EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Victoria forțelor pro-europene în Republica Moldova este un semnal puternic pentru aderarea la UE, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu
Published
2 months agoon
By
Andreea Radu
Victoria forțelor pro-europene în Republica Moldova este un semnal puternic pentru aderarea la Uniunea Europeană, a transmis luni vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
„Consiliu trebuie să aprobe de îndată începerea negocierilor pe capitole. Cetățenii moldoveni au transmis un mesaj clar: își doresc un viitor european. Rezultatele arată că, în pofida provocărilor și a campaniilor de manipulare realizate cu scopul de a destabiliza procesul electoral, forțele pro-europene au ieșit învingătoare”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook.
Victor Negrescu a subliniat că victoria din Republica Moldova reprezintă o confirmare a valorilor fundamentale: democrație, stat de drept, transparență și solidaritate europeană. El a remarcat că Republica Moldova și, în mod special, președinta Maia Sandu, au oferit lumii occidentale „o lecție de democrație și reziliență”.
„Dar această reușită vine și cu responsabilități: este momentul să se livreze reforme, să se consolideze instituțiile și să se demonstreze că Europa nu este doar un ideal, ci un proiect concret, cu rezultate palpabile pentru cetățeni”, a adăugat acesta.
Victor Negrescu a precizat că, în calitate de vicepreședinte al Parlamentului European responsabil de relația cu Republica Moldova, le va asigura autorităților de la Chișinău tot sprijinul legislativului european.
„Europa și România câștigă, iar Republica Moldova se îndreaptă spre un viitor comun cu Uniunea Europeană. Până la sfârșitul anului 2028 se pot finaliza negocierile de aderare la Uniunea Europeană”, a conchis Victor Negrescu.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au salutat luni victoria detașată și convingătoare a partidului pro-european al președintei Maia Sandu la alegerile legislative din Republica Moldova, considerate cele mai importante din istoria țării pe fondul unui parcurs asumat către integrarea în UE și încercărilor Rusiei de a destabiliza țara și Europa.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al președintei Maia Sandu a câștigat în mod convingător și detașat alegerile parlamentare din Republica Moldova, depășind pragul de 50% și urmând a avea majoritate în Legislativul de la Chișinău.
Potrivit rezultatelor preliminare, după centralizarea a 99,91% din procesele-verbale, PAS ar urma să dețină 55 de mandate în viitorul Parlament (101 membri) – suficient pentru a guverna singur. Față de scrutinul din 2021, când PAS a obținut 774.753 de voturi, formațiunea a înregistrat în 2025, o creștere de peste 15.000 de voturi. Au votat Pentru PAS aproximativ 791.000 de cetățeni.
Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

You may like

Bugetul UE pentru 2026 prioritizează coeziunea și mediul. Securitatea și apărarea, la fundul sacului

Acord la Bruxelles asupra bugetului UE pentru 2026. Victor Negrescu: România își consolidează rolul în arhitectura europeană de securitate cibernetică

Alexandru Munteanu a prezentat comunității de afaceri franco-române oportunitățile de investiții în R. Moldova: Pentru perioada următoare ne propunem mai multă dereglementare și mai multă inovare

Gabriela Firea, împreună cu reprezentanți instituționali și ai societății civile, a transmis Comisiei Europene propuneri concrete pentru întărirea legislației UE privind sprijinirea femeilor

Siegfried Mureșan a obținut 50 de miliarde de euro în plus pentru fermierii din România și din UE în noul buget multianual al Uniunii Europene

Triumful pragmatismului asupra principiilor: PPE rupe „cordonul sanitar” al centriștilor și se aliază cu extrema dreaptă în PE pentru a-și impune agenda de reducere a birocrației
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Acord la Bruxelles asupra bugetului UE pentru 2026. Victor Negrescu: România își consolidează rolul în arhitectura europeană de securitate cibernetică
Published
16 hours agoon
November 15, 2025
Negociatorii Parlamentului European, ai Consiliului și ai Comisiei Europene au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2026, după zile de discuții tehnice și ore prelungite de negocieri la Bruxelles. Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și membru al echipei de negociere, a anunțat sâmbătă dimineață că rezultatul reflectă „un angajament real pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai pregătită pentru provocările viitorului”.
Negrescu a subliniat că acest buget „nu este doar un set de cifre”, ci un document care investește direct în domenii cu impact asupra vieții cotidiene a europenilor.
„Ca membru al echipei de negociere a Parlamentului European m-am luptat pentru prioritățile care ating direct viața oamenilor: educație, mobilitate, energie, cultură, cercetare, sprijin pentru IMM-uri, protecție civilă, siguranță și apărare, dar și valori democratice solide”, a transmis eurodeputatul.
Negocierea a avut loc într-un climat politic dificil, însă, potrivit lui Negrescu, rezultatul arată că „atunci când există voință, se pot obține rezultate concrete pentru Europa, pentru România și pentru fiecare cetățean”.
Eurodeputatul a detaliat și o serie de creșteri bugetare obținute în negocieri, inclusiv amendamente pe care le-a susținut activ alături de grupul social-democrat:
Investiții în infrastructură și energie
- +8,5 milioane € pentru Connecting Europe Facility – Transport
- +15 milioane € pentru Connecting Europe Facility – Energie
Educație, competențe și cultură
- +3 milioane € pentru Erasmus+, pentru mai multe burse și mobilități
- +1 milion € pentru programul Creative Europe
- +1 milion € pentru programul CERV – Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori
Economia europeană și IMM-uri
- +2 milioane € pentru Single Market Programme, dedicate sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii
Protecție civilă și dialog social
- +1,5 milioane € pentru organizațiile lucrătorilor
- +10 milioane € pentru Mecanismul de protecție civilă al UE
Securitate și vecinătate estică
- +10 milioane € pentru mobilitatea militară
- +25 milioane € pentru Parteneriatul Estic și Republica Moldova
Cercetare și securitate cibernetică
- +20 milioane € pentru programul Horizon Europe
- Consolidarea Centrului european de competențe în domeniul securității cibernetice (ECCC) de la București — un pas important pentru rolul României în arhitectura digitală europeană.
Eurodeputatul a subliniat că acordul bugetar demonstrează „că, indiferent de diferențele dintre instituții, putem construi compromisuri solide atunci când interesul cetățenilor este pe primul loc”. Potrivit acestuia, bugetul pentru 2026 aduce „mai multe oportunități pentru tineri, condiții mai bune pentru lucrători, sprijin suplimentar pentru IMM-uri, un răspuns mai eficient în situații de urgență, investiții în securitate, mai multă inovație și un rol consolidat al României în domeniul securității cibernetice europene”.
Bugetul UE pentru 2026 urmează să fie supus votului final în sesiunea plenară din noiembrie.
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Gabriela Firea, împreună cu reprezentanți instituționali și ai societății civile, a transmis Comisiei Europene propuneri concrete pentru întărirea legislației UE privind sprijinirea femeilor
Published
2 days agoon
November 14, 2025By
Andreea Radu
Europarlamentarul Gabriela Firea a adus în Parlamentul European drama familiilor celor 51 de femei ucise în România, subliniind că a dus acest strigăt de ajutor în inima Europei pentru ca viitorul fetelor din țara noastră și din întreaga Uniune Europeană să fie unul în siguranță, fără frică.
„Personalitāți feminine din țară şi de la Bruxelles şi-au dat mâna pentru a atrage încă o dată atenția asupra situației multor femei: fără acces neîngrădit la sănătate şi educație, muncind zilnic şi acasă şi la serviciu, plătite mai prost decât bărbații la locul de muncă, discriminate ori victime ale violenței domestice, abuzurilor psihologice, sexuale sau/şi financiare”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.
Gabriela Firea a precizat că, odată cu apropierea Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor – 25 noiembrie –, au început cele 16 Zile de Activism, marcate printr-o dezbatere pe care o consideră esențială: „Stop Violență Domestică!”.
„Am adus acest strigăt de ajutor direct în inima Europei, la Parlamentul European, pentru că vreau ca viitorul fetelor din țara noastră și din toată Uniunea Europeană să fie unul în siguranță, fără frică. A fost o onoare să pun la aceeași masă forțe atât de puternice. Vreau să le mulțumesc în mod special femeilor extraordinare, românce și europene, care luptă zi de zi pentru egalitate și protecție: comisarul Roxana MÎNZATU – Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene, Iratxe GARCIA – Președinta Grupului S&D și o voce neobosită în Parlament, Helene FRITZON – Vicepreședinta S&D, care înțelege urgența acestei crize, Lina GALVEZ – președinta Comisiei pentru drepturile femeilor și Egalitate de gen, o susținătoare a femeilor, indiferent de vârstă”, a continuat Gabriela Firea.
Ea a precizat că Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și fost ministru al Muncii, împreună cu Laura Albu, președinta Romanian Women’s Lobby, au adus la Bruxelles experiența și preocupările de acasă.
„Am avut alături pe Ministrul Muncii, Florin Manole, căruia îi mulțumesc pentru tot sprijinul și pe eurodeputata Maria Grapini, eurodeputații Gheorghe Cârciu şi Andi Cristea, alături de toți ceilalți experți și reprezentanți ai societății civile. De asemenea, îi mulțumesc jurnalistei și psihoterapeutei Maria Coman, pentru ideile propuse şi pentru ajutorul în moderarea dezbaterii. Conferința la care au participat reprezentante din domeniile : sănătate, educație, cultură, presă, administrație nu se opresc la dezbatere”, a adăugat deputatul european.
De asemenea, Gabriela Firea a menționat că, alături de toți participanții din zona instituțională și din societatea civilă, a lucrat la un document care a fost transmis către Comisia Europeană și care conține propuneri concrete pentru modificarea și întărirea legislației europene privind sprininirea femeilor şi lupta împotriva violenței domestice.
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
În fața războaielor și a presiunilor economice, unitatea europeană trebuie să fie o forță reală, nu doar un slogan, subliniază vicepreședintele PE, Victor Negrescu
Published
2 days agoon
November 14, 2025By
Andreea Radu
Europa trece printr-un moment decisiv, a avertizat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, subliniind că, în fața războaielor și a presiunilor economice tot mai puternice, unitatea europeană trebuie să fie o realitate concretă, nu doar un slogan.
„Direcția este clară: o Europă capabilă să se apere, să își reducă dependențele strategice și să investească în industrie, energie și competitivitate. Iar aceste obiective nu pot fi atinse fără un buget european adecvat și fără o dimensiune socială solidă”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook.
Europarlamentarul a precizat că Europa are nevoie de prețuri mai mici la energie, de o tranziție digitală echitabilă, de mai puțină birocrație și de acces la locuințe și locuri de muncă decente pentru toți europenii.
„În același timp, trebuie să avansăm soluții concrete, inclusiv cu privire la utilizarea activelor rusești înghețate”, a adăugat Victor Negrescu.
El a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să transmită un mesaj ferm vecinilor săi, de la Republica Moldova la statele din Balcanii de Vest: „Europa rămâne deschisă, unită și angajată în sprijinirea extinderii democratice”.
„Aceasta este Europa în care cred: puternică, corectă, unită și capabilă să își apere valorile prin acțiune, nu doar prin cuvinte”, a concluzionat Victor Negrescu.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Bolojan face apel la combaterea falsificării istoriei, la 38 de ani de la revolta anticomunistă din Brașov care “a arătat lumii că dictatura nu poate înfrânge dorința de libertate a românilor”

Miniștrii de externe ai României și Ucrainei au discutat despre “minoritatea națională română din Ucraina și drepturile sale la educație” în limba maternă

Bugetul UE pentru 2026 prioritizează coeziunea și mediul. Securitatea și apărarea, la fundul sacului

UE majorează cu 25 milioane de euro sprijinul pentru Vecinătatea Estică în 2026, pentru a compensa retragerea finanțării americane pentru societatea civilă din regiune, inclusiv din R. Moldova

Acord la Bruxelles asupra bugetului UE pentru 2026. Victor Negrescu: România își consolidează rolul în arhitectura europeană de securitate cibernetică

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

Germania va cumpăra arme americane de 150 milioane de euro pentru Ucraina, prin inițiativa PURL a NATO

PPC a inaugurat un parc fotovoltaic în Călugăreni care va acoperi nevoile a 48.500 de gospodării și va preveni 116.00 tone de emisii de dioxid de carbon

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE: I-au fost prezentate “dovezi palpabile, ample și solide ale violării spațiului aerian al României” de o dronă rusească (FOTO)

Ungaria va contesta la CJUE planul Bruxelles-ului de eliminare completă a importurilor de energie din Rusia
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro
Trending
SĂNĂTATE1 week agoRețeaua Europeană a Centrelor Oncologice Integrate, lansată oficial la Paris.”Certificarea europeană a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca ne poate duce la un nivel superior în lupta împotriva cancerului”, afirmă Patriciu Achimaș-Cadariu
ENGLISH1 week agoEXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO
COMUNICATE DE PRESĂ1 week ago30 de elevi olimpici români de la ICHB Pallady au vizitat Parlamentul European din Bruxelles, descoperind valorile și mecanismele democrației europene
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week agoINTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar
NATO1 week agoRomânia, reconfirmată ca partener de încredere în NATO. Ministrul Economiei: Să fim nu doar beneficiar de securitate, ci și producător de securitate








