Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Victor Negrescu consideră necesar ca instituțiile UE din domeniul polițienesc și al justiției să funcționeze „fără greșeală și în deplin acord cu valorile europene”

Published

on

© Victor Negrescu/Facebook

Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD/S&D), în calitate de vicepreședinte al Parlamentului European responsabil de politicile de transparență și combaterea corupției, a avut recent întâlniri de lucru cu reprezentanți de top ai instituțiilor europene din acest domeniu, pentru a discuta despre buna funcționare a acestora și consolidarea încrederii cetățenilor în UE și mecanismele sale.

Printre cei cu care s-a întâlnit se numără Catherine De Bolle, Directorul Executiv al Europol, Laura Codruţa Kövesi, Procurorul-şef al Parchetului European, Directorul Agenției pentru Drepturile Fundamentale a UE, Sirpa Rautio, Directorul Administrativ Eurojust, Vincent Jamin și Hans Leijtens, Directorul Executiv al Frontex.

 

Negrescu a subliniat importanța acestor discuții, anunțând că a obținut finanțări suplimentare pentru aceste instituții. „Trebuie să ne asigurăm că acestea funcționează fără greșeală și în deplin acord cu valorile europene, dacă vrem să crească încrederea în Uniunea Europeană și mecanismele ei”, a declarat eurodeputatul.

Finanțările suplimentare au fost destinate consolidării capacității acestor structuri de a preveni și combate corupția, de a proteja drepturile fundamentale și de a asigura securitatea la nivel european.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Siegfried Mureșan a fost reales președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu R. Moldova: Obiectivul meu principal este să o ajutăm să se pregătească pentru aderarea la UE

Published

on

©️ Siegfried Mureșan/ Facebook

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a fost reales președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.

”Voi continua să apăr interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi în Parlamentul European, așa cum am făcut-o, neîntrerupt, în ultimii 10 ani. Republica Moldova este foarte importantă pentru siguranța Uniunii Europene și este foarte importantă pentru România. Tocmai de aceea, trebuie să-i oferim sprijinul pe care îl merită. Ca președinte al Delegației, obiectivul meu principal este să ajutăm Republica Moldova să fie pregătită de aderarea la Uniunea Europeană și să combată amenințările de securitate din partea Federației Ruse”, a declarat Siegfried Mureșan, după votul care îi asigură un mandat de cinci ani în fruntea Delegației mai sus amintite.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, din funcția de președinte al Delegației, Siegfried Mureșan va co-prezida Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova (CPA), din care fac parte membri ai Parlamentului European și membri ai Parlamentului de la Chișinău. Din partea Parlamentului Republicii Moldova, copreședintă a CPA este deputata Doina Gherman.

În precedentul mandat din perioada 2019-2024, eurodeputatul a adoptat decizii importante pentru sprijinirea Republicii Moldova și a cetățenilor acesteia:

  • A adoptat, în Comitetul Parlamentar de Asociere, primul document oficial european care cerea acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova. Declarația noastră a fost votată în martie 2022, iar statutul de țară candidată a fost acordat trei luni mai târziu, în iunie 2022
  • Tot în precedentul mandat de președinte al Delegației și copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova, Siegfried Mureșan a inițiat rezoluțiile prin care a cerut și a obținut o decizie favorabilă privind începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

”În acest nou mandat, obiectivul principal este să lucrăm strâns cu colegii din Parlamentul de la Chișinău pentru a pregăti Republica Moldova de aderarea la Uniunea Europeană. Moldova a început negocierile de aderare, iar Parlamentul Republicii Moldova are rolul extrem de important de a adapta legislația națională la acquis-ul european. Prin munca din CPA, ne vom asigura că Parlamentul Republicii Moldova primește tot sprijinul tehnic din partea colegilor din Parlamentul European în acest demers foarte important”, a anunțat Siegfried Mureșan.

Acesta consideră că Republica Moldova are nevoie ”de mai mult sprijin financiar și tehnic din partea Uniunii Europene pentru a se putea moderniza, pentru a se putea reforma și a fi pregătită de aderare”.

”Voi completa munca de președinte al delegației cu munca mea de negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul Buget multianual al Uniunii Europene post-2027. Mă voi asigura, astfel, că alocăm resurse financiare suficiente pentru a sprijini eforturile Republicii Moldova în drumul său către integrarea în Uniunea Europeană”, a dezvăluit Siegfried Mureșan.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Virgil Popescu și Wopke Hoekstra, comisarul desemnat pentru Climă și Creștere Curată, au convenit să colaboreze pentru a identifica soluții pentru o piață unică energetică veritabilă

Published

on

© Virgil Popescu/ Facebook

Eurodeputatul Virgil Popescu, membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, a avut o întâlnire cu comisarul european pentru acțiuni climatice, Wopke Hoekstra, desemnat în Comisia von der Leyen 2.0 pentru a gestiona portofoliul pentru climă, net zero și creștere curată.

Fostul ministru al Energiei a abordat cu oficialul din Comisia Europeană teme precum ”energie nucleară, interconectivitate și modernizarea rețelelor de transport, hidrogenul, gazul natural, investiții în unitățile de producție a energiei hidro și soluțiile de care avem nevoie pentru a evita dependența de China”.

Virgil Popescu a susținut în fața comisarului european că ”sursă de energie curată” este cea nucleară.

”Am agreat să lucrăm în continuare pentru a găsi cele mai bune soluții pentru ca țările UE să folosească gazul natural, cu măsurile necesare de modernizare pentru a polua cât mai puțin”, a menționat Popescu într-un mesaj publicat pe Facebook.

În egală măsură, cei doi au convenit să sprijine ”dezvoltarea infrastructurii și a proiectelor pentru hidrogen, pentru producția de energiei solare și eoliene”.

”Când energia curată va fi predominantă în mixul statelor UE, iar phase-out-ul pentru cărbune va fi finalizat, trebuie să ne asigurăm că nu suntem dependenței de China și că infrastructura de transport este modernizată și pregătită pentru surplusul de energie”, a semnalat eurodeputatul PPE.

Un alt subiect important al discuțiilor a fost cel privind asigurarea unei mai bune interconectivități între Ungaria, Slovacia și Austria pentru a ”nu lăsa loc de speculații pe piața de energie, care au cauzat prețuri crescute”.

”Energia hidro este una dintre soluții, dar din păcate, investițiile în România în acest moment sunt blocate din cauza unor așa ziși <<ong-iști de mediu>>, care însă nu știu ale cui interese le apără, că sigur nu apără interesele naționale. Sper că aceste neînțelegeri vor fi clarificate cu celeritate pentru a putea merge mai departe cu aceste investiții necesare”, a criticat fostul ministru al Energiei.

La finalul întâlnirii, Virgil Popescu și Wopke Hoekstra au convenit să aibă și pe viitor ”dialoguri aplicate pentru a putea rezolva toate provocările cu care ne confruntăm”.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o mai bună finanțare a programelor nucleare civile: ”Nu vom avea decarbonizare fără energie nucleară”

Published

on

© European Union, 2022

Europarlamentarul Virgil Popescu, prezent la reuniunea Grupului de Lucru PPE privind bugetul și politicile structurale, a subliniat importanța unei finanțări suplimentare a proiectelor pentru extinderea programelor nucleare civile. 

„La invitația colegului meu Siegfried Muresan am participat la reuniunea Grupului de Lucru privind bugetul și politicile structurale alături de europarlamentari din grupul PPE. Discuțiile s-au axat pe stabilirea priorităților bugetare pentru următorul mandat al comisarilor europeni, pentru a reuși să ne atingem țintele și obiectivele europene, dar și cele naționale. De asemenea, am atras atenția asupra faptului că este nevoie de o abordare mai aplicată cu privire la finanțările proiectelor pentru extinderea programelor nucleare civile”, a transmis eurodeputatul liberal într-o postare pe pagina de Facebook. 

Potrivit acestuia, în prezent există rezerve cu privire la finanțarea producției de energie nucleară: „Așa cum am mai spus-o, nu vom avea decarbonizare fără energie nucleară.”

Trebuie să continuăm să dezvoltăm programele nucleare civile pentru a ne asigura că vom atinge securitatea și independența energetică a UE”, a conchis Virgil Popescu în intervenția sa. 

La discuții au participat comisarii desemnați Piotr Serafin, comisar desemnat pentru Buget, Antifraudă și Administrație Publică; Christophe Hansen, comisar desemnat pentru Agricultură și Alimentație și Costas Kadis, comisar desemnat pentru Pescuit și Oceane.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
SCHENGEN35 mins ago

Germania “a muncit din greu” pentru aderarea României la Schengen și va continua să o facă, asigură ambasadorul Gebauer: România merită să fie în Schengen, “nu este un act de milă”

COMISIA EUROPEANA40 mins ago

 Ungaria, trimisă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din cauza legii sale privind apărarea suveranității

INTERNAȚIONAL54 mins ago

Ambasadorul Germaniei respinge o pace dictată de Rusia: Soluția pentru care lucrăm trebuie să aducă pace și securitate Europei și Ucrainei în special

ROMÂNIA1 hour ago

Procedură de infringement: Comisia Europeană solicită României să elimine restricțiile legate de stabilirea prețurilor și exportul de energie electrică și gaze

ENERGIE2 hours ago

România ar putea juca rolul de furnizor de energie pentru industria germană. Ambasadorul Peer Gebauer: Energia va fi un pilon major al relațiilor bilaterale

ROMÂNIA2 hours ago

Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României

ENGLISH3 hours ago

INTERVIEW | Ambassador Peer Gebauer on German Unity Day: We will remain a pillar of stability in Europe. Energy and defense, major pillars of growth in German-Romanian cooperation

INTERVIURI3 hours ago

INTERVIU | Ambasadorul Peer Gebauer, de Ziua Unității Germane: Vom rămâne un pilon de stabilitate în Europa. Energia și apărarea, pilonii majori de creștere a cooperării româno-germane

EUROBAROMETRU3 hours ago

Eurobarometru: 7 din 10 români consideră că țara lor a avut beneficii de pe urma statutului de membru al UE. 68% sunt optimiști cu privire la viitorul UE

ROMÂNIA4 hours ago

Klaus Iohannis, vizită în Franța pentru summitul Francofoniei. Șeful statului va prezenta viziunea României privind rolul francofoniei în transformarea multilateralismului

ROMÂNIA2 hours ago

Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României

ENGLISH3 hours ago

INTERVIEW | Ambassador Peer Gebauer on German Unity Day: We will remain a pillar of stability in Europe. Energy and defense, major pillars of growth in German-Romanian cooperation

INTERVIURI3 hours ago

INTERVIU | Ambasadorul Peer Gebauer, de Ziua Unității Germane: Vom rămâne un pilon de stabilitate în Europa. Energia și apărarea, pilonii majori de creștere a cooperării româno-germane

CHINA2 days ago

Noul secretar general NATO: Interesele și reputația Chinei vor fi afectate de faptul că alimentează “cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial”

NATO2 days ago

Noul secretar general NATO îl avertizează pe Putin că Alianța “nu va ceda” în susținerea Ucrainei și diminuează temerile legate de Trump

ROMÂNIA2 days ago

Forumul de Securitate de la Varșovia. Ministrul Energiei, intervenție francă: Piața energiei ar trebui să fie o piață unică. Nu trebuie să fii un geniu ca să vezi unde se termină prețurile mici și unde încep cele mari

U.E.2 days ago

UE ia în considerare o nouă tranșă de asistență pentru Liban, denunțând încălcarea suveranității acestuia de către Israel

ROMÂNIA2 days ago

Oficial: România îndeplinește începând de astăzi toate criteriile tehnice pentru aderarea la Visa Waiver, anunță ambasadorul României în SUA

ROMÂNIA3 days ago

Ministrul Apărării subliniază necesitatea de „tineri militari cât mai bine pregătiți și motivați pentru provocările viitorului mediu de securitate”

CONSILIUL DE SECURITATE1 week ago

Klaus Iohannis, în ultimul său discurs la ONU: România pledează pentru un Consiliu de Securitate al Națiunilor Unite extins, în care responsabilitatea este norma, nu excepția

Trending