Europarlamentarul Răzvan Popa (PSD, S&D) este de părere că dezbaterea din plenul Parlmentului European privind actualele modificări la legile justiției din România a reprezentat, de fapt, ”o campanie dusă din țară la Strasourg, în mijlocul Europei”.
”Ceea ce s-a vrut a fi o dezbatere la inițiativa verzilor europeni s-a transformat într-un război de lozinci”, a declarat eurodeputatul român, într-un interviu acordat Calea Europeană.
Răzvan Popa a criticat și faptul că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a fost lăsat să ia cuvântul în plen.
„Dezbaterea înseamnă să discutăm despre argumente, despre chestiuni pro și contra unui anumit subiect, în cazul de față, legile justiției. În cazul de față, ministrul Justiției care a fost prezent în sala de plen a PE nu a fost lăsat să aducă argumente, să lămurească chestiunile juridice și tehnic și a fost așezat într-o bancă”,
”Unora dintre europarlamentarii români le-a fost îngrădit dreptul de a se exprima în plenul PE în această dezbatere cu ghilimele de rigoare. Mă număr printre acei parlamentari, dar nu asta este neapărat important, ci modul în care a fost organizată această presupusă dezbatere care s-a vrut a fi o execuție publică la nivel european a României”, a mai declarat Popa.
În opinia eurodeputatului S&D, temerile prezentate de oponenți politici nu s-a bazt pe argumente concrete: ”Am ascultat ieri tot felul de îngrijorări, de temeri pe care și le-au exprimat așa zișii oponenți aduse modificărilor legilor justiției, fără a aduce niciun argument, fără a utea indica vreun articol, aliniat, prevedere dina ceste legi care contravine statului de drept”.
Întrebat despre mesajele de îngrijorare venite și din partea Comisiei Europene, eurodeputatul Răzvan Popa a amintit că însăși comisarul european Vera Jourova este ”victima unei erori judiciare”. ”Dânsa a fost arestată pentru o presupusă fraudă cu fonduri europene, ulterior dovedindu-se că nu este vinovată.”, a atras atenția europarlamentarul. ”Tocmai aceste lucruri, legile justiției pe care Parlamentul României astăzi le discută, încearcă să îndrepte, să pună capăt unor abuzuri. Despre libertăți și drepturi cetățenești, despre oameni care au fost plimbați pe la televizor, în toate zonele media ca presupuși infractori, dar ulterior s-a dovedit că nu au nicio vină”, a explicat eurodeputatul.
”Primul set de legi a fost trecut prin Parlament cu asumarea răspunderii, fără o dezbaterea pe vremea când Monica Macovei era ministrul al Justiției, nimeni nu a avut nicio problemă atunci”, a mai precizat Popa.
În plenul Parlamentului European de la Strasbourg a avut loc miercuri o dezbatere privind actualele modificări la legile justiției din România și posibila amenințare la adresa statului de drept, aceasta reprezentând o a doua dezbatere în decurs de un an privind situația justiției și a domniei legii în țara noastră.
CITIȚI ȘI:
.




