Connect with us

U.E.

Uniunea Europeană va organiza în luna martie o conferință de sprijin pentru Siria, marcând zece ani de la începutul războiului civil

Published

on

© European Commission/ Twitter

Uniunea Europeană va găzdui cea de-a cincea Conferință de la Bruxelles privind „sprijinirea viitorului Siriei și al regiunii”, pe 29-30 martie 2021, potrivit unui comunicat. Având în vedere restricțiile COVID-19, conferința va avea loc în format virtual.

Data de 15 martie va marca cea de-a zecea aniversare a războiului din Siria. Situația din Siria și din regiune rămâne extrem de critică, având în vedere consecințele pandemiei COVID-19 și deteriorarea economiilor din regiune din ultimul an, care au exacerbat și mai mult situația umanitară gravă din Siria și condițiile pentru refugiații sirieni și comunitățile gazdă ale acestora din țările vecine.

De-a lungul anilor, conferințele de la Bruxelles au devenit o oportunitate de a reafirma sprijinul continuu al comunității internaționale pentru eforturile ONU și ale emisarului special al ONU de a găsi o soluție politică negociată pentru conflictul sirian, în conformitate cu Rezoluția 2254 a Consiliului de Securitate al ONU.

De asemenea, acestea servesc la mobilizarea sprijinului financiar necesar pentru a răspunde nevoilor sirienilor și ale comunităților-gazdă ale acestora.

Ziua de 29 martie va permite continuarea dialogului între societatea civilă, țările care găzduiesc refugiați, UE și ONU. Alte evenimente secundare legate de Siria vor avea loc cu o săptămână înainte. Conferința ministerială va avea loc pe 30 martie.

Potrivit Comisiei Europene, UE și statele sale membre sunt principalii donatori pentru cei afectați de războiul din Siria. De la începutul crizei în 2011, peste 20 de miliarde de euro au fost mobilizați pentru a sprijini cei mai vulnerabili sirieni din țară și din întreaga regiune.

Instrumentul european de vecinătate (ENI) este unul dintre principalele instrumente de finanțare ale UE pentru a răspunde nevoilor pe termen mediu și lung ale populației afectate de conflict. În Siria, are ca scop susținerea rezilienței poporului sirian și recuperarea post-conflict. 

Sprijinul ENI este oferit, pe cât posibil, în toată Siria și oferit prin intermediul ONU, ONG-urilor internaționale și siriene, precum și agențiilor statelor membre ale UE, în complementaritate cu ajutorul umanitar.

În 2020, Comisia Europeană a mobilizat un ajutor umanitar în valoare de 197 milioane de euro. Asistența umanitară a UE furnizează peste 40 de parteneri umanitari care lucrează la nivel național, unde nevoile sunt cele mai acute. Aceștia oferă sirienilor asistență alimentară, cel mai adesea sub formă de numerar, dar și asistență medicală, adăpost, apă, salubrizare și igienă, sprijin psihosocial, articole de uz casnic esențiale, precum și educație și protecție.

Uniunea Europeană va continua să mobilizeze toate instrumentele de care dispune în sprijinul poporului sirian, pentru a ajunge la o soluție politică negociată și pentru a contribui la crearea condițiilor necesare pentru un viitor mai bun pentru toți sirienii.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a adoptat un pachet ambițios de măsuri care să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții către activități durabile

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a adoptat miercuri, 21 aprilie, un ambițios și cuprinzător pachet de măsuri menite să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții către activități durabile în întreaga Uniune Europeană, informeză un comunicat

Întrucât vor permite investitorilor să își reorienteze investițiile către tehnologii și întreprinderi mai durabile, măsurile de astăzi vor ajuta Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Astfel, UE va deveni un lider la nivel mondial în domeniul stabilirii standardelor în materie de finanțare durabilă.

Pachetul cuprinde:

  • Actul delegat privind taxonomia UE în domeniul climei urmărește să sprijine investițiile durabile, oferind mai multă claritate în legătură cu activitățile economice care contribuie cel mai mult la îndeplinirea obiectivelor de mediu ale UE. Astăzi, colegiul comisarilor a ajuns la un acord politic pe marginea textului. Actul delegat va fi adoptat în mod oficial la finalul lunii mai, de îndată ce vor fi disponibile traducerile în toate limbile oficiale ale UE. O comunicare, adoptată tot astăzi de colegiul comisarilor, prezintă o descriere mai detaliată a abordării Comisiei.
  • O propunere de Directivă privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea. Această propunere de directivă vizează să îmbunătățească fluxul de informații între întreprinderi. Această propunere va asigura o mai mare coerență în ceea ce privește raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea, astfel încât firmele din domeniul financiar, investitorii și publicul larg vor putea utiliza informații comparabile și fiabile în materie de durabilitate.
  • În fine, cele șase acte delegate de modificare privind obligațiile fiduciare, consultanța în materie de investiții și de asigurări vor asigura faptul că firmele din domeniul financiar, cum ar fi consultanții, administratorii de active sau companiile de asigurări, vor include preocupările legate de durabilitate în cadrul procedurilor lor și al consultanței în materie de investiții pe care o oferă clienților lor.

După ce Actul delegat privind taxonomia UE în domeniul climei va fi adoptat în mod oficial, urmează ca acesta să fie analizat de Parlamentul European și de Consiliu (timp de patru luni, perioadă care ar putea fi prelungită o singură dată cu alte două luni).

În ceea ce privește propunerea de directivă privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea, Comisia se va angaja în discuții cu Parlamentul European și cu Consiliul.

Cele șase acte de modificare a actelor delegate privind consultanța în materie de investiții și de asigurări, obligațiile fiduciare și supravegherea și guvernanța produselor vor fi examinate de Parlamentul European și de Consiliu (perioade de trei luni, care pot fi prelungite o singură dată cu încă trei luni) și se preconizează că vor intra în vigoare începând cu octombrie 2022.

Pactul verde european reprezintă strategia de creștere a Europei prin care se urmărește îmbunătățirea bunăstării și a sănătății cetățenilor, obținerea neutralității climatice pentru Europa până în 2050 și protejarea și conservarea capitalului natural și a biodiversității la nivelul UE.

În cadrul acestui demers, întreprinderile au nevoie de un cadru cuprinzător în materie de durabilitate pentru a-și modifica modelele de afaceri în consecință. Pentru a asigura tranziția financiară și pentru a preveni dezinformarea ecologică, toate elementele din pachetul de astăzi vor spori gradul de fiabilitate și comparabilitate al informațiilor în materie de durabilitate. Acest pachet va face din sectorul financiar european punctul central al unui proces de redresare economică durabilă și favorabilă incluziunii în urma pandemiei de COVID-19 și al dezvoltării economice durabile a Europei pe termen mai lung.

Continue Reading

U.E.

PES salută ”decizia istorică” privind legea europeană a climei: Uniți, ne luăm angajamentul pentru un viitor sustenabil pentru această generație și pentru cele care vor veni

Published

on

© PES/Facebook

Partidul Socialiștilor Europeni (PES) a salutat miercuri ”decizia istorică” la care au ajuns Parlamentul European și statele membre UE de a reduce cu cel puțin 55% emisiile de gaz cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990.

”Este o decizie istorică. Este momentul în care noi, uniți ca europeni, ne luăm angajamentul pentru un viitorul sustenabil pentru această generație și pentru cele care vor veni. Transmite semnalul clar că suntem pregătiți să ne ridicăm la înălțimea promisiunii unei lumi neutre din punct de vedere climatic. Ca europeni, suntem mândri că Uniunea Europeană este lider împotriva crizei climatice. Ca progresiști, suntem mândri de amploarea acestui progres. Frans Timmermans, Grupul S&D și președințiile germană și portugheză ale Consiliului Uniunii Europene au luptat din greu pentru a face sustenabilitatea o prioritate a UE, iar acum, Pactul Ecologic European, o viziune, devine realitate. Anul 2021 este anul hotărâtor pentru a conduce economiile noastre spre redresare, bazată pe o tranziție ecologică. Astăzi, ne-am asumat acest angajament. Vom depune în continuare eforturi pentru a-l respecta, pentru a menține acest impuls și pentru a asigura o trecere la un model sustenabil care să sprijine lucrătorii, întreprinderile și societatea, în ansamblu”, a transmis președintele PES, Serghei Stanișev, potrivit unui comunicat.

Parlamentul European și statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind reducerea cu cel puțin 55% emisiile de gaz cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990.

Citiți și:
“Moment istoric”: Acord politic între Parlamentul European și statele UE privind reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030

Negocierile dintre statele membre şi eurodeputaţi, aflate în impas de mai multe luni, au fost reluate marţi după-masă şi s-au prelungit până miercuri dimineaţă la ora 05:00, ceea ce înseamnă 14 ore de discuţii.

Ținta a făcut obiectul unor negocieri intense între liderii Celor 27, care s-au înţeles în noiembrie asupra unei reduceri de 55%, şi Parlamentul European, care cerea o reducere de cel puţin 60%.

Acordul asupra obiectivului UE, care va fi integrat oficial într-o lege privind clima aflată în pregătire, survine cu o zi înaintea unui summit virtual despre climă iniţiat de preşedintele american Joe Biden, în cursul căruia Washingtonul ar urma să îşi dezvăluie propriul obiectiv revizuit pentru 2030.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat la mijlocul lunii septembrie 2020, în cadrul primului său discurs privind Starea Uniunii, susținut în plenul reunit al Parlamentului European, o propunere de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană până în 2030 în raport cu nivelul din 1990, cu scopul de a ajunge la o neutralitate în privinţa emisiilor de carbon până în 2050.

Europarlamentarii au fost mai ambițioși și au solicitat la 8 octombrie o reducere de 60% până în 2030, adăugând necesitatea ca obiectivele naționale să fie adaptate într-un mod eficient și corect, decizie care a atras nemulțumirea mai multor state. 

Doar că în luna decembrie a anului trecut, șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au ajuns  la un acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în anul 2030, unanimitatea fiind întrunită și într-un moment simbolic, la un an de la lansarea de către Comisia Europeană a Pactului Ecologic European.

Acesta oferă o foaie de parcurs care conține acțiuni menite să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată și să pună capăt schimbărilor climatice, să inverseze declinul biodiversității și să reducă poluarea.

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a înregistrat două noi inițiative cetățenești privind formarea funcționarilor publici și mediul

Published

on

© European Commission/ Facebook

Comisia Europeană a decis miercuri, 21 aprilie, să înregistreze două inițiative cetățenești europene intitulate „Program de schimb pentru funcționarii publici” și „Acoperișuri transformate în grădini ecologice”, informează un comunicat.

Prin inițiativa „Program de schimb de funcționari publici”, organizatorii solicită Comisiei să lanseze un program de schimb de experiență între funcționarii publici din statele membre ale Uniunii Europene și de formare a acestora. Obiectivul acestui program ar fi ca funcționarii publici din statele membre ale UE să aibă posibilitatea de a dobândi experiență profesională într-un departament similar dintr-un alt stat membru, pentru o perioadă cuprinsă între 2 și 12 luni.

La rândul lor, prin inițiativa „Acoperișuri transformate în grădini ecologice”, organizatorii solicită Comisiei să faciliteze crearea unor zone verzi pe acoperișurile întreprinderilor. Astfel, acoperișurile neutilizate în alte scopuri ar putea să contribuie la mediul înconjurător și să producă beneficii pentru mediu.

Comisia consideră că ambele inițiative cetățenești europene sunt admisibile din punct de vedere juridic, deoarece îndeplinesc condițiile necesare, motiv pentru care a decis să le înregistreze. Comisia nu a analizat în acest stadiu fondul inițiativelor.

În urma înregistrării inițiativelor de astăzi, organizatorii pot începe procesul de colectare a semnăturilor de susținere. Dacă după 1 an se vor aduna 1 milion de declarații de susținere a fiecărei inițiative, din cel puțin 7 state membre diferite, Comisia va lua o decizie: fie va da curs solicitării, fie o va respinge, în ambele cazuri trebuind să își argumenteze decizia.


Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă odată cu Tratatul de la Lisabona, ca instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru. Acest tip de inițiativă a fost lansată în mod oficial în aprilie 2012.

Odată înregistrată oficial, o inițiativă cetățenească europeană dă posibilitatea unui număr de 1 milion de cetățeni din cel puțin un sfert din statele membre ale UE să invite Comisia Europeană să propună acte juridice în domeniile în care Comisia are competența de a acționa.

Condițiile de admisibilitate sunt următoarele: (1) acțiunea propusă nu trebuie să se afle în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic, (2) nu trebuie să fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și (3) nu trebuie să contravină în mod vădit valorilor Uniunii.

De când a fost lansată posibilitatea de a avea inițiative cetățenești europene, Comisia a înregistrat în total 78 de astfel de inițiative și a refuzat 26, întrucât nu îndeplineau condițiile de admisibilitate necesare.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

COMISIA EUROPEANA6 mins ago

Comisia Europeană a adoptat un pachet ambițios de măsuri care să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții către activități durabile

U.E.1 hour ago

PES salută ”decizia istorică” privind legea europeană a climei: Uniți, ne luăm angajamentul pentru un viitor sustenabil pentru această generație și pentru cele care vor veni

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Comisia Europeană a înregistrat două noi inițiative cetățenești privind formarea funcționarilor publici și mediul

Nicolae Ștefănuță2 hours ago

Nicu Ștefănuță, mesaj pentru viitorul ministru al Sănătății: Ne trebuie un ministru bine conectat la Europa pentru ca programul EU4Health să fie o realitate în România

U.E.2 hours ago

Președintele Eurogrupului: Un euro digital conceput corespunzător are potențialul de a aduce beneficii majore cetățenilor, întreprinderilor și statelor membre

ROMÂNIA2 hours ago

Autoritatea pentru Digitalizarea României a finalizat analiza care va permite accesarea fondurilor europene pentru ca transformarea digitală să fie calibrată și de succes în perioada 2021-2027

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

O Europă pregătită pentru era digitală: Comisia Europeană propune noi norme și măsuri menite să transforme Europa în polul mondial al unei inteligenței artificiale de încredere

NATO2 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu: Trilaterala de securitate România – Polonia – Turcia reprezintă “un triunghi de stabilitate” care întărește securitatea NATO

ROMÂNIA3 hours ago

Moody’s: România, printre principalii câștigători ai creșterii finanțării europene pentru regiunea CEE

ROMÂNIA3 hours ago

Guvernul va aproba Strategia Energetică şi Planul Naţional Integrat Energie-Schimbări Climatice în această lună: Vom avea ţinte noi de regenerabile

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

O Europă pregătită pentru era digitală: Comisia Europeană propune noi norme și măsuri menite să transforme Europa în polul mondial al unei inteligenței artificiale de încredere

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

Advertisement
Advertisement

Trending