Connect with us

U.E.

Vicepremierul italian Matteo Salvini, interviu în presa germană: ”Într-un an, vom vedea dacă Europa unită va mai exista sau nu”

Published

on

Vicepremierul și ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, a declarat într-un interviu pentru presa germană că Uniunea Europeană se confruntă cu o criză existenţială şi s-ar putea destrăma în următoarele 12 luni, poziție survenită pe fondul unor tensiuni apărute între țările UE în privința migrației, un dosar pe marginea căruia noul guvern italian nu se arată dispus la concesii.

FOTO: Matteo Salvini/ Facebook

Într-un interviu pentru revista germană Der Spiegel înainte de Consiliul European de vară de la Bruxelles la care va participa în premieră premierul italian Giuseppe Conte, Salvini a spus că summitul european va expune faptul că UE “este mai divizată ca oricând”.

În următoarele luni, se va decide dacă Europa are în continuare un viitor în forma sa actuală sau dacă întreaga chestie a devenit futilă“, a spus el, conform Agerpres.

Nu e vorba doar de bugetul pentru următorii şapte ani. Anul viitor vor avea loc şi noi alegeri pentru Parlamentul European. Într-un an, vom vedea dacă Europa unită va mai exista sau nu“, a adăugat Salvini, fost membru al legislativului european între anii 2004-2018.

Consiliul European de joi și vineri este așteptat a fi dominat de dispute privind migraţia şi bugetul multianual, în condițiile în care agenda include pe lângă cele două subiecte și teme precum apărarea europeană, relațiile externe ale Uniunii și evoluțiile din dosarul Brexit.

Pe de altă parte, migrația reprezintă un subiect de tensiune între țările UE, dar și în interiorul guvernelor naționale. Problema migrației este considerată ”călcâiul lui Ahile” al cancelarului german Angela Merkel care, după mai bine de patru ore de discuții cu partenerii de guvernare din Germania, nu a ajuns la un compromis.

În schimb, mini-summitul european privind imigraţia la care au participat 16 state membre ale Uniunii Europene, duminică, la Bruxelles, s-a încheiat cu progrese în vederea ajungerii la un acord la Consiliul European de săptămâna viitoare.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Corina Crețu, scrisoare către Viorica Dăncilă prin care îi solicită acesteia să comunice Comisiei Europene poziția oficială a Guvernului în privința construirii celor 3 spitale regionale de la Iași, Cluj și Craiova

Published

on

@European Commission

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a transmis o scrisoare premierului român Viorica Dăncilă, prin care îi solicită acesteia să comunice la Bruxelles poziția oficială a Guvernului în privința celor 3 spitale regionale de la Iași, Cluj și Craiova, potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Înaltul oficial european invită autoritățile române să transmită Comisiei Europene o serie de clarificări în privința măsurilor pe care intenționează să le ia, pentru a evita întârzieri suplimentare în demararea lucrărilor la cele trei spitale regionale.

În scrisoarea adresată prim-ministrului român, comisarul european Corina Crețu precizează:

Așa cum am subliniat și în scrisoarea pe care v-am transmis-o încă din data de 25 aprilie 2018, sprijinirea implementării cu succes și la timp a celor trei spitale regionale rămâne prioritatea zero pentru mine și Comisia Europeană. În acest sens, este esențială accelerarea pregătirii proiectelor și îmbunătățirea orientării și a coordonării în cadrul ministerelor de resort (Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Dezvoltării Regionale). Chiar dacă s-au înregistrat progrese în ceea ce privește pregătirea studiilor de fezabilitate, evaluarea impactului asupra mediului și consolidarea capacității administrative a Unității de implementare a proiectelor din cadrul Ministerului Sănătății, graficul general rămâne încă neclar, sub presiunea timpului.

Potrivit înaltului oficial european, este necesar ca termenele limită să fie respectate și cele trei faze de implementare a proiectelor – construirea, dezafectarea sau reconversia vechilor instalații, după caz, precum și formarea personalului – să progreseze în paralel. În acest sens, comisarul european Corina Crețu solicită autorităților române să prezinte o planificare clară și să valideze în cel mai scurt timp atât cadrul de intervenție pentru întregul proiect, cât și termenele de implementare, urmând ca apoi acestea să fie comunicate în cel mai scurt timp Comisiei.

În același timp, comisarul european Corina Crețu menționează că sunt „trei aspecte critice care trebuie să fie abordate de către autoritățile române înainte ca solicitarea pentru proiectul major privind construcția celor 3 spitale regionale să fie transmisă Comisiei Europene:

  • Deficitul de finanțare de aproximativ 1,2 miliarde de euro, conform estimărilor Băncii Europene de Investiții;
  • Revizuirea modelului prin care cele trei spitale regionale vor fi finanțate, odată ce vor fi date în exploatare, pentru a se asigura adaptările necesare cu privire la gestionarea și mecanismele de finanțare, astfel încât noile investiții să acopere costurile operaționale preconizate;
  • Proiectul trebuie să îndeplinească obiectivele strategiei naționale de sănătate la nivel național și local, respectiv planurile regionale de asistență medicală și master-planurile de sănătate ale celor trei regiuni.”

În finalul scrisorii adresate premierului României, comisarul european pentru politică regională precizează faptul că serviciile Comisiei Europene oferă deja asistență tehnică Ministerului Sănătății, reiterând totodată angajamentul său personal, cât și al serviciilor Direcției Generale pentru Politică Regională (DG REGIO), de a sprijini în continuare autoritățile din România în vederea realizării celor trei spitale regionale în actualul exercițiu financiar, inclusiv prin mobilizarea de asistență suplimentară acolo unde este cazul.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Comisarul Corina Crețu: ”Banii europeni au îmbunătățit direct calitatea vieții bucureștenilor din Sectorul 3”

Published

on

© Corina Cretu/ Facebook

Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a apreciat marți beneficiile pe care le-au adus fondurile europene în direcția îmbunătățirii calității vieții în București.

Într-o conferinţă de presă comună cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, comisarul european a avut cuvinte de apreciere la adresa Primăriei Sectorului 3 privind atragerea fondurilor europene pentru reabilitarea termică a blocurilor și a punctat că  ”banii europeni au îmbunătățit direct calitatea vieții bucureștenilor din Sectorul 3”.

”Sectorul 3 este, de departe, campion în atragerea fondurilor europene pentru reabilitare termică, ceea ce a îmbunătățit direct calitatea vieții cetățenilor. Rezultatul este vizibil chiar în factura de energie pe care fiecare bucureștean o plătește, costurile aferente fiind mult diminuate. Astfel de proiecte sunt exemple cât se poate de clare ale modului în care românii beneficiază de apartenența la Uniunea Europeană”, a declarat Corina Crețu, candidat din partea formațiunii Pro România la alegerile pentru Parlamentul European.

”Prin politica de coeziune s-au făcut și se fac investiții importante în București, care ajută în mod nemijlocit la dezvoltarea economică și, drept consecință, la creșterea standardului de viață din Capitală. Proiectele puse în aplicare prin fondurile europene atrase au crescut eficiența energetică a blocurilor de locuințe, precum și a clădirilor publice în Sectorul 3”, a mai adăugat Corina Crețu.

Corina Crețu a felicitat regiunea București-Ilfov, despre care a spus că este cel mai important motor al economiei naționale. În ceea ce privește fondurile europene atrase, sunt 90 de proiecte care urmăresc creșterea eficienței energetice a 48.000 de apartamente din București. ”În mod specific, Sectorul 3 este beneficiarul principal al acestor investiții importante, cu 76 de proiecte selectate”, a mai adăugat comisarul european.

”Bazându-ne pe experiența de până acum, e important să existe o cooperare strânsă între municipalitate, sectorare și județul Ilfov, pentru a ne asigura că Bucureștiul beneficiază din plin de oportunitățile următoarei perioade de programare, 2021 – 2027. Comisia Europeană a propus o alocare de 30,6 miliarde pentru investiții în România, ceea ce reprezintă o oportunitate importantă pentru România și pentru capitală. În acest sens, Bucureștiul trebuie să înceapă pregătirea investițiilor următoare, iar autoritățile să gândească strategic viitoarele proiecte”, a conchis Corina Crețu.

Alături de Victor Ponta, Corina Crețu deschide lista candidaților PRO România pentru Parlamentul European.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Manfred Weber, promisiune majoră împotriva Rusiei și a Angelei Merkel: Dacă voi ajunge președinte al Comisiei Europene, voi face tot posibilul pentru a bloca gazoductul Nord Stream 2

Published

on

©️ Calea Europeană/ Diana Zaim

Candidatul PPE la funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, a declarat marți că va face tot ce poate pentru a opri proiectul gazoductului Nord Stream 2 dacă va ajunge în fruntea executivului european, transmite DPA, citând un interviu acordat de acesta pentru cotidianul polonez Polska Times.

Aflat la Atena pentru a-și prezenta un plan în 12 puncte privind viziunea sa la șefia Comisiei Europene, Weber a declarat că nu ar fi în interesul Uniunii Europene să îşi crească dependenţa de gazul rusesc. Prin conducta Nord Stream 2, pe sub Marea Baltică, ar urma să se transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia în Germania.

Sunt împotriva acestui proiect. El nu este în interesul Uniunii Europene, deoarece va crește dependența sa de materiile prime rusești. Și avem nevoie de o mai mare independență față de gazul rusesc. Ca șef al Comisiei Europene, voi folosi toate prevederile pentru a bloca Nord Stream 2. (…) Voi face totul ca să se întâmple”, a promis acesta.

Manfred Weber a făcut declarații similare și în luna martie, atunci când s-a aflat la București pentru a participa la Summitul liderilor locali și regional din PPE, unde și-a prezentat programul politic pentru Europa.

Sunt de părere că trebuie oprit proiectul Nord Stream 2. În astfel de vremuri în care negocierile cu Rusia sunt atât de complicate încât nu ar trebui să facem astfel de proiecte. Până la urmă, este un proiect politic, nu unul economic și trebuie să ne asigurăm că acesta nu va fi pus în practică”, a afirmat atunci Manfred Weber, membru al Uniunii Creștin Sociale din Bavaria și actual lider al grupului PPE în Parlamentul European, acesta fiind susținut chiar de cancelarul german Angela Merkel în candidatura sa la președinția Comisiei Europene, pentru care a fost învestit la Congresul PPE de la Helsinki din noiembrie 2018.

Proiectul Nord Stream 2 a tulburat din nou apele, atât în interiorul Uniunii Europene, cât și la nivelul relației transatlantice. În luna februarie, președinția României la Consiliul UE și Parlamentul European au încheiat acordul privind revizuirea directivei pentru importul de gaze naturale, un text legislativ care stipulează ”principiile legislației UE în materie de energie vor fi aplicate tuturor conductelor de gaz din și înspre țările terțe”.

Potrivit propunerii, regulile UE privind piața gazului vor fi aplicate conductelor care provin sau care sunt direcționate către țările terțe, în condițiile în care dosarul directivei a tensionat alianța franco-germană din cauza afacerii gazoductului Nord Stream 2 dintre Germania și Rusia și prin care Polonia, România și alte state est-europene au căutat și au reușit să întărească regulile europene, norme care nu blochează proiectul ruso-german, dar prin care se asigură că țările terțe precum Rusia să nu poată ocoli legislația UE.

La momentul respectiv, cancelarul Angela Merkel a vorbit la telefon cu premierul Viorica Dăncilă pentru a opri evoluția acestui text în defavoarea proiectului energetic ruso-german, însă acest lucru nu s-a înfăptuit.

Ulterior, Merkel a anunțat că parteneriatul franco-german este cel care a făcut posibil un compromis. Apoi, de la prezidiul Conferinței de Securitate de la München, Angela Merkel s-a referit ”Rusia, stat partener” și nu a ocolit nici problema sensibilă a dependenței europene de gazul rusesc.

O moleculă de gaz rusesc rămâne o moleculă de gas rusesc, fie că este transportat via Ucraina sau via Marea Baltică”, a spus cancelarul german, referindu-se că această problemă merge dincolo de dezbaterea privind Nord Stream 2.

Discuția de pe marginea construcției gazoductului Nord Stream 2, deși reprezintă o afacere bilaterală ruso-germană, a devenit o problemă europeană și euro-atlantică. Astfel, tot la München, replica indirectă pentru Angela Merkel a venit din partea vicepreședintelui SUA, Mike Pence.

Nu putem asigura securitatea aliaților noștri în Occident în timp ce ei sunt dependenți de Est”, a afirmat Pence atunci.

De altfel, reamintim că și tensiunile de la summitul NATO de anul trecut dintre Donald Trump și Angela Merkel au avut la bază declarații anterioare ale președintelui american cu privire la faptul că Germania ”este prizoniera Rusiei” în contextul înțelegerii Nord Stream 2.

 

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending