Connect with us

S&D

Victor Negrescu: România va găzdui, la București, o reuniune a grupului S&D din Parlamentul European și o reuniune a liderilor Partidului Socialiștilor Europeni

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Corespondență din Strasbourg

România va găzdui, la București, o reuniune a grupului S&D din Parlamentul European și o reuniune a liderilor Partidului Socialiștilor Europeni în perspectiva alegerilor europene din vara acestui an, a afirmat marți europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

Socialiștii europeni vor veni la București cu două ocazii, în perioada 19-21 februarie avem o reuniune a grupului S&D din Parlamentul European în România. La începutul lui aprilie, pe 7 aprilie, așa cum a anunțat și premierul Ciolacu, România va găzdui o reuniune a liderilor PES la București“, a spus Negrescu, vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni, într-o discuție cu jurnaliștii români prezenți la sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg.

Deci, social-democrații sunt prezenți la noi în țară la începutul acestui an cu două evenimente de mare amploare“, a spus Negrescu, în vreme ce partenerii de coaliție, Partidul Național Liberal, vor găzdui, la București, în perioada 6-7 martie, Congresul Partidului Popular European, unde PPE va desemna candidatul pentru șefia Comisiei Europene.

Precizările lui Negrescu au venit în contextul în care în cursa internă a PES pentru candidatura la șefia executivului european s-a înscris doar comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit. Termenul limită de depunere a candidaturilor în cadrul formațiunii social-democrate europene este 17 ianuarie, Congresul PES fiind programat la Roma, la data de 2 martie.

Negrescu a precizat că “Nicolas Schmit este un candidat foarte bun, mai ales pe componenta aceasta socială care este extrem de relevantă în dezbaterile care au loc astăzi la nivel european”.

“Cunoaște foarte bine România, a ajutat România, a venit cu soluții la problemele pe care le-am întâmpinat. Soluția găsită în timpul pandemiei a salvat milioane de locuri de muncă, inclusiv în România, și a venit de la acest comisar. Este capabil să înțeleagă ce este nevoie în anumite zone ale Europei și sprijinul acordat pentru revizuirea țintei de 9,4% privind pensiile demonstrează că înțelege contextul pe care îl traversează țara noastră“, a spus eurodeputatul PSD.

Între timp, actuala președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este presată să anunțe dacă va candida pentru un nou mandat la șefia Comisiei, ea provenind din rândurile PPE. Candidatul sau candidații PPE pentru a fi “cap de listă” la alegerile europene trebuie să-și depună dosarul până la 21 februarie.

După ce preşedintele Consiliului European, belgianul Charles Michel, a anunţat că va candida la alegerile europarlamentare din iunie drept “cap de listă” pentru Mişcarea Reformatoare (liberalii francofoni din Belgia), au apărut voci care îi cer Ursulei von der Leyen să-şi clarifice la rândul său intenţiile.

“În ceea ce înseamnă șefia Consiliului European, lucrurile vor fi discutate abia pe 1 februarie. Este evident că social-democrații europeni, reprezentând a doua familie politică europeană, nu își permit să lase toate cele trei funcții dreptei europene. Vom vedea dacă vom insista mai mult acum pentru a defini președintele Consiliului European înainte de alegerile pentru Parlamentul European sau ne vom concentra pe ceea ce se va întâmpla după alegerile pentru Parlamentul European. Dacă este să ne uităm la tendințe, toate partidele pro-europene sunt în scădere. Scăderea cea mai abruptă o are Renew, ulterior PPE, noi fiind cu scăderea cea mai puțin semnificativă comparativ cu alegerile de acum cinci ani. Diferența dintre PPE și S&D este mult mai mică. Noi sperăm că putem câștiga și trebuie să mergem în continuare pe această variantă. Dacă colegii noștri social-democrați din Germania își vor reveni, S&D are șansa să câștige alegerile. Avem o revenire în Italia, în Franța, în Spania, Portugalia și România suntem ok, în Polonia avem un partid care este la guvernare. În țările nordice stăm foarte bine în sondaje pentru că partidele de guvernare de dreapta au eșuat”, a mai detaliat Victor Negrescu.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Corina Crețu

În contextul aderării României la Schengen aerian și maritim, Corina Crețu salută revizuirea regulilor care guvernează spațiul de liberă circulație în vederea consolidării acestui drept

Published

on

© European Union, 2024 - Source: EP

Eurodeputatul Corina Crețu salută revizuirea Codului Frontierelor Schengen în vederea consolidării liberei circulații în Uniunea Europeană, adoptată de Parlamentul European în ultima sesiune plenară înainte de alegerile europene din iunie.

”În contextul aderării României la Spațiul Schengen aerian și maritim, salut modificarea regulilor care guvernează cadrul Schengen, deoarece este mai important ca oricând să întărim Spațiul de liberă circulație și să nu mai permitem ca anumite State Membre să utilizeze pretexte pentru încălcarea dreptului la liberă circulație”, a menționat aceasta într-un mesaj publicat pe Facebook.

Aceasta a amintit în ce context vine această revizuire, și anume că în ultimii ani ”mai multe state membre s-au folosit de pretexte nejustificate pentru a reintroduce controale la frontiere, periclitând astfel spațiul de liberă circulație”, una dintre cele mai mari reușite ale UE care permite circulația a peste 400 de milioane de persoane.

Noile modificări ale Codului Schengen vizează în principal întărirea Spațiului de liberă circulație în fața crizelor excepționale – cum a fost cazul în timpul pandemiei.

În egală măsură, va fi obligatoriu pentru statele membre să introducă controale la frontiere doar în situații excepționale, justificate de motive clare.

Sunt introduse perioade si termene clare în ceea ce privește controalele la frontierele interne, cât și criteriile pe care statele membre trebuie să le urmeze în cazul în care doresc să reintroducă controale. De asemenea, sunt introduse proceduri armonizate care să fie aplicate la frontierele externe în caz de pandemii viitoare.

Statele membre pot reintroduce controalele ca o excepție atunci când există o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau securității interne.

Corina Crețu mai amintește că această decizie va fi luată evaluând necesitatea și proporționalitatea măsurii, dar și dacă obiectivele urmărite nu pot fi atinse prin măsuri alternative care să nu pună în pericol libertatea de circulație.

Continue Reading

Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu își prezintă realizările și prioritățile viitoare în PE: Voi continua să lucrez cu profesionalism pentru ca România să fie puternică în UE

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Aflat la final de mandat în Parlamentul European, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a transmis un mesaj de mulțumire și reflecție asupra realizărilor sale și a direcțiilor prioritare pentru viitorul României și al Europei.

„În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru sprijinul oferit, pentru activitatea desfășurată în Parlamentul European. Sunt onorat că am reprezentat România la acest nivel și că am reușit, cu sprijinul dumneavoastră, să obțin pentru țara noastră fonduri europene suplimentare, să contribui la aderarea României la spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă sau să mă lupt pentru ca românii să beneficieze de drepturi egale la nivel european”, a declarat Negrescu, evidențiind recunoștința sa față de sprijinul primit.

Negrescu a subliniat realizările sale concrete în atragerea de fonduri europene și contribuția sa la modernizarea României în domenii vitale precum educația și sănătatea.

„Am obținut 100 de milioane de euro prin proiectele pilot inițiate, fiind eurodeputatul cu cei mai mulți bani europeni obținuți pentru noi proiecte în domeniile educației, sănătății sau dezvoltării economice”, a menționat el, subliniind importanța investițiilor în viitorul țării.

În calitate de negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul Uniunii Europene, Negrescu a adus beneficii concrete României.

„Am reușit să cresc finanțările europene pentru țara noastră și să salvez, prin modificările aduse regulamentelor europene, 10 miliarde de euro destinate țării noastre”, a afirmat el, evidențiindu-și abilitățile diplomatice și de negociere.

Eurodeputatul a evidențiat că aceste realizări l-au propulsat în funcția de chestor al Parlamentului European, cea mai importantă poziție deținută de România în Legislativul european. „Din această postură am susținut interesele României, am organizat evenimente de promovare ale țării noastre și mi-am adus aportul pentru ca prima dată un român să ocupe funcția de director general în Parlamentul European. Voi continua în viitorul mandat să lucrez cu profesionalism pentru ca România să fie puternică în Uniunea Europeană”, a mai afirmat acesta.

Privind spre viitor, Negrescu și-a exprimat prioritățile clare pentru un mandat ulterior, concentrându-se pe îmbunătățirea nivelului de trai al românilor și cetățenilor europeni în general. „Creșterea nivelului de trai este cheia pentru viitorul Europei”, a subliniat el, pledând pentru măsuri precum un salariu minim european și creșterea subvențiilor pentru fermieri.

Totodată, el va depune eforturi pentru asigurarea unui tratament egal pentru români în cadrul Uniunii Europene și sprijinirea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În încheiere, reprezentantul social-democrat în Parlamentul European a pledat pentru o reprezentare mai bună a României în instituțiile decizionale ale Uniunii Europene și a subliniat importanța implicării active și a direcționării proiectului european către nevoile reale ale cetățenilor.

„Doar prin seriozitate, implicare și curaj putem să răzbim ca țară, să contăm la nivel european și să direcționăm proiectul european spre nevoile reale ale cetățenilor”, a concluzionat eurodeputatul Victor Negrescu.

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu: PNRR este o șansă istorică pentru România. Toate proiectele trebuie implementate până în anul 2026

Published

on

© Corina Cretu/ Facebook

În cadrul Consiliului ECOFIN, miniștrii economiei și finanțelor din statele UE au ajuns la un acord cu privire la faptul că fondul de redresare post-pandemie, denumit și NextGenerationEU, nu va fi extins dincolo de anul 2026, a transmis eurodeputatul Corina Crețu.

„Acest lucru înseamnă că toate proiectele din PNRR trebuie implementate până în acel an, iar fondurile alocate să fie cheltuite. În ceea ce privește PNRR-ul României, a treia cerere de plată în valoarea de 2,7 miliarde de euro, a fost depusă în luna decembrie 2023, iar nici până la ora actuală nu a fost aprobată, deși termenul prevăzut în regulament pentru evaluare a expirat la 15 februarie”, a scris Corina Crețu pe Facebook.

Mai mult, eurodeputatul a amintit că România a  încasat din PNRR aproximativ 9,4 miliarde de euro, aflându-se într-un grad de 32% de încasare.

Aceasta a precizat că, în anul 2024, printre investițiile și reformele care ar trebui să aibă loc se numără: dotarea a 75.000 de săli de clasă cu mobilier, 1.200 de autobuze electrice pentru transportarea elevilor, 10.000 de laboratoare de știință, cel puțin 25 de spitale publice vor beneficia de echipamente și materiale care contribuie la reducerea riscului de infecții nosocomiale, investiții în 25 de unități de terapie intensivă, iar 50% din investițiile în infrastructură feroviară și rutieră trebuie finalizate.

„În anul 2020, când negociam în Parlamentului European Mecanismul de Redresare și Reziliență, am depus amendamente care să prelungească termenul de implementare a banilor din PNRR până în 2026, termenul inițial propus de Comisie fiind 2025”, a mai spus Corina Crețu.

Eurodeputatul a explicat că a făcut acest lucru, deoarece, încă din perioada când gestiona fondurile europene în calitate de Comisar, cunoștea lentoarea implementării proiectelor din anumite state membre, printre care și România.

Am mai spus-o și o repet, PNRR-ul este o șansă istorică pentru România și sper din tot sufletul să nu fim nevoiți în 2026 să trimitem înapoi la Comisie pentru neutilizarea la timp a fondurilor alocate”, a conchis Corina Crețu.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL4 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA4 days ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA5 days ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL5 days ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.6 days ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA1 week ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA2 weeks ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA2 weeks ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

Trending