Următoarele 15 zile sunt „cruciale” pentru stabilirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina, afirmă Emmanuel Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că următoarele două săptămâni vor fi „cruciale” pentru definirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina, în urma negocierilor de pace de luni, informează Politico Europe. 

„Există o mulțime de lucruri care trebuie făcute în prealabil în ceea ce privește garanțiile de securitate. Următoarele 15 zile sunt absolut cruciale pentru noi pentru a finaliza lucrările cu americanii și a da substanță acestor garanții de securitate”, a declarat Macron într-un interviu acordat postului de televiziune francez LCI din Washington, difuzat marți.

Macron și alți lideri europeni de seamă și-au întrerupt vacanțele de vară pentru a se alătura președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la discuțiile de luni de la Casa Albă, la scurt timp după întâlnirea de vineri dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin în Alaska.

Într-o serie de interviuri acordate presei franceze și americane, Emmanuel Macron a lăudat decizia președintelui Donald Trump de a oferi Ucrainei, după cum a spus chiar liderul american, o „garanție de securitate foarte bună”.

„Marea schimbare din ultimele zile este că el a recunoscut necesitatea de a garanta securitatea Ucrainei”, a declarat Macron pentru Paris Match.

Ce presupune concret această garanție de securitate nu este încă limpede, însă Macron a declarat pentru LCI că „britanicii, francezii, germanii, turcii și alții sunt pregătiți să desfășoare operațiuni — nu pe linia frontului, nu într-un mod provocator, ci misiuni de reasigurare în aer, pe mare și pe uscat.”

Citiți și: Bilanțul desantului european la Casa Albă, cu harta României pe fundal: Zelenski și Putin, față în față în două săptămâni. SUA și Europa vor oficializa garanții de securitate pentru Ucraina în 10 zile

Casa Albă, scena unității transatlantice? Elogiați de Trump, liderii europeni au făcut “scut” în jurul lui Zelenski, pledând pentru garanții de securitate, un armistițiu și o trilaterală Trump-Putin-Zelenski

Marți, Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer vor coprezida o videoconferință a Coaliției celor dispuși, un parteneriat informal al țărilor occidentale care sprijină Ucraina, „pentru a urmări rezultatele întâlnirii de ieri de la Washington și a continua munca începută privind garanția de securitate”, potrivit biroului președintelui francez.

Cu toate acestea, Macron a avertizat împotriva încercării de a obține o victorie rapidă și de a crede pe cuvânt Kremlinul. El a declarat în interviul acordat LCI că Rusia este o „forță destabilizatoare” și un „căpcăun la ușa noastră”.

„Vrem să ne asigurăm că această pace și, prin urmare, acest acord vor permite ucrainienilor să-și recupereze țara și să trăiască în pace, să fie siguri că, după încheierea acordului de pace, vor avea suficientă putere de descurajare pentru a nu mai fi atacați și să fie siguri că europenii vor trăi în pace și siguranță”, a declarat Macron pentru NBC News.

În timp ce Donald Trump insistă pentru o întâlnire bilaterală între Putin și Zelenski, dar și pentru o trilaterală cu participarea sa, Emmanuel Macron a propus Geneva ca posibilă gazdă, invocând tradiția orașului ca spațiu neutru pentru negocieri internaționale.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare