Corespondență din Bruxelles

Șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană se reunesc joi și vineri la Bruxelles pentru Consiliul European de vară, un summit marcat de subiecte importante privind adoptarea Agendei Strategice a UE 2019-2024, viitorul buget european, Brexit sau relațiile externe, însă gândurile și acțiunile lui Macron, Merkel, Iohannis & co se vor îndrepta mai degrabă spre ceea ce a devenit o adevărată urzeală a tronurilor și o mare vânătoare de posturi la vârful Uniunii: Cine va ocupa pozițiile cheie în instituțiile UE, de la președinția Comisiei Europene și până la cea a Consiliului European?

Liderii europeni au avut la dispoziție trei săptămâni pentru a-și armoniza pozițiile și a identifica un compromis viabil în direcția acestor numiri în care sunt în joc posturile celor patru președinți – Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European, Banca Centrală Europeană – și funcția de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate. Pentru aceeași perioadă i-au încredințat lui Donald Tusk, președintele Consiliului European, mandatul de a purta discuții politico-instituționale cu Parlamentul European și cu liderii grupurilor politice pentru a găsi un numitor comun: un ”pachet de nume” pentru a conduce instituțiile UE, respectând o ”ambiție autentică” a criteriilor paritare de gen, de geografie, de populație și de afiliere politică. În paralel, Parlamentul European și-a reafirmat susținerea pentru procesul candidatului cap de listă (Spitzenkandidaten), iar șefii de stat sau de guvern și-au desemnat șase coordonatori (câte doi de la fiecare familie politică – PPE, Socialiști, Liberali) pentru a facilita un compromis, însă reuniunea celor șase a identificat ”provocări” în discuții.

”Optimist cu prudență”, sintagma incertitudinii

© EU Council

”Optimismul prudent” pe care l-a invocat Tusk în scrisoarea sa tradițională către liderii UE, valsând ”viziuni diferite, interese diferite, dar și o voință comună”, ne arată că discuțiile politice încrucișate nu au dat roade și că sunt puține șanse să avem un compromis la finalul zilei de joi, cu scopul de a finaliza acest proces până la prima sesiune a Parlamentului European, care începe la 2 iulie. 

Ceea ce determină dificultatea calculelor politice este noua realitate a echilibrului de forțe din Parlamentul European, dublată inclusiv de puterea fiecărei familii politice din Consiliul European de a bloca o decizie în privința acestor numiri. Pentru prima dată, PPE (181 de membri) și S&D (153) nu mai pot constitui o majoritate bipartizană în Parlamentul European (minim 376), fiind necesară includerea unei a treia forțe politice, fie Renew Europe (108), fie Verzii (75). În Consiliul European, spațiul politic de unde pornește semnalul deblocării, PPE și Renew Europe (ALDE + Emmanuel Macron) sunt la paritate de membri, cu câte 8 lideri fiecare în jurul mesei.

Deblocați negocierea privind președintele Comisiei Europene, iar restul vine de la sine

Tensiunea puternică este atașată în principal disputei privind numirea viitorului președinte al Comisiei Europene, cu liderii PPE revendicând această poziție pentru candidatul lor Manfred Weber, cu socialiștii în aceeași barcă în privința candidatului lor Frans Timmermans, și cu Renew Europe și președintele francez Emmanuel Macron care resping deopotrivă o legătură automată între rezultatele alegerilor europene și persoana desemnată să fie președinte al Comisiei Europene, dar și o eventuală numire a lui Manfred Weber, pe care îl consideră lipsit de experiență guvernamentală la nivel înalt.

Astfel, dacă ar fi să asistăm la o deblocare, aceasta poate surveni în principal dintr-un compromis în jurul fotoliului de lider al Comisiei Europene. Iată și de ce.

©️ European Parliament

Într-un amplu material CaleaEuropeană.ro anterior alegerilor din 23-26 mai și dedicat cursei pentru șefia instituțiilor UE, am analizat posibile răspunsuri având cele trei elemente concrete în vedere (a) proceduri, (b) proiecții, ponderi, (c) scenarii și negocieri.

Într-o variantă mai scurtă, situația arată în felul următor. Consiliul European este cel care trimite Parlamentului European o nominalizare pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, propunere pe care o face hotărând cu majoritate calificată. 

Majoritatea calificată necesară în Consiliul European apare prin îndeplinirea simultană a următoarelor două condiții: o majoritate de 55% a statelor membre (16 țări) care însumează 65% din populația Uniunii. În cazuri speciale se aplică o majoritate calificată consolidată, determinată de 72% din statele membre (21 de țări) care însumează minim 65% din populația Uniunii Europene.

Merkel & PPE și Macron & Renew Europe se pot bloca reciproc

În acest moment, Consiliul European este compus din 8 lideri naționali afiliați PPE (inclusiv Viktor Orban), tot 8 are și Renew Europe (ALDE + Emmanuel Macron), 6 din partea Socialiștilor europeni, 3 independenți, 2 din partea Conservatorilor (Marea Britanie și Polonia) și un lider din partea Stângii Europene (premierul Greciei), dar care este așteptat să lucreze alături de social-democrați.

În ce privește ponderea, liderii PPE reprezintă peste 25% din populația Uniunii, Renew Europe aproape 23%, iar Socialiștii Europeni peste 15%. Pe de altă parte, Renew Europe ajunge la o cvasi-paritate cu PPE datorită președintelui francez Emmanuel Macron, în vreme ce PPE beneficiază în fapt de o bază de 7 lideri naționali, în condițiile în care relația cu premierul Ungariei Viktor Orban este înghețată, iar acesta din urmă nu este de acord cu numirea lui Manfred Weber în fruntea Comisiei Europene. În aceste condiții, atât Merkel și PPE, cât și Macron și Renew Europe, au puterea de a bloca o decizie. Ca tabloul să fie și mai complex, cele două state cheie care pot înclina decisiv balanța sunt Marea Britanie și Italia, având o pondere mare a votului lor în Consiliu. În privința Marii Britanii este greu de anticipat o poziție, preocupările fiind altele. În cazul Italiei condusă de un guvern populist este clar că Roma va pierde poziția sa dominantă reprezentată actualmente de faptul că trei italieni dețin poziții cheie în UE: președintele Parlamentului European, Înaltul Reprezentant și președintele Băncii Centrale Europene.

Nici în Parlamentul European nu avem o claritate certă

©️ European Parliament/ Facebook

Tabloul nu este mai curat nici în Parlamentul European, unde potrivit tratatului, minim 376 de membri trebuie să susțină voteze pentru numirea șefului Comisiei Europene. Chiar dacă liderii din hemiciclu și-au reafirmat sprijinul pentru ca viitorul președinte al Comisiei Europene să fie un Spitzenkandidat sau candidatul cap de listă pe care o majoritate a Parlamentului European l-ar susține, grupurile politice nu au reușit să se pună de acord asupra numelui pe care îl susțin: Manfred Weber de la PPE, Frans Timmermans pentru Socialiști sau Margrethe Vestager pentru liberali.

În privința majorității politice pro-europene din Parlament, situația este clară: Pentru prima dată, PPE (181 de membri) și S&D (153) nu mai pot constitui o majoritate bipartizană în Parlamentul European (minim 376), fiind necesară includerea unei a treia forțe politice, fie Renew Europe (108), fie Verzii (75). Într-un caz fericit, o coaliție a tuturor celor patru grupuri determină o majoritate de 519 din 751 de eurodeputați.

Se rezumă totul la o dispută Franța-Germania, purtată inclusiv prin proxy?

Posibilitatea de a convoca un summit european pe 30 iunie, în caz de eşec al summitului de pe 20 şi 21 iunie, a fost evocată recent în cadrul instituţiilor europene, noul Parlament European urmând a se reuni începând cu data de 2 iulie.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a lăsat miercuri o ușă întredeschisă pentru o încheiere cu succes, deși puțin probabilă, a tratativelor dintre liderii statelor membre cu privire la numirile în pozițiile de conducere ale instituțiilor Uniunii Europene, în contextul în care subiectul, unul delicat și provocator de tensiuni, se află pe agenda summitului de joi și de vineri de la Bruxelles.

”Eu rămân optimist cu prudență, pentru că cei cu care am vorbit și-au exprimat hotărârea de a decide rapid. Sper că o putem face joi”, a spus Donald Tusk, întărind deopotrivă ideea că reuniunea de joi s-ar putea încheia cu un acord asupra unor nume, cât și cu ideea că un nou summit special ar putea fi convocat pentru data de 30 iunie.

Scenariile potrivit cărora cancelarul german și liderii PPE de o parte, iar președintele francez și liderii liberali pe de altă parte, se pot bloca reciproc în Consiliu, reduc discuțiile la o negociere între marile puteri europene, însă atât Angela Merkel, cât și Emamnuel Macron sunt în poziții dificile.

Macron a fost nevoit să o retragă pe Nathalia Loiseau din cursa pentru șefia grupului Renew Europe, funcție pentru care l-a susținut pe Dacian Cioloș. Merkel, deși l-a susținut public constant pe Manfred Weber, se află pe finalul unei lungi cariere politice, fiind și curtată pentru a intra ea însăși în joc pentru șefia unei instituții europene.

Cert este că principiile enunțate de liderii europeni la precedentul summit din 28 mai sub – gen, geografie, demografic și afiliere politică – au creat contextul pentru a permite avansarea sau lansarea diferitelor nume pentru funcțiile cheie în fruntea instituțiilor UE, printre care Angela Merkel, Klaus Iohannis sau Dalia Gribauskaite în fruntea Consiliului European, Margrethe Vestager, Michel Barnier sau Kristalina Georgieva în fruntea Comisiei Europene, dincolo de candidații deja anunțați oficial – Manfred Weber și Frans Timmermans, numele acestuia din urmă fiind vehiculat și pentru funcția de Înalt Reprezentant al UE. Separat, șefia Băncii Centrale Europene pare a fi deopotrivă un măr de discordie sau o monedă de schimb între Franța și Germania, în vreme ce Spania, prin poziția tot mai influentă a prim-ministrul social-democrat Pedro Sanchez, dorește să obțină una dintre pozițiile cheie, creând premisele pentru ca Madridul să înlocuiască o Romă condusă de populiști și care actualmente are trei italieni în poziții cheie: președintele Parlamentului European, Înaltul Reprezentant și președintele Băncii Centrale Europene.

În cele din urmă, optimismul prudent al lui Donald Tusk va primi, la finalul zilei Z, un răspuns.