U.E.
VIDEO “Generațiile UE” Un documentar despre istoria Europei, realizat în România, a fost prezentat înainte de discursul privind Starea Uniunii
Published
5 years agoon

Reprezentanța Comisiei Europene în România a difuzat marți, în ajunul discursului anual al președintelui Comisiei Europene privind Starea Uniunii, un documentar despre istoria Europei, realizat în România, sub titlul “Generațiile UE”.
Documentarul marchează cele mai importante momente care au condus la Uniunea Europeană de astăzi.
„Uniunea Europeană este un dar făcut de europeni pentru europeni. Europeni care au văzut întunericul la amiază, dar care au avut darul reconcilierii. Aceleași generații care au trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial au înțeles că rostul lor este de a construi, nu de a demola, de a uni, nu de a separa. Pariul lor este astăzi mai actual ca niciodată: împreună suntem mai puternici!”, se arată într-o postare pe Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Ursula von der Leyen susține miercuri primul său discurs privind Starea Uniunii Europene în timpul celei mai grave crize din istoria UE
În contextul pandemiei de COVID-19 și a crizei economice, eurodeputații vor trece în revistă realizările obținute până în prezent de Comisia condusă de von der Leyen.
În prima sa dezbatere privind Starea Uniunii Europene, cu începere de la ora locală 9:15 în dimineața zilei de miercuri (10:15 ora României), Ursula van der Leyen va prezenta activitatea Comisiei pentru a atenua criza economică și sanitară provocată de CODVI-19 și va prezenta viziunea sa privind redresarea economică, lupta împotriva schimbărilor climatice și situația din vecinătatea Europei.
Liderii grupurilor politice vor evalua activitatea Comisiei și își vor exprima opiniile cu privire la prioritățile Comisiei pentru 2021.
Dezbaterea privind Starea Uniunii Europene reprezintă un moment-cheie pentru a demonstra responsabilitatea Comisiei Europene față de reprezentanții UE aleși în mod democratic. Discuțiile se concentrează asupra unor aspecte importante precum redresarea socială și economică, schimbările climatice, șomajul în rândul tinerilor și migrația.
Acest eveniment anual este semnificativ pentru a promova o Uniune mai transparentă și mai democratică. Reprezintă o oportunitate de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetățenii săi, evidențiind principalele puncte de acțiune și provocările din anul respectiv. Drepturile cetățenilor și procesul democratic stau la baza acestei dezbateri plenare unice.
Prima dezbatere privind starea Uniunii a avut loc la Strasbourg la 7 septembrie 2010, alături de președintele Comisiei în acel moment, José Manuel Barroso.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Zelenski și von der Leyen au discutat despre cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Este esențial ca acest pachet să fie un instrument de presiune pentru restabilirea păcii”
Funeraliile Papei Francisc: Ursula von der Leyen și Donald Trump au convenit să se întâlnească în contextul tensiunilor comerciale UE-SUA
Summitul privind viitorul securității energetice. Ursula von der Leyen avertizează că Europa se află într-un „moment decisiv” în lupta pentru securitatea energetică
Starmer și von der Leyen au pregătit, la Londra, semnarea unui pact de securitate și apărare UK – UE care va fi agreat la un summit bilateral pe 19 mai
Ursula von der Leyen și Antonio Costa vor participa la funeraliile Papei Francisc, programate pentru sâmbătă
Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem
U.E.
Viitorul cancelar german avertizează că „Europa unită este amenințată” atât de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cât și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern
Published
5 hours agoon
April 28, 2025By
Andreea Radu
Viitorul cancelar german Friedrich Merz a atenționat luni că „Europa unită este amenințată” în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Europa este amenințată din exterior de un război imperialist și autoritar la Est și, de asemenea, în interior, de cetățeni înspăimântați și incerți, chiar radicalizați”, a declarat Merz în timpul congresului partidului său, Uniunea Creștin-Democrată (CDU).
El le-a cerut cetățenilor germani să sprijine în continuare Ucraina în fața agresiunii ruse, apreciind că sunt în joc „pacea și libertatea” în Germania însăși.
„Lupta Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei este în același timp o luptă pentru menținerea păcii și a libertății în țara noastră”, întrucât ofensiva Moscovei „se referă la ordinea politică a continentului european în ansamblul său”, a spus Merz.
Viitorul șef al executivului de la Berlin a deplâns lipsa de încredere în democrație în țara sa, indicator ajuns în prezent la un nivel minim după Al Doilea Război Mondial.
Pe de altă parte, liderul CDU le-a cerut celor aproximativ 150 de delegați să aprobe acordul de coaliție încheiat cu Partidul Social-Democrat (SPD), după ce conservatorii germani au obținut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare din 23 februarie.
Aprobarea din partea delegaților CDU este așteptată luni seară, după ce aliatul său tradițional bavarez, Uniunea Creștin-Socială (CSU), și-a dat deja acceptul.
Acordul de coaliție va fi baza unui „guvern stabil și capabil de acțiune”, a explicat Friedrich Merz, care ar urma să preia mandatul de cancelar în 6 mai, după ce membrii Bundestagului (camera inferioară a parlamentului federal) îi vor fi dat votul.
Până atunci, un ultim obstacol constă în votul pe care membrii SPD ar trebui să îl dea acordului până marți seară.
Dacă SPD și o majoritate a deputaților vor aproba noul guvern, „vom putea în cele din urmă să începem rezolvarea problemelor țării noastre”, a declarat Merz.
COMISIA EUROPEANA
Comisia Europeană este în contact cu autoritățile din Spania și Portugalia pentru ”a înțelege cauza principală și impactul” întreruperii majore de curent
Published
6 hours agoon
April 28, 2025By
Teodora Ion
Comisia Europeană a anunțat că este în contact cu autoritățile naționale din Spania și Portugalia, precum și cu ENTSO-E (n.r. Rețeaua Europeană a Operatorilor de Transport și de Sistem pentru Energie Electrică) pentru a înțelege cauza principală și impactul întreruperilor majore de electricitate care au afectat sistemele de transport, de semaforizare și spitalele, informează The Guardian și Politico Europe.
”Comisia va continua să monitorizeze situația și se va asigura că există un schimb de informații fără probleme între toate părțile relevante. În conformitate cu legislația UE în vigoare (codul de urgență și de restaurare a rețelei), există protocoale pentru restabilirea funcționării sistemului”, menționează un purtător de cuvânt al executivului european.
Întreruperi de curent au fost raportate de la Madrid la Lisabona, mari părți ale Peninsulei Iberice rămânând fără electricitate la începutul după-amiezii de luni.
Pana de curent a fost cauzată de o ”oscilație foarte puternică în rețeaua electrică” care a dus la ”deconectarea sistemului energetic spaniol de la sistemul european și la prăbușirea rețelei electrice iberice la ora 12:38”, a declarat Eduardo Prieto, directorul operatorului spaniol de sisteme de transport Red Electrica.
Prieto a refuzat să speculeze cu privire la cauza suprasarcinii din sistemul național de electricitate și a refuzat să spună dacă un atac cibernetic ar fi putut contribui la această pană de curent. În timp ce fluxul de energie electrică a fost restabilit în unele părți ale Spaniei, Prieto a adăugat că va fi nevoie de șase până la zece ore pentru a restabili complet serviciul în restul țării.
Spania și Portugalia au o rețea energetică interconectată, care funcționează ca o insulă energetică și este legată de restul Europei printr-un număr mic de interconexiuni transfrontaliere cu Franța. De atfel, și zone din Hexagon au raportat pene de curent similare cu Spania vecină.
Comisia Europeană a solicitat de ani de zile o interconectare sporită a sistemelor energetice din aceste țări, însă, deși Madridul, Lisabona și Parisul și-au manifestat în mod repetat dorința de a avansa cu acest plan, progresele au fost lente.
Operatorul portughez E-Redes a declarat că pana de curent s-a datorat unei „probleme în rețeaua electrică europeană” și că datele colectate în urma penei de curent sugerează că un dezechilibru de tensiune a fost responsabil pentru colaps.
Premierul spaniol Pedro Sánchez a convocat o reuniune de criză la Centrul de control al rețelei de electricitate a țării pentru a stabili un răspuns național la această pană de curent.
În trecut, pene masive de curent în Europa au fost provocate de perturbări minore ale rețelelor naționale. În 2003, întreaga Italie a rămas fără curent după ce o linie electrică din Elveția a fost distrusă de un copac.
ROMÂNIA
Angel Tîlvăr, întrevedere cu comisarul european pentru apărare: „Investițiile în apărare reprezintă nu doar o necesitate de securitate, ci și o oportunitate de consolidare a solidarității europene”
Published
7 hours agoon
April 28, 2025By
Andreea Radu
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit luni, 28 aprilie, la Bruxelles, cu Andrius Kubilius, comisarul european pentru apărare.
Potrivit unui comunicat MApN remis CaleaEuropeană.ro, discuțiile au vizat consolidarea pregătirii României în domeniul apărării și intensificarea cooperării industriale europene, în contextul noului pachet legislativ adoptat de Comisia Europeană, cu relevanță strategică pentru securitatea Uniunii.
Cei doi oficiali au analizat mijloacele de atingere a obiectivelor stabilite în Carta Albă privind pregătirea europeană pentru apărare și au discutat despre valorificarea sprijinului financiar disponibil prin Pachetul de inițiative „Readiness 2030”.
În acest cadru, ministrul Angel Tîlvăr a subliniat necesitatea flexibilizării instrumentelor europene în vederea facilitării investițiilor în domeniul apărării și a menționat intenția României de a activa clauza derogatorie prevăzută în Pactul de Stabilitate și Creștere.
De asemenea, oficialul român a exprimat interesul pentru accesarea finanțării oferite prin instrumentul SAFE (Safe Action for Europe), cu accent prioritar pe proiectele dedicate sistemelor terestre și navale, echipamentelor de infanterie, soluțiilor de contramobilitate militară, respectiv tehnologiilor de comandă și control.
„Într-un context geopolitic dinamic, investițiile în apărare reprezintă nu doar o necesitate de securitate, ci și o oportunitate de consolidare a solidarității europene. România își asumă activ acest rol, sprijinind proiectele lansate de Comisia Europeană”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
În ceea ce privește dezvoltarea industriei europene de apărare, oficialul român a pledat pentru o distribuție geografică echilibrată a investițiilor și pentru stimularea colaborării transfrontaliere între întreprinderile mici și mijlocii. De asemenea, a subliniat importanța extinderii parteneriatelor strategice cu state terțe care împărtășesc valorile europene, pentru a întări lanțurile globale de aprovizionare cu materii prime critice.
De asemenea, cei doi oficiali au evidențiat importanța urgentării procesului de adoptare a Regulamentului Programului European pentru Industria de Apărare (EDIP).
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO: A trecut vremea când Alianța dorea să “țină Germania la pământ”. Acum “germanii s-au ridicat”, exact ceea ce ne trebuie în fața unui pericol mai mare

Viitorul cancelar german avertizează că „Europa unită este amenințată” atât de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cât și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern

Comisia Europeană este în contact cu autoritățile din Spania și Portugalia pentru ”a înțelege cauza principală și impactul” întreruperii majore de curent

Angel Tîlvăr, întrevedere cu comisarul european pentru apărare: „Investițiile în apărare reprezintă nu doar o necesitate de securitate, ci și o oportunitate de consolidare a solidarității europene”

Ministrul energiei, după întreruperile majore de curent în Spania și Portugalia: România nu are nicio problemă în sistemul energetic național

UE salută criticile lui Trump cu privire la atacurile Rusiei în Ucraina și afirmă că sprijinul Coreei de Nord acordat Moscovei arată disperarea Kremlinului

Vladimir Putin anunță un armistițiu de trei zile în Ucraina, între 8 și 10 mai

Spania, Portugalia și regiuni din Franța, afectate de o pană majoră de curent. Cauza producerii, neclară

Ministrul Burduja, prima întâlnire cu omologul din SUA, la summitul celor Trei Mări din Varșovia: România şi SUA deschid un nou capitol în parteneriatul nostru strategic în energie

Eurostat: Țările UE au exportat în 2024 băuturi alcoolice în valoare de 29,8 mld. euro. SUA, principalul partener comercial

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară
Trending
- POLITICĂ6 days ago
Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”
- ROMÂNIA6 days ago
Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, al doilea Suveran Pontif din istorie care a vizitat România. Acestea vor avea loc sâmbătă la Basilica Sfântul Petru
- COMISIA EUROPEANA6 days ago
Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem
- EDITORIALE7 days ago
Iulian Chifu: Rusia victorioasă, maximalistă, ofensivă în fața Ucrainei condiționată de America lui Trump. Cât vor asuma europenii din apărarea propriului continent
- ROMÂNIA4 days ago
Astăzi în istorie: 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la UE. Câteva rezultate ale unei integrări istorice