Connect with us

ROMÂNIA

Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca) implementează un proiect european de inginerie chimică prin care dezvoltă o nouă tehnologie de transformare a deșeului vegetal în biodiesel

Published

on

Un grup de cercetători clujeni de la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) lucrează la un proiect internațional, care dezvoltă o nouă tehnologie de transformare a deșeului vegetal în biodiesel, ca parte a unui consorțiu de universități europene, a căror cercetare este susținută din fonduri europene, prin programul Orizont 2020 , se arată într-o postare pe Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Universitatea ,,Babeș-Bolyai” a obținut 300.000 euro finanțare din total de 5 milioane de euro acordate per ansamblu proiectului din domeniul energiei chimice.

Este vorba despre CONVERGE, un proiect coordonat de Politehnica din Milano, și din care mai fac parte alte nouă universități, institute sau companii din Slovacia, Italia, Suedia, Spania, Norvegia, Olanda, România și Slovenia.

Componenta română a proiectului se va ocupa de evaluarea impactului asupra mediului a întregului procedeu. Echipa este formată din patru membri: două cadre didactice, un masterand și un doctorand. Coordonatoare este lectorul universitar Letiția Petrescu (39 de ani), de la Departamentul de Inginerie Chimică al Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a UBB.

Ea spune că proiectul presupune procesarea a patru tipuri de reziduuri de biomasă, și anume paiele, rumegușul, resturile din industria prelucrării măslinelor și cele din vinificație. Toate aceste reziduuri vor fi transformate în biodiesel, dar și în alte substanțe secundare utile.

Proiectul înseamnă aplicarea la nivel industrial a unor tehnologii inovatoare, care au fost deja testate.

„Vorbim de cinci tehnologii inovatoare. Fiecare a fost deja testată la scară pilot, deci se află într-un stadiu mai avansat decât testele de laborator. Se urmărește acum integrarea acestor tehnologii și, simultan, reducerea costurilor de producție și a poluării rezultate”, explică coordonatoarea proiectului de la Cluj.

În descrierea oficială a proiectului se arată că producerea biodieselului necesită acizi grași din surse biologice, împreună cu metanol. Metanolul actual, însă, este de obicei din sursă fosilă, ceea ce înseamnă că, de fapt, biodieselul nu este 100% bio. CONVERGE își propune să vină cu o soluție la această problemă prin dezvoltarea unei tehnologii de producere a metanolului din reziduuri agricole, la un cost comparabil cu cel al alternativei fosile.

Astfel, CONVERGE are ca scop primordial dezvoltarea unei tehnologii „verzi”. Din acest punct de vedere, colectivul clujean are un rol determinant în proiect, și anume exact acela de evalua impactul asupra mediului pentru fiecare procedură.

Prin integrarea unor noi proceduri chimice, se estimează că procesul de producție a biodieselului din biomasă va fi cu 10% mai ieftin și cu 12% mai eficient. Totodată, la fiecare kilogram de metanol produs, cantitatea de dioxid de carbon produsă va scădea cu 0,2 kilograme, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă a poluării.

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

Nicolaie Moldovan, administratorul public al municipiului Alba Iulia, premiat pentru strategia de atragere a fondurilor europene

Published

on

© Calea Europeana

Nicolaie Moldovan, administratorul public al municipiului Alba Iulia, a câștigat premiul pentru strategia de atragere a fondurilor europene, la Categoria Sănătate, în cadrul Galei Excelența în Management, ajunsă la cea de-a cincea ediție, potrivit Ziarul Unirea

Premiul a fost decernat de Capital, prestigioasa revistă economică din România. În cadrul evenimentului, cei mai buni manageri de pe cuprinsul țării au fost nominalizați la premiile oferite de publicație pentru activitatea lor performantă pentru protejarea intereselor acționarilor și clienților companiilor pe care le reprezintă. 

Nicolaie Moldovan ocupă funcția de administrator public din anul 2012. Este licenţiat în ştiinţe politice Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative și are un masterat în Managementul Serviciilor Publice Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Facultatea de Ştiinţe.

Continue Reading

POLITICĂ

Fosta eurodeputată Renate Weber a fost aleasă Avocat al Poporului de Parlamentul României

Published

on

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului, după retragerea din funcție a lui Victor Ciorbea. Fostul europarlamentar a fost propus de ALDE, relatează Agerpres și Hotnews.

Parlamentul s-a reunit miercuri, în şedinţă comună pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului, după ce mandatul lui Victor Ciorbea a încetat. Propunerile au fost Renate Weber din partea PSD – ALDE, Peter Eckstein-Kovacs, susţinut de opoziţie (PNL, USR şi UDMR) şi Cătălin Voinea Mic, din partea PMP.

Renate Weber, propusă de PSD – ALDE, a obţinut 208 voturi pentru şi 134 împotrivă.

Contracandidaţii săi au fost respinşi. Astfel, Peter Eckstein-Kovacs – susţinut de Opoziţie (PNL, USR şi UDMR) – a obţinut 109 voturi pentru şi 233 împotrivă, iar Cătălin Voinea Mic – propus de PMP – a întrunit 16 voturi pentru şi 326 împotrivă.

Renate Weber s-a născut la data de 3 august 1955 în orașul Botoșani. A absolvit în anul 1979 Facultatea de Drept a Universității din București. 

A fost președintele Centrului de Resurse Juridice, iar în decembrie 2004 a fost numită consilier prezidențial în prima echipă a președintelui Traian Băsescu. În 2005, demisionează invocând motive de sănătate. 

În septembrie 2007, Renate Weber s-a înscris în PNL. Renate Weber a ajuns de trei ori europarlamentar pe listele PNL, însa a fost exclusă din partid, în 2015, alături de Norica Nicolai, motivul constituindu-l faptul că cele două s-au afiliat grupului ALDE din Parlamentul European.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Klaus Iohannis le-a transmis lui Igor Dodon și Maiei Sandu că România va sprijini transformările democratice reale și reformele necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană

Published

on

©️ Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a avut miercuri convorbiri telefonice cu prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, cu viceprim-ministrul moldovean, Andrei Năstase, şi cu omologul său din această ţară, Igor Dodon, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, aceste discuţii telefonice au avut loc în contextul politic din Republica Moldova de după instalarea noului Guvern şi în condiţiile în care, la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis, prin concluziile Consiliului European din 20 – 21 iunie, liderii europeni au salutat transferul paşnic de putere de la Chişinău şi au agreat consolidarea sprijinului Uniunii Europene pentru R. Moldova pe baza unor măsuri concrete.

În cadrul convorbirilor telefonice cu prim-ministrul Maia Sandu şi cu viceprim-ministrul Andrei Năstase, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat susţinerea României şi a sa personală, în condiţiile angajamentului clar şi concret al noului Guvern pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru avansarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, precum şi pentru continuarea proiectelor de cooperare, mai ales a celor de interconectare strategică, derulate de România în Republica Moldova, componente importante ale Parteneriatului Strategic.

Preşedintele României a subliniat faptul că ţara noastră va sprijini transformările democratice reale, implementarea principiilor statului de drept, a angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu UE, precum şi a reformelor necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat deschiderea ca România, pe baza solicitărilor concrete ale Republicii Moldova, să acorde asistenţă dedicată pentru consolidarea instituţiilor din domenii prioritare pentru Republica Moldova“, arată Administraţia Prezidenţială.

Premierul Maia Sandu a mulţumit preşedintelui Iohannis pentru sprijinul constant acordat de România cetăţenilor din Republica Moldova şi pentru oferta de sprijin pentru consolidarea instituţiilor moldovene, urmând ca, în cooperare cu partea română, să fie identificate domeniile unde este nevoie de asistenţă prioritară.

Prim-ministrul moldovean a exprimat angajamentul Guvernului pe care îl conduce pentru continuarea parcursului european al ţării, a implementării Acordului de Asociere, precum şi pentru Parteneriatul Strategic cu România.

Citiți și Klaus Iohannis, convorbire telefonică cu Maia Sandu: La invitația președintelui, premierul Republicii Moldova va efectua în România prima sa vizită în străinătate

Administraţia Prezidenţială precizează că cei doi înalţi demnitari au convenit continuarea şi aprofundarea dialogului bilateral cu ocazia vizitei pe care premierul moldovean Maia Sandu o va efectua la Bucureşti pe 2 iulie. De asemenea, a fost convenită efectuarea unei vizite la Bucureşti, la începutul lunii iulie, a viceprim-ministrului Andrei Năstase.

Preşedintele Iohannis a urat succes celor doi înalţi demnitari în îndeplinirea mandatelor lor de mare răspundere pentru viitorul cetăţenilor Republicii Moldova.

Citiți și Klaus Iohannis și Igor Dodon, convorbire telefonică: Șeful statului a fost invitat în Republica Moldova de omologul de la Chișinău

În cadrul convorbirii telefonice cu preşedintele Igor Dodon, Klaus Iohannis a subliniat importanţa menţinerii parcursului european al Republicii Moldova, a implementării Acordului de Asociere şi a Acordului Cuprinzător şi Aprofundat de Liber Schimb şi a reformelor necesare pentru apropierea de UE, pentru menţinerea poziţiei Republicii Moldova în privinţa reglementării dosarului transnistrean, cu respectarea integrităţii teritoriale în graniţele internaţional recunoscute şi cu neafectarea vectorului său proeuropean, precum şi a consolidării comunităţii de limbă, cultură şi istorie care stă la baza relaţiei speciale dintre România şi Republica Moldova.

Preşedintele Igor Dodon a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul acordat de România în diverse domenii de interes direct pentru dezvoltarea Republicii Moldova şi a reiterat poziţia sa, exprimată la data de 14 iunie, privind dorinţa de a susţine şi continua Parteneriatul Strategic bilateral cu România, care este şi principalul partener comercial al Republicii Moldova, alături de parcursul european al ţării sale, şi aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Continue Reading

Summitul pentru simplificarea accesării fondurilor structurale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending