Connect with us

EVENIMENTE

VIDEO Eveniment de încheiere – ”O şansă pentru fiecare” – proiect cu fonduri europene ce a facilitat incluziunea socială a peste 200 de persoane

Published

on

Peste 200 de persoane din diverse categorii sociale și un risc ridicat de excluziune socială au beneficiat de consiliere și orientare profesională în vederea inserției acestora pe piața muncii și promovarea incluziunii sociale a lor.

Acest lucru a fost posibil prin intermediul proiectului „O şansă pentru fiecare” – POSDRU/168/6.1/S/144278, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.1. – „Dezvoltarea economiei sociale”

Evenimentul de încheiere al acestui proiect a avut loc miercuri, 18 noiembrie 2015.

Realizat, în parteneriat, de T.M.D. LASTING SERVICE S.R.L, Asociaţia EUROCLASSTRAINING şi Asociaţia „Florian Liviu”, proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 12 luni, între 15 octombrie 2014 şi  30 noiembrie 2015.

Screen Shot 2015-11-23 at 11.25.00 AM

Obiectivul general al proiectului a vizat susţinerea dezvoltării economiei sociale şi a unei societaţi coezive şi incluzive, prin dezvoltarea şi promovarea unor activităţi şi servicii generatoare de profit pentru a ajuta persoanele excluse social sau pe cele expuse riscului de excluziune socială să se integreze sau să se reintegreze pe piaţa muncii, prin crearea a 11 structuri de economie socială (SES), în cele 3 regiuni de implementare vizate: Bucureşti – Ilfov, Sud-Muntenia, Sud-Est.

Cele 11 S.E.S.-uri, cu sediul în localităţi din Argeş, Teleorman, Prahova, Vrancea şi Bucureşti, devenite operaţionale, acoperă o paletă largă de domenii cerute pe piaţă: brutărie, recuperare medicală, îngrijire bătrâni şi copii la domiciliu, producţie de brichete din rumeguş, de peleţi din biomasă, reciclarea materialelor plastice, croitorie, confecţii metalice, prelucrarea lemnului şi uscătorie material lemnos.

Așadar, în cadrul proiectului:

  • 11 structuri economice sociale au fost inființate;
  • 275 de persoane au participat la instruire în domeniul economiei sociale;
  • 277 de persoane au beneficiat de orientare/consiliere în economie socială;
  • 44 locuri de muncă, au fost create, în cadrul structurilor economiei sociale, pentru persoanele din grupul țintă.

Proiectul contribuie la dezvoltarea capitalului uman performant (în conformitate cu obiectivul 1 al Strategiei de la Lisabona), deoarece se asigură creşterea calitaţii şi eficienţei sistemului educaţional şi de formare profesională a grupurilor vulnerabile din regiunile de implementare. Situaţia persoanelor vulnerabile din grupul ţintă se va schimba în bine pe termen lung, căpătând mai multă încredere în forţele proprii, işi vor cunoaşte drepturile, vor fi mai capabile să îşi stabilească traiectoria profesională şi obiectivele personale şi  îşi vor creşte şansele de a-şi găsi un loc de muncă,  evitând, astfel, efectele nefaste ale şomajului pe termen lung.

Interviu cu Laura Niță: Principalul lucru care m-a determinat să implementez acest proiect a fost faptul că se adresează unor persoane defavorizate

Dan Cărbunaru: Doamnelor, domnilor, suntem alături de doamna profesoară, Laura Niță, profesoară de Istorie și Cultură Civică intrată într-o provocare adevărată a vieții, și anume un proiect cu fondurile europene, „O șansă pentru fiecare.” Acesta este finanțat din Fondul Social European și care este destinat până la urmă oferirii unui șanse reale pentru persoanele defavorizate. Aveți o clinică de recuperare medicală. Ne-ați povestit ceva mai devreme în conferința de închidere a proiectului despre succesul pe care această clinică l-a dobândit la scurt timp după deschidere. În primul rând, cum v-a venit ideea deschiderii acestei clinici? Ce ne puteți spune despre angajații dumneavoastră, dar mai ales despre clienții duneavoastră?

Laura Niță: Bună seara din nou! După cum v-am spus ceva mai devreme, am fost foarte motivată să implementez acest proiect datorită faptului că puntem vorbi despre sănătătate și eu iubesc sănătatea și aș putea spune că cel mai important lucru care m-a determinat să implementez acest proeict a fost faptul că se adresează unor persoane defavorizate. Mi se pare foarte important că prin acest proiect intitulat „O șansă pentru fiecare” li se oferă oportunitatea tuturor celor care nu au posibilitatea să fie anagajați și spun acest lucru pentru că persoanele cu care eu lucrez în momentul de față nu au lucrat niciodată. Cel care are dizabilități este un om extraordinar, este “sufletul” clinicii noastre pentru că ori de câte ori noi suntem mai puțin binedispuși el vine cu zâmbetul pe buze și ne face să vedem lucrurile altfel. De ce? Pentru că el este o perosană care are deficiență de vedere. Și atunci, de ce să nu vedem lucrurile frumoase din viața noastră? Ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost momentul în care a venit la clinica noastră împreună cu părinții lui care sunt total nevăzători și încercăm să vedem lucrurile altfel. Noi avem tot ce ne trebuie. Trebuie doar să vedem frumusețea din jurul nostru, să știm să apreciem lucrurile la valoarea lor și să oferim celor care sunt lângă noi acea șansă de a-și arăta calitățile, abilitățile prin însăși activitate pe care o desfășoară. Mă bucur enorm să lucrez în acest proiect european alături de astfel de persoane. Pe lângă Octavian, care este fizioterapeut, avem o persoană care este de etnie romă, este asistent kinetoterapeut și mai sunt 2 doamne care fac parte din grupul-țintă, intră în categoria femeilor fără venituri. Ceea ce vă pot spune despre această clinică este faptul că promovarea s-a făcut prin intermediul mass-media și nu numai. Ne-am gândit că o soluție foarte bună pentru noi, pentru a ne face cunoscuți cât mai repede pe piață ar fi aceea de a oferi servicii gratuite, o campanie de promovare, prin servicii gratuite de masaj, fizioterapie și kinetoterapie. Vreau să vă spun că în urma acestor servicii de masaj sunt foarte multe persoane care intenționează să vină la întreținere corporală. Ne bucurăm foarte mult că proiectul începe să capete aripi, suntem foarte încântați. Dorim să facem din acest proiect ceva foarte mare. Vrem să ne extindem tot printr-un proiect european, dacă se poate. Este o clinică de recuperare care oferă servicii de calitate, chiar dacă persoanele fac parte din grupul-țintă și nu au avut o experiență în spate care să îi recomande și este cea mai mare clinică din județul Argeș. Sperăm ca persoanele care ne vor călca pragul să fie cât mai multe și succesul să vină cât se poate de repede.

D.C. Și eu mă bucur să aud nu doar că ați reușit să dezvoltați o formă sustenabilă de economie socială, dar că doriți și să vă extindeți, inclusiv cu fonduri europene și rețin, de asemenea, nu doar un joc de cuvinte, și anume că o persoană cu deficiențe de vedere v-a făcut să vedeți lucrurile altfel, ceea ce înasemnă că sunt forme de vedere și de conștientizare pe care într-un context european, cel puțin finanțat cu fonduri europene, le putem trăi unii alături de ceilalți înttr-o formă de solidaritate și de responsabilitate.

L.N. Sigur că da. Așa este. Toți cei care sunt membri ai acestui proiect sunt oameni minunți alături de care sunt mândră să lucrez și cărora le mulțumesc că în continuare, au făcut față solicitărilor mele pentru că, repet, ei nu au lucrat niciodată și a trebuit să lucrăm oarecum și la relaționarea lor cu pacienții pentru că lucrurile sunt foarte clare. Trebuie să știm să comunicăm cu pacienții și să îi atragem. Și nu este suficient să fim pregătiți profesional, ci trebuie să avem o comunicare directă și cu pacienții.

D.C. Vă mulțumesc foarte mult pentru modalitatea în care ați ales să comunicați cu noi în această seară și vă doresc mult succes.

L.N. Și eu vă mulțumesc!

Interviu cu Ilie Ciocan, SES „Centru de îngrijire la domiciliu pentru bătrâni”: Prin proiectul pe care l-am derulat în toată această perioadă de un an venim în ajutorul celor în vârstă

Dan Cărbunaru: Doamnelor, domnilor, printre lucrurile frumoase și importante care s-au întâmplat în cadrul proiectului „O șansă pentru fiecare”, un proiect finanțat din fondul social european POSDRU 2007-2013, axa prioritară 6 – Promovarea incluziunii sociale, se numără și proiectul al cărui reprezentant îl avem astăzi alături de noi, Ilie Ciocan, SES „Centru de îngrijire la domiciliu pentru bătrâni.” Spuneați, domnule Ciocan, ceva mai devreme, în cadrul conferinței de încheiere în cadrul acestui proiect cât de reală este nevoia pentru serviciile pe care această structură de economie socială pe care dumneavoastră ați dezvoltat-o o are pentru zona Teleorman, o zonă nu doar săracă, cu o largă plaja de persoane defavorizate, dar și cu foarte multe zone depopulate de plecările celor care au ales să își caute viața mai bună în străinătate, cel puțin deocamdată. Care este situația în zona în care dumenavostră acționați acum și câți oameni încearcă să rezolve această situație în acest moment?

Ilie Ciocan: În prezent, prin înființarea sctructurii de economie socială în cadrul proiectului „O șansă pentru fiecare” ne-am propus dezvoltarea pe plan regional, în primul rând pe partea de SV a României. Știm foarte bine că pe piața românească, așa cum am prezentat și în cadrul festivității de închidere a proiectului, e mare nevoie de asistență a bătrânilor, a mamelor, a bunicilor, a părinților. Mulți dintre noi, tinerii, am plecat pentru o viață mai bună. Au rămas singuri, neajutorați. Cine să îi ajute? Sunt familii care au posibilitate, familii care nu au posibilitate, însăși acestă structură de economie socială și-a propus ajutorarea acestor persoane, eu nu le-aș spune defavorizate, ci în nevoie. Un bătrân de 80 de ani imobilizat la pat are nevoie de îngrijire. Copiii pleacă la activitățile pe care le desfășoară ca să își asigure traiul de zi cu zi. Cu cine poate rămâne? Noi, prin însăși proiectul pe care l-am derulat în toată această perioadă de un an venim în ajutorul lor. Membrii grupului-țintă angajați în cadrul proiectului depun eforturi mari pentru a le asigura toată consultanța, toată consilierea pentru că poate e vorba și de o consiliere. În primul rând trebuie să vorbești cu un bătrân, să îi explici.

Dan Cărbunaru. Câte persoane lucrează în acest moment în cadrul SES-ului dumenavoastră?

Ilie Ciocan. În prezent, în cadrul SES-ului lucrează 4 persoane.

D.C. Care deservesc sau sprijină câți beneficiari?

I.C. 10 beneficiari. Pe zi, fiecare are în jur de 2, 3 persoane în îngrijire.

D.C. Haideți să ne spuneți cum arată programul unui angajat în cadrul acestui SES într-o zi. Ce face pentru a-i ajuta pe bătrâni?

I.C. Programul unui angajat al SES-ului începe dimineața la ora 6.30-7 și se termină undeva în jurul orelor 22-23.00. Începe cu vizitarea dimineața a bătrânului/bătrânei, administrarea mâncării – vorbesc de un bătrân imoblizat la pat – administrarea medicamentelor ( toți bătrânii iau medicamente prescrise de medic). Avem și un asistent medical, manager SES, angajat în cadrul proiectului care face parte din grupul-țintă. A participat la cursurile de formare profesională, e asistent medical și acordă toată consultația medicală pe specialitate, după indicațiile medicilor. Urmează apoi curățenia din locuință. Urmează activitatea de prânz. La fel, sunt vizitați, procedura este aceeași, după care activitatea de seară. Fiind numărul mult mai mare de bătrâni sau bătrâne în îngrijire, e nevoie de mai mulți angajați.

D.C. Și ce veți face? Vă veți extinde, veți încerca să accesați noi surse de fonduri europene?

I.C. Vom încerca să accesăm noi surse de fonduri europene în cadrul programului de finanțare 2014-2020, acest lucru începând cu anul viitor, 2016.

D.C. Vă mulțumim!

Interviu cu Daniela Gheorghe, SES ERI ISSIS Solution: În afacerea noastră am cuprins câte un angajat din fiecare grup țintă

Dan Cărbunaru (D.C): Doamnelor, domnilor, la scurt timp după conferința care marchează închiderea proiectului „O șansă pentru fiecare”, printre structurile de economie socială prezentate se numără și cea generată de SES ERI ISSIS Solution, al cărui reprezentant legal, doamna Daniela Gheorghe, se află în această seară alături de noi. V-aș ruga să ne spuneți cum v-a venit ideea acestei afaceri și în ce condiții se derulează ea la acest moment.

Daniela Gheorghe (D.G): Bună seara, în primul rând. Această afacere a fost, în primul rând, o oportunitate, o șansă, exact cu este și titlul proiectului „O șansă pentru fiecare” și mi s-a părut ceva nou, ceva bio, ce trebuie folosit, având la dispoziție și spațiu, și zona de așa natură. Procesul se desfășoară în Mălureni, în județul Argeș, într-o zonă montană, rece. Primii care vor încerca aceste produse bio suntem chiar noi deoarece deținem o casă acolo și vom schimba centrala pe peleți.

D.C: Mai exact, ce face această afacere a dumneavoastră?

D.G: Mai multe informații și detalii tehnice vă poate oferi soțul meu. Noi vom produce peleții. Aceștia reprezintă o economie cu până la 60% mai mult decât în cazul de față.

D.C: Deci este o soluție de încălzire mai ieftină și mai ecologică.

D.G: Este mai ecologică și mai ieftină față de folosirea gazelor sau lemnelor pentru încălzire. Acest lucru se datorează faptului că se fabrică din deșeuri. Eu m-am ocupat de cei 4 angajați și am cuprins câte un angajat din fiecare grup țintă, o femeie aflată în risc, un rrom, un băiat cu handicap și un băiat care a părăsit școala timpuriu. Într-adevăr, a fost destul de greu deoarece nu au lucrat în domeniu, dar sunt încântați deoarece nimeni nu le oferea de muncă, nu le acorda o șansă, iau acum s-au obișnuit.

D.C: Dar, din fericire, dumneavoastră le-ați dat o șansă și să sperăm că aceasta va fi o oportunitate.

D.G: Sigur că da, mai ales că sunt din acea localitate și nu trebuie să fie transportați.

D.C: Vă Mulțumesc foarte mult.

.

EVENIMENTE

Consiliul Județean Sibiu și Advisory Hub organizează Summitul pentru simplificarea accesării fondurilor structurale (LIVE, 28 iunie, ora 11:30)

Published

on

Consiliul Județean Sibiu, alături de platforma Advisory Hub și cu sprijinul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene și a Asociațiilor Municipiilor, Orașelor și Comunelor din România – AMR, AOR și ACOR -, în contextul deținerii președinției Consiliului Uniunii Europene, organizează vineri, 28 iunie, Summitul pentru simplificarea accesării fondurilor structurale.

Evenimentul are loc la Muzeul Astra, care a găzduit pe 9 mai Summitul PPE, și va fi transmis LIVE pe CaleaEuropeană.ro de la ora 11:30.


Scopul evenimentului este de a concretiza munca experților AdvisoryHub începută încă din 2015, de a simplifica procedurile pentru accesarea și implementarea fondurilor structurale, atât la nivel european, cât și la nivel național, prin dezbaterea propunerii legislative pentru simplificarea măsurilor necesare.

“Fondurile europene sunt șansa României de a recupera decalajele de dezvoltare socio-economică și de a deveni competitivă la nivel european. Însă, deși suntem cu “banii aproape în sac”, absorbția precară și folosirea uneori ineficientă a acestora, ne împiedică să fructificăm această șansă.Propunerea legislativă de simplificare a procedurilor de accesare a fondurilor europene este o soluție pe care vrem să o lansăm în 28 iunie de la Sibiu” a declarat Daniela Cîmpean președinta Consiliului Județean Sibiu.

Simplificarea regulilor și a legislației naționale privind accesarea fondurilor structurale și de investiții Europene trebuie să fie o prioritate maximă pentru România pentru a urgenta dezvoltarea  infrastructurii, scurtării timpului de depunere a proiectelor până la finanțare și a asigura o finanțare rapidă a mediului privat. Începând cu actuala perioadă  2014-2020, Regulamentele UE au pus bazele simplificării, dar din păcate acest lucru nu s-a întâmplat la nivel național, din contră – complexitatea sistemului de management și control a crescut, generând o scădere a eficienței și impactului fondurilor structurale.

“În primul rând, simplificarea trebuie să fie făcută pentru beneficiarii și aplicanții din mediul public și privat pentru ca ei să se concentreze pe calitatea implementării proiectelor și să nu fie axați mai mult decât ar fi necesar pe partea administrativă. În al doilea rând, nevoia de simplificare trebuie înțeleasă și în contextul unei nevoi de creștere a performanței, a eficienței și a impactului ultilizării fondurilor europene. Nu în ultimul rând, trebuie simplificate obiectivele de investiții care să corespundă cu nevoile reale de dezvoltare la nivel național, la nivel de comunități locale, ale IMM-urilor și microîntreprinderilor, combinând acolo unde este posibil granturile cu instrumentele financiare. Doresc să-i mulțumesc atât doamnei Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu, pentru sprijinul și asocierea în cadrul evenimentului, dar și partenerilor din cadrul asociatiilor publice, autoritatilor locale și din mediul privat, care au contribuit la concretizarea printr-un act legislativ la nevoia de simplificare a accesării fondurilor în România” a declarat Bogdan Rogin, inițiatorul platformei AdvisoryHub.

Continue Reading

EVENIMENTE

Societatea liberală și ISP România organizează, la Constanța, a treia ediție a Forumului Antreprenorilor în Administrația Inteligentă

Published

on

Societatea liberală și ISP România organizează în perioada 20-22 iunie, la Constanța, Forumul Antreprenorilor în Administrația Inteligentă – ediția a III-a, un eveniment organizat alături de partenerii internaționali Martens Centre for European Studies și Fundația Hanns Seidel, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Forumul Antreprenorilor în Administrația Inteligentă aduce laolaltă reprezentanți din partea mediului de afaceri, administrațiilor locale, companiilor de consultanță pentru fonduri nerambursabile, organizațiilor neguvernamentale și unităților de educație profesională, fiind centrat pe soluțiile de tip #smartadministration, #smartcity, #smarteducation.

”Când spunem #smart ne gândim la reducerea consumului și implicit a costurilor pentru utilități, la parcări inteligente, managementul traficului, iluminat inteligent, primaria digitală, servicii accesate on-line, cataloage electronice, lecții cu suport on-line etc.. Implementarea unor astfel de proiecte generează bunăstare pentru cetățeni”, a declarat, în context, Violeta Vijulie, director ISP România.

La rândul său, Bogdan Huțucă, deputat și vicepreședinte Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților a precizat că ”este absolut necesar ca administrația publică din România să depășească decalajele față de modul în care lucrează administrațiile avansate din Europa. Acest lucru este posibil doar prin digitalizare, prin regândirea relației și spațiului dintre aleșii locali, funcționarii publici și cetățeni. Orașul digital este unul prietenos, care vine în întâmpinarea nevoilor cetățenilor și îi face să se simtă valoroși. Aceasta este prioritatea administrației liberale.”

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

Consiliul Județean Ilfov și Comisia Europeană, prin Joint Research Centre, organizează conferința Science meets Regions/Science builds the future

Published

on

Oameni de știință din Europa, experți  și reprezentanți ai autorităților locale se reunesc la București, la conferința Science meets Regions/ Science builds the future, pentru a discuta despre modul în care deciziile politice pot fi fundamentate pe cercetarea științifică, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Evenimentul are loc în data de 12 iunie 2019, în București la Biblioteca Națională a României, pe Bulevardul Unirii, nr. 22, de la ora 10.30 și este organizat de Consiliul Județean Ilfov, în colaborare cu Joint Research Centre (Centrul de Cercetare al Comisiei Europene).

”Obiectivele evenimentului sunt de a aduce oamenii de știință și factorii de decizie la aceeași masă, de a încuraja colaborarea, de a discuta politici relevante pe plan local și regional, folosindu-ne de rezultatele cercetărilor științifice. În plus, vrem să prezentăm contribuția esențială pe care știința o are în evoluția societății”, a declarat, în context, Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.

În județul Ilfov, la Măgurele, se construiește centrul european de cercetare științifică Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI – NP), unde este amplasat cel mai puternic laser din lume. Orașul Măgurele găzduieste și cea mai importantă platformă de cercetare din România. Nu mai puțin de nouă institute naționale au sediul acolo. Consiliul Județean Ilfov are în plan și crearea unui parc științific, Mpgurele Science Park. Există deja un plan de fezabilitate, suntem în discuții cu Banca Europeană de Investiții, pentru un împrumut de 15 milioane de euro și sperăm ca în septembrie 2020 să demarăm lucrările de construcție.

În cadrul conferinței Science meets Regions va fi prezentat un studiu științific privind potențialul de dezvoltare al orașului Măgurele. Obiectivul este transformarea localității într-un smart city, având la bază politici publice fundamentate pe rezultatele cercetării științifice.

Aproape 200 de oameni au fost invitați la conferința Science meets Regions. Printre cei care vor lua cuvântul se numără președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, directorul general al Institutului de Cercetare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ (IFIN-HH), Nicolae Victor Zamfir, reprezentanți ai parcurilor științifice din europa și ai asociațiilor internaționale de profil.

”În timp ce acumularea de noi cunoștințe rămâne o piatră de temelie a peisajului academic, o sarcină importantă a comunității științifice poate fi de a oferi consultanță autorităților. Această provocare cere elaborarea continuă a opțiunilor, a celor mai bune practici și a mecanismelor, într-o  societate bombardată de informații”, a precizat și Acad. Nicolae Victor Zamfir, directorul general al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”.

Comisia Europeană, prin Joint Research Centre (JRC) a lansat la Bruxelles proiectul pilot Science Meets Parliaments/ Science Meets Regions. Proiectul aduce împreună decidenți politici și oameni de știință, pentru a pune bazele unei dezvoltări economice, care să țină seama de rezultatele cercetărilor științifice. În cadrul proiectului, 26 de evenimente interactive vor avea loc anul acesta în 26 de țări.

Joint Research Centre (JRC) este serviciul științific și de cercetare intern al Comisiei Europene. Prin activitățile sale de cercetare, JRC aduce procesului de elaborare a politicilor europene un fundament științific, sub forma avizelor independente, bazate pe date concrete.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending