Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a discutat cu ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, despre inițiativa sa de a dezvolta mai multe proiecte comune finanțate la nivel european și de a susține și a extinde predarea limbii române peste tot în Republica Moldova.
„Republica Moldova este astăzi țara candidată cu cel mai alert ritm în procesul de negociere cu Uniunea Europeană. Continui să solicit Consiliului European să înceapă și formal negocierile pe clustere”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook.
De asemenea, Victor Negrescu a declarat că aprobarea planului de creștere deschide noi oportunități pentru proiecte comune între România și Republica Moldova.
„Mă bucur să constat că avem, odată cu aprobarea planului de creștere, tot mai multe proiecte comune România-Republica Moldova pe subiecte de interes comun. Iată că amendamentul meu la regulamentul european, prin care propuneam includerea proiectelor transfrontaliere, funcționează”, a spus acesta.
La 3 martie 2022, autoritățile de la Chișinău au semnat cererea de aderare a țării la UE, iar la 23 iunie, același an, șefii de stat sau de guvern europeni au decis să acorde Republicii Moldova statutul de țară-candidată la UE. Această călătorie a ajuns într-o nouă etapă la 14 decembrie 2023, când Consiliul European a hotărât începerea negocierilor de aderare.



