POLITICĂ
Universitatea București: Ponta a plagiat o treime din lucrare. Reacția premierului: Decizia este politică
Published
12 years agoon
By
REDACTIAUPDATE: Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, pentru Mediafax, că decizia Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti, pe care a calificat-o drept “comisie ad-hoc” special pentru el, este “politică” şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (ANCS).
“Potrivit Legii educaţiei fãcută de domnul Funeriu, singura decizie recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, ANCS. Acea comisie s-a pronunţat definitiv, ieri, şi decizia ei arată că nu există plagiat. Facultatea de Drept a refuzat să încalce legea, iar ce se decide azi este o decizie politică, dovadă că nu am fost chemat niciodată să-mi exprim un punct de vedere. Atenţie! Este singura dată când nu am fost chemat, iar această comisie nu a funcţionat până acum niciodată. Este o comisie ad-hoc făcută special pentru mine”, a spus premierul Victor Ponta.
Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a decis: teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat. În 115 pagini din cele 303 ar exista pasaje plagiate, potrivit Realitatea.net.
Marian Popescu, preşedintele comisiei de etică a declarat:
Universitatea nu a dorit să prelungească mult un punct de vedere în cazul lui Ponta. Comisia şi Universitatea nu are niciun fel de satisfacţie să anunţe asta. Teza lui Ponta încalcă principiile eticii. Comisia nu a făcut decât să examineze forma tezei de doctorat, nu s-a pronunţat legat de conţinut.
Teza are 297 de pagini plus anexe. Elementele de plagiat au fost identificate mai ales în capitolele 1 si 3. Comisia doreşte să exprime foarte clar: Trăim o perioadă complicată, e vorba de o teză din 2003 şi pare că nu e corect să evaluezi acest lucru în 2012. Regulile de bună-conduită şi normele etice în baza cărora comisia a evaluat teza există de dinainte de 2003, de aproape 230 de ani.
Observaţi o preluare copiată identic dintr-un text al unui autor. Preluările sunt de mai multe ordine: unele se referă la comentarii rezumate la două cuvinte puse în dreptul unui text copiat. Alteori, sunt dislocate fragmente din cele trei lucrări.
Vă atrag atenţia asupra faptului că s-a copiat în succesiune. Sunt pagini întregi traduse din limba engleză. A mai fost folosit mixaj. A fost o muncă de a asambla din părţi dinstincte propriul text. Sunt şi elemente de judecată care aparţin autorilor.
Oare în 2003 normele de redactare nu erau aceleaşi? Normele de a pune ghilimele, de a cita, de a avea bibliografie. Nu este posibil să ai o teză cu 40 de referinţe şi câteva note de subsol.
Marian Popescu, preşedintele comisiei de etică: Noi nu facem decât să apărăm valorile morale ale acestei universităţi. E prima dată când suntem puşi într-o astfel de situaţie. Membrii comisiei au încercat să îşi exprime onest punctul de vedere.
Acesta este cel de-al doilea verdict de plagiat decis în cazul Ponta, după cel dat de Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATCDCU), comisie desfiinţată între timp de fostul ministru interimar al Educaţiei Liviu Pop.
Consiliul Național de Etică: Ponta NU a plagiat
Titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine, se arată în hotărârea Consiliului Naţional de Etică, potrivit Mediafax.
Raportul final al Consiliului Naţional de Etică (CNE) a fost întocmit după analizarea evaluării realizate de experţii desemnaţi special pentru acest caz.
“Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă. Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzător pe parcursul lucrării. Tema tezei de doctorat este în domeniul de preocupare al doctorandului şi al conducătorului de doctorat. Autorul tezei de doctorat a efectuat a efectuat activităţile cuprinse în planul individual de pregătire conform reglementărilor în vigoare în acea perioadă (3 examene şi 3 referate, toate apreciate cu calificativul foarte bine). Teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare coerent. Metodologia este în concordanţă cu normele şi practicile din domeniul ştiinţelor juridice la acea dată. Cercetarea, aşa cum rezultă din referatele comisiilor de susţinere, prezintă elemente de noutate şi cuprinde analize pertinente. Bibliografia utilizată de autor este menţionată la sfârşitul lucrării”, se arată în raportul întocmit de trei experţi în ştiinţe juridice, desemnaţi special pentru acest caz.
Totodată, potrivit raportului întocmit de experţi şi aprobat prin hotărârea Consiliului Naţional de Etică (CNE), nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar fi însuşit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu îi aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale sau originale.
“Teza de doctorat a fost susţinută în Catedra de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti în data de 1.04.2003, în prezenţa unor profesori remarcabili: prof. dr. Ioan Muraru, prof. dr. Nicolae Popa, prof. dr. Emil Molcuţ, prof. dr. Antonie Iorgovan, prof. dr. Dan Drosu Saguna şi alţi specialişti de renume care au apreciat valoarea lucrării”, se mai menţionează în evaluarea experţilor, care a stat la baza raportului final al CNE.
În raportul final al CNE se precizează că, în şedinţa de miercuri, Consiliul a analizat raportul experţilor, care relevă faptul că aceştia au luat în discuţie, printre altele, analizarea cadrului legal în vigoare de la data admiterii până la data susţinerii publice a tezei de doctorat şi acordării titlului de doctor. “Referitor la acest aspect, experţii au precizat că este necesar să se respecte principiul neretroactivităţii legii”, se mai arată în raport.
Totodată, în analiza lor, experţii au luat în discuţie “cadrul normativ privind cosacrarea legală, în 2004, ulterior susţinerii şi acordării titlului de doctor, a presupusei abateri de la normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică”.
De asemenea, experţii care au decis că Ponta nu a plagiat au ţinut cont de criteriile de redactare a tezelor de doctorat la nivelul anului 2003, de poziţia autorilor despre ale căror lucrări se afirmă că ar fi plagiate şi de susţinerile autorului tezei privind acuzaţiile, potrivit raportului final al CNE.
“Prin urmare, CNE “îşi asumă concluziile experţilor din domeniul juridic în ceea ce priveşte respectarea planului de pregătire prin doctorat, teza prin conţinut şi elementele de contribuţie proprie justifică acordarea titlului de doctor”, se mai arată în raportul final al Consiliului, aprobat tot miercuri.
Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), instituţie pe lângă care funcţionează CNE, hotărârea de aprobarea a raportului final privind teza lui Ponta a primit avizul Direcţiei Generale Juridice a Ministerului Educaţiei.
ANCS a precizat anterior că CNE este singura structură instituţională exclusiv competentă să se pronunţe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza şi sesizarea premierului Ponta, în vederea clarificării acuzaţiilor de plagiat.
Surse: Mediafax.ro, Realitatea.net
Foto: blogponta.wordpress.com
You may like
Victor Ponta salută lansarea în Italia a noului partid progresist și proeuropean ”Italia Viva”, la inițiativa fostului premier italian Matteo Renzi
Victor Ponta, după alegerea Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene: ”Urmează decizia importantă pentru România – cine va fi comisar european și ce portofoliu va avea”
Victor Ponta: Eurodeputații Corina Crețu și Mihai Tudose vor face parte din grupul Socialiștilor și Democraților Europeni din Parlamentul European
Renew Europe reacționează: Afilierea Pro România la grupul nostru politic nu a fost aprobată. Avem o delegație română puternică formată din Alianța 2020 USR PLUS
UPDATE Reacția noului grup liberal din Parlamentul European cu privire la afilierea formațiunii lui Victor Ponta la grupul ALDE – En Marche – USR PLUS
Imaginea pactului politic pentru România Europeană: Președintele Klaus Iohannis a semnat împreună cu Ludovic Orban, Dan Barna, Victor Ponta și Eugen Tomac, Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României
1 Comment
Leave a Reply
Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
POLITICĂ
PNL și-a lansat programul de guvernare 2024-2028. Nicolae Ciucă: Viitorul economiei românești, al IMM-urilor și bunăstarea clasei de mijloc sunt pe buletinul de vot
Published
10 hours agoon
November 2, 2024Președintele PNL și candidatul acestei formațiuni la funcția de președinte al României, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la lansarea programului de guvernare al Partidului Național Liberal, că liberalii trebuie să câștige la alegerile parlamentare și prezidențiale.
În cadrul unui discurs susținut la Casino Sinaia, unde liberalii și-au prezentat programul de guvernare, Ciucă a arătat că miza alegerilor din noiembrie şi decembrie este legată, printre altele, de viitorul economiei româneşti, de bunăstarea clasei de mijloc, de libertate şi siguranţă.
“Viitorul economiei româneşti şi bunăstarea clasei de mijloc sunt pe buletinul de vot. Supravieţuirea microîntreprinderilor şi a pilonului doi de pensii sunt, de asemenea, pe buletinul de vot. Libertatea şi siguranţa noastră sunt pe buletinul de vot. Apărăm alegerea pentru drumul european şi euroatlantic, pentru viitorul democraţiei româneşti. Din toate aceste motive, pentru familie, comunitate, ţară, opţiunea firească este Partidul Naţional Liberal. Suntem chemaţi încă o dată să împlinim crezul istoric al Partidului Naţional Liberal ‘prin noi înşine’. Chem alături de PNL pe toţi românii. În timp ce unii caută să vadă cum pot să instrumenteze şi să inducă în eroare românii, astfel încât să ajungă în turul doi cu cine vor, pe noi ne-a preocupat realitatea, am venit cu soluţii concrete, le-am spus românilor ce gândim, cum gândim, pentru familie, pentru comunitate, pentru ţară”, a spus Ciucă, în aplauzele sălii, citat de Agerpres.
Potrivit președintelui Senatului, mizele alegerilor au crescut “enorm”, punctând că românii, în covârşitoarea lor majoritate, au sentimente profunde anti-ruse.
“Vedeţi interferenţele Rusiei în referendumul Brexit din 2016, prin dezinformare, prin teamă, prin promisiuni populiste. Acestea au dus la scoaterea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Observaţi tiparul? Acelaşi tipar s-a aplicat şi la alegerile şi referendumul din Republica Moldova. De aceea îi îndemn pe toţi cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova, pe cei cu drept de vot care sunt prezenţi în România sau în alte state, să meargă duminică să apere democraţia şi parcursul european al Republicii Moldova. Iar dumneavoastră, toţi aveţi rezidenţi, cetăţeni din Republica Moldova, îndemnaţi-i să apere calea pro-europeană a Republicii Moldova. Slavă Domnului, românii au capacitatea formidabilă de a depista demagogii şi alarmiştii. Mulţumim lui Dumnezeu că românii, în covârşitoarea lor majoritate, au sentimente profunde anti-ruse. Dar, în acelaşi timp, pericolul există, pentru că sunt folosite suficiente instrumente care pot modifica percepţia oamenilor şi influenţa decizia lor”, a mai spus Ciucă, în discursul susţinut la evenimentul de prezentare a programului de guvernare al PNL.
POLITICĂ
PSD a lansat programul de guvernare 2024-2028. Marcel Ciolacu: Nu avem orgolii când vorbim de un consens politic pentru dezvoltarea României prin bani europeni
Published
4 days agoon
October 29, 2024Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că este “o certitudine” că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul partidului pe care îl conduce, adăugând că social-democraţii “nu au orgolii” când este vorba de a ajunge la un consens politic pentru dezvoltarea României folosind banii europeni.
“Lansăm azi un program de guvernare care este compatibil 100% cu Proiectul pentru România pe care l-am lansat acum 10 zile, în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din partea PSD. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar este o certitudine că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul PSD, iar dacă românii îmi vor acorda încrederea şi votul lor pentru a ajunge preşedintele României voi face ce am zis: voi împărţi puterea. (…) Însă, a împărţi puterea înseamnă inclusiv a găsi acel partener politic alături de care să putem realiza cât mai multe dintre obiectivele comune din programul meu prezidenţial şi din programul PSD. Evident, alături de orice alte idei valoroase ale altor partide. (…) Noi nu avem orgolii când este vorba de a ajunge la un consens politic pentru dezvoltarea României folosind banii europeni. Nu avem orgolii să ne aşezăm la masă cu oricine susţine finalizarea autostrăzilor şi a spitalelor moderne, investiţiile masive în educaţie, protejarea copiilor noştri de droguri şi susţinerea românilor din diaspora”, a afirmat Ciolacu, potrivit Agerpres.
La evenimentul de lansare a programului de guvernare al PSD pentru perioada 2024 – 2028, el a susţinut că românii aşteaptă de la clasa politică să termine cu scandalurile, cu acuzaţiile şi cu demagogia şi să muncească mai mult pentru a dezvolta ţara şi pentru a avea un nivel de trai similar statelor europene dezvoltate.
“Sunt un om politic crescut şi format în PSD şi voi fi mereu un partener corect faţă de toţi colegii mei. Cred că am demonstrat asta până acum şi vă asigur că nu îmi voi schimba principiile nici de-acum înainte. Însă, ca preşedinte al României, voi fi reprezentantul tuturor românilor, pesedişti, liberali sau userişti, al românilor care votează cu AUR sau cu UDMR, pentru că, indiferent de opţiunile politice, toţi suntem români. Totodată, voi face tot ce stă în puterea mea pentru a fi loial, în primul rând, intereselor ţării, iar acest program de guvernare este gândit să maximizeze potenţialul de creştere a României în următorii ani, care sunt ani de vârf ai dezvoltării noastre europene”, a menţionat liderul PSD.
Marcel Ciolacu a susţinut că, dacă va fi ales preşedinte al ţării, va sta “umăr la umăr” cu Executivul în realizarea tuturor măsurilor din programul de guvernare, va merge ori de câte ori va fi nevoie la şedinţele Cabinetului şi îi va însoţi membrii acestuia şi pe teren.
POLITICĂ
Sondaj INSCOP: Peste două treimi dintre români preferă ca viitorul președinte al României să fie un candidat pro-occidental
Published
5 days agoon
October 28, 2024Un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda cotidianului Libertatea, relevă că majoritatea românilor își doresc un președinte înclinat spre Vest și cu experiență politică.
Întrebați cum ar trebui să fie viitorul președinte al României, 67.5% dintre români ar prefera ca viitorul președinte al României să fie mai degrabă un candidat pro-occidental, în timp ce 17.1% ar prefera mai degrabă un candidat anti-occidental. 3.9% spun că acest aspect nu contează, iar 11.5% nu știu sau nu răspund.
Conform sursei citate, ar prefera mai degrabă un candidat pro-occidental în special votanții lui Mircea Geoană și ai Elenei Lasconi, votanții USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare, locuitorii din București sau din urbanul mare.
Cei care ar prefera mai degrabă un candidat anti-occidental sunt votanții lui George Simion, votanții AUR, cei cu educație primară și utilizatorii de TikTok.
70.6% dintre cei intervievați declară că ar prefera mai degrabă pe cineva cu experiență, iar 24.5% spun că ar prefera mai degrabă pe cineva mai tânăr. 3.7% spun că acest aspect nu contează, iar 1.2% nu știu sau nu răspund.
Cetățenii care ar prefera ca viitorul președinte al României să fie cineva mai tânăr în special sunt votanții Elenei Lasconi și ai lui George Simion, votanții USR și ai AUR, persoanele cu vârsta sub 45 de ani.
Votanții lui Marcel Ciolacu și ai lui Mircea Geoană, votanții PNL și ai PSD, persoanele cu vârsta peste 45 de ani declară într-o proporție mai mare decât media că ar prefera mai degrabă pe cineva cu experiență.
44.5% dintre participanții la sondaj ar prefera ca viitorul președinte al României să fie mai degrabă cineva independent de partide. 41.9% ar prefera mai degrabă reprezentantul unui partid politic pentru prima funcție în stat.
7.1% spun că acest aspect nu contează, iar 6.5% nu știu sau nu răspund.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda cotidianului Libertatea. Datele au fost culese în perioada 11-18 octombrie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1106 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
R. Moldova atenționează că Rusia ar putea recurge la ”acțiuni perturbatoare” la secțiile de votare din străinătate în timpul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale (Die Welt)
Volodimir Zelenski cere din nou permisiunea Occidentului de a folosi armele cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei: Am putea lovi trupele nord-coreene în loc să așteptăm ca acestea să înceapă să atace ucrainenii
Premierul Marcel Ciolacu anunță o vizită în Valencia în următoarele zile: Vom avea un centru logistic pentru a-i ajuta pe românii din Spania care au suferit în urma inundațiilor
Nicolae Ciucă îî îndeamnă pe cetățenii R. Moldova “să apere calea pro-europeană” la turul al doilea al alegerilor prezidențiale
PNL și-a lansat programul de guvernare 2024-2028. Nicolae Ciucă: Viitorul economiei românești, al IMM-urilor și bunăstarea clasei de mijloc sunt pe buletinul de vot
Agenții de informații din SUA atrag atenția asupra imixtiunii Rusiei în campania electorală, cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale
R. Moldova are ”potențialul, talentul și resursele necesare pentru a deveni un hub regional de inovație și dezvoltare tehnologică”, subliniază premierul Dorin Recean
SUA anunță un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 425 de milioane de dolari. Acesta include, printre altele, rachete Stinger și sisteme antitanc Javelin
ICI București sprijină inițiativele de Open Science și alinierea cercetării românești la standardele europene, subliniază directorul general și șeful serviciului ”Cloud Computing” într-un interviu
Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a generalului Lucian Pahonțu, care va rămâne în funcția de director al SPP
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Premierul Marcel Ciolacu anunță o vizită în Valencia în următoarele zile: Vom avea un centru logistic pentru a-i ajuta pe românii din Spania care au suferit în urma inundațiilor
PNL și-a lansat programul de guvernare 2024-2028. Nicolae Ciucă: Viitorul economiei românești, al IMM-urilor și bunăstarea clasei de mijloc sunt pe buletinul de vot
Viktor Orban a sfidat din nou UE, devenind primul oaspete oficial al președintelui de extremă-dreapta al Parlamentului Austriei, în vreme ce Szijjarto susținea discurs în rusă în Belarus despre ”cooperarea eurasiatică”
România va avea un hub unic de cercetare în Europa, la Murighiol, care va avea un impact în dezvoltarea economică, a ecosistemului din Delta Dunării, dar și în domeniul transferului tehnologic
Țările nordice își consolidează cooperarea împotriva crimei organizate și în ceea ce privește imigrația, fenomene legate
NATO confirmă prezența trupelor nord-coreene în Rusia: Cooperarea militară dintre Moscova și Phenian, o amenințare pentru securitatea euro-atlantică și indo-pacifică
Dezbatere prezidențială în R. Moldova. ”Noi ne dorim să rezolvăm conflictul transnistrean pe cale paşnică”, afirmă Maia Sandu: Aproape 80% din exporturile din această regiune merg astăzi în UE
Alegeri prezidențiale în R. Moldova: Maia Sandu califică drept ”ofensă la adresa României” afirmația contracandidatului său conform căreia R. Moldova nu a realizat cu țara noastră ”niciun proiect” care să o apropie de UE
Victor Negrescu, negociator-șef pentru bugetul UE pentru 2025, le-a prezentat eurodeputaților prioritățile în cadrul negocierilor cu țările membre: Trebuie să le arătăm cetățenilor europeni că suntem alături de ei
PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința intitulată ”Dezvoltarea Moldovei – proiectul – cheie pentru valorificarea potențialului de dezvoltare a României”, organizată în parteneriat cu BNR
Trending
- INTERVIURI1 week ago
INTERVIU Corina Crețu: Politica de coeziune trebuie să sprijine zonele metropolitane și rurale din UE, nu să fie o cutie din care se pot lua bani pentru alte priorități
- SĂNĂTATE2 days ago
ARPIM aduce în prim-plan România inovatoare: Drumul către un stat membru rezilient și competitiv în UE și OCDE prin parteneriat cu industria farmaceutică
- REPUBLICA MOLDOVA6 days ago
Dezbatere prezidențială în R. Moldova. ”Noi ne dorim să rezolvăm conflictul transnistrean pe cale paşnică”, afirmă Maia Sandu: Aproape 80% din exporturile din această regiune merg astăzi în UE
- POLITICĂ1 week ago
Nicolae Ciucă și-a lansat programul prezidențial “România prosperă și sigură” cu destinația Cotroceni, axat pe aderarea la OCDE, un stat care nu ia și servește economia, fonduri UE, o justiție liberă de ingerințe și o Armată și industrie puternice
- REPUBLICA MOLDOVA6 days ago
Alegeri prezidențiale în R. Moldova: Maia Sandu califică drept ”ofensă la adresa României” afirmația contracandidatului său conform căreia R. Moldova nu a realizat cu țara noastră ”niciun proiect” care să o apropie de UE
Pingback: Plagiatul lui Ponta: Ce consecințe poate avea decizia UB asupra premierului și asupra României | caleaeuropeana.ro