Connect with us

INTERNAȚIONAL

UNICEF avertizează că accesul inegal la învățământul de la distanță, în contextul COVID-19, amenință să adâncească criza mondială a educației

Published

on

© UNICEF

Având în vedere că aproape 1,2 miliarde de elevi sunt în continuare afectați de închiderea școlilor și se confruntă cu realitățile învățării la distanță, într-o perioadă marcată de pandemia de COVID-19, UNICEF avertizează că inegalitățile inerente în ceea ce privește accesul la instrumente și tehnologie riscă să adâncească criza globală a educației, potrivit comunicatului oficial, remis Caleaeuropeana.ro.

„Există inegalități profunde în ceea ce privește accesul la tehnologie și la materialele necesare pentru a continua învățarea într-o perioadă în care școlile sunt închise. De asemenea, copiii al căror proces de învățare beneficiază de un sprijin limitat din partea familiei nu au aproape niciun mijloc de a-și susține educația. Oferirea unor instrumente educaționale și accelerarea obținerii accesului la internet pentru fiecare școală și fiecare copil sunt esențiale”, a declarat Robert Jenkins, director al departamentului pentru educație din cadrul UNICEF.

„O criză a educației exista deja înainte de declanșarea pandemiei de COVID-19. În prezent ne confruntam cu o criză care se adâncește si generează si mai multe disparități”. Cele mai recente date privind accesul la educația la distanță:

Internet

• În 71 de țări, mai puțin de jumătate din populație are acces la internet. În ciuda acestei disparități, 73% dintre guvernele celor 127 de țări care raportează date folosesc platforme online pentru a oferi educație în perioada când școlile rămân închise . În țările raportoare din America Latină și regiunea Caraibelor, 90% dintre măsurile guvernamentale privind continuitatea învățării includ platforme online.

• În majoritatea țărilor din Africa, mai puțin de un sfert din populație are acces la internet.

• Datele UNICEF din 14 țări arată că elevii care au acces la internet la domiciliu au competențe de citire de bază mai dezvoltate decât copiii care nu au acces.

Televiziunea

• În ciuda disparităților privind averea, televiziunea este principalul canal folosit de guverne pentru a oferi educație la distanță; 3 din 4 guverne din 127 de țări participante la studiu folosesc televiziunea ca sursă de educație pentru copii . Peste 90% din țările din Europa și Asia Centrală folosesc televiziunea ca mijloc de învățare la distanță; în Asia de Sud, procentul este de 100% . În America Latină și Caraibe, 77% dintre țări oferă programe de educație prin intermediul canalelor de televiziune naționale.

• În 40 din 88 de țări în care există date, copiii care locuiesc în gospodării urbane au șanse de cel puțin două ori mai mari să aibă un televizor decât copiii din gospodăriile rurale. Cele mai mari disparități se găsesc în Africa sub-sahariană. În zonele rurale din Ciad, doar 1 din 100 de gospodării are televizor, comparativ cu 1 din 3 gospodării din mediul urban. În zonele rurale din Guineea și Mauritania, 8% și, respectiv, 7% dintre gospodării au televizor, comparativ cu 76% dintre gospodăriile din zonele urbane din ambele țări.

Radio

• Radioul este pe locul trei în clasamentul platformelor cel mai frecvent utilizate de către guverne pentru a oferi educație în perioada când școlile sunt închise; 60% dintre cele 127 de țări analizate folosesc această metodă . Procentul gospodăriilor care dețin un aparat de radio variază foarte mult în cadrul regiunilor, precum și de la o regiune la alta. Doar 1 din 5 gospodăriile din Asia de Sud deține un aparat radio, comparativ cu 3 din 4 gospodării din America Latină și Caraibe . SMS/Dispozitive mobile/Rețele de socializare

• Peste jumătate dintre țări folosesc SMS-ul, dispozitivele mobile sau rețelele de socializare ca sistem alternativ de furnizare a actului educațional; în Europa și Asia Centrală, 74% dintre țările participante la studiu folosesc aceste metode . Aproximativ jumătate dintre cele 127 de țări oferă resurse tipărite, ce pot fi luate acasă; doar 11% asigură vizite la domiciliu. Electricitate

• Există disparități majore între cele mai bogate și cele mai sărace gospodării. Aproape toate metodele utilizate pentru a oferi educație la distanță necesită electricitate. Cu toate acestea, în cele 28 de țări unde există date disponibile, doar 65% dintre gospodăriile aflate în categoria celor mai sărace au energie electrică, comparativ cu 98% dintre gospodăriile din categoria celor mai bogate.

• În șapte țări, inclusiv Coasta de Fildeș, Lesotho, Kiribati, Sudan, Gambia, Guineea-Bissau și Mauritania, mai puțin de 10% dintre cele mai sărace gospodării au energie electrică . Progrese înregistrate la nivel mondial în ceea ce privește accesul la învățarea la distanță: De la începutul pandemiei de COVID-19, sistemele de învățământ din multe țări s-au transformat rapid pentru a sprijini copiii în vederea învățării la distanță.

• În țări din Africa de Vest și Centrală, inclusiv Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo și Nigeria, guvernele colaborează cu furnizorii locali de servicii pentru a oferi educație prin internet pentru elevii de școală primară și gimnaziu; de asemenea, se folosesc și abordări bazate pe radio, TV și resurse imprimate pe hârtie.

• În Timorul de Est, programul de învățare la distanță „Eskola ba Uma” (Școala se mută acasă) permite copiilor să continue învățarea prin intermediul televiziunii, radioului și platformelor online. Pentru cei fără acces la oricare dintre aceste opțiuni, UNICEF, în parteneriat cu Telenor oferă, în zonele rurale, acces gratuit la materiale de învățare pentru 600.000 de utilizatori de telefoane mobile.

• În Somalia, lecțiile înregistrate offline sunt încărcate pe tablete alimentate cu energie solară și puse la dispoziția copiilor. Lecțiile video sunt, de asemenea, distribuite prin intermediul rețelelor de socializare, cum ar fi WhatsApp și Facebook, și, de asemenea, transmise prin radio și televiziune.

• În Mongolia, televiziunea a fost principalul mediu pentru învățarea la distanță. UNICEF a colaborat cu guvernul pentru a produce lecții TV pentru învățământul preșcolar și primar în limbile tâvană și kazahă pentru copiii aparținând minorităților etnice. De asemenea, UNICEF a colaborat cu administrațiile locale pentru a produce materiale de învățare offline în sprijinul elevilor de școală primară din zone îndepărtate, unde accesul la televizor și/sau internet este limitat.

• În Kârgâzstan, copiii au acces gratuit la învățarea la distanță prin intermediul platformelor online, a trei canale de televiziune naționale și a două aplicații gratuite pentru dispozitivele mobile. UNICEF a susținut, de asemenea, dezvoltarea și diseminarea conținutului pentru copiii cu nevoi educaționale speciale, asigurându-se că toate lecțiile la distanță sunt, de asemenea, oferite prin limbajul semnelor. De asemenea, se oferă subtitrări pentru toate lecțiile în limbile minoritare uzbecă și tadjică, pentru ca niciun copil să nu fie lăsat in urmă.

• În Uruguay, prin parteneriatul dintre Planul CEIBAL și compania de telecomunicații ANTEL, s-a oferit acces la toate conținuturile de învățare puse la dispoziție de guvern, fără consum de date.

• În Jamaica, Ministerul Educației oferă lecții la toate nivelurile prin televiziunea publică națională, radio, platforme online și WhatsApp. De asemenea, se fac eforturi pentru a oferi acces la tablete conectate la internet și conținut pentru 210 dintre cei mai vulnerabili elevi, pentru a le înlesni continuitatea educației.

• În Mexic, strategia guvernamentală de învățare la domiciliu oferă servicii de educație la distanță prin intermediul televiziunilor naționale, radioului și canalelor digitale. Conținutul difuzat se bazează pe programele de educație naționale.

• În Bangladesh, datorită UNICEF, guvernului și Access to Information (a2i), copiii de școală primară și secundară accesează lecții înregistrate și televizate. • În Vietnam, anumite teste și module au fost scoase din programa școlară, iar altele au fost amânate pentru anul școlar următor, pentru a le permite elevilor să recupereze lecțiile pierdute, pe parcursul întregului an viitor, precum și pentru a reduce presiunea academică și stresul psiho-social. 

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

INTERNAȚIONAL

Ministrul german de externe, vizită în Israel după atacul Iranului. Annalena Baerbock face apel la ”prudență și responsabilitate” pentru a preveni un scenariu imprevizibil

Published

on

© Prime Minister of Israel/ X

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a subliniat clar în discuțiile cu premierul Benjamin Netanyahu, cu ocazia unei vizite pe care a efectuat-o în Israel după atacul direct al Iranului asupra acestei țări, că nu trebuie permis ca Orientul Mijlociu să alunece într-un scenariu cu un rezultat complet imprevizibil, informează Deutsche Welle.

”Toată lumea trebuie să acționeze acum cu prudență și responsabilitate. Nu vorbesc despre a ceda, ci despre reținere prudentă”, a declarat Baerbock înainte de a părăsi Israelul pentru a participa la o reuniune a miniștrilor de externe din G7, găzduită de președinția italiană, întâlnire în cadrul căreia urmează să fie abordată și chestiunea sancțiunilor asupra Iranului.

Citiți și: Ministrul de externe britanic îndeamnă Israelul să fie „inteligent” și să nu escaladeze tensiunile cu Iranul

La rândul său, premierul israelian a mulțumit Germaniei pentru sprijinul manifestat în urma atacului Iranului.

”Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul pe care l-ați acordat Israelului, în timpul atacului iranian. Este important pentru noi. Este un lucru pe care ar trebui să îl luăm în considerare și noi, printre alte lucruri pe care le vom discuta. Așa că vă mulțumesc”, a menționat Netanyahu.

În discuțiile sale cu miniștrii de externe britanic și germani aflați în vizită, biroul lui Netanhyahu a declarat că acesta ”a respins afirmațiile organizațiilor internaționale privind situația de foamete din Gaza și a spus că Israelul face mai mult decât este necesar” în ceea ce privește ”problema umanitară”.

El a mai spus că Israelul ”își va rezerva dreptul de a se proteja”, a precizat biroul.

”Vreau să fie clar – ne vom lua propriile decizii, iar statul Israel va face tot ce este necesar pentru a se apăra”, se arată în declarația biroului său.

Reuniunea miniștrilor de externe din UE are loc într-un context al inflamării tensiunilor în Orientul Mijlociu după ce Iranul a atacat direct Israelul cu drone și rachete. 

Așa se face că miniștrii de externe din UE au avut marți o reuniune de urgență în format de videoconferință în cadrul căreia au abordat acest subiect, România, prin șefa diplomației sale, Luminița Odobescu, profitând de context pentru a sublinia importanța coordonării cu SUA, Marea Britanie și partenerii regionali pentru dezescaladare.

Tema va fi abordată și de șefii de stat sau de guvern, care se reunesc zilele acestea la Bruxelles pentru a discuta, printre altele, și despre agenda strategică a Uniunii Europene. 

În preambulul acestor întâlniri, reprezentanții țărilor din Occident în frunte cu președintele Franței, Emmanuel Macroncancelarul german Olaf Scholz, dar și președintele României, Klaus Iohannis, au lansat apeluri la reținere pentru a nu escalada și mai mult situația din zonă, afectată deja de conflictul dintre Israel și Hamas. 

Continue Reading

NATO

Instrument-prototip de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de echipa de cercetători a Universității București, primit cu mare interes de Grupul de Protecție Civilă al NATO

Published

on

© Universitatea din București/ Facebook

Reprezentanți ai Universității din București au participat, în calitate de special guests, la întâlnirea plenară a Grupului de Protecție Civilă (Civil Protection Group) al NATO, care s-a desfășurat la sediul NATO din Bruxelles în perioada 15 – 16 aprilie 2024.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, evenimentul a reunit reprezentanții tuturor țărilor NATO și partenere și a fost dedicat evoluțiilor și dezvoltărilor la nivel NATO în domeniul rezilienței.

În cadrul întâlnirii au avut loc discuții despre agenda Comitetului pentru Reziliență al NATO cu privire la aspectele civile în dezvoltarea conceptului de apărare colectivă, precum și informări și discuții privind instrumentele și capacitățile de evaluare a formelor și aspectelor rezilienței în domeniile de interes strategic.

Universitatea din București a fost reprezentată la eveniment de două cadre didactice ale Facultății de Administrație și Afaceri, prof. univ. dr. Dragoș – Paul Aligică și prof. univ. dr. Elena Druică.

În ultimii patru ani, Universitatea din București a desfășurat, în colaborare cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, un program de cercetare asupra rezilienței care a implicat dezvoltarea exploratorie a unor instrumente pentru evaluarea rezilienței societale în fața unei game variate de provocări, incluzând crize, șocuri și evoluții destabilizante, atât la nivel intern, cât și extern. Coordonată de prof. univ. dr. Dragoș – Paul Aligică, această abordare inovatoare în direcția cercetării aplicate a fost considerată de autoritățile și experții organizației transatlantice ca fiind de o relevanță specială pentru agenda NATO și de interes aplicat pentru toate țările membre și partenere.

„Participarea Universității din București la întâlnirea plenară a Grupului de Protecție Civilă al NATO a fost un moment care a marcat din nou recunoașterea internațională a calității cercetărilor noastre și a contribuției noastre la dezvoltarea conceptelor și analizelor aplicate de reziliență societală. În ultimii patru ani, în colaborare strânsă cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, am dezvoltat o linie inovatoare de cercetări aplicate care contribuie semnificativ la evaluarea și îmbunătățirea capacității de protecție în fața unor riscuri și provocări la nivel național și internațional, reflectând încă o dată aplicabilitatea practică a cercetărilor realizate de experții noștri pentru politicile și deciziile publice”, a remarcat rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda.

Prototipul unui instrument de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de către echipa de cercetători a UB a fost prezentat în cadrul sesiunii plenare și a fost primit cu mare interes de participanți, ceea ce a demonstrat succesul colaborării instituționale între UB și structurile naționale de profil, precum Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București.

Rezultatele prezentate la Bruxelles reflectă angajamentul și contribuția României la promovarea parteneriatelor strategice, concretizând, încă o dată, angajamentul Universității din București pentru cercetarea de vârf.

Continue Reading

CHINA

Șeful Pentagonului și ministrul chinez al Apărării, prima discuție telefonică în aproape un an și jumătate despre chestiuni legate de ”securitatea regională și globală”

Published

on

© Secretary of Defense/ Flickr

Șeful Pentagonului și ministrul chinez al Apărării, Lloyd Austin și Dong Jun, au avut marți prima convorbire telefonică în format de videoconferință după aproape un an și jumătate, într-o nouă dovadă că cele două superputeri doresc să menține liniile de comunicare deschise, în pofida tensiunilor care continuă, anunță AFP și EFE, citate de Agerpres.

Convorbirea, care a durat mai mult de o oră și în care partea chineză a pus accentul pe ”construirea unei relaţii militare care să evite conflictele şi confruntările”, are loc în contextul în care SUA dorește și depune eforturi în direcția consolidării alianței militare cu alte țări din regiunea Asia-Pacific pentru a stăvili influența Chinei.

”Secretarul Austin a subliniat importanța respectării libertății de navigație în largul mării, garantată de dreptul internațional, în special în Marea Chinei de Sud. De asemenea, a discutat despre războiul neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la recentele provocări din partea Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC)”, precizează Pentagonul într-un comunicat, care stipulează că temele abordate au fost cele legate de ”securitatea regională și globală”.

Citiți și: Concomitent cu vizita lui Lavrov în China, șefa Trezoreriei SUA avertizează, de la Beijing, companiile chineze să nu susțină războiul Rusiei împotriva Ucrainei

În egală măsură, Austin a reiterat că ”Statele Unite rămân angajate față de politica de lungă durată privind o singură China, care este ghidată de Legea privind relațiile cu Taiwanul, de cele trei comunicate comune SUA-China și de cele șase asigurări, și a reafirmat importanța păcii și a stabilității peste strâmtoare”.

De cealaltă parte, Dong Jun a pus accentul pe importanța unei ”cooperări deschise şi pragmatice şi a acumulării graduale a încrederii reciproce”, pentru a ”deveni un pilon de stabilitate pentru dezvoltarea relaţiilor” între cele două ţări, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării chinez postat pe reţeaua de socializare Wechat.

Amintim că președintele Joe Biden s-a întâlnit în luna noiembrie cu liderul chinez Xi Jinping în cadrul forumului de cooperare economică Asia-Pacific de la San Francisco, fiind o încercare de a stabiliza relația tensionată dintre cele două națiuni, care au manifestat o neîncredere pe un trend ascendent una față de cealaltă, fapt ce a dus legăturile dintre cele două la cel mai scăzut nivel din ultima jumătate de secol.

Biden și Jinping au convenit atunci asupra unei serii de măsuri de consolidare a încrederii, inclusiv asupra reluării comunicării militare la nivel înalt, prima discuție în acest domeniu având loc la 22 decembrie între șeful Statului Major american Charles Brown și generalul chinez Liu Zhenli.

Aceast dialog din decembrie, anul trecut, a fost succedată la scurt timp, mai precis în ianuarie 2024, de cea de-a 17-a discuţie de coordonare a politicii de apărare între SUA şi China, prin vocile lui Michael Chase, asistenul adjunctului secretarului Apărării pentru China, Taiwan şi Mongolia, și a  generalului-maior Song Yanchao, director adjunct al biroului comisiei militare centrale pentru cooperarea militară internaţională.

Ulterior, la începutul lunii aprilie a acestui an, a avut loc o rundă de discuții la nivel de lucru privind Acordul consultativ militar și maritim (MMCA), pentru a totul să culmineze cu dialogul la nivel de miniștri. 

 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
SCHENGEN11 hours ago

Raportul privind viitorul pieței unice prezentat liderilor UE cere stabilirea în 2024 a unui termen clar pentru intrarea României în Schengen pe cale terestră

CONSILIUL EUROPEAN11 hours ago

Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării

ROMÂNIA12 hours ago

Am discutat în Qatar despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură, anunță Marcel Ciolacu. Va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Ursula von der Leyen face apel la “trezirea Europei în materie de securitate și apărare” în fața regimurilor autoritare: Ameninţarea războiului nu este iminentă, dar nu este imposibilă

ROMÂNIA DIGITALĂ12 hours ago

ICI București a lansat NFT Museum în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Ministrul german de externe, vizită în Israel după atacul Iranului. Annalena Baerbock face apel la ”prudență și responsabilitate” pentru a preveni un scenariu imprevizibil

ROMÂNIA13 hours ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA14 hours ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

NATO15 hours ago

Instrument-prototip de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de echipa de cercetători a Universității București, primit cu mare interes de Grupul de Protecție Civilă al NATO

ROMÂNIA15 hours ago

Colaborare Cluj – Eindhoven în domeniu inovării și IT. Primarul Emil Boc: Fiecare oraș dorește să își consolideze avantaje competitive. În cazul nostru, un avantaj de necontestat este reprezentat de universități

ROMÂNIA13 hours ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA14 hours ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA16 hours ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO1 week ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

Trending