Vicepreședintele PE Victor Negrescu a discutat cu comisarul european pentru economie despre ”implementarea planurilor de redresare și corectarea deficitelor”: Economia va fi principalul subiect de interes la nivel UE

Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European și negociator- șef pentru bugetul UE pentru 2025, a discutat cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, despre ”competitivitatea noastră, implementarea planurilor de redresare și corectarea deficitelor”.

”Urmează o perioadă în care economia va fi principalul subiect de interes la nivel european atât pentru a susține nivelul de trai și reziliența societății cât și în ceea ce înseamnă provocările noastre globale. Am discutat despre competitivitatea noastră, implementarea planurilor de redresare și corectarea deficitelor cu comisarul european pentru economie, fostul premier italian, Paolo Gentiloni”, a anunțat Negrescu, responsabil al Grupului Social-Democraților Europeni pentru monitorizarea implementării PNRR-urilor statelor UE,  într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a dezvăluit că ”urmează, până la finalul acestei luni, să prezinte un plan pentru îndeplinirea țintelor de deficit ce va viza atât dezvoltarea investițiilor cât și realizarea reformele prevăzute în PNRR”.

Planul pe șapte ani trebuie aprobat în luna noiembrie, conform explicațiilor oferite de negociatorul-șef pentru bugetul UE pentru 2025.

”În prezent, mai multe state europene desfăşoară această procedură normală de lucru cu privire la traiectoria de ieșire din deficitul excesiv”, a amintit Victor Negrescu.

Recent, Franța anunța că prelungește cu doi ani, până în 2029, orizontul de timp pentru a-și alinia deficitul public la regulile UE. 

Conform declarațiilor premierului susținute în urma unei întâlniri cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ce a avut loc la mijlocul lunii august, România ar urma să propună brațului executiv al Uniunii Europene un plan pe șapte ani pentru a ajunge la un deficit de 3% din PIB, în conformitate cu prevederile din tratate.

Marcel Ciolacu dezvăluia la mijlocul lunii septembrie că acest plan nu va cuprinde taxe noi și a explicat de ce este nevoie de șapte ani pentru a ne încadra în țintele stabilite de UE. Și în anii următori, 2025 și 2026, ”vor fi cele mai mari investiții”, motiva premierul, dublat de mesajele ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, care argumenta că România realizează deficit pe investiții.

Posibilitatea de a distribui eforturile de ajutare a deficitului bugetar și datoriei publice pe o perioadă mai lungă de timp apare în urma deciziei țărilor membre de la finalul lunii aprilie, când acestea au adoptat reformele normelor bugetare.

Consiliul UE a menținut valorile maxime în cazul deficitului și datoriei publice, dar a oferit statelor membre șansa de a implementa planul bugetar structural în 4-5 ani, cu opțiunea de prelungire de până la șapte ani, dacă se angajează să efectueze anumite reforme și investiții care îmbunătățesc reziliența și potențialul de creștere, sprijină sustenabilitatea finanțelor publice și abordează prioritățile comune ale UE.

Flexibilitatea aceasta reprezintă o dovadă a conștientizării din partea Uniunii Europene că țările membre au nevoie de mai mult timp pentru a-și reveni în urma crizelor-evantai generate de pandemia de COVID-19 și de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare