Connect with us

U.E.

Vicepreședintele Comisiei Europene Vera Jourova critică recentele reforme din sistemul judiciar al Poloniei și avertizează cu tăieri de fonduri europene: Este o distrugere, un ”bombardament” împotriva întregului sistem judiciar

Published

on

Vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, însărcinată cu valorile și transparența a calificat recentele reforme din sistemul judiciar al Poloniei drept ”o distrugere”, amenințând cu tăieri de fonduri europene pentru statele care nu respectă valorile europene, precizează DPA, citat de Agerpres.

Într-un interviu pentru Der Spiegel, Jourova s-a referit la decizia președintelui polonez Andrzej Duda de a promulga o lege controversată privind conduita judecătorilor cu sintagma ” “bombardament” împotriva întregului sistem judiciar.

”Aceasta nu este o reformă, este o distrugere. Nu mai este o intervenţie ţintită împotriva câtorva <<oi negre>>”, a spus vicepreședintele Comisiei Europene într-o primă reacție după promulgarea controversatei legi în Polonia, pe care l-a calificat drept ”un moment periculos care ar putea deveni ireversibil”.

Aceasta a subliniat că susţine propunerile de a lega acordarea de fonduri europene de performanţa statelor membre în ceea ce priveşte supremaţia legii, o idee expusă, de altfel, și în cadrul audierii sale din octombrie 2019 din Comisia pentru afaceri constituționale (AFCO) și Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European.

”Bugetul înseamnă să se acorde fonduri doar pentru ţările unde există instanţe juridice independente care să poată fi invocate dacă există orice îndoială cu privire la utilizarea necorespunzătoare a acestor bani”, a subliniat Jourova în interviul pentru Der Spiegel.

Şeful statului polonez a semnat marţi seară legea care, în opinia criticilor, ar putea fi folosită pentru a pedepsi judecătorii care nu sunt de acord cu reformele guvernamentale din justiţie şi i-ar permite preşedintelui să-l desemneze pe viitorul preşedinte al Curţii supreme.

Conform noii legi, elaborate de Partidul Lege şi justiţie (PiS), judecătorii ar putea face obiectul măsurilor disciplinare, printre care concedierea, dacă pun sub semnul întrebării numirile de judecători.

Polonia este primul stat împotriva căruia Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, a decis la 20 decembrie 2017 să lanseze procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene ca urmare a schimbărilor făcute în justiție de partidul de guvernământ.

De altfel, într-o rezoluție adoptată de Parlamentul European la 16 ianuarie 2020, eurodeputații au atras atenția că situația statului de drept din Polonia și din Ungaria s-a deterioriat, solicitând în același timp crearea unui mecanism permanent pentru democrație, statul de drept și drepturi fundamentale.

”Eșecul Consiliului în a face uz efectiv de articolul 7 din TUE continuă să submineze integritatea valorilor comune europene, încrederea reciprocă și credibilitatea Uniunii în ansamblu”, a subliniat Parlamentul European.

Calificat adesea drept ”armă nucleară” instituţională, Art.7 poate duce în cele din urmă la o suspendare a anumitor drepturi ale unui stat membru, în special al dreptului său de vot în Consiliul UE, organism în care cei 27 de membri definitivează legislaţiile europene.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Marian-Jean Marinescu

Marian-Jean Marinescu a votat în Parlamentul European pentru inițiativa de angajare a tinerilor: ”Suntem datori să venim în sprijinul celor mai vulnerabili”

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) salută rezoluția Parlamentului European prin care solicită creșterea fondurilor alocate Inițiativei pentru angajarea tinerilor – Youth Employment Initiative, rezoluție pe care a și votat-o în cadrul sesiunii plenare.

”Șomajul în rândul tinerilor este una dintre marile probleme ale Uniunii Europene și ale României. Pentru a veni în sprijinul lor, suntem datori să venim în sprijinul celor mai vulnerabili cetățeni și din păcate, mulți tineri sunt vulnerabili în fața acestui recul economic”,  a menționat într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Rezoluția a fost votată cu 55 de voturi pentru, 128 împotrivă și 10 abțineri, solicitând măsuri radicale pentru a atenua șomajul în rândul tinerilor, potrivit comunicatului oficial. 

”Prin aprobarea acestei propuneri a Comisiei Europene în plenul Parlamentului European, bugetul programului dedicat reducerii șomajului în rândul tinerilor a fost suplimentat cu peste 28 milioane euro, astfel încât bugetul final pentru anul 2020 ajunge la 145 milioane euro”, mai explică Marian-Jean Marinescu.

Potrivit deputatului european, ”pandemia coronavirus a generat atât o criză de sănătate, cât și una economică, care afectează puternic piața muncii.”

Fondurile sunt alocate pentru a le oferi tinerilor posibilitatea de a-și continua educația prin stagii de ucenicie, training sau alte forme de profesionalizare, precum și pentru găsirea unui loc de muncă.

Prin intermediul NextGenerationEU și al viitorului buget al UE, Comisia a propus deja oportunități semnificative de finanțare din partea UE pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Cel puțin 22 de miliarde euro ar trebui să fie cheltuite pentru sprijinirea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor.

Citiți și: Comisia Europeană lansează noi măsuri pentru sprijinirea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor: Cel puțin 22 de miliarde de euro ar trebui cheltuite pentru viitoarea generație

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Europarlamentarii militează pentru o ”Uniune Europeană a sănătății” și solicită crearea rapidă a unui mecanism european de răspuns în domeniul sănătății

Published

on

© European Union 2019- Source : EP

Europarlamentarii, reuniți în sesiune plenară, au votat o rezoluție prin care și-au stabilit principiile viitoarei strategii a Uniunii Europene în domeniul sănătății publice după COVID-19, dorind să creeze o ”Uniune Europeană a sănătății”. 

Rezoluția fost adoptată vineri cu 526 voturi pentru, 105 împotrivă și 50 abțineri, potrivit comunicatului Legislativului.

Eurodeputații subliniază necesitatea de a desprinde învățămintele corespunzătoare în urma crizei provocate de COVID-19 și de a se angaja într-o cooperare mult mai solidă în domeniul sănătății pentru a crea o ”Uniune Europeană a Sănătății”.

Aceasta ar trebui să includă standarde minime comune pentru asistența medicală de calitate, pe baza testelor de rezistență a sistemelor de sănătate ale statelor membre pentru a identifica punctele slabe și a verifica dacă sunt pregătite pentru o posibilă resurgență a COVID-19.

Rezoluția solicită crearea rapidă a unui mecanism european de răspuns în domeniul sănătății, pentru a răspunde tuturor tipurilor de crize sanitare, pentru a consolida coordonarea operațională la nivelul UE și pentru a monitoriza constituirea și utilizarea rezervei strategice de medicamente și echipamente medicale.

Viitoarea strategie farmaceutică a UE trebuie să conțină măsuri pentru ca medicamentele esențiale să fie disponibile imediat în Europa. Trebuie instituite lanțuri de aprovizionare diversificate, pentru a garanta accesul la prețuri accesibile în orice moment.

Eurodeputații au salutat noul program UE de 9.4 miliarde EUR dedicat domeniului sănătății (EU4Health), considerând necesitatea investițiilor și angajamentelor pe termen lung.

De asemenea, sceștia solicită instituirea unui fond UE dedicat consolidării infrastructurii spitalicești și a serviciilor de sănătate. În plus, trebuie consolidate agențiile europene de sănătate, ECDC și EMA, precum și cercetarea comună în domeniul sănătății.

Având în vedere continuarea crizei provocate de COVID-19, eurodeputații și-au reiterat, de asemenea, solicitarea de a se asigura un acces rapid, echitabil, egal și la prețuri accesibile, pentru toate persoanele din întreaga lume, la viitoarele vaccinuri și tratamente pentru COVID-19, când acestea vor fi disponibile.

Achizițiile publice comune ale UE trebuie să fie utilizate în mod mai sistematic pentru a evita concurența dintre statele membre atunci când este în joc sănătatea publică.

Responsabilitatea principală pentru sănătatea publică și, în special, pentru sistemele de sănătate revine statelor membre. Cu toate acestea, UE joacă un rol important în îmbunătățirea sănătății publice, prevenirea și gestionarea bolilor, atenuarea surselor de pericol pentru sănătate și armonizarea strategiilor în materie de sănătate între statele membre.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Bulgaria și Croația au aderat la anti-camera zonei euro. Comisia Europeană salută intrarea celor două țări în mecanismul ratelor de schimb, pre-condiție pentru aderarea la euro

Published

on

© European Central Bank/ Flickr

Comisia Europeană a salutat vineri seară decizia celor 19 țări membre ale zonei euro și a Băncii Centrale Europene de a include leva bulgară și kuna croată în mecanismul ratelor de schimb (ERM-II), considerat anti-camera zonei euro și care este o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro.  De asemenea, executivul european a salutat decizia Consiliului guvernatorilor BCE privind cooperarea strânsă cu ambele țări, marcând intrarea lor în Uniunea bancară, informează un comunicat al CE.

Decizia reprezintă o etapă importantă în eforturile Bulgariei și Croației de a adera la zona euro. Ambele state membre trebuie să participe acum la mecanism fără tensiuni severe și, în special, fără a-și devaloriza rata centrală a monedei față de euro din proprie inițiativă, timp de cel puțin doi ani înainte să se poată califica pentru a adopta moneda euro. Comisia Europeană va continua să încurajeze și să sprijine eforturile autorităților bulgare și croate pentru a finaliza procesul de aderare la zona euro.

“Euro este un simbol tangibil al unității, prosperității și solidarității europene. Această decizie recunoaște reformele economice importante întreprinse deja de Bulgaria și Croația, confirmând totodată atractivitatea monedei unice a Europei. Vom continua să fim alături de ambele țări, întrucât vor face următorii și ultimii pași spre aderarea la zona euro”, a afirmat Ursula von der Leyen, citată în comunicat.

Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Recent, Banca Centrală Europeană anunțase că Bulgaria și Croaţia ar putea să se alăture în acest an la ERM-II.

Având în vedere că ţările candidate trebuie să rămână în sistemul ERM-2 timp de doi ani, pentru a dovedi că monedele lor sunt stabile, “prima fereastră de oportunitate disponibilă pentru Croaţia şi Bulgaria să adere la zona euro ar fi 2023, dacă toate evaluările preliminare vor fi încheiate cu succes”, a spus BCE recent.

Bulgaria a aderat la UE în 2007, alături de România, iar Croația în 2013, fiind cea din urmă țară care s-a alăturat Uniunii Europene.

Bulgaria şi Croaţia sunt singurele ţări membre ale Uniunii Europene care sunt interesate în mod activ să adopte moneda euro.

Pe de altă parte, România nu mai îndeplinește în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, se arată în raportul de convergenţă pe 2020 al Comisiei Europene.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending