Connect with us

CHINA

„Uniunea Europeană și China sunt parteneri, nu adversari”, afirmă ministrul chinez de externe

Published

on

© Ministry of Foreign Affairs of the People's Republic of China

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni că Uniunea Europeană şi China sunt mai degrabă „parteneri decât adversari” şi a cerut Bruxelles-ului să îşi menţină „independenţa strategică”, informează Reuters.

Wang Yi a făcut aceste remarci în cadrul unei întâlniri cu vicepremierul luxemburghez Xavier Bettel, aflat în vizită la Beijing.

„China şi UE sunt parteneri, nu adversari. În faţa unilateralismului şi a protecţionismului în creştere, sperăm că UE va rămâne fidelă aspiraţiei sale iniţiale şi îşi va menţine independenţa strategică. China este dispusă să depună eforturi comune cu Luxemburgul pentru a promova dezvoltarea susținută și solidă a relațiilor China-UE”, a declarat ministrul chinez de externe.

Şeful diplomaţiei chineze a mai remarcat că, „în situaţia actuală de schimbări întrepătrunse şi de haos”, cooperarea cu Luxemburg a fost „o poveste de succes„, care demonstrează „importanţa dialogului în locul confruntării”, potrivit Agerpres.

„Demonstrează, de asemenea, importanţa deschiderii şi a conectivităţii, care este modalitatea corectă de a promova o dezvoltare comună şi de a răspunde provocărilor globale”, a indicat el.

La rândul său, Xavier Bettel a asigurat că Luxemburgul va fi „o poartă de intrare pentru cooperarea dintre China şi Europa”. Şi-a exprimat, de asemenea, speranţa ca China „să joace un rol mai important în pacea şi stabilitatea globală”.

Recent, preşedintele Comisiei pentru comerț internațional din Parlamentul European a declarat că Uniunea Europeană și China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze

În 30 octombrie, la mai bine de un an de la deschiderea anchetei privind subvențiile acordate producătorilor chinezi de automobile electrice, Comisia Europeană a început să impună tarife suplimentare pe importurile de vehicule electrice din China. Noile taxe variază între 7,8% pentru automobilele Tesla și până la 35,3% pentru cele ale producătorului chinez SAIC, peste tariful standard de 10% aplicat deja pentru importurile auto în Uniunea Europeană.

CHINA

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei și Xi Jinping subliniază prietenia solidă și relația de încredere dintre cele două țări. Spania și China au semnat mai multe documente pentru consolidarea cooperării

Published

on

© Mao Ning/ X

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei și președintele chinez Xi Jinping au punctat miercuri prietenia solidă dintre cele două țări și relația de încredere pe care o împărtășesc acestea, declarații care a udat startul întâlnirii bilaterale ce are loc în cea de-a doua zi a vizitei de stat a monarhului spaniol în China, anunță EFE, citat de Agerpres.

Regele Felipe al VI-lea este primul monarh spaniol care efectuează o vizită de stat în China în ultimii 18 ani, în contextul în care Madridul urmărește să-și extindă amprenta diplomatică în regiunea Asia-Pacific.

În context, Xi Jinping și-a arătat deschiderea de a colabora cu Spania pentru a construi un parteneriat strategic cuprinzător „mai ferm în orientarea sa, mai dinamic în dezvoltarea sa și cu o influență internațională mai mare”, cu scopul de a contribui „într-un mod și mai semnificativ la prosperitatea, pacea și dezvoltarea lumii”.

„Împreună au stabilit un exemplu de conviețuire prietenoasă și dezvoltare comună între țări cu istorii, culturi și sisteme sociale diferite, contribuind, de asemenea, în mod semnificativ la cooperarea globală pentru dezvoltare deschisă și la apărarea echității și justiției internaționale”, a subliniat președintele Xi Jinping.

La rândul său, regele Felipe al VI-lea a evidențiat similitudinile dintre vizita sa de acum și vizita președintelui Xi Jinping în 2018, amintind că, din 1978, când a avut loc prima vizită a Coroanei spaniole, „s-a conturat o relație de încredere, o relație solidă, de conexiuni bilaterale de încredere reciprocă în baza principiilor respectului și a prosperității comune”.

Delegațiile celor două state au semnat zece documente de interes strategic, printre care trei memorandumuri de înțelegere, trei protocoale, o convenție, un acord și o declarație.

Printre acestea se numără și o convenție a Comisiei Mixte de Cooperare Economică și un memorandum privind accesul pe piața chineză pentru exporturi, ceea ce presupune o „fereastră unică” pentru rezolvarea problemelor „blocate” ale exporturilor spaniole în China, sau de cooperare între Institutul Cervantes și Universitatea Sichuan.

Spania conduce eforturile europene de a mențiune relații o relație funcțională, bazată pe respect reciproc cu China.

În luna aprilie a acestui an, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a efectuat o vizită în statul asiatic, lansând de acolo un mesaj de cooperare mai strânsă între UE și Beijing, pe fondul provocărilor extraordinare globale.

Vizita regelui Felipe al VI-lea vine și pe fondul unor tensiuni între UE și China cu privire la pământuri rare, esențiale în domeniul tehnologic.

China și-a înăsprit controlul asupra mineralelor critice, extinzând controalele la exportul de pământuri rare și alte materiale vitale pentru industriile de tehnologie curată și apărare.

Controalele asupra exporturilor impuse de Beijing au zguduit piețele și au perturbat lanțurile de aprovizionare, companiile europene confruntându-se cu întârzieri îndelungate și creșteri bruște ale prețurilor din cauza penuriei de materii prime.

UE, care depinde de China pentru aproape 99% din aprovizionarea cu pământuri rare, s-a străduit să-și reducă dependența.

Ca urmare a unei întâlniri între președintele american Donald Trump și omologul chineaz Xi Jinping, desfășurată în Coreea de Sud în octombrie, Beijingul a acceptat să amâne cu un an ultima rundă de restricții la exportul de metale rare, decizie care se va aplica și UE.

 

 

Continue Reading

CHINA

China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare către SUA, într-un gest care sugerează o îmbunătățire a relațiilor cu Washingtonul

Published

on

© State Department photo/ Flickr

China a suspendat duminică interdicția de export către Statele Unite pentru galiu, germaniu și antimoniu, metale rare esențiale pentru industria modernă, ca un semn suplimentar de atenuare a tensiunilor dintre cele două țări, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Restricțiile, care fuseseră impuse în decembrie 2024, vizau așa-numitele bunuri „cu dublă utilizare”, adică cele care puteau fi folosite atât în plicații civile, cât și militare.

Interdicțiile sunt suspendate începând de duminică și „până pe 27 noiembrie 2026”, a transmis Ministerul Comerțului din China într-un comunicat.

Acest anunț este un nou semn de bunăvoință din partea Beijingului, în urma întâlnirii dintre președintele chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump din 30 octombrie, în Coreea de Sud. Summitul respectiv a contribuit la atenuarea lunilor de tensiuni care au afectat economia globală.

„În principiu, exportul către Statele Unite de produse cu dublă utilizare legate de galiu, germaniu, antimoniu și materiale superdure nu va fi permis”, stipula interdicția din decembrie 2024, acum suspendată.

Această problemă devenise un punct de dispută între Beijing și Washington, deoarece cele două țări se luptă pentru dominația tehnologică globală, iar aceste metale rare (care nu sunt clasificate drept „pământuri rare”) sunt esențiale pentru industria modernă.

Galiul, prezent în circuite integrate, LED-uri și panouri fotovoltaice, este considerat o materie primă critică de către Uniunea Europeană. Germaniul, pe de altă parte, este esențial pentru fibrele optice și tehnologia infraroșie.

China este un important producător global al acestor metale rare.

Ministerul Comerțului, într-o scurtă declarație de duminică, a anunțat, de asemenea, relaxarea restricțiilor privind exporturile de produse cu dublă utilizare legate de grafit.

Revizuiri mai stricte ale utilizărilor și utilizatorilor finali ai acestor produse, anunțate în decembrie 2024, sunt, de asemenea, suspendate până pe 27 noiembrie 2026.

Citiți și: După întâlnirea Trump–Xi, China anunță că elimină unele taxe vamale impuse produselor agricole americane

În urma întâlnirii Xi-Trump, Casa Albă a indicat că China va emite licențe de export pentru pământuri rare, precum și pentru galiu, germaniu, antimoniu și grafit.

Ca gest de conciliere, China anunțase deja miercuri că va prelungi pentru încă un an suspendarea unora dintre tarifele impuse produselor americane în timpul războiului comercial, menținându-le la 10%.

Gigantul asiatic anunțase, de asemenea, că va „înceta aplicarea de tarife suplimentare” impuse din martie asupra soiei și a unei serii de alte produse agricole americane, măsuri care au afectat grav medii favorabile lui Donald Trump.

Continue Reading

CHINA

După întâlnirea Trump–Xi, China anunță că elimină unele taxe vamale impuse produselor agricole americane

Published

on

© State Department photo/ Flickr

China va suspenda măsurile de retorsiune împotriva importurilor din SUA, după ce președintele Donald Trump s-a întâlnit săptămâna trecută cu liderul chinez Xi Jinping, inclusiv la produsele agricole, a confirmat miercuri Beijingul, deși importurile de soia boabe americane încă se confruntă cu taxe vamale de 13%, transmite Reuters, potrivit Agerpres

Comisia Consiliului de Stat a anunțat că din 10 noiembrie vor fi eliminate taxele vamale de până la 15% impuse anumitor produse agricole din SUA, în timp ce sunt menținute tarifele de 10% introduse ca reacție la taxele vamale universale de 10% anunțate de președintele Donald Trump în „Ziua Eliberării”, 2 aprilie.

De asemenea, Beijingul va suspenda pentru un an taxele vamale suplimentare de 24% impuse în aprilie mărfurilor din SUA.

Investitorii de pe ambele maluri ale Pacificului au răsuflat ușurați după întâlnirea liderilor primelor economii mondiale, care a atenuat temerile privind escaladarea războiului comercial și perturbarea lanțurilor globale de aprovizionare.

„În sens larg, este un indiciu că cele două părți înregistrează progrese rapide în implementarea acordului, care probabil va fi implementat”, a apreciat Even Rogers Pay, director la Trivium China.

Chiar după anunțul Beijingului, cumpărătorii chinezi de soia boabe din SUA încă se confruntă cu taxe vamale de 13%, ceea ce face ca livrările americane încă să fie prea costisitoare pentru cumpărătorii comerciali, comparativ cu alternativele din Brazilia, susțin traderii.

Conform detaliilor anunțate de Casa Albă, China va achiziționa cel puțin 12 milioane tone metrice de soia boabe din SUA în ultimele două luni din 2025, și cel puțin 25 milioane tone metrice în 2026, 2027 și 2028. Beijing încă nu a confirmat aceste cifre, iar traderii urmăresc dacă sunt indicii ale unor achiziții masive.

După întâlnirea de săptămâna trecută cu președintele chinez Xi Jinping, președintele american Donald Trump a anunțat o reducere semnificativă a tarifelor aplicate exporturilor chineze. Astfel, nivelul general al taxelor vamale va scădea de la 57% la 47%, iar tarifele speciale impuse în contextul traficului de fentanil vor fi reduse de la 20% la 10%. „Prin reducerea acestor tarife, taxele totale asupra Chinei se reduc semnificativ”, a declarat Trump.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA5 hours ago

Miniștrii Educației din România și Ucraina au agreat constituirea unui grup de lucru la nivel tehnic privind învățământul în limba maternă

ROMÂNIA5 hours ago

UE impune de anul viitor taxe vamale coletelor mici, într-o lovitură pentru platformele online din China. România susține inițiativa, considerând-o „esențială”

FONDURI EUROPENE6 hours ago

Țările UE au aprobat PNRR-ul revizuit al României, anunță ministrul finanțelor: România urmează să primească încă 10,7 mld. euro până la sfârșitul anului 2026

ROMÂNIA6 hours ago

Ministrul Economiei continuă demersurile pentru dezvoltarea de noi capacități de producție, esențiale pentru creșterea autonomiei industriale a României în domeniul apărării

NATO6 hours ago

Nicușor Dan, la finalul exercițiului Dacian Fall care a marcat ridicarea grupului de luptă NATO la nivel de brigadă: A fost confirmată capacitatea NATO de a reacționa rapid și eficient oriunde este necesar pe teritoriul aliat

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

Parlamentul European a aprobat reducerea obligațiilor de raportare și a cerințelor privind diligența necesară pentru întreprinderi

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Friedrich Merz îl îndeamnă pe Volodimir Zelenski să lupte „cu energie” împotriva corupției din Ucraina

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Comisia Europeană se alătură Franței și dorește să accelereze adoptarea taxelor vamale pentru coletele extracomunitare sub 150 de euro

REPUBLICA MOLDOVA7 hours ago

Alexandru Munteanu: România, un reper pentru noi. Planul este să devenim un stat care contribuie la unitatea europeană, securitatea regionala și conectivitatea energetică

PARLAMENTUL EUROPEAN7 hours ago

Deputații europeni avertizează cu privire la creșterea represiunii transfrontaliere îndreptate împotriva apărătorilor drepturilor omului

ROMÂNIA8 hours ago

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH1 week ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA2 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA2 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA2 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisarul pentru Energie apreciază România pentru leadership-ul regional în soluționarea problemelor comune și anunță un plan pentru consolidarea interconexiunilor energetice și scăderea prețurilor

Trending