Connect with us

CHINA

Uniunea Europeană și China au semnat un acord istoric prin care 100 de indicații geografice, între care și vinurile de Cotnari, vor fi protejate

Published

on

© European Commission/ Facebook

Uniunea Europeană și China au încheiat negocierile privind un acord bilateral protejarea a 100 de indicații geografice (IG) europene în China și a 100 de IG din China în UE împotriva imitațiilor și a uzurpării. Se preconizează că acest acord de referință va avea ca rezultat beneficii comerciale reciproce și o cerere pentru produse de înaltă calitate de ambele părți.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, concretizarea angajamentului asumat în cadrul ultimei reuniuni la nivel înalt UE-China din aprilie 2019, acest acord este un exemplu de cooperare între Uniunea Europeană și Republica Populară Chineză, reflectând deschiderea și aderarea celor două părți la normele internaționale ca bază pentru relațiile comerciale.

”Produsele europene cu indicație geografică sunt recunoscute în întreaga lume pentru calitatea lor. Deoarece au încredere în originea și autenticitatea acestor produse, consumatorii sunt dispuși să plătească un preț mai mare, recompensând astfel fermierii. Acest acord este o dovadă a angajamentului nostru de a colabora îndeaproape cu partenerii noștri comerciali, cum ar fi China. Este o victorie pentru ambii semnatari ai acordului, deoarece consolidează relațiile noastre comerciale, aduce beneficii sectoarelor noastre agricole și alimentare, precum și consumatorilor de ambele părți.”, a declarat comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, care a semnat acordul cu omologul chinez, ceremonie la care au participat și președintele Chinei, Xi Jinping și cel francez Emmanuel Macron.

China este a doua destinație pentru exporturile de produse agroalimentare din UE, care reprezintă o valoare de 12,8 miliarde de euro ( în perioada de 12 luni cuprinsă între septembrie 2018 și august 2019). Este, de asemenea, a doua destinație a exporturilor UE de produse protejate ca indicații geografice, reprezentând 9 % din valoarea lor, aici fiind incluse vinurile, produsele agroalimentare și băuturile spirtoase.

Piața chineză este o piață cu un puternic potențial de creștere pentru alimentele și băuturile europene, cu o clasă de mijloc în creștere, cu un gust pentru produse europene emblematice, autentice și de înaltă calitate. Aceasta dispune, de asemenea, de un sistem de indicații geografice propriu, bine stabilit, cu specialități pe care consumatorii europeni vor putea să le descopere acum datorită acestui acord.

Lista UE a indicațiilor geografice care urmează să fie protejate în China include produse precum Cava, Champagne, Feta, Irish Whiskey, Münchener Bier, Ouzo, Polska Wódka, Porto, Prosciutto di Parma și Queso Manchego. Dintre produsele chinezești, lista include, de exemplu, Pixian Dou Ban (pastă de fasole Pixian), Anji Bai Cha (ceai alb Antji), Panjin Da Mi (orez Panjin) și Anqiu Da Jiang (ghimbir Anqiu).

Negocierile fiind încheiate, acordul va face acum obiectul unui control juridic. Mai departe, pentru UE, Parlamentul European și Consiliul vor fi invitate să își dea acordul. Se preconizează că acordul va intra în vigoare înainte de sfârșitul anului 2020.

La patru ani de la intrarea sa în vigoare, domeniul de aplicare al acordului va fi extins pentru a include încă 175 de denumiri de IG din ambele părți. Aceste denumiri vor trebui să urmeze aceleași proceduri de înregistrare ca cele 100 de denumiri care fac deja obiectul acordului (de exemplu, evaluarea și publicarea pentru comentarii).

Cooperarea UE-China privind indicațiile geografice a început în urmă cu peste 10 ani (2006), ceea ce a dus la înregistrarea și protejarea a 10 denumiri geografice de către fiecare parte în 2012, punând astfel piatra de temelie pentru cooperarea de miercuri.

Sistemele de calitate ale UE urmăresc să protejeze denumirile anumitor produse pentru a le promova caracteristicile unice legate de originea lor geografică, precum și de tehnicile și practicile tradiționale. Acesta este unul dintre cele mai mari succese ale agriculturii europene, sistemele respective având împreună peste 3 300 de denumiri UE înregistrate ca indicație geografică protejată (IGP) sau denumire de origine protejată (DOP).

Pe lângă acestea, aproximativ 1 250 de denumiri din afara UE sunt de asemenea protejate în UE, în mare parte datorită unor acorduri bilaterale precum acest acord cu China. Ca valoare, piața indicațiilor geografice din UE este de aproximativ 74,8 miliarde de euro, iar împreună ele reprezintă 15,4 % din totalul exporturilor UE de alimente și de băuturi.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

China și Grecia au semnat 16 acorduri de cooperare în diferite sectoare cu prilejul vizitei președintelui Xi Jinping în Grecia. Premierul Kyriakos Mitsotakis: Calea pe care o deschidem va deveni un bulevard

Published

on

© Kyriakos Mitsotakis/ Facebook

Președintele chinez Xi Jinping a avut luni o întreedere cu președintele și premierul greci și a pledat în capitala Greciei, unde efectuează o vizită de trei zile, pentru ”întărirea comerțului bilateral” între China și Grecia, aceasta din urmă aflată în căutarea investițiilor după ieșirea dintr-un deceniu de criză, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Vrem să întărim comerţul bilateral şi să facem investiţii în sectorul bancar”, a declarat Xi Jinping după ce s-a întâlnit cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi cu premierul Kyriakos Mitsotakis.

Preşedintele chinez, care este însoţit de ministrul comerţului, Zhong Shan, a spus că ”moştenirea culturală importantă din cele două ţări” întăreşte relaţiile dintre ele, înainte de a semna acorduri bilaterale.

Beijingul și Atena au semnat 16 acorduri în domenii precum energia, marina comercială, cu aplecare spre portul Pireu, aflat în apropiere de capitala Greciei, aviație, educație, proiecte de investiții reciproce și exporturi de produse agricole grecești în China, potrivit Reuters, Euronews și Politico Europe

”Această vizită marchează o nouă etapă în relaţiile noastre”, a declarat Kyriakos Mitsotakis, al cărui obiectiv de la alegerea sa în iulie este acela de a atrage investiţii străine în vederea consolidării creşterii economice a Greciei după criza datoriilor din 2010-2018. 

”China mizează pe poziţia geostrategică a ţării. Calea pe care o deschidem va deveni un bulevard”, a declarat acesta după întrevederea cu Xi Jinping.

Relațiile dintre cele două state au devenit mai apropiate odată cu anul 2009, când Cosco a închiriat pe 35 de ani a jumătate din portul de containere de la Autoritatea Portuară Pireu.

Pireu, principalul port grec, a fost preluat în proporție de 51% de grupul chinez de transport maritim Cosco în luna august a anului 2016, plătind 280.5 milioane de euro.

Xi Jinping urmează, de altfel, să viziteze în cursul zilei de luni portul Pireu.

În cadrul vizitei sale în China care a avut loc săptămâna trecută, unde a participat la Târgul de importuri de la Shanghai, premierul grec Mitsotakis, însoțit de o delegație de 60 de oameni de afaceri greci, a spus că dorește să transforme acest port în primul port al Europei și că investițiile Cosco ar putea ajunge la un miliard de euro.

Luni, Banca Europeană de Investiții (BEI) a convenit să acorde un împrumut de 140 de milioane de euro (154 de milioane de dolari) pentru a ajuta Cosco cu planul său de investiții în Pireu.

Vizita lui Xi Jinping în Grecia este o etapă a călătoriei sale spre Brazilia, unde urmează să asiste la ceremonia de închidere a summitului BRICS, care va avea loc între 13 şi 14 noiembrie şi care reuneşte lideri din cinci ţări: Africa de Sud, Brazilia, China, India şi Rusia.

Continue Reading

CHINA

Premierul Chinei, Li Keqiang, mesaj de felicitare pentru Ludovic Orban: Suntem dispuși să lucrăm pentru dezvoltarea parteneriatului România-China

Published

on

Premierul chinez Li Keqiang l-a felicitat pe noul prim-ministru român Ludovic Orban pentru învestirea în funcţie, informează luni agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj de felicitare transmis vineri, Li Keqiang a declarat că România şi China au o prietenie tradiţională, iar raporturile dintre cele două ţări s-au bazat pe respect reciproc şi egalitate de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale în urmă cu 70 de ani, aceste relaţii progresând constant.

Cu acelaşi prilej, premierul Li şi-a declarat disponibilitatea de a lucra împreună cu prim-ministrul român Orban pentru dezvoltarea în continuare a parteneriatului cuprinzător de prietenie şi cooperare România-China.

Potrivit MAE, China reprezintă principalul partener comercial al României din zona asiatică, atât în ceea ce privește importurile cât și exporturile, reprezentând totodată si unul dintre principalii exportatori de capital în investiții străine la nivel mondial, clasându-se însă pe locul 19 în topul investitorilor străini în România (FDI), astfel consolidarea și dinamizarea relațiilor sino-române reprezintă o prioritate în eforturile de dezvoltare a cooperării cu țările din Asia.

Continue Reading

CHINA

Emmanuel Macron pledează la Shanghai pentru un acord comercial China-SUA care ”protejează interesele” altor țări, începând cu cele din UE: Războiul comercial nu aduce decât perdanţi

Published

on

© captură video / Emmanuel Macron Twitter

Președintele francez Emmanuel Macron a pledat marți la Shanghai pentru un acord comercial între China și SUA ”care protejează interesele” altor țări, începând cu cele din Uniunea Europeană, primul partener al Beijingului, anunță AFP, citat de Agerpres.

În cadrul unui discurs susținut la cea de-a doua ediție a Târgului Internațional de Importuri din China, liderul de la Palatul Elysee a condamnat, fără a-l nominaliza pe omologul său american, Donald Trump, recursul la ”acțiune militară, la arma tarifară, la legea celui mai puternic”.

”Războiul comercial nu aduce decât perdanți”, a completat acesta, adăugând că disputa China – SUA afectează creșterea economică mondială.

Celebrând în același timp reușita economică a Chinei din ultimii 40 de ani, președintele francez a făcut apel la Beijing să își deschidă mai mult piața pentru a corecta dezechilibrele globalizării, care stârnesc o ”tentație de repliere” printre țările occidentale.

”Avem nevoie de o mai mare deschidere din partea Chinei şi a pieţei sale”, a spus Macron.

”Crearea de noi legături de echilibru presupune ca procedurile de acces la piaţa chineză să fie accelerate, făcute mai transparente, pentru a permite companiilor străine, în special companiilor inovatoare, să se instaleze în China cu încredere”, a pledat Macron.

”Acest lucru presupune ca firmele noastre să poată beneficia de căi de recurs, de un tratament egal în accesul la subvenţii şi la pieţele publice”, a precizat liderul francez.

La rândul său, președintele Chinei, Xi Jinping, a dat asigurări că ”ușa Chinei se va deschide și mai mult”.

Acesta a făcut, de asemenea, apel la o ”opoziție fermă față de protecționism și unilateralism”, pe fondul disensiunilor comerciale existente între Beijing și Washington.

Conflictul comercial dintre Statele Unite și China tronează de mai bine de un an și jumătate, prin impunerea de tarife comerciale reciproce, dar primele două economii ale lumii speră să ajungă la un acord în luna noiembrie. 

Aflat la cea de-a doua sa vizită în China de la preluarea mandatului de președinte al Franței, în 2017, Emmanuel Macron, un lider european activ din punct de vedere diplomatic, este însoțit de o delegație a mediului de afaceri francez.

Într-o dovadă de unitate europeană, noul comisar european pentru Comerț, Phil Hogan, dar și ministrul german al Educației și Cercetării Anja Karliczek, însoțită de o delegație formată din reprezentanți ai mediului german de afaceri, printre care BMW, Henkel, Merck, Siemens, Lufthansa și Volkswagen, sunt, de asemenea, prezenți în China.

Vizita lui Macron vine în contextul în care Franța, dar și Uniunea Europeană ca întreg, sunt vizate de tarife suplimentare impuse de Statele Unite. 

Amintim că la 4 octombrie, Administraţia Trump a anunţat tarife de 25% pentru produse ca vinul franţuzesc, brânza italiană şi whisky-ul scoţian din malţ, dar a exceptat vinul italian, pastele şi uleiul de măsline, în urma deciziei Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) într-un caz referitor la subvenţiile ilegale de care a beneficiat constructorul de avioane Airbus din partea Uniunii Europene, care permit SUA să impună tarife importurilor din UE.

Vizita lui Macron are loc pe fondul nemulțumirilor politicienilor europeni și a mediului european de afaceri cu privire la ceea ce aceștia consideră a fi un eșec al Beijingului de a schimba practicile nedrepte față de investitorii străini.

În luna martie, când președintele Chinei Xi Jinping a întregistrat o victorie diplomatică prin semnarea unui memorandum de înțelegere cu Italia în sprijinul proiectului cunnoscut sub numele de ”Noul Drum al Mătăsii”, Emmanuel Macron a declarat că ”vremea naivității europene s-a încheiat. Timp de mulți ani, am avut o abordare necoordonată, iar China a profitat de disensiunile noastre”.

Astfel, apelul lui Macron la unitate europeană s-a tradus în apeluri diplomatice, China fiind unul dintre statele vizate.

În luna martie a acestui an, la Paris, președintele francez Emmanuel Macron, împreună cu cancelarul german Angela Merkel și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-au întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping, în încercarea de a-i prezenta o comunitate europeană unită în marile dosare internaționale.

Miza reuniunii a fost una bivalentă pentru continentul european: de a se poziţiona în faţa Chinei ca un interlocutor credibil în încercarea de a o convinge să-şi canalizeze ambiţiile economice şi diplomatice spre regulile multilateralismului, iar, pe de altă parte, să încerce să unifice o Europă divizată în faţa apetitului Beijingului.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending