VIDEO Avertismentul lui Mugur Isărescu: ”Nu am văzut în cei 25 de ani pericole mai mari la adresa stabilităţii economice şi financiare a României”

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, avertizează că perspectiva creşterii deficitului bugetar la aproape 4% din PIB în 2017 pune în pericol stabilitatea macroeconomică pe care România a obţinut-o cu greu în ultimii ani şi, în consecinţă, convergenţa economiei româneşti către zona euro, relatează Gândul.info.

”Trebuie să fim realişti. Personal, nu am văzut niciodată în cei 25 de ani pericole mai mari la adresa stabilităţii economice şi financiare a României. Deşi am avut o creştere substanţială a salariului minim, situaţia macroeconomică bună este adevărat nu se reflectă întocmai la nivelul populaţiei şi firmelor. Există nemulţumiri, există tensiuni. Mulţi oameni şi multe firme mici o duc în continuare greu”, a explicat marţi Mugur Isărescu, în cadrul Forumului “Strategia de dezvoltare a României, regionalizare şi convergenţa la euro”, organizat la Banca Naţională a României.

Sursă video: Banca Națională a României

În opinia sa, în cazul în care nu se acţionează pentru conservarea avantajelor obţinute în ultimii ani, economia României riscă nu doar stagnarea, ci chiar îndepărtarea de zona euro către care tinde. “Aderarea la zona euro, bazată pe o strategie echilibrată, poate fi un proces benefic, un adevărat catalizator menit să crească competitivitatea economiei româneşti şi să fie o adevărată ancoră care să limiteze posibilele derapaje macroeconomice. Suntem astăzi într-un moment crucial. Pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă este esenţial să nu cumva să facem paşi înapoi, să nu punem în pericol realizările economice obţinute în urma procesului atât de dificil de consolidare fiscală şi stabilitate macroeconomică. Exact acum când înregistrăm una din cele mai importante creşteri economice din România, să nu punem în pericol această evoluţie prin iniţiative legislative contrare acestui lucru”, a mai spus Isărescu.

Urmăriți și VIDEO Dacian Cioloș, despre moștenirea pe care o poate lăsa guvernul său: ”O strategie, o gândire de dezvoltare eliberată de constrângeri ideologice sau de obligații de partid sau electorale”

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.