Connect with us

ALEGERI EUROPENE 2019

”Urzeala tronurilor” în Europa, între rezultate electorale și jocuri de culise. Cine va fi viitorul președinte al Comisiei Europene?

Published

on

©️ European Parliament

Marea dezbatere europeană dintre toți candidații la șefia Comisiei Europene a fost o nouă mostră a efortului construirii unui edificiu pentru democrația europeană. În fond, ce poate fi mai frumos din punct de vedere politic decât să vezi șase candidați, din șase familii politice europene cu partide membre, fie la putere, fie în opoziție, în toate statele UE, intrând în cursa pentru votul cetățeanul europeanului. Dar suntem în 2019, când Uniunea noastră este tărâmul luptei între mai multă Europă și mai mult suveranism și în care avem proceduri complexe și interdependente de numire a vârfului ierarhiei politice europene, anume liderii instituționali care în următorii cinci ani ne vor conduce destinul european.

Dezbaterea electorală de miercuri a tranșat un aspect, dacă mai are nevoie să o facă: singurii candidați puternici pentru a deveni viitorul președinte al Comisiei Europene sunt Manfred Weber, din partea PPE, și Frans Timmermans, din partea PES. O dovedesc atât manifestele electorale, cât și susținerea politică de care beneficiază, cu un plus de pragmatism și aplecare spre moștenirea popularilor europeni pentru Weber și un plus de experiență și entuziasm specific progresiștilor pentru Timmermans. În egală măsură, însă, dezbaterea continuă ceea ce a început în mod oficial la Summitul de la Sibiu, în urmă cu șapte zile: bătălia pentru putere în Europa. O cursă în care popularii europeni cărora Merkel, Juncker, Tusk și Tajani le predau ștafeta vor să dea în continuare tonul jocului decizional, în care social-democrații europeni caută să depășească statutul înghețat ”al celei de-a doua familii politice europene” și în care liberalii europeni și Emmanuel Macron sunt singurii ce amenință să ducă jocul în prelungirile negocierilor politice, opunându-se procedurii automate care i-ar propulsa pe Weber sau pe Timmermans în fruntea Comisiei Europene, cele trei partituri fiind secondate de o preconizată alianță fără precedent între forțele centrifuge, populiste și anti-europene din Italia, Polonia, Finlanda, Ungaria și alte țări UE.

Summitul de la Sibiu, dedicat viitorului Europei, a fost surprins în una dintre cele mai bune definiții ale sale drept o ”urzeală a tronurilor” pentru a sintetiza cât mai bine tatonările și presiunile dintre liderii europeni pentru viitoarea garnitură de lideri instituționali și poziții cheie în ierarhia UE: președintele Comisiei Europene, președintele Parlamentului European, președintele Consiliului European, președintele Băncii Centrale Europene și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate. 

Următorul act al acestei bătălii este singurul în care cetățenii au un rol – alegerile din 23-26 mai – pentru ca deznodământul să fie sintetizat în răspunsul la întrebarea: Cum se va încheia această ”urzeală a tronurilor”, prinsă în siajul dintre respectarea rezultatelor electorale și jocurile de putere din culise? Răspunsurile stau în (a) proceduri, (b) proiecții, ponderi, (c) scenarii și negocieri care de fiecare dată se anunță a fi fără precedent. Să le luăm pe rând.

Într-o primă etapă, să agreăm că principala miză a acestor negocieri este funcția de președinte al Comisiei Europene, instituție cu rol-monopol în inițierea legislației europene, în apărarea prevederilor tratatelor și cu cea mai mare putere în reprezentarea intereselor Uniunii în raport cu statele membre. La aceste caracteristici, adăugăm și investiția de capital politic în inovația numită ”Spitzenkandidat” și definită de apologeții săi drept o cale spre democratizarea procesului politic în Uniune.

Clarificarea procedurii

Principiul ”Spitzenkandidat” nu este cuprins ca atare în Tratatul de funcționare a Uniunii Europene. El statuează că cel care este responsabilizat cu demnitatea electorală de a fi ”candidatul cap de listă” la alegerile europene din partea partidului care câștigă scrutinul trebuie propus de Consiliul European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene.

Acest principiu, pus în practică sub această formulă pentru singura dată în cazul numirii lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene, este precedat, firește, de forța juridică a tratatului.

©️ European Parliament

Potrivit aliniatului 7 al Articolului 17 din Tratatul de la Lisabona, procedura de numire a președintelui Comisiei Europene este definită după cum urmează: ”Ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European și după consultări adecvate, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, va propune Parlamentului European un candidat pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Acest candidat va fi ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor săi. În cazul în care candidatul nu obține un vot majoritar de aprobare în Parlament, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, va propune în termen de o lună un nou candidat care va fi ales de Parlamentul European în baza aceleiași proceduri”.

În spiritul prevederilor, majoritatea membrilor Parlamentului European înseamnă minim 376 de eurodeputați din 751, co-legislativul european urmând să își păstreze aceeași componență numerică în lipsa unui Brexit. Majoritatea calificată necesară în Consiliul European apare prin îndeplinirea simultană a următoarelor două condiții: o majoritate de 55% a statelor membre (16 țări) care însumează 65% din populația Uniunii.

Proiecții și ponderi: o abordare încrucișată

Această etapă este elementul de legătură între procedura statuată de Tratat și negocierile politice pe care le anticipăm și prin care liderii își forțează influența până la consolidare sau știrbire a ei. În această instanță, proiecțiile se referă la intențiile de vot care vor configura componența politică a Parlamentului European, iar ponderile au în vedere majoritatea necesară în Consiliul European.

Cele mai recente proiecții și măsurători (valabile pentru 16 mai) tind să arate câteva constante irefutabile în noul Parlament European, care va rămâne tot la 751 de membri în contextul lipsei unui deznodământ pentru Brexit: 1) la nivel macro, forțele pro-europene (PPE, S&D, ALDE + En Marche, Verzii) își vor păstra o majoritate de compromis confortabilă în raport cu forțele populiste și eurosceptice (464 la 258 de mandate); 2) spre deosebire de actuala legislatură, în Parlamentul 2019-2024 va fi necesară alăturarea a cel puțin 3 grupuri politice pentru formarea unei majorități; 3) primele două forțe politice vor rămâne PPE (170) și S&D (144), top-ul fiind închis de cuplul ”ALDE + En Marche-ul lui Macron” (104), în timp ce populiștii și anti-europenii lui Matteo Salvini vor deveni a patra forță politică (71).

©️ Politico Europe

Din această rațiune este argumentat să-l considerăm pe Manfred Weber drept primul pretendent la șefia Comisiei Europene și să interpretăm că, din fraza juridică ”ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European”, liderii din Consiliul European îl vor trimite pe Manfred Weber în fața noului Parlament European pentru a obține votul în funcția de președinte al Comisiei.

Pentru ca Manfred Weber sau orice alt candidat să fie propus de Consiliul European este necesară obținerea unei majorități calificate, adică minim 16 state care însumează 65% din populația UE. La acest moment, distribuția puterii la nivel de familii politice în Consiliul European arată astfel: PPE – 9 membri; ALDE – 8 membri; PES – 5 membri; Independenți – 3 lideri; Conservatorii și Reformiștii – 2 membri; Partidul Stângii Europene – 1 membru. 

©️ Wikipedia

În termeni nominali, configurația actuală din Consiliul European (împreună cu procentul din populație pe care fiecare lider îl reprezintă) este următoarea: 

©️ Administrația Prezidențială

PPE/ 9 membri: Sebastian Kurz (cancelar, Austria, 1,71%), Boyko Borisov (prim-ministru, Bulgaria, 1,39%), Nicos Anastasiades (președinte, Cipru, 0,17%), Andrej Plenković (prim-ministru, Croația, 0,81%), Angela Merkel (cancelar, Germania, 16,1%), Leo Varadkar (prim-ministru, Irlanda, 0,93%), Krišjānis Kariņš (prim-ministru, Letonia, 0,38%), Klaus Iohannis (președinte, România, 3,83%) și Viktor Orban (prim-ministru, Ungaria, 1,91%).

ALDE/ 8 membri: Charles Michel (prim-ministru, Belgia, 2,21%), Andrej Babis (prim-ministru, Cehia, 2,04%) Lars Lokke Rasmussen (prim-ministru, Danemarca, 1,12%), Juri Ratas (prim ministru, Estonia, 0,26%), Juha Sipila (prim-ministru, Finlanda, 1,07%), Xavier Bettel (prim-ministru, Luxemburg, 0,12%), Mark Rutte (prim-ministru, Olanda, 3,36%) și Marjan Šarec (prim-ministru, Slovenia, 0,4%).

PES/ 5 membri: Joseph Muscat (prim-ministru, Malta, 0,09%), Antonio Costa (prim-ministru, Portugalia, 2,01%), Manuel Pellegrini (prim-ministru, Slovacia, 1,06%), Pedro Sanchez (prim-ministru, Spania, 9,08%) Stefan Lofven (prim-ministru, Suedia, 1,97%).

Independenți/ 3 lideri: Emmanuel Macron (președinte, Franța, 13,09%), Giuseppe Conte (prim-ministru, Italia, 11,95%) și Dalia Grybauskaitė (președinte, Lituania, 0,56%).

Conservatorii și Reformiștii Europeni/ 2 membri: Theresa May (prim-ministru, Marea Britanie, 12,85%), Mateusz Morawiecki (prim-ministru, Polonia, 7,41%)

Stânga radicală/ 1 membru: Alexis Tsipras (prim-ministru, Grecia, 2,1%)

Criteriul procentului de 65% din populație este determinat, în prezent, de următoarea realitate: PPE – 9 membri, 27,23% din populația UE; ALDE – 8 membri, 10,59%; PES – 5 membri, 14,21%; Conservatorii și Reformiștii – 2 membri, 20,26%; Partidul Stângii Europene – 1 membru, 2,1%, Independenți – 25,6%.

©️ Wikipedia

Negocieri politice și scenarii: adevărata ”urzeală a tronurilor”, între rezultate electorale și jocuri de culise. Cine va fi viitorul președinte al Comisiei Europene?

Datele de mai sus, puse în oglindă ne oferă o imagine clară despre pe ce fel de suport (și nu sprijin!) politic este așezat fiecare candidat, dar și liderii precum Emmanuel Macron, care se anunță a fi un puternic adversar al principiului Spitzenkandidat în negocierile post-alegeri.

Drumul spre negocieri politice și scenarii a fost pornit, indubitabil, de la Sibiu. Spiritul de la Sibiu cuprins în declarația politică și în baia de mulțime a liderilor europeni s-a oprit, brusc, la finalul summitului, când Donald Tusk a anunțat convocarea unui Consiliu European special la 28 mai după alegerile europene, dedicat primelor discuții oficiale privind noile numiri în fruntea instituțiilor UE, care să acționeze asemenea unui filtru de negociere ce să faciliteze o decizie la Consiliul European din 21-22 iunie.

©️ EU Council

Îmbrăcând acest anunț printr-o referință la faptul că, în declarația de la Sibiu, liderii au demonstrat că sunt dispuși să își asume responsabilitate politică pentru Uniunea Europeană ca întreg, Donald Tusk s-a arătat conștient că un consens între lideri în privința noilor lideri instituționali ar putea fi dificil de atins, sugerând că este pregătit inclusiv pentru un vot cu majoritate calificată.

În paralel, președintele francez Emmanuel Macron afirma opoziția sa față de legătura automată între alegerile europene și poziția de președinte al Comisiei Europene, pentru ca, la o săptămână distanță, presa internațională să titreze că numele Kristalinei Georgieva, fost vicepreședinte al Comisiei Europene și actual director general al Băncii Mondiale, ca fiind înaintat de lideri printre propunerile de ”candidați viabili” la șefia executivului european. Deși cu aceeași proveniență politică ca Manfred Weber, anume partidul favorit să câștige alegerile, concretizarea numelui lui Georgieva ar aplica o lovitură severă unui principiu și unui nou mod de campanie electorală europeană în care forțele politice europene au investit enorm ca motiv al apropierii ”bulei bruxelleze” de cetățenii din toate regiunile UE. În aceeași logică este înscris și recursul predilect al ultimelor luni de a evalua sau visa la posibilitatea unei Comisii conduse de Michel Barnier, negociator-șef al UE pentru Brexit, și el la rândul său membru al popularilor europeni. Toate acestea, adâncite și de refuzul premierului maghiar Viktor Orban de a-l susține pe Manfred Weber sau de apelul neobișnuit al liderului populist Matteo Salvini al unei alianțe PPE – extrema dreaptă, au provocat apariția unei imagini că Manfred Weber ar fi o variantă slabă și nepregătită de Spitzenkandidat.

Subit și deși incert că ar fi o legătură între momente, Angela Merkel a optat ca înainte de aceste alegeri europene cruciale să arunce în public relația ”conflictuală” și ”diferența de mentalitate” între ea și președintele francez, după ce în urmă cu câteva luni reînnoiau jurămintele politice ale cooperării franco-germane prin Tratatul de la Aachen. Reacția lui Emmanuel Macron, deși consistentă și îndreptată spre o ”confruntare care dă roade”, rămâne în fond un răspuns la o declarație neprevăzută.

În timp ce Macron nu susține procedura Spitzenkandidat, Merkel l-a susținut încă de la început pe Manfred Weber, care are șansa de a deveni primul german președinte al Comisiei Europene după cinci decenii, și urmează să închidă campania electorală alături de acesta, săptămâna viitoare, la Munchen. Mai mult, chiar dacă numele cancelarului german a fost vehiculat printre favoriții pentru a deveni viitorul președinte al Consiliului European, un fapt este cert: acestea sunt ultimele alegeri europene cu Angela Merkel în fruntea Germaniei, semn că în joc se află și dorința lăsării unei ampremente echivalente cu o moștenire politică. De cealaltă parte, Macron este în ipostaza incertitudinii: dacă formațiunea sa En Marche nu câștigă alegerile în Franța și este devansată de Adunarea Națională a lui Marine Le Pen, atunci liderul francez își va vedea influența de negociere extrem de diluată.

Ceea ce pare a fi, aparent, un nou duel prin interpuși între liderii celor mai mari puteri continentale care ulterior vor decide în spatele ușilor închise, depinde, mai întâi de toate, de ecartul între forțele politice din Parlamentul European pe care îl va produce votul cetățenilor europeni din 23-26 mai. Oricum ar fi, scenariile care vor rămâne la masa liderilor pe 28 mai și, ulterior, pe 21-22 iunie sunt următoarele: 

1. Vom avea cvasi-rapid Comisia unui ”nou început” cu un ”președinte al cetățenilor”

©️ European Parliament

Parafrazând elementele rezonante din intervențiile lui Manfred Weber de la ”Eurovision-ul” politicii europene, situația cea mai simplă pentru a nu pune presiune suplimentară pe unitatea și așa zgâlțâită, relativ împrospătată la Sibiu, între liderii europeni este ca Weber să îi urmeze lui Juncker în fruntea Comisiei Europene. Pentru ca acest lucru să se materializeze, există două căi: a) un consens care la acest moment nu pare a fi o opțiune; b) cei 9 lideri PPE din Consiliul European (27,23% din populația UE), inclusiv președintele Klaus Iohannis, vor trebui trebui să formeze o coaliție cu cel puțin alți 7 lideri naționali care să le aducă cealaltă parte procentuală până la 65% pentru a activa majoritatea calificată (în jur de 38%).

Apoi, Manfred Weber va trebui să adauge celor 170 de eurodeputați PPE din noul Parlament încă cel puțin 206 parlamentari pentru a obține o majoritate. Și în această etapă, am putea asista la o majoritate creată ușor cu celelalte forțe pro-europene, prin compromis cu social-democrații și liberalii, sau la o majoritate de compromis pe marginea unei linii roșii care ar implica o susține din partea forțelor extremiste. Un amănunt interesant este și acela al faptului că din cele 170 de mandate pe care PPE le-ar obține, 14 aparțin Fidesz-ului, formațiunea premierului maghiar Viktor Orban pe care popularii europeni l-au suspendat temporar din forurile partidului din cauza încălcării valorilor fundamentale. Această variantă a unei Comisii Weber este, evident, cea în care predomină importanța rezultatelor electorale. 

2. Vom intra în labirintul jocurilor de culise

©️ European Parliament

În acest labirint, rezultatul final va fi, pe scurt, despre salvarea sau sacrificarea principiului ”Spitzenkandidat”. PPE, cea mai mare familie politică europeană și cea care conduce toate marile instituții europene, investind efort și capital politic imens în procedura candidatului ”cap de listă”, ar putea considera o înfrângere orice opțiune care nu intră sub incidența scenariului 1. În fond însă, o alternativă – singura relativ viabilă fiind Frans Timmermans – care ar respecta procedura inaugurată în 2014 ar fi cea prin care noul președinte al Comisiei Europene va fi tot un Spitzenkandidat, dar nu Manfred Weber

Această situație ar salva principiul invocat, însă calea spre ea sunt aceleași jocuri de culise. Frans Timmermans nu va dispune nici de majoritate în Parlamentul European, în ciuda apelului său de a coaliza forțele de stângă, iar reprezentarea social-democraților europeni în Consiliul European (5 lideri, 14,21% din populația UE) pare la un minim istoric. În egală măsură, în cazul lui Frans Timmermans, mai apare și un oarecare aspect de legitimitate: Partidul Socialist din Olanda, din care actualul prim-vicepreședinte al Comisiei Europene face parte, este creditat cu obținerea a doar două mandate în Parlamentul European, unde social-democrații europeni ar urma să aibă 144 de locuri. În acest context, jocurile de culise ar trebui să prefigureze o alianță deopotrivă cu familii politice și cu lideri nominali. 

De pildă, președintele Franței și premierul Italiei, care figurează ca independenți în Consiliul European, reprezintă două voturi cruciale ce totalizează 25,04% din populația UE. O pondere la fel de însemnată o au și prim-miniștrii Marii Britanii și Poloniei, ambii afiliați conservatorilor eurosceptici, reprezentând 20,26%. Situația este cât se poate de inedită în condițiile în care peste 45% din populația Uniunii Europene este reprezentată în Consiliul European de patru lideri care nu fac parte din niciuna din cele două mari familii politice europene – PPE și PES. Pe de altă parte, Emmanuel Macron este așteptat să încerce să își construiască o coaliție, fie majoritară, fie de blocaj, cu cei 8 lideri din partea ALDE, în timp ce Giuseppe Conte conduce un guvern garantat de liderii populiști italieni Matteo Salvini și Luigi di Maio. În această ecuație, o dimensiune inedită este dată și de faptul că votul Theresei May, cea care ar trebuit să livreze Brexit, ar avea o pondere însemnată în lipsa unui consens.

2.1. Minoritatea de blocaj a lui Emmanuel Macron. Câtă putere are președintele francez?

Jocul de culise cel mai periculos ar fi cel care ar conduce la sacrificarea procedurii ”Spitzenkandidat” și la desemnarea unui președinte al Comisiei Europene care să fi fost agreat în spatele ușilor închise între cei 28 de lideri europeni. Acest joc de culise ar complica și mai mult celelalte proceduri de numire în celelalte poziții cheie – președintele Consiliului European, Înaltul Reprezentant, președintele Băncii Centrale Europene, dar și portofolii importante în cadrul viitoarei Comisii, în contextul în care au fost vehiculate propuneri de a crea poziții precum un ”comisar pentru Africa” sau un ”comisar pentru Apărare”.

©️ Calea Europeană/ Diana Zaim

În linii mari, scenariul sacrificării principiului ”Spitzenkandidat” ar putea fi atribuit aproape în exclusivitate lui Emmanuel Macron, liderul național care a încercat în ultimii doi ani să își pună cât mai mult amprenta asupra vieții politice europene și a reformei pe care Uniunea ar trebui să o parcurgă. Critica pe care Macron a aduce procedurii unui candidat ”cap de listă” care să devină președintele Comisiei Europene a strâns adepți, dintre care se distinge unul dintre mai fervenți politicieni pro-europeni, Guy Verhofstat, și este percepută ca o provocare, pe linie instituțională, pentru ca statele membre să nu transfere și mai multă putere spre instituțiile supranaționale. Ea provoacă atât dilema ce fel de Uniune își dorește președintele francez, cât și întrebarea dacă scopul final merită efortul unor negocieri spre un deznodământ aproape epocal – fără conotație pozitivă/negativă – în istoria Uniunii. În acest scenariu, opțiunea cea mai la îndemână ar putea fi instituirea, mai întâi, a unei minorități de blocaj – patru membri care însumează 35% din populația Uniunii -, Macron nominal reprezentând 25% din această forță de blocare și 13% din cei 35%. În situații similare, și Angela Merkel, Theresa May sau Giuseppe Conte ar beneficia de o forță nominală de același calibru. Crearea unei minorități de blocaj, în primă fază, ar fi mai facilă de obținut pentru Emmanuel Macron decât obținerea unei majorități în jurul unui candidat, președintele francez, alături de liderii ALDE, însumând 23,68% din proporția voturilor membrilor Consiliului European. În orice caz, apariția unui blocaj în procedura votului nu garantează președintelui francez șansa de a dicta ritmul negocierilor pe mai departe. Consiliul European special din 28 mai va fi o primă înfățișare concretă, cu rezultatele alegerilor aflate pe masa liderilor, iar modul cum va juca Emmanuel Macron depinde în mare măsură de statutul cu care se va prezenta la summit: de câștigător al alegerilor în Franța sau de perdant în fața extremei drepte.

În cele din urmă, dacă reuniunea Consiliului European din 21-22 iunie va tranșa numirile de top în fruntea instituțiilor UE, este o întrebare cu un răspuns încețoșat. Procedura Spitzenkandidat ar putea să nu fie cea mai bună opțiune pe care Europa instituțională a identificat-o pentru a-și alege liderii, însă ea simbolizează munca de început pentru evoluții ulterioare. Cu certitudine însă, alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai, considerate unele cruciale pentru viitorul UE, vor da startul procesului specific și complex de schimbare la vârful instituțiilor europene. Noul Parlament European se va reuni de la 1 iulie 2019, în timp ce mandatul actualei Comisii Europene se încheie la 31 octombrie 2019. Ulterior, la 30 noiembrie 2019 își vor finaliza mandatele și președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care deține și poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene.

În fața acestor provocări, scenarii și lupte pentru putere, mai apare o întrebare. Își vor aminti liderii ce angajament și-au promis, împreună fiind de Ziua Europei, sub genericul ”Spirit de la Sibiu”?

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI EUROPENE 2019

Avertismentul lui Guy Verhofstadt, liderul ALDE din Parlamentul European, înaintea participării la mitingul Alianței USR-PLUS de la București: Europa va muri din interior dacă populiștii vor triumfa la alegerile europene

Published

on

©️ ALDE

Europa va muri din interior dacă populiștii vor triumfa la alegerile europene din 23-26 mai, a avertizat Guy Verhofstadt, liderul ALDE din Parlamentul European, într-un interviu pentru CNN acordat marți, cu câteva zile înainte să participe la miting-ul de final de campanie electorală al Alianței 2020 USR PLUS de la București.

Nu este o chestiune de mai multă sau mai puțină o Europă, este o chestiune diferită. Avem nevoie de o Uniune diferită pentru că această Uniune nu va supraviețui secolului XXI“, a afirmat Verhofstadt, cel care face parte din lista de candidați intitulată ”Team Europe” a liberalilor europeni și a formațiunii președintelui francez Emmanuel Macron, un nou grup politic în Parlamentul European care este așteptat să strângă puțin peste 100 de mandate în noua legislatură.

La acest nou grup ar putea să se ralieze și viitorii eurodeputați români proveniți din Alianța USR-PLUS. Potrivit unui comunicat al Alianței, Guy Verhofstadt va fi prezent vineri, 24 mai, la mitingul din București. Evenimentul va fi deschis de un concert, urmând ca la ora 19:30 să înceapă discursurile președinților celor două partide, Dan Barna și Dacian Cioloș, și ale candidaților la europarlamentare.

Anterior vizitei la București, Guy Verhofstadt l-a provocat la o dezbatere unu-la-unu pe liderul populiștilor italieni, Matteo Salvini, cel care ar putea să cristalizeze un grup politic al naționaliștilor și suveraniștilor în Parlamentul European.

De altfel, și în interviu pentru CNN, liderul ALDE a criticat planul pe care Salvini îl numește reformă.

”Reformă? Nu îi spun reformă. Îi spun sărutul morții”, a completat el, spunând că Europa va muri din interior dacă populiștii vor triumfa la alegerile europene.

Fost prim-ministru belgian și candidat cap de listă pentru șefia Comisiei Europene la alegerile din 2014, Guy Verhofstadt este considerat printre favoriții la funcția de președinte al Parlamentului European.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Klaus Iohannis, la Craiova: ”Pentru liderii europeni, România contează, pentru liderii europeni, românii contează”

Published

on

© Administrația Prezidențială

România și cetățenii săi contează și sunt importanți pentru liderii europeni și pentru Uniunea Europeană, a afirmat președintele Klaus Iohannis, marți, la Craiova, cu ocazia lansării volumului său ”EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”.

Întrebat despre rezultatele summitului de la Sibiu și despre mesajul liderilor europeni pentru România și pentru români, șeful statului a răspuns: ”pentru liderii europeni, România contează, pentru liderii europeni, românii contează”.

”Știți ce am învățat eu de acolo, de la Summit? Fiindcă mă întâlnesc de foarte multe ori cu oamenii aceștia, liderii europeni, în format de Consiliu European, de când sunt Președinte, ne-am întâlnit de peste 30 de ori. Ne cunoaștem, lucrăm împreună și, de aceea, îmi permit să fac această afirmație, fiindcă i-am simțit și mulți mi-au spus-o direct: pentru liderii europeni, România contează, pentru liderii europeni, românii contează. Am spus acest lucru și cu altă ocazie. Este fenomenal de important de înțeles. Pentru Europa, pentru Uniunea Europeană, România contează, românii contează. (…) Însă, într-o problemă, ei sunt foarte interesați, în problema statului de drept, a independenței justiției. Și vă spun și de ce. Uniunea Europeană nu este o Uniune strict economică, deci nu este un fel de târg, unde mergem și schimbăm mărfurile la liber. Mulți și-au imaginat că asta este Uniunea Europeană, o Uniune economică. Este și asta, și partea aceasta economică se numește Piața Unică. Este un mare succes al Uniunii Europene, dar Uniunea este mult, mult, mult mai mult decât atât. Este o Uniune care se bazează pe valori, care au fost numite valori europene sau valorile euroatlantice sau valorile democrației euroatlantice sau valorile democrației europene. Sunt valorile pentru care românii au luptat și mulți s-au sacrificat în decembrie 89. Democrație, libertate, stat de drept, sigur, și prosperitate, și libertatea de a te mișca, și libertatea schimburilor economice”, a afirmat Iohannis.

Anterior evenimentului de lansare a cărţii sale, şeful statului a avut o întâlnire cu autorităţile locale din regiunea Olteniei.

 

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

”Marea vânătoare de posturi europene”: Cine sunt cei 17 politicieni proeminenți care ar putea prelua frâiele UE până în 2024 (Reuters)

Published

on

© RO2019EU/ Flickr

Alegerile pentru Parlamentul European care se vor desfășura în cele 28 de state membre ale UE, începe de joi și până duminică, vor da startul pentru ”marea vânătoarea de posturi europene”, scrie Reuters într-un material dedicat diferitelor nume care ar putea conduce instituțiile Uniunii Europene în următorii cinci ani, tratative care vor avea prima lor înfățișare pe 28 mai, la două zile după alegerile europene, când șefii de stat sau de guvern se vor reuni la Bruxelles.

Reuters transmite că orice acord va fi obținut în urma acestor tratative trebuie să pună în balanță interesele statelor și ale marilor familii politice europene, prezentând totodată și o serie de 17 nume de oameni politici europeni, unii dintre ei candidații cap de listă la șefia Comisiei Europene, alții foști prim-miniștri și politicieni cu o istorie în poziții cheie naționale, europene și internaționale. Separat, alte cinci nume sunt evocate pentru a deveni viitorul președinte al Băncii Centrale Europene.

Mai mult, numele celor vehiculați pentru a deveni viitori lideri cheie în angrenajul instituțional european apar în condițiile unor diferențe majore de viziune politică între principalii lideri europeni, în speță Emmanuel Macron și Angela Merkel, unde președintele francez nu susține crearea unei legături automate între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și numirea unui președinte al Comisiei Europene, procedura cunoscută sub denumirea de ”Spitzenkandidat”. De asemenea, negocierile pentru viitorul șef al Comisiei se extind și către alte funcții cheie precum cele de președinte al Consiliului European, de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate – ambele funcții numite de șefii de stat sau de guvern -, dar și cele de președinte al Băncii Centrale Europene sau poziții cheie de comisari europeni. Totodată, și funcția de președinte al Parlamentul European, deși decisă de membrii săi, intră în această ecuație pentru a menține balanța între interesele de reprezentare politică. De altfel, CaleaEuropeană.ro a analizat, pe larg, cum arată situația privind ”urzeala tronurilor” în Europa, plasată între rezultate electorale, putere politică și jocuri de culise.

Cine se urcă pe tronul pe care îl va elibera Jean-Claude Juncker?

©️ European Parliament

Potrivit Reuters, între pretendenții la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la șefia Comisiei Europene se regăsesc, firește, candidații cap de listă ai marilor familii politice europene – Manfred Weber (PPE) și Frans Timmermans (PES -, însă alte nume luate în calcul sunt Michel Barnier, Margrethe Vestager, Kristalina Georgieva sau Christine Lagarde.

Apariția acestora din urmă este o consecință a opoziție președintelui Franței de a accepta procedura Spitzenkandidat. 

Reuters notează că Manfred Weber ar putea fi ajutat să ajungă președinte al Comisiei Europene de ”un rezultat bun al PPE” la scrutinul european, în vreme ce Frans Timmermans ”este tras în jos de slaba performanţă a socialiştilor la alegerile naţionale şi care se prefigurează a fi la fel la cele europene”.

©️ EPP/ Flickr

În ce-l privește pe Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit ”caută în spatele scenei să capitalizeze respectul liderilor europeni” și ”ar putea fi agreat deopotrivă de preşedintele liberal Emmanuel Macron şi de cancelarul conservator german Angela Merkel”.

Margrethe Vestager face parte din ”Team Europe”, echipa de candidați propusă de cuplul electoral ”ALDE și formațiunea lui Emmanuel Macron”, iar Christine Lagarde este invocată ”de cei care cred că liderii europeni vor dori ca pentru prima dată o femeie să conducă UE”, ea fiind apreciată pentru ajutorul dat de FMI europenilor în timpul crizei din zona euro.

Includerea Kristaline Georgieva în această ecuație a apărut după ce Bloomberg a scris că, la Summitul de la Sibiu, liderii europeni au considerat-o pe Kristalina Georgieva drept unul dintre principalii competitori la preşedinţia Comisiei Europene. ”Este sprijinită discret de unele guverne est-europene pentru a deveni primul preşedinte al Comisiei Europene provenit dintr-o ţară fostă comunistă”, scrie Reuters.

Consiliul European: Ce fost sau actual lider național se va așeza pe scaunul ”facilitatorului de consens”

Mai departe, Reuters prezintă și o serie de posibilități pentru funcția de președinte al Consiliului European, instituție oficializată în 2009 după Tratatul de la Lisabona și care a fost condusă până acum de doi foști prim-miniștri și lideri proeminenți din partea PPE, Herman van Rompuy și Donald Tusk. Prin cutumă, președintele Consiliului European este cel care trebui să construiască un consens între liderii europeni și cu Comisia Europeană.

©️ EU Council

Interesant și faptul că actualul șef al Consiliului European, polonezul Donald Tusk, a făcut o pledoarie pentru ca viitoarele poziții cheie în instituțiile UE să fie ocupate având în vedere și un echilibru geografic între Est, Vest, Nord și Sud, precum și o balanță de gen.

Între numele liderilor vehiculați apar Dalia Grybauskaite, președinta Lituaniei aflată la final de mandat, Mark Rutte, premierul Olandei, Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene și fost prim-ministru al Letoniei, Andrej Plenkovic, premierul Croației, Charles Michel, premierul Belgiei, și Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Deși Reuters nu menționează explicit funcția pentru care ar putea candida, printre politicienii favoriți să ocupe poziții cheie la Bruxelles se află și Alexander Stubb, fost contracandidat al lui Manfred Weber și fost prim-ministru al Finlandei, sau Hella Thorning-Schmidt, fost premier al Danemarcei.

©️ Guy Verhofstadt/ Facebook

Guy Verhofstadt sau Manfred Weber spre șefia Parlamentului European

Reuters scrie că Guy Verhofstadt, fost prim-ministru al Belgiei și actual lider al grupului ALDE în Parlamentul European, ar putea deveni noul președinte al Parlamentului.

”Un federalist european notoriu, el aspiră să devină preşedinte al Parlamentului European. La fel cum s-a întâmplat în actuala legislatură cu Martin Schulz şi Antonio Tajani, el ar putea împărţi cu altcineva mandatul, probabil cu Weber, fiecare câte doi ani şi jumătate”, precizează Reuters, numele lui Weber apărând în contextul în care nu ar fi numit președinte al Comisiei Europene.

Ascensiunea lui Pedro Sanchez în Spania aduce spaniolii mai aproape de poziții cheie europene

© Spanish Foreign Ministry

Reuters analizează și ascensiunea lui Pedro Sanchez în Spania, un fost fief politic al popularilor europeni și acum condus de socialiști. Din perspectiva influenței pe care noul premier spaniol o are în rândul familiei social-democrate europene, doi dintre miniștrii săi sunt priviți ca favoriți pentru poziții la nivel european: Josep Borrell, ministru de externe şi fost preşedinte al Parlamentului European, și Nadia Calvino, ministru al economiei și fost director general al departamentului pentru buget al Comisiei Europene.

Conform Reuters, printre posturile europene aflate în discuţie se numără şi cel de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), post râvnit deopotrivă de Franţa şi Germania. Printre posibilii viitori ocupanţi ai acestuia sunt evocaţi germanul Jens Weidmann, francezul Francois Villeroi de Galhau, finlandezul Olli Rehn, danezul Klaas Knot, toţi actuali şefi ai băncilor centrale din ţările lor, precum şi finlandezul Erkki Liikanen, fost preşedinte de bancă centrală.

Alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai, considerate unele cruciale pentru viitorul UE, vor da startul procesului specific și complex de schimbare la vârful instituțiilor europene. Noul Parlament European se va reuni de la 1 iulie 2019, în timp ce mandatul actualei Comisii Europene se încheie la 31 octombrie 2019. Ulterior, la 30 noiembrie 2019 își vor finaliza mandatele și președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care deține și poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene. În ceea ce privește viitorul președinte al Consiliului European.

Continue Reading

Referendumul național din 26 mai

#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Dragi români,Cu toții ne dorim să trăim într-o țară în care hoții și corupții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai, să spunem răspicat DA pentru România europeană, DA pentru România pe care o iubim, țara oamenilor cinstiți și integri, în care nimeni nu este mai presus de lege. Votați DA la referendum și nu îi lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează!#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Publicată de Klaus Iohannis pe Joi, 16 mai 2019

”Alege-ți viitorul” – dedataastavotez.eu

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending