Connect with us

Daniel Buda

Vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, Daniel Buda: Vom dezbate impactul măsurilor UE pentru protejarea fermierilor în contextul pandemiei de COVID-19

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European, Daniel Buda, va participa în această săptămână la reuniuni privind impactul măsurilor UE pentru protejarea fermierilor în contextul pandemiei de COVID-19, subiect care se află pe agenda comisiilor de specialitate din co-legislativul european.

De asemenea, eurodeputatul PNL și PPE va mai lua parte și la ședintele Comisiei pentru Protecția animalelor în timpul transportului (ANIT) și la reuniunile Comisiei pentru afaceri juridice (JURI) din Parlamentul European, precum și la evenimentul organizat de Grupul de presă Bursă, intitulat “Afaceri în agricultură”.

“În cadrul reuniunilor AGRI, va fi organizată o audiere publică pe tema: „Situația piețelor de fructe și legume și a pieței vinului– impactul măsurilor UE de luptă împotriva pandemiei de COVID-19”. De asemenea, va fi susținută o prezentare de un reprezentant al Comisiei (DG SANTE) privind situația actuală a pestei porcine africane și va avea loc un schimb de opinii cu un reprezentant al Comisiei (DG AGRI) cu privire la chestiuni agricole legate de comerț”, a scris Buda, într-o postare pe Facebook.

Nu în ultimul rând, se vor supune la vot amendamentele, respectiv proiectul de aviz cu privire la Îmbătrânirea populației vechiului continent – posibilități și provocări legate de politica privind îmbătrânirea populației după 2020.

În cadrul Comisiei ANIT, va avea loc un schimb de opinii cu doamna Julia Klöckner, ministrul german al alimentației și agriculturii, precum și prezentarea raportului 31/18 privind bunăstarea animalelor în UE de către reprezentanții Curții Europene de Conturi, a mai spus Buda.

În cadrul Comisiei JURI, va fi susținută o prezentare cu privire la Drepturile Omului, accesul la justiție, un workshop pe tema Răspunderea companiilor pentru daune aduse mediului, o dezbatere pe marginea unei mai bune legiferări dintr-o perspectivă digitală, precum și supuneri la vot pentru o serie de proiecte de rapoarte și amendamente.

“Vă voi reda discuţiile şi dezbaterile care vor avea loc în cadrul şedinţelor la care voi participa însă până atunci, dacă aveţi întrebări sau nelămuriri, vă stau la dispoziţie pentru a vă răspunde”, a conchis el.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: PE solicită o revenire rapidă la o zonă Schengen complet funcțională, dar și aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România și Bulgaria

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Parlamentul European solicită o revenire rapidă la o zonă Schengen complet funcțională, dar și aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România și Bulgaria, declară eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), după reuniunea Comisiei pentru Afaceri Juridice, în care a avut loc o dezbatere pe marginea rezoluției Parlamentului European privind situația din spațiul Schengen în urma pandemiei de COVID-19.

Potrivit rezoluției, Parlamentul European își exprimă îngrijorarea cu privire la situația actuală în ceea ce privește controalele la frontiera internă introduse de atâtea state membre, precum și diferitele alte măsuri luate, care includ închiderea completă sau parțială a frontierelor sau închiderea acestora la un anumit tip de călători, inclusiv cetățeni ai UE sau resortisanții țărilor terțe cu reședința pe teritoriul statelor membre, deoarece impactul acestor măsuri asupra cetățenilor și întreprinderilor, asupra turismului este unul major.

În acest context, Daniel Buda transmite că,eurodeputații consideră că „o revenire rapidă la o zonă Schengen complet funcțională este de cea mai mare importanță și depinde atât de voința politică a statelor membre, cât și de angajamentul lor de a coordona măsurile în cadrul acquis-ului Schengen”.

De asemenea, eurodeputatul explică că în rezoluția amintită, Parlamentul European solicită Consiliului și statelor membre să își intensifice eforturile pentru a finaliza integrarea Schengen cu toate statele membre ale Uniunii și aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România și Bulgaria cât mai curând posibil, tinând cont că cele două state îndeplinesc toate condițiile tehnice cerute de Bruxelles. În caz contrar, refuzul nedrept de accepta accesul celor două state în acest spațiu este de natură să ducă la creșterea populismului și extremismului în regiune, atenționează Daniel Buda. 

 

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Toate statele membre trebuie să respecte valorile europene pentru a beneficia de banii din viitorul buget al UE

Published

on

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) a subliniat în cadrul conferinței „Împreună în UE: Impactul bugetului UE asupra viitorului Europei” că fiecare stat membru trebuie să respecte valorile Uniunii Europene astfel încât să beneficieze de banii europeni disponibili în viitorul buget al UE pentru perioada 2021-2027.

De asemenea, deputatul european a subliniat necesitatea de pregătire a unui volum mare de proiecte la nivel național pentru ca România să beneificieze la maxim de banii europeni din planul de reziliență.

„Este extrem de important ca la nivel național să se pregătească programele necesare. România trebuie să creeze condițiile necesare pentru ca cele 4,5 milioane de români din străinătate să se întoarcă acasa. Depopularea masivă creează probleme majore pentru a asigura forță de muncă necesară. Acești bani trebuie foarte bine folosiți, începând cu probleme de infrstructură”, a transmis Daniel Buda în cadrul conferinței.

Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) este cel mai mare instrument financiar din istoria Uniunii Europene – 672,5 mld. de euro în total, 30 de mld. de euro pentru România. 

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda, despre victoria Maiei Sandu: Este un moment crucial pentru parcursul pro-european al Republicii Moldova

Published

on

© European Parliament Multimedia Center

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) o felicită pe Maia Sandu și susține că alegerea ei ca președinte al Republicii Moldova este „un moment crucial pentru parcursul pro-european” al acestei țări.

„O zi istorică pentru Republica Moldova. Felicitări și mult succes, Maia Sandu, în misiunea ta de a aduce Republica Moldova mai aproape de România și Europa. Acesta este un moment crucial pentru parcursul pro-european al Republicii Moldova, când cetățenii au ales să scape din ghearele forțelor rusofile care au pus stăpânire peste țară, într-un mod abuziv și violent”, a scris Daniel Buda pe pagina de Facebook.

Potrivit deputatului european, „cetățenii au ales modernizarea și europenizarea țării în detrimentul sărăciei și a subjugării. După zeci de ani de iluzii vândute de Moscova, moldovenii conștientizează că doar în cadrul unui proiect european pot redobândi libertatea, prosperitatea iar tinerii își pot găsi un viitor la ei în țară”, a mai adăugat acesta.

De asemenea, Daniel Buda subliniază că adevărata dezvoltare a ţării vecine poate fi realizată doar alături de România şi în Uniunea Europeană.

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL23 seconds ago

Miniștrii de externe din țările OSCE aleg joi și vineri viitorul secretar general al organizației, poziție pentru care se duelează Cristian Diaconescu și Helga Maria Schmid

Corina Crețu23 mins ago

Corina Crețu: UE va deveni mai puternică dacă va aduce fondurile europene mai aproape de nevoile reale ale oamenilor

U.E.53 mins ago

Franța: A murit fostul președinte Valéry Giscard d’Estaing, sub auspiciile căruia au fost create G7 și Consiliul European și cel care a prezidat Convenția Europeană pentru Tratatul Constituțional

U.E.12 hours ago

Comisia Europeană solicită ca Parchetul European condus de Laura Codruța Kövesi să fie operațional la 1 martie 2021

NATO13 hours ago

Jens Stoltenberg, despre creșterea prezenței NATO pe flancul estic și la Marea Neagră: Plănuiesc să prezint recomandări strategice pentru liderii aliați la summitul de anul viitor

NATO13 hours ago

Jens Stoltenberg, despre intenția României de a înființa un Centru euro-atlantic pentru reziliență: NATO trebuie să evalueze consecințele investițiilor Chinei în infrastructura noastră critică

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

COVID-19: Comisia Europeană a prezent strategia privind rămânerea în siguranță în cursul iernii: În acest an, salvarea de vieți omenești trebuie să aibă prioritate față de sărbătoriri

Cristian Bușoi17 hours ago

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru Programul EU4Health: În PNRR trebuie incluse proiecte de sănătate competitive și care pot fi implementate în patru ani pentru a primi finanțare de la UE

U.E.17 hours ago

Premierul Ludovic Orban, interviu pentru Le Monde în care critică Ungaria și Polonia pentru blocarea pachetului financiar de 1.824 de miliarde de euro: Toate țările UE trebuie să respecte statul de drept

ROMÂNIA18 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu, discuție cu omologul italian Luigi di Maio despre măsurile luate pentru buna desfășurare în Italia a alegerilor din 5-6 decembrie

Cristian Bușoi17 hours ago

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru Programul EU4Health: În PNRR trebuie incluse proiecte de sănătate competitive și care pot fi implementate în patru ani pentru a primi finanțare de la UE

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Ludovic Orban: Finalizarea gazoductului BRUA, o investiţie extrem de importantă pentru România şi pentru Europa, permiţând diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz natural ale UE

ROMÂNIA5 days ago

Faza I a gazoductului BRUA, finalizată. Președintele Klaus Iohannis: O etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniunii Europene

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE1 week ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș1 week ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.2 weeks ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu2 weeks ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Advertisement
Advertisement

Trending