Ungaria va rămâne fermă în fața Comisiei Europene și-și va apăra legea privind protecția copiilor la CJUE

Budapesta va lupta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a apăra o lege privind protecția copiilor despre care Bruxelles-ul susține că discriminează persoanele LGBT, a declarat miercuri ministrul ungar al justiției, Judit Varga, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Judit Varga a precizat într-o postare pe rețelele de socializare că a depus o cerere reconvențională la Curte întrucât Guvernul își va menține poziția potrivit căreia educația este o chestiune care ține de competența guvernelor naționale.

Campania premierului Viktor Orban pentru protecția copiilor a escaladat în iunie 2021, când parlamentul, controlat de partidul său Fidesz, a adoptat o lege care interzice utilizarea în școli a materialelor considerate ca promovând homosexualitatea și schimbarea de sex.

La jumătatea anului 2022, Comisia Europeană a trimis Ungaria în fața CJUE în legătură cu legea privind protecția copiilor, susținând că aceasta încalcă normele UE privind piața internă, drepturile fundamentale ale persoanelor și valorile UE.

Guvernul de la Budapesta a declarat, însă, că legea a avut ca scop protejarea copiilor și nu a vizat comunitatea lesbiană, gay, bisexuală și transexuală (LGBT).

„La fel cum am făcut până acum, vom merge până la capăt dacă este vorba despre protejarea copiilor noștri”, a declarat Varga, adăugând că menținerea legislației a fost necesară și că vor fi luate măsuri suplimentare. Ministrul ungar nu a precizat care vor fi acestea.

Mai mult, într-un discurs de luna trecută, premierul Ungariei a declarat că „propaganda de gen nu este doar … o simplă … pălăvrăgeală în curcubeu, ci cea mai mare amenințare care ne urmărește copiii. Vrem ca copiii noștri să fie lăsați în pace …. Acest gen de lucruri nu își au locul în Ungaria și mai ales nu în școlile noastre”.

Confruntarea cu Comisia Europeană la CJUE are loc în contextul în care Bruxelles-ul a suspendat plata a miliarde de euro din fondurile UE atât de necesare Ungariei pentru redresarea postăpandemie, până când Budapesta va implementa reforme pentru a îmbunătăți independența justiției și pentru a combate corupția.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare