Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen susține monitorizarea respectării statului de drept în toate țările UE. Ce reforme le mai promite eurodeputaților în schimbul alegerii sale la șefia Comisiei Europene

Published

on

© European Parliament/ Facebook

Ursula von der Leyen, candidata Consiliului European la șefia Comisiei Europene, a promis luni că va adopta măsuri în spiritul solicitărilor pe care le-a primit de la grupurile S&D și Renew Europe în Parlamentul European pentru ca cele două formațiuni din hemiciclu să îi acorde votul pentru a deveni prima femeie președintă a Comisiei Europene.

von der Leyen le-a transmis două scrisori deputaților europeni socialiști și liberal-centriști după ce liderii celor două grupuri, Iratxe Garcia și Dacian Cioloș, i-au formulat acesteia condiții pentru ca eurodeputații S&D și Renew Europe să îi dea un vot favorabil în plenul Parlamentului European.

În scrisorile către S&D și Renew Europe, ministrul german al Apărării promite că dacă va fi validată în funcția de președinte al Comisiei Europene, ea va propune salarii minime garantate pentru toţi lucrătorii europeni, o schemă de asistenţă pentru şomaj, reformarea politicii de azil pentru migranţi în sensul împărţirii poverii între statele UE, revizuirea modului în care este monitorizată respectarea statului de drept în ţările UE, precum şi susţinerea reducerii emisiilor de carbon cu 55% până în anul 2030, relatează agenţiile Reuters și DPA și publicația The Guardian.

Ea a promis reformarea modului în care UE monitorizează respectarea statului de drept în țările membre”, scrie Reuters, în condițiile în care Comisia Europeană a propus un mecanism de condiționare a acordării fondurilor UE de statul de drept, iar țări precum România și Bulgaria sunt monitorizate sub Mecanismul de Cooperare și Verificare, prevăzut în tratatele de aderare ale celor două state. Deși o temă de actualitate, propunerea nu este una inovatoare, Comisia Europeană publicând în 2014, pentru prima și singura dată, rapoarte anti-corupție în fiecare țară UE, evaluări ale căror publicări au fost ulterior sistate.

În scrisorile transmise celor două grupuri politice, Ursula von der Leyen se mai declară în favoarea acordării Parlamentului European a dreptului de iniţiativă legislativă, scrie și Agerpres. În prezent, doar Comisia Europeană are dreptul să propună legi aplicabile la nivelul UE

Mai mult, pentru a contracara acuzațiile privind modul ”în culise” în care ea a fost propusă de șefii de stat sau de guvern pentru a-i succeda lui Jean-Claude Juncker la șefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen promite să îmbunătățească procesul Spitzenkandidat, procedura candidaților cap de listă prin care favoriți la președinția executivului european erau Manfred Weber (PPE) și Frans Timmermans (S&D).

Cât despre Brexit, ea s-a arătat dispusă să ofere Regatului Unit mai mult timp pentru negocierea retragerii din UE. De asemenea, Ursula von der Leyen a susţinut ca pentru deciziile de politică externă ale UE să se renunţe la regula unanimităţii şi aceste decizii să fie luate prin majoritate calificată.

Citiți și Sesiune plenară// Toate privirile spre Parlamentul European: Eurodeputații decid marți dacă Ursula von der Leyen va fi prima femeie președintă a Comisiei Europene

Prin aceste scrisori, von der Leyen depune eforturi să își securizeze o majoritate în votul prevăzut marți, în plenul de la Strasbourg, și unde are nevoie de cel puțin 374 de voturi (50% + unul) din totalul membrilor Parlamentului European. În prezent, candidata propusă de Consiliul European în fruntea unui pachet de nume pentru mai multe instituții ale UE beneficiază doar de susținerea grupului PPE (182 de membri), ea provenind din CDU-ul Angelei Merkel, cea mai mare formațiune națională afiliată Partidului Popular European.

Promisiunea susţinerii reducerii emisiilor de carbon cu 55% până în anul 2030 făcută de von der Leyen ar putea fi îndeptată și către grupul Verzilor din Parlamentul European, care deja a anunțat că nu o va vota pe von der Leyen la plenara din 15-18 iulie.

Tabloul politic este însă întregit de poziții prudente în rândul celor două grupuri politice care pot înclina decisiv balanța – S&D (154 de eurodeputați) și Renew Europe (108 europarlamentari). După discuțiile cu von der Leyen, liderii ambelor grupuri menționate i-au transmis scrisori ministrului german al Apărării în care i-au formulat condiții pentru a-i da un vot favorabil în plenul Parlamentului European.

Scrisorile semnate de Iratxe Garcia (S&D) și Dacian Cioloș (Renew Europe) relevă o abordare inflexibilă a celor două grupări politice, sugerând că cei 262 europarlamentari S&D (154) și Renew Europe (108) nu vor vota favorabil numirea Ursulei von der Leyen dacă ea nu acceptă cererile formulate.

În scrisoarea sa, grupul lui Cioloș i-a transmis lui von der Leyen că un mecanism european pentru statul de drept, Conferința privind viitorul Europei propusă de Renew Europe, atribuirea unei poziții ”pe picior de egalitate” cu Frans Timmermans (S&D) lui Margrethe Vestager (ALDE/ Renew Europe) și realizarea unui echilibru geografic în distribuția portofoliilor de la nivelul Comisiei Europene sunt condițiile pe care al treilea grup politic din PE i le impune pentru a-i acorda votul prin care aceasta are șansa de a deveni prima femeie președinte din istoria Comisiei Europene.

Scrisoarea celor de la Renew Europe a fost urmată de un gest similar din partea grupului S&D, care îi cere ministrului german al Apărării angajamente în scris privind dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, bugetul UE, politica de azil pentru migranţi, statul de drept şi politica externă a UE pentru a decide dacă îi acordă sau nu votul la sesiunea plenară de la Strasbourg din 15-18 iulie.

Ursula von der Leyen este numele de vârf din pachetul agreat de Consiliul European după un summit cu negocieri maraton și încheiat cu respingerea candidaților instituiți prin intermediul principiului Spitzenkandidat, lui Manfred Weber fiindu-i reproșată lipsa de experiență executivă la nivel înalt, iar Frans Timmermans întâmpinând opoziția țărilor grupului de la Vișegrad, a Italiei, dar și a liderilor PPE care nu au fost de acord ca popularii europeni să cedeze șefia Comisiei Europene. Din acest pachet mai fac parte Charles Michel (ALDE) – ales președinte al Consiliului European, Josep Borrell (S&D) – propus pentru poziția de Înalt Reprezentant și Christine Lagarde (Franța, PPE) – pentru șefia Băncii Centrale Europene. 

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană lansează miercuri o amplă dezbatere privind inteligența artificială în vederea reglementării acestui sector

Published

on

Comisia Europeană va lansa miercuri o amplă dezbatere privind inteligența artificială, cu scopul de a reglementa acest sector aflat în plină dezvoltare și dominat în matere parte de SUA și China, anunță AFP, citat de Agerpres.

Executivul european speră să prezinte spre finalul anului o propunere legislativă în acest sens, după ce va avea mai multe consultări cu părțile avizate, și anume companii, sindicate, societate civilă, dar și guvernele celor 27 de state membre ale UE.

Printre subiectele sensibile se află recunoașterea facială în masă. ”Ceea ce am văzut la Hong Hong Kong m-a înspăimântat cu adevărat”, a precizat vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabilă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

În timpul manifestaţiilor de amploare contra Beijingului, ”oamenii au primit un mesaj pe smartphone: <<Ştim că sunteţi acolo, ar trebui să vă întoarceţi acasă>>. Acesta nu este un sprijin pentru libertatea de asociere sau de exprimare”, a deplâns Vestager.

Aceasta se gândește la o interdicție, care ar avea nevoie de sprijinul statelor membre și preconizează un amplu proces de consultări.

Fostul ministru danez al finanțelor care, pe lângă domeniul digital se ocupă și de respectarea regulilor concurenței în Uniunea Europeană, a insista pe faptul că de orice viitoare reglementare vor trebui să beneficieze nu doar marile companii, ci și întreprinderile mici și mijlocii.

”Va trebui să găsim mijloace pentru ca micile firme ambiţioase care vor să lucreze în aceste domenii să poată face asta în mod efectiv”, a explicat Vestager.

Parlamentul European a adoptat la 12 februarie o rezoluție prin care solicită un set puternic de drepturi pentru a proteja consumatorii în contextul inteligenței artificiale și a proceselor decizionale automatizate, potrivit unui comunicat al Legislativului european.

”Oamenii trebuie să poarte întotdeauna răspunderea finală și să poată revoca deciziile adoptate în contextul unor servicii profesionale, precum profesiile medicale, juridice și contabile, precum și serviciile bancare”, au subliniat europarlamentarii.

Aceștia au îndemnat Comisia Europeană să prezinte propuneri pentru a adapta normele de siguranță ale UE pentru produsele (de exemplu, in cazul directivelor privind echipamentele tehnice și siguranța jucăriilor) astfel încât să existe garanția că utilizatorii și consumatorii sunt informați în legătură cu modul de utilizare a acestor produse si sunt protejați de vătămări, iar în același timp producătorilor le sunt clare obligațiile care le revin.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ludovic Orban, întâlnire la München cu Vera Jourova: Comisia Europeană apreciază revenirea României pe o traiectorie pozitivă privind combaterea corupției

Published

on

© Guvernul României

Corespondență de la München

Prim-ministrul Ludovic Orban a evocat prioritatea acordată de Guvernul de la Bucureşti obiectivului încheierii cât mai rapide a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în cadrul unei întrevederi cu Vera Jourova, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă.

Întrevederea a avut loc, duminică, în marja Conferinţei de Securitate de la München.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană.ro, premierul a exprimat angajamentul Executivului de a pune în aplicare recomandările formulate de Comisia Europeană.

“Prim-ministrul a evocat, în acest context, măsurile adoptate de la preluarea mandatului pentru combaterea fenomenului corupţiei la nivel guvernamental. Comisarul Jourova a apreciat, la rândul său, revenirea României pe o traiectorie pozitivă în acest domeniu, subliniind, însă, importanţa sustenabilităţii progreselor înregistrate”, se arată în comunicat.

Cei doi înalţi oficiali au reiterat sprijinul pentru continuarea politicii de extindere a UE, exprimând speranţa într-o decizie favorabilă în ceea ce priveşte deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Republica Macedonia de Nord cu prilejul summitului de la Zagreb, din luna mai a acestui an.

Premierul Orban a subliniat, de asemenea, importanţa continuării sprijinului Uniunii Europene pentru statele membre ale Parteneriatului Estic.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a lansat procedura de deficit excesiv împotriva României

Published

on

©️ Calea Europeană

Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2020-2022, adoptată de Guvern în data de 10 decembrie 2019 şi trimisă Parlamentului, prevede o ţintă de deficit de 3,8% din PIB în 2019, o cifră care potrivit Comisiei Europene constituie o dovadă a existenţei unui deficit excesiv în România, potrivit unui raport adoptat vineri de Comisia Europeană, citat de Agerpres.

Din raport rezultă că România nu respectă criteriul deficitului definit în tratat şi că deschiderea unei proceduri de deficit excesiv este, prin urmare, justificată.

“Deficitul preconizat pentru 2019 este peste şi nu apropiat de valoarea de referinţă de 3% din PIB prevăzută în Tratat. Depăşirea nu este considerată a fi nici excepţională şi nici temporară”, se arată în raportul executivului comunitar.

Conform prognozelor de iarnă ale Comisiei, deficitul guvernamental al României a ajuns la 4% din PIB în 2019, urmând a urca la 4,9% în 2020 şi 6,9% în 2021. Majorarea deficitului este în principal rezultatul majorării pensiilor adoptată în vara lui 2019, în special o creştere de 40% a pensiilor programată pentru luna septembrie 2020, şi o nouă recalculare a pensiilor programată pentru luna septembrie 2021. În plus, între luna decembrie 2019 şi ianuarie 2020, autorităţile au adoptat noi reduceri de taxe şi au dublat alocaţiile pentru copii.

Etapa imediat următoare este formularea de către Comitetul Economic şi Financiar a unui aviz cu privire la raport, în următoarele două săptămâni. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending