Connect with us

INTERNAȚIONAL

UNICEF, după 25 de ani de progrese inegale în domeniul educației: Lumea continuă să fie un loc în care fetele se confruntă cu violența și discriminarea

Published

on

© UNICEF

În ciuda îmbunătățirilor realizate în domeniul educației în ultimii 25 de ani, lumea continuă să fie un loc în care fetele se confruntă cu violența și discriminarea, avertizează UNICEF într-un nou raport, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Potrivit raportului, emis înainte de cea de-a 64-a sesiune a Comisiei pentru Statutul Femeii, numărul fetelor care merg la școală și își continuă studiile este mai mare ca oricând la nivel global. Mai exact, numărul fetelor aflate în afara sistemului de învățământ a scăzut cu 79 de milioane în ultimele două decenii. În ultimul deceniu, raportul dintre fetele și băieții care frecventează învățământul secundar s-a modificat în favoarea fetelor. Cu toate acestea, progresele remarcabile înregistrate în domeniul educației au contribuit prea puțin la construirea unui mediu în care fetele au parte de mai multă egalitate și de mai puțină violență.

Astfel, violența împotriva femeilor și a fetelor rămâne un fenomen răspândit. În 2016, de exemplu, femeile și fetele au reprezentat 70% dintre persoanele identificate ca victime ale traficului la nivel mondial, majoritatea dintre ele fiind victime ale exploatării sexuale. Uimitor este faptul că una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani – în jur de 13 milioane – a fost victima unui viol în decursul vieții, aceasta fiind una dintre cele mai violente forme de abuz sexual la care sunt expuse femeile și fetele.

„În urmă cu 25 de ani, guvernele lumii și-au luat un angajament față de femei și fete, însă și-au respectat promisiunea doar parțial. Deși, la nivel mondial, s-a obținut sprijin politic pentru școlarizarea cât mai multor fete, acestora nu li s-au oferit competențele și susținerea de care au nevoie nu doar pentru a-și construi propriul destin, ci și pentru a putea trăi în siguranță și demnitate”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „Accesul la educație nu este suficient – trebuie să schimbăm și comportamentul și atitudinea oamenilor față de fete. Putem vorbi într-adevăr de egalitate doar în momentul în care toate fetele beneficiază de protecție împotriva violenței, își pot exercita drepturile în mod liber și se bucură de șanse egale în viață”.

Raportul A New Era for Girls: Taking stock on 25 years of progress [O nouă eră pentru fete: bilanțul a 25 de ani de progrese] este publicat în contextul campaniei Generation Equality și marchează cea de-a 25-a aniversare a Declarației de la Beijing și a Platformei de Acțiune –planul istoric elaborat în scopul promovării drepturilor femeilor și ale fetelor.

„Este esențial să tragem la răspundere guvernele în legătură cu angajamentul pe care și l-au asumat prin istorica Declarație de la Beijing, iar acest raport furnizează o imagine detaliată a lumii în care trăiesc fetele 25 de ani mai târziu”, a afirmat directorul general al Plan International,   Anne-Birgitte Albrectsen. „Adolescentele, în mod special, se confruntă cu un nivel ridicat al discriminării pe criterii de vârstă și gen și continuă să fie ignorate în comunitățile lor și în forumurile decizionale, rămânând în mare parte invizibile la nivelul politicilor guvernamentale. Încurajarea și susținerea adolescentelor aduc un triplu beneficiu societății – pentru fetele de azi, adultele care vor deveni și viitoarea generație de copii. Dacă nu reușim să înțelegem acest lucru și nu punem capăt discriminării ce afectează fetele din întreaga lume, ne va fi foarte greu să atingem țelurile ce țin de egalitatea de gen stabilite în cadrul Agendei 2030.” 

„După 1995, an în care, la Beijing, s-a manifestat pentru prima dată interes față de problemele cu care se confruntă fetele, am văzut tot mai multe fete revendicându-și drepturile și              trăgându-ne la răspundere. Însă lumea nu a reușit să răspundă așteptărilor lor privind gestionarea responsabilă a planetei, o viață fără violență și speranța unei independențe economice”, a afirmat directorul executiv al UN Women, Phumzile Mlambo-Ngcuka. „În condițiile în care femeile și fetele trebuie să aloce de trei ori mai mult timp și energie decât bărbații treburilor gospodărești, fetele nu au cum să beneficieze de șanse egale pentru a putea face tranziția de la școală la locuri de muncă decente, în medii profesionale sigure. Pentru binele tuturor, este esențial ca acest lucru să se schimbe, asigurându-ne totodată că abilitățile pe care le dobândesc fetele în școală sunt potrivite pentru locurile de muncă ale viitorului din zona digitală și tehnologică și că se elimină violența împotriva lor”.   

Fetele sunt expuse unui risc crescut de violență în orice mediu, în prezent

În prezent, fetele sunt expuse unui risc crescut de violență în orice mediu – atât în spațiul online, cât și la școală, acasă și în comunitate – consecințele acesteia fiind de ordin fizic, psihologic și social. Raportul notează faptul că o serie de practici negative, precum căsătoriile timpurii și mutilarea genitală a femeilor (MGF), continuă să perturbe și să pericliteze viața, probabil, a milioane de fete din întreaga lume. În fiecare an, 12 milioane de fete se căsătoresc la vârste fragede, iar 4 milioane sunt expuse riscului de MGF. La nivel global, probabilitatea ca fetele de 15-19 ani să justifice violența împotriva femeilor în spațiul conjugal este la fel de mare ca în rândul băieților de aceeași vârstă.

Raportul evidențiază, în cazul fetelor, și tendințe negative îngrijorătoare în domeniul nutriției și al sănătății, multe dintre ele de neimaginat în urmă cu 25 de ani. De exemplu, globalizarea, trecerea de la o alimentație tradițională la alimente procesate nesănătoase și expansiunea rapidă a marketingului agresiv ce vizează copiii au condus la creșterea consumului de alimente nesănătoase și de băuturi zaharoase. Aceasta a contribuit la răspândirea supraponderabilității și a obezității în rândul copiilor și al adolescenților. Între 1995 și 2016, prevalența supraponderabilității aproape  s-a dublat în cazul fetelor de 5-19 ani, de la 9% la 17%, numărul actual al fetelor supraponderale (155 de milioane) dublându-se față de cel înregistrat în 1995 (75 de milioane). 

În România, potrivit unui studiu publicat în 2017 de Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, la fetele de 8 ani, prevalența obezității este de 9%, mai mică față de prevalența obezității la băieți (13,50%).

Datele Institutului de Statistică al UNESCO arată că, în 2017, 170.718 fete din învățământul primar, gimnazial și secundar se aflau în afara sistemului de educație din România, în creștere față de 162.669 în 2016 și față de 143.311 în 2015.

La nivel global, în ultimii 25 de ani, au apărut, de asemenea, tot mai multe preocupări cu privire la deteriorarea sănătății mintale, datorată parțial și utilizării excesive a tehnologiilor digitale. Raportul notează faptul că suicidul reprezintă, în momentul de față, a doua cauză de deces în cazul adolescentelor de 15-19 ani, fiind depășit doar de patologiile materne. Fetele prezintă în continuare un risc crescut de contractare a unor infecții cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, acesta din urmă afectând în prezent 970.000 de adolescente în vârstă de 10-19 ani, față de 740.000 în 1995. Adolescentele de 10-19 ani reprezintă în continuare aproape 3 din 4 cazuri de noi infecții detectate la nivelul adolescenților din întreaga lume.   

Raportul îndeamnă la acțiune în următoarele domenii:

  • Valorificarea și multiplicarea oportunităților oferite fetelor, indiferent de mediul de proveniență, apartenența etnică și statutul socioeconomic, pentru ca acestea să poată deveni agenți ai schimbării îndrăzneți și ambițioși și să identifice soluții, implicându-se activ – prin vocile, opiniile și ideile lor – în diverse dialoguri, platforme și procese privind organismele, comunitățile, educația și viitorul lor.
  • Creșterea investițiilor în politici și programe în vederea promovării unor modele promițătoare care să permită accelerarea progreselor cu și pentru adolescente, în ton cu realitatea actuală a lumii, inclusiv dezvoltarea competențelor de care au nevoie acestea pentru cea de-a patra revoluție industrială și pentru o mișcare generațională care să pună capăt violenței de gen, căsătoriilor timpurii și MGF.
  • Intensificarea investițiilor pentru producerea, analizarea și utilizarea datelor și a studiilor de înaltă calitate, dezagregate în funcție de vârstă și gen, în domenii în care nivelul de cunoștințe este unul limitat, precum violența de gen, dobândirea de competențe adecvate pentru secolul XXI, nutriția și sănătatea mintală a adolescenților.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

INTERNAȚIONAL

Parteneriatul Strategic UE-Japonia: Liderii europeni și premierul nipon Shinzo Abe s-au angajat la o coordonare strânsă privind răspunsul la pandemia de coronavirus

Published

on

© European Union, 2020

Liderii Uniunii Europene și Japoniei s-au angajat la o coordonare strânsă privind răspunsul la pandemia de coronavirus și și-au reiterat angajamentul de a-și îmbunătăți parteneriatul strategic, cu prilejul unei reuniuni virtuale, la 26 mai, potrivit unui comunicat de presă comun emis de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel și premierul Japoniei, Shinzō Abe.

În discuțiile lor, liderii au abordat răspunsul la pandemia de coronavirus, subliniind importanța solidarității globale, a cooperării și a multilateralismului eficient. Liderii au discutat despre necesitatea extragerii lecțiilor din situația actuală pentru a preveni viitoarele pandemii și pașii care trebuie făcuți în acest sens.

Bazându-se pe inițiativa de succes „Global Coronavirus Response”, lansată la 4 mai, liderii și-au reafirmat angajamentul pentru colaborare globală și finanțare susținută pentru dezvoltarea și producerea de medicamente antivirale, diagnostice, tratamente și vaccinuri pentru a le pune la dispoziția tuturor la un preț accesibil.

Ilustrând angajamentul UE și al Japoniei de a accelera cooperarea în domeniul cercetării și sănătății, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel și ministrul de stat al Japoniei pentru politica științifică și tehnologică, Naokazu Takemoto, au semnat în marja conferinței video, o scrisoare de intenție privind consolidarea cooperării științifice, tehnologice și pentru inovare. Aceasta include colaborarea dintre Programul de cercetare și dezvoltare japonez Moonshot și Programul Horizon Europe al UE.

Mai departe, președinții von der Leyen și Michel și premierul Abe au subliniat hotărârea lor de a asigura o redresare economică robustă și de a reconstrui economii mai durabile, inclusive și rezistente, în conformitate cu Agenda 2030, Obiectivele de dezvoltare durabilă și Acordul de la Paris. În acest sens, liderii au subliniat necesitatea de a ajuta țările în curs de dezvoltare cu răspunsul lor la coronavirus, de exemplu prin pachetul de sprijin „Team Europe” de peste 20 de miliarde de euro.

Liderii au discutat, de asemenea, despre consecințele geopolitice ale pandemiei de coronavirus și au reiterat angajamentul lor de a respecta ordinea internațională bazată pe reguli și de a consolida cooperarea practică. În cele din urmă, cei trei și-au reafirmat angajamentul față de parteneriatul strategic UE-Japonia, care a fost consolidat prin Acordul de parteneriat strategic UE-Japonia și Acordul de parteneriat economic.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Crucea Roșie face apel la încetarea atacurilor cibernetice asupra facilităților medicale în timpul pandemiei de COVID-19: Cerem guvernelor să ia ”măsuri imediate şi decisive” pentru a le opri

Published

on

Crucea Roșie a făcut apel la încetarea atacurilor informatice asupra facilităților medicale și de cercetare medicale în timpul pandemiei de coronavirus, în cadrul unei scrisori publicate marți și semnată de reprezentanți ai lumii politice și de afaceri, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Semnatarii au punctat că astfel de atacuri pun în pericol viețile oamenilor și guvernele trebuie să ia ”măsuri imediate și decisive” pentru a le opri.

”Sperăm că guvernele lumii vor lua atitudine şi vor reafirma angajamentele faţă de regulile internaţionale care interzic astfel de acţiuni”, a notat în scrisoare preşedintele Comitetului internaţional al Crucii Roşii, Peter Maurer.

Între cei 42 de cosemnatari se numără preşedintele Microsoft Corp, Brad Smith, şi fostul secretar de stat al SUA Madeleine Albright. Iniţiativa scrisorii îi aparţine Institutului Cyberpeace, organizaţie neguvernamentală a cărei misiune este de a împiedica folosirea internetului pentru a lansa atacuri.

Apelul vine la o lună după ce Republica Cehă a denunțat un atac informatic asupra sectorului său medical, lucru care a atras o reacție virulentă din partea secretarului de stat american Mike Pompeo, care a calificat atacul drept ”profund iresponsabil și periculos” și a atenționat că vinovații trebuie să se ”aștepte la consecințe”. Nici Republica Cehă, nici SUA nu au indicat deocamdată a cui a fost responsabilitatea atacului.

Pe parcursul ultimelor luni, hackerii au luat în vizor mai multe spitale, lansând atacuri cu viruşi informatici, de obicei cu scopul de a cere bani. Alte grupări de piraterie informatică, mai sofisticate, cum sunt cele asociate cu o serie de guverne, au vizat centre de cercetare medicală, cu scopul de a fura date legate de tratamentele pentru COVID-19.

Continue Reading

NATO

Defender Europe 20 Plus: 6.000 de militari polonezi și americani vor participa exerciții militare comune pentru consolidarea securității flancului estic al NATO

Published

on

© US Mission to NATO

Aproximativ 6.000 de militari polonezi şi americani vor lua parte la exerciţii comune în luna iunie, în nord-vestul Poloniei, relatează agenţia de presă PAP, citată marţi de thenews.pl, potrivit Agerpres.

Exerciţiile, care au fost modificate faţă de planurile iniţiale, se vor desfăşura în perioada 5 – 19 iunie. În cadrul exerciţiilor intitulate ‘Defender Europe 20 Plus’ vor fi desfăşurate 100 de tancuri şi alte peste 230 de vehicule de luptă pe un poligon de antrenament situat în nord-vestul Poloniei.

Primele vehicule militare au pornit spre poligonul de la Drawsko Pomorskie la scurt timp după miezul nopţii de luni spre marţi, potrivit căpitanului Błażej Łukaszewski, ofiţerul de presă al Brigăzii 12 Mecanizate din armata poloneză, cu baza în oraşul Szczecin.

Potrivit Ministerului Apărării polonez, obiectivul exerciţiilor este de a consolida securitatea Poloniei şi a altor ţări din flancul estic al NATO.

Anterior în acest an, în contextul răspândirii pandemiei de COVID-19, SUA a decis să reducă amploarea exerciţiilor ‘Defender-Europe 20’ din Polonia şi alte ţări europene. 

Citiți și COVID-19: Armata americană își reia parțial exercițiile militare în Europa, cu măsuri de precauție pentru a proteja sănătatea forțelor armate și a populațiilor

Cei 4.000 de soldaţi americani care vor lua parte la ele sosiseră deja în Europa pentru a participa la exerciţiul Defender-Europe 20, cea mai mare desfăşurare militară americană în Europa în ultimii 25 de ani, când pandemia de COVID-19 a determinat Pentagonul să îngheţe toate mişcările militare în lume.

În momentul în care desfăşurarea americană a fost întreruptă la începutul lunii martie, peste 90% din echipamentele prevăzute pentru Defender-Europe 20 fuseseră deja încărcate la bordul avioanelor şi navelor pentru a pleca spre Europa.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending