declinul rezervelor alimentare la nivel mondial vor face tot mai dificilă asigurarea hranei pentru pentru circa un miliard de persoane la nivel mondial.

De teama de a nu ajunge în situaţia Greciei, mai multe ţări europene au adoptat severe planuri de austeritate, axate în principal pe reducerea masivă a cheltuielilor. Nu toţi economiştii sunt de acord cu asemenea măsuri, o austeritate în exces fiind la fel de periculoasă ca şi lipsa unei rigori a cheltuielilor bugetare. Chiar şi reprezentanţii FMI recomandă o austeritate moderată, care să permită relansarea economiilor. Austeritatea aduce dezastrul, crede şi Joseph Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie, care adaugă faptul că de la Marea Depresiune din anii ’30 ai secolului trecut ar fi trebuit să învăţăm ce să nu facem. De aceeaşi părere este şi preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, care consideră că Europa are nevoie, în primul rând, de un model de creştere durabilă în faţa crizei economice cu care este confruntată.

Anul sabatic – o opţiune viabilă în timpul crizei economice

Din punct de vedere etimologic cuvântul sabbath este de origine mozaică şi înseamnă a se odihni, a înceta orice activitate. Anul sabatic, în zilele noastre, este o adaptare laică a sărbătorii religioase în care oamenii se desprindeau de treburile de zi cu zi pentru a se dedica vieţii de familie, religiei sau naturii. Din dorinţa de a călători, de a evada din monotonie sau pur şi simplu pentru a-şi îmbunătăţi performanţele, în companiile multinaţionale din Marea Britanie, aprox. unu din cinci angajaţi îşi plănuiesc o pauză de lucru în apogeul carierei la fiecare 5 sau 7 ani.

Chiar şi în timpul crizei economice britanicii şi germanii au optat pentru o astfel de pauză, considerând aceasta un moment oportun: companiile plătesc doar jumătate din salariu, iar angajatul îşi păstrează postul. Avantajul companiei este că angajaţii, după această perioadă, se întorc mult mai încrezători în propriile forţe, relaxaţi şi odihniţi. Singura restricţie pe care o au angajaţii este aceea de a nu lucra pentru companii concurente în această perioadă. Mulţi dintre ei, pentru a economisi bani şi pentru a experimenta lucruri noi, aleg să lucreze pe posturi necalificate.

Reprezentanţii agenţiilor din Marea Britanie, specializate în organizarea acestor vacanţe, susţin că angajaţii care apelează la serviciile lor activează în domeniile academice, de cercetare ştiinţifică sau IT şi ocupă funcţii importante, dar foarte solicitante. Conform site-ului realgap.co.uk, cele mai populare destinaţii sunt acelea în care angajatul doreşte să se relaxeze, dar şi să exploreze ţinuturi exotice, printre acestea numărându-se Thailanda, Nepal, Provence şi Toscana.

Cei care aleg să-şi petreacă o bună parte din “concediul” prelungit în Thailanda sunt acei angajaţi care nu doresc să fie numiţi “turişti”, ei vor să lase deoparte mentalitatea occidentală şi să cunoască îndeaproape mentalitatea asiatică, departe de resorturile şi restaurantele luxoase. “Fii călător, nu turist!” este deviza noastră şi a celor care vor să şi ia o pauză de lucru mai mare, spun reprezentanţii site-ului realgap.co.uk.

Angajaţii companiilor, deşi deţin un buget destul de mare, având o funcţie de conducere, când vine vorba despre anul sabatic, nu-şi doresc vacanţe luxoase. Ei vor să trăiască şi să cunoască cultura locului pe care îl vizitează, vor să rămână cu ceva din experienţa aceasta, detaşându-se total de viaţa lor de până în acel moment. Reprezentanţii agenţiilor specializate în programarea acestor călătorii sunt de părere că cei cu vârste cuprinse între 45-55 de ani, aflaţi la cel puţin al doilea an sabatic din cariera lor aleg să închirieze o vilă sau chiar o fermă pentru a trăi ca un adevărat localnic. Costurile de închiriere a unei vile timp de un an sunt între 7.000 – 15.000 euro, în funcţie de zona şi dimensiunea locuinţei.

   Concluzii

De când există economie, producţie şi consum, omenirea se află într-o succesiune de creşteri şi descreşteri economice. Nu am descoperit criza acum, la începutul secolului al XXI-lea. Fiecare criză seamănă cu predenta şi are, eventual, noi caracteristici.

La baza declanşării fiecărei crizei economice se află comportamentul uman, subiectiv, mai bine zis, suma comportamentelor indivizilor care acţionează în economie şi care nu mai vor conştient, să aplice acelaşi comportament de dinainte de declanşarea crizei. Are loc însă şi un alt proces, semiconştient sau inconştient al indivizilor din câmpul economic: imită comportamentul semenilor (legile imitaţiei sociale au fost enunţate de psihosociologul francez Gabriel Tarde, la sfârşitul secolului al XIX-lea), proces în urma căruia se transmite social o comandă nevăzută: „Acţionaţi altfel decât până acum pentru a vă salva averile, bunurile, câştigurile, măcar banii investiţi dacă se mai poate…“.

Evident, un astfel de comportament, adesea sugerat chiar prin intermediul mass media, induce acţiuni umane iraţionale şi, de aici, criza. De aceea este necesar ca printr-o nouă educaţie, indivizii să fie învăţaţi să evite acţiunea distructivă şi paradoxală specifică anilor sau perioadelor de criză.

 Autor: Emilian M. Dobrescu

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
POLITICĂ1 hour ago

Ilie Bolojan promite să reprezinte România cu “decență” și “demnitate” din postura de președinte interimar, garantând partenerilor că “suntem o țară de încredere”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

Virgil Popescu este convins că relația România-SUA va continua să fie una puternică: Voi susține activ și din PE dezvoltarea parteneriatului pe energie pentru a ne atinge obiectivele de securitate energetică

INTERNAȚIONAL5 hours ago

SUA impun sancțiuni împotriva unei rețele rusești de criminalitate informatică

MAREA BRITANIE5 hours ago

Marea Britanie, următoarea țintă în războiul tarifelor demarat de Trump? Președintele american a criticat deficitul ”uriaș” pe care SUA îl au în relația cu Regatul Unit: Nu vor exista ”excepții”

PARLAMENTUL EUROPEAN5 hours ago

Îngrijorat de rata istorică a inflației, Parlamentul European solicită BCE să facă mai mult pentru a stopa acest fenomen

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Summitul AI de la Paris: Marea Britanie și Statele Unite au refuzat să semneze declarația internațională privind inteligența artificială

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Uniunea Competențelor va asigura acces egal fetelor și femeilor la competențe-cheie pentru competitivitatea și reziliența UE, subliniază vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu: Talentul nu are gen

POLITICĂ6 hours ago

Ilie Bolojan, desemnat președinte interimar al României începând cu 12 februarie după demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte

ROMÂNIA6 hours ago

Marcel Ciolacu, discuții cu directorul SG RECOVER al Comisiei Europene despre implementarea PNRR într-un „ritm dinamizat” la nivelul ministerelor: 2025 este anul investițiilor pentru România

GENERAL7 hours ago

Studiu: Populiștii de extremă dreapta folosesc cel mai des dezinformarea și știrile false pentru a obține avantaje politice față de partidele cu altă orientare politică

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI10 hours ago

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

POLITICĂ1 week ago

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

U.E.2 weeks ago

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe

PARLAMENTUL EUROPEAN2 weeks ago

PE marchează Ziua Internațională a Comemorării Holocaustului printr-o ședință solemnă dedicată celor șase milioane de victime. Povestea violoncelistului Pál Hermann, ucis de naziști, a răsunat în hemiciclu

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

În fața Curții de Justiție a UE, Ursula von der Leyen se angajează să exploreze noi căi pentru a proteja tratatele și valorile atemporale ale Uniunii într-o lume aflată în schimbare

Trending