Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Unitatea medicală de urgență la nivelul UE, propusă de eurodeputatul Victor Negrescu, susținută de Comisia pentru bugete din Parlamentul European

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Proiectul eurodeputatului Victor Negrescu de creare a unei unități medicale de urgență la nivelul UE ar urma să fie inclus în programul de măsuri pentru sănătate al Uniunii Europene, în urma votului de marți din Comisia pentru Bugete a Parlamentului European.

“Comisia pentru Bugete a adoptat astăzi opinia cu privire la programul UE de acțiune în domeniul sănătății – EU4Health, care conține și inițiativa mea referitoare la crearea unui corp medical european pentru intervenții în situații de urgență. În luna aprilie am propus crearea unei astfel de structuri permanente, pe care am numit-o EU Blue Medical Corps, iar acum acest obiectiv este tot mai aproape în a deveni o realitate, prin susținerea colegilor mei. Această unitate de urgență va fi compusă din personal medical din diferite țări UE și va oferi suport pentru intervenții în crize medicale transfrontaliere și pan-europene, ilustrând solidaritatea europeană în acțiune”, arată Victor Negrescu, într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Eurodeputatul afirmă că propunerea sa a avut la bază colaborările dintre țări pe bază de voluntariat din perioada crizei COVID-19, finanțate de Mecanismul UE de Protecție Civilă: „Au fost cooperări punctuale, care au demonstrat ce rezultate extraordinare se pot obține prin solidaritate. Extinderea și permanentizarea acestui mecanism este un pas absolut necesar, iar experiența acestor luni arată că bazele cooperării există deja”.

Programul EU4Health semnifică întărirea acțiunii UE în zona de sănătate, rezervată până acum aproape exclusiv statelor membre. „Criza COVID-19 ne-a arătat că e nevoie de acțiune comună și coordonată, pentru ca statele să se sprijine reciproc la nevoie, ca să prevenim deficitul de echipament medical, de personal medical și de resurse medicale din diferite zone ale Uniunii”, consideră Victor Negrescu.

Eurodeputatul (care este raportor alternativ din partea Grupului S&D pe această opinie) a obținut susținere și pentru alte amendamente propuse, care vizează asistență tehnică acordată statelor membre, finanțări în domeniul infrastructurii medicale precum construcția de spitale, atenție mai mare acordată regiunilor mai puțin dezvoltate, coordonarea măsurilor din domeniul sănătății cu politica de coeziune a Uniunii.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL) a fost reales astăzi, 19 iunie, vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Grupul PPE a câștigat alegerile europarlamentare din 9 iunie și și-a întărit poziția de cel mai mare grup politic din Parlamentul European. 

 „Mulțumesc Partidului Național Liberal pentru susținerea candidaturii mele și mulțumesc tuturor colegilor europarlamentari pentru votul de astăzi. Ca vicepreședinte, voi continua să apăr interesele României în conducerea Grupului PPE.
 
În precedentul mandat de vicepreședinte, am obținut sprijinul Grupului pe toate voturile importante în Parlamentul European privind alocarea de fonduri europene pentru România. Mă refer aici la Mecanismul European de Redresare și Reziliență, pe care l-am negociat din poziția de coraportor și din care țara noastră primește 28,5 miliarde de euro pentru finanțarea PNRR. Mă refer, totodată, la Planul RepowerEU privind reducerea dependenței energetice de Federația Rusă, dar și la Bugetul tradițional al Uniunii Europene prin care sunt alocate țării noastre majoritatea fondurilor nerambursabile pentru investiții în infrastructură și în sectorul agricol.
 
De asemenea, am obținut sprijinul Grupului PPE pentru apărarea intereselor fermierilor români și pentru sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.
 
„În următorul mandat, împreună cu colegii europarlamentari din Partidul Național Liberal, voi apăra în continuare fondurile europene alocate României și interesele fermierilor români. În același timp, voi susține crearea unei majorități proeuropene în Parlamentul European, alături de celelalte familii politice proeuropene și sub conducerea noastră, a Grupului PPE, în calitate de câștigători ai alegerilor europene. Astfel, europarlamentarii extremiști, antieuropeni, precum AUR, vor fi izolați și nu vor putea influența deciziile europene.
 
De asemenea, voi susține Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, voi susține toate acele măsuri care duc la garantarea securității în interiorul Uniunii Europene”, a adăugat Siegfried Mureșan.

Continue Reading

S&D

Gabriela Firea va activa în Comisia dedicată drepturilor femeilor și în Comisia pentru educație și cultură din Parlamentul European

Published

on

© Gabriela Firea/Facebook

Gabriela Firea, care a câștigat un mandat de europarlamentar la alegerile europene din 9 iunie, anunță că a ales să activeze în comisia dedicată susținerii drepturilor femeilor, precum și în comisia pentru educație și cultură din Parlamentul European.

Firea a postat, miercuri, pe Facebook, un mesaj în care spune că şi-a luat rămas bun de la colegii săi senatori, după patru ani de activitate.

 „În Parlamentul European, am ales să activez în comisia dedicată susținerii drepturilor femeilor, tratamentului egal în societate, împotriva violenței domestice dar şi în comisia pentru educație şi cultură”, afirmă Gabriela Firea, care a câștigat un mandat de europarlamentar pe listele PSD.

Citiți și Rezultate alegeri europene: Cine sunt 33 de europarlamentari care vor reprezenta România în cea de-a zecea legislatură a Parlamentului European 2024-2029

Alianța PSD-PNL a obținut 19 mandate în Parlamentul European. Biroul Electoral Central care a anunțat marți seară rezultatele finale la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Procentele obținute de partide, potrivit BEC: PSD-PNL – 48,55%; AUR – 14,93%; ADU 8,71%; UDMR – 6,48%; SOS România – 5,03%; REPER – 3,74%; Nicu Ștefănuță – 3,08%.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Siegfried Mureșan candidează pentru un nou mandat de vicepreședinte al Grupului PPE: Voi sprijini crearea unei majorități proeuropene în PE pentru ca extremiștii să nu poată influența deciziile europene

Published

on

© Siegfried Mureșan/ Facebook

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a anunțat că va candida pentru un nou mandat de vicepreședinte al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European.

”Candidez la prima funcție importantă pentru România din noul mandat al Parlamentului European. Mâine, la 10 zile de la alegerile europarlamentare, voi candida pentru un nou mandat de vicepreședinte al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European”, a menționat acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.

Potrivit detaliilor, Mureșan își propune în următorul mandat, să apere în continuare fondurile europene alocate României, interesele fermierilor români, să sprijine crearea unei majorități proeuropene în Parlamentul European, formată din Grupul PPE, din Socialiștii Europeni și din Grupul Renew, pentru a izola ”europarlamentarii extremiști, antieuropeni, precum AUR,” astfel încât aceștia din urmă să nu poată influența deciziile europene.

Republica Moldova reprezintă o altă prioritate enunțată de Mureșan, urmărind în următorul mandat de vicepreședinte al Grupului PPE să sprijine aderarea acestei țări la Uniunea Europeană.

De altfel, Siegfried Mureșan, aflat la al treilea mandat în legislativul european în care a deținut rolul de negociator-șef pentru bugetul anual al UE pentru 2018 și 2024, a mai avut această funcție și în precedentul mandat de europarlamentar, coordonând pozițiile grupului în ceea ce privește bugetul Uniunii Europene și politica agricolă europeană.

Prin această funcție, el a obținut sprijinul Grupului PPE pe toate voturile importante în Parlamentul European privind alocarea de fonduri europene pentru România. De asemenea, acesta a obținut sprijinul Grupului PPE pentru apărarea intereselor fermierilor români și pentru sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova.

Amintim că, în urma alegerilor europene din 6-9 iunie, popularii europeni au repetat performanța din 2019 de a-și conserva locul de primă forță politică în Parlamentul European, fiind creditat cu 190 de locuri, la distanță considerabilă de social-democrații europeni (S&D) care au obținut 136 de locuri

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
REPUBLICA MOLDOVA6 hours ago

Ziua Suveranității R. Moldova. Președinta Maia Sandu: Poporul este suveran și decide soarta țării. Va decide și la referendumul privind aderarea la UE, din această toamnă

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Eforturi franco-americane pentru situația din Gaza. Ministrul israelian al Apărării este așteptat în SUA de omologul american. Macron îl primește luni pe regele Iordaniei pentru a discuta despre nevoia încetării focului

CONSILIUL UE10 hours ago

Marcel Boloș, prezent la întâlnirea Consiliului Guvernatorilor BEI și ECOFIN pentru a face auzită vocea României: Este esențial să menținem o putere financiară robustă, asigurând astfel stabilitatea financiară a BEI

ROMÂNIA11 hours ago

Accederea României în programul Visa Waiver, printre principalele teme abordate în cea de-a noua reuniune a Dialogului Strategic România-SUA

CONSILIUL UE13 hours ago

Premierul Viktor Orban: Vom face din problema migrației punctul central al viitoarei președinții a Ungariei la Consiliul UE

INTERNAȚIONAL1 day ago

Extremiștii și populiștii târăsc Europa spre ”statul sălbatic”, semnalează secretarul general al Consiliului Europei: Nu fără motiv, după cele două războaie mondiale, decizia a fost de a urma calea multilateralismului

CHINA1 day ago

Sprijinul oferit de China Rusiei în războiul împotriva Ucrainei este principalul motiv al deteriorării relațiilor economice dintre Berlin și Beijing, semnalează vicecancelarul german Robert Habeck într-o vizită în China

MAREA BRITANIE1 day ago

Ministrul Cătălin Predoiu a discutat cu ambasadorul Marii Britanii despre combaterea criminalității organizate transfrontaliere, pledând pentru noi inițiative de cooperare bilaterală

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul Luminița Odobescu: Sprijinirea Ucrainei este o condiție indispensabilă, dar insuficientă. În absența unei abordări regionale, riscăm ca peste câțiva ani să ne confruntăm cu o nouă agresiune la Marea Neagră

GALA PREMIILOR MARII LOJI2 days ago

Gala Premiilor MLNR ediția a XI-a 2024. Șapte români de excepție au fost premiați pentru contribuția la dezvoltarea cunoașterii și progresului social

NATO2 days ago

Antony Blinken: SUA sunt recunoscătoare României și lui Klaus Iohannis pentru donarea unui sistem Patriot Ucrainei și pentru rolul jucat ca NATO să se axeze pe flancul estic

NATO2 days ago

Marea Neagră este un punct de inflexiune geopolitică, afirmă Odobescu la întâlnirea cu Blinken: Contăm pe decizii la summitul NATO pentru întărirea apărării la Marea Neagră

ROMÂNIA4 days ago

Întâlnire Ciolacu-Mattarella: Cooperarea economică, valorile comune și conexiunile între cetățenii noștri fac și mai puternice relațiile româno-italiene

ROMÂNIA5 days ago

Prima ședință comună de guvern România-Bavaria. Ciolacu: Memorandumul de Înțelegere pentru promovarea spiritului antreprenorial și în sprijinul IMM-urilor, menit să aducă și mai mult dinamism cooperării noastre bilaterale

ROMÂNIA6 days ago

În fața ascensiunii extremismului și populismului, Nicolae Ciucă face apel la curaj decizional pentru a asigura ”dezvoltarea regimului democratic”, singura ”garanție reală pentru libertatea noastră ca indivizi”

NATO1 week ago

Nume de cod “NSATU”: NATO va înființa o misiune de coordonare a ajutorului militar pentru Ucraina, cu comandament în Germania și noduri logistice în estul Alianței

G71 week ago

Biden și Zelenski au semnat la summitul G7 un pact bilateral de securitate pe 10 ani, acord precursor al aderării Ucrainei la NATO

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Președintele Consiliului European o citează pe Eleanor Roosevelt într-o pledoarie pentru ”un viitor sigur și pașnic” în Gaza: Să privim dincolo de întuneric, spre o soluționare bazată pe soluția celor două state

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Din Bundestag, Volodimir Zelenski invocă căderea Zidului Berlinului pentru a arăta că nu poate exista pace în Ucraina atât timp cât o parte din țară rămâne ocupată de Rusia

ALEGERI EUROPENE 20242 weeks ago

Prima reacție a lui Klaus Iohannis după alegerile europene: Uniunea merge înainte. Guvernul va stabili și va negocia poziția de comisar european

Trending