Connect with us

INTERVIURI

VIDEO INTERVIU | Secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz: Candidatul PPE la șefia Comisiei Europene va veni în România, o țară cheie care poate înclina balanța în Parlamentul European

Published

on

România este o țară cheie, care din punct de vedere electoral poate înclina balanța în Parlamentul European, a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro, Antonio Lopez-Isturiz, secretarul general al PPE, cel mai mare partid politic european, al cărei candidat la șefia Comisiei Europene va fi prezent în România în campania pentru alegerile europene de anul viitor.

Oficialul PPE a precizat că principalul obiectiv al popularilor europeni este să devină ”apărători ai Uniunii Europene într-un limbaj care este înțeles de toată lumea”, făcând referire la campania dialogurilor locale PPE cu cetățenii, sub auspiciile căreia a avut loc un astfel de eveniment, săptămâna trecută, la Arad.

”Cine să vorbească mai bine despre Europa decât primari, consilieri locali, miniștri regionali sau politicieni? (…) cred că oamenii care vorbesc aceeași limbă și au aceeași cultură trebuie să traducă idealurile europene oamenilor”, a spus Lopez-Isturiz.

Calea Europeană: Care sunt principalele priorități ale PPE pentru alegerile de anul viitor?

Antonio Lopez-Isturiz: În primul rând, să reușim ceea ce oamenii își doresc de mult timp. Să vorbim despre lucrurile care îi afectează pe ei astăzi. La provocări precum migrația, securitatea, locurile de muncă și economia se gândește toată lumea. În loc să vorbim despre tratate europene complicate sau legislație, vrem să simplificăm limbajul să îl adaptăm realității sociale din zilele noastre. Să devenim apărători ai Uniunii Europene într-un limbaj care este înțeles de toată lumea. Acesta este principalul obiectiv al PPE.

Calea Europeană: Cine va fi principalul dumneavoastră competitor pentru alegerile europene?

Antonio Lopez-Isturiz: Noi înșiși, dacă nu suntem capabili să traducem alegătorilor noștri care sunt lucrurile bune despre UE. Eu nu sunt un politician care consideră că am dușmani în jur, chiar și cei care votează pentru partidele populiste sau au opțiuni extreme, nu îi consider dușmani sau vinovați. Datoria mea este să îi convingem să voteze din nou pentru opțiunile noastre ,care sunt cele mai rezonabile, care doresc să lucreze pentru proiectul european. Este foarte ușor pentru politicieni să fie de partea populistă, dar nu și pentru cei care votează pentru ei, deoarece cetățenii căută răspunsuri pentru a învinge întrebări. Trebuie să fim capabili să recâștigăm cetățenii pentru că au trecut prin situații foarte dificile, în special oameni care au rămas fără locuri de muncă sau care au suferit din mai multe motive. Trebuie să fim capabili să-i redobândim în Uniunea Europeană.

Calea Europeană: Dacă luăm în calcul Brexit, care este cel mai evident exemplu al victoriei pe care populiștii au putut să o obțină, vă este teamă că…

Antonio Lopez-Isturiz: Timpul va spune dacă asta a fost o victorie. Vreau să văd care va fi efectul de anul viitor pentru Regatul Unit. Cred că va fi mai dur decât se așteaptă și acum ei realizează. După cum vă amintiți, majoritatea susținătorilor Brexit s-au retras din pozițiile lor după referendum. S-au speriat pentru că știau foarte bine care sunt consecințele negative ale părăsirii Uniunii Europene. Cred că, în cele din urmă, va fi o înfrângere pentru populiști.

Calea Europeană: Trei instituții europene conduse de lideri PPE au trebuit să găsească o soluție după ce populiștii au creat probleme.

Antonio Lopez-Isturiz: Deci este întotdeauna la fel. Populiștii creează problemele, iar noi suntem cei care găsim soluțiile. Care sunt soluțiile populiștilor? Care sunt soluțiile lui Boris Johnson pentru situația creată? Nu, el a demisionat. Acestea sunt soluțiile populiștilor. Când sunt confruntați cu realitatea, atunci ei pleacă. Când vor să critice, atunci ei sunt primii. Este foarte simplu să critici în politică. Într-adevăr, trebuie să fim critici cu instituțiile Uniunii Europene, dar într-un proces continuu de reformă. Nu este un sistem perfect, dar trebuie să porți lupta din interior, nu din exterior. Este lucrul cel mai puțin curajos de făcut, să mergi în exterior. Lucrul curajos este să rămâi înăntru și să încerci să schimbi lucrurile pentru mai bună siguranță a cetățenilor noștri.

Calea Europeană: Dacă Brexit se va produce în luna martie a anului viitor, atunci va influența campania din luna mai.

Antonio Lopez-Isturiz: Brexit se va întâmpla. Deci nu știm ce influență va avea, vom vedea apoi care sunt consecințele. Consecințe foarte negative pentru Marea Britanie. Pe mine mă îngrijorează cei 400.000 de români care locuiesc și muncesc în Regatul Unit. Asta mă îngrijorează pe mine. Este la fel și pentru cei 300.000 de spanioli. Asta trebuie să mă îngrijoreze. Restul este pentru ei. Pleacă? Ok, la revedere. Suntem noi, cei 27, pentru care trebuie să ne îngrijim și pentru cetățenii noștri care locuiesc acolo.

Calea Europeană: În săptămânile viitoare PPE se va reuni la Helsinki. Va decide cine este Spitzenkandidat între Manfred Weber și Alexander Stubb. Ce credeți că se va întâmpla la Helsinki?

Antonio Lopez-Isturiz: Ambii candidați sunt minunați, termenul limită este încă deschis, așa că nu vă pot spune dacă aceasta este lista finală. Termenul limită este pe 17 octombrie, săptămâna viitoare la prânz, între timp acești doi oficiali și-au prezentat candidaturile – Manfred Weber și Alex Stubb. Ambii au CV-uri fantastice, politicieni europeni foarte bine cunoscuți și politicieni locali în țările lor și în regiunile în care ambii au poziții mari pentru campania electorală în Europa. Și mai avem Congresul. 800 de delegați din întreaga Europă, din partea membrilor noștri, în cazul României din PNL, care vor decide la final cine va fi candidatul nostru pentru a deveni următorul președinte al Comisiei Europene dacă PPE are un rezultat bun în alegerile europene.

Calea Europeană: Îmi amintesc o promisiune cu privire la prezența Spitzenkandidat-ului PPE în România, luând în calcul că România va prelua președinția Consiliului UE. Cât de importantă este situația din România pentru PPE?

Antonio Lopez-Isturiz: Această promisiune va fi îndeplinite. România este o țară importantă și PNL este un partid important pentru noi. Și va fi, sunt sigur, o prezență a candidatului în România. Nu pot să spun dacă va veni o dată, de două sau de mai multe ori. România este o țară cheie, care din punct de vedere electoral poate înclina balanța în Parlamentul European

Calea Europeană: PNL a dat startul unei campanii de dialoguri locale în Arad. Este parte a strategiei PPE să transmită mesaje cheie cetățenilor la nivel local.

Antonio Lopez-Isturiz: Cine să vorbească mai bine despre Europa decât primari, consilieri locali, miniștri regionali sau politicieni? Sau membri ai Parlamentului European. Deoarece sunt sute de poziții politice și locale și regionale care au contact direct cu cetățenii de zi cu zi. Este mai bine ca ei să vorbească despre Europa și să explice Europa mult mai bine decât o pot face eu. Pentru că sunt politician european (…) și cred că oamenii care vorbesc aceeași limbă și au aceeași cultură trebuie să traducă idealurile europene oamenilor. Și eu sunt foarte respectuos, de aceea cred în principiul subsidiarității, ceea ce înseamnă că politicienii locali sunt cei care fac acest lucru pentru Uniunea Europeană.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Cristian Preda

INTERVIU Europarlamentarul Cristian Preda: Problema corupției este un obstacol serios pentru Bosnia și Herțegovina în calea dobândirii statutului de candidat în UE

Published

on

Săptămâna aceasta are loc cea de-a doua sesiune plenară (11-14 februrie) din anul 2019 la Strabourg cu aproximativ 100 de zile înainte de alegerile europarlamentare. Europarlamentarii vor dezbate  teme importante aflate pe ordinea de zi, precum: Viitorul EuropeiProtecție CivilăAcordul de liber schimb dintre UE și SingaporeInvestiții RegionaleAnalizarea atentă a investițiilor străineMicșorarea comisioanelor pentru plățile transfrontaliere din UE aflate în afara zonei euroCombaterea percepției negative la adresa comunității rome.

Europarlamentarul Cristian Preda, raportor din 2014 pentru procesul de integrare a Bosniei și Herțegovina în UE, a declarat în interviul acordat redacției Calea Europeană, aspecte importante despre dezbaterea din plenul Parlamentului European și pașii pe care trebuie să îi urmeze Bosnia și Herțegovina ca să dobândească statutul de candidat în UE.

Raportul Bosniei și Herțegovina a fost dezbătut în plen pe 12 februarie din motive de îngrijoare din partea deputațiilor europeni. Îngrijorările s-au referit la încetinirea semnificativă a adoptării reformelor UE, la lipsa de progres în ceea ce privește libertatea presei, dar mai ales funcționarea deficitară a instituțiilor democratice, funcționarea lor fiind o condiție prealabilă în avansarea procesului de integrare în UE.


Această dezbatere a fost  o reacție la evaluarea prezentată: ,,Această țară este singura din Balcani care nu are statut de candidat, dar Bosnia și Herțegovina vrea să îi fie recunoscut statutul de posibil candidat, am incercat să ii sprijin prin demersurile pe care le-am făcut aici la Bruxelles, prin vizitele pe care le-am făcut în cele trei puncte principale în țara lor.”, a declarat europarlamentarul.

Europarlamentarul Cristian Preda a reamintit principala problemă cu care se confruntă Bosnia și Herțegovina în aderarea la UE: ,,Le-am spus-o deschis și public, că problema corupției este unul dintre serioasele obstacole în calea reformării Bosniei Herțegovina, care este absolut necesară pentru a deveni un stat membru.”

La dezbaterea raportului Bosniei și Herțegovina a participat și Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, care a avut la rândul lui o intervenție în plen: ,,În urma alegerilor din 7 octombrie 2018 și reamintind concluziile din iunie 2018, Consiliul se așteaptă ca liderii Bosniei și Herțegovinei să se angajeze constructiv în formarea guvernului la toate nivelurile, în interesul tuturor cetățenilor, astfel încât țara să avanseze cu reforme și progrese pe calea europeană. Cererea de aderare a Bosniei și Herțegovinei la UE din februarie 2016 reprezintă un angajament strategic pentru avansarea către aderare în UE.”

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

INTERVIU Europarlamentarul Siegfried Mureșan: Este rolul Guvernului României, care deține președinția Consiliului UE, să obțină consensul guvernelor pentru creșterea fondurilor în viitorul Buget multianual al UE

Published

on

Săptămâna aceasta are loc cea de-a doua sesiune plenară (11-14 februrie) din anul 2019 la Strabourg cu aproximativ 100 de zile înainte de alegerile europarlamentare. Europarlamentarii vor dezbate  teme importante aflate pe ordinea de zi, precum: Viitorul EuropeiProtecție CivilăAcordul de liber schimb dintre UE și SingaporeInvestiții RegionaleAnalizarea atentă a investițiilor străineMicșorarea comisioanelor pentru plățile transfrontaliere din UE aflate în afara zonei euroCombaterea percepției negative la adresa comunității rome.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a fost și el prezent în Strasbourg, unde a votat în Parlamentul European pentru creșterea fondurilor UE post-2020 și în același timp a semnalat autoritățile române: Cer Guvernului României să obțină același vot în Consiliul UE, chestiunea fondurilor europene a fost atinsă și în interviul acordat pentru Calea Europeană.

Potrivit comunicatului, remis Calea Europeană,Plenul Parlamentului European a votat ieri poziția proprie privind modificările aduse fondurilor europene structurale și de investiții post-2020. Poziția Parlamentului cuprinde și solicitarea eurodeputatului Siegfried Mureșan, din avizul Comisiei pentru bugete de a crește fondurile de coeziune pentru perioada 2021 – 2027 cu 47,5 miliarde de euro, față de propunerea inițială a Comisiei Europene. Se vorbește de o creștere de la 330,6 miliarde de euro, la 378,1 miliarde de euro. Asta înseamnă mai multe fonduri europene de absorbit pentru statele membre care au decalaj economic față de media UE, cum este și cazul României.

Decizia privind modificările fondurilor structurale și de coeziune se ia în comun de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene (UE) ținând cont de acordul politic stabilit în Consiliul European. Cum președinția Consiliului UE este deținută în acest semestru de România, cer Guvernului Dăncilă să susțină și să obțină votul celorlalte guverne pentru această creștere de fonduri benefică pentru România.

Totodată, poziția Parlamentului European cuprinde și o serie de modificări care ar duce la simplificarea absorbției de fonduri europene, precum și la o mai mare transparență a folosirii banilor europeni.

,,Aștept de la Guvernul României să sprijine și aceste modificări votate de Parlamentul European.”, subliniază Siegfried Mureșan.

Eurodeputatul a accentuat faptul că trebuie să existe o cooperare strânsă între instituțiile UE și guvernele statelor membre, ca Uniunea Europeană să răspundă în continuare la toate provocările cu care se confruntă cetățenii europeni, acest lucru se aplică și pentru guvernul României: ,,Este rolul Guvernului României, care deține președinția Consiliului UE în acest moment, să obțină consensul guvernelor pentru creșterea alocărilor financiare în viitorul Buget multianual al UE”

În INTERVIUL acordat pentru Calea Europeană, europarlamentarul a subliniat importanța fondurilor europene și faptul că banii pentru politica de coeziune nu trebuie să fie mai puțini ,,nu poți să faci mai mult, din mai puțini bani”. Din perspectiva europarlamentarului regulile și legislația privind acordarea de fonduri europene, trebuie simplificate.

Având în vedere că în mai puțin de 100 de zile vor avea loc alegerile europarlamentare ,,nu știm cum va arăta Parlamentul European, dar totuși există cateva certitudini, cum ar fi: grupul PPE se află pe primul loc, influența populiștilor s-a prăbușit, iar în urma alegerilor se poate crea o coaliție din trei grupuri politice și nu două, cum s-a obișnuit până acum.”

În ceea ce privește situația actuală din România privind fostul șef DNA, Laura Codruta Kovesi, respectiv actualul candidat cap de listă pentru postul de procuror șef la Parchetul European, Siegfried Mureșan consideră că încercarea de a o împiedica pe Laura Codruta Kovesi în candidatura sa, nu face decât ca guvernul României ,,să piardă și mai multă credibilitate.”

Continue Reading

Cristian Bușoi

INTERVIU Eurodeputatul Cristian Bușoi: PPE va rămâne cea mai importantă forță politică în Europa. Forțele anti-europene vântură iluzii și păcălesc cetățenii

Published

on

Partidul Popular European va rămâne principala forță politică de la nivelul Uniunii Europene după alegerile pentru Parlamentul European și, în pofida creșterii ponderii forțelor anti-europene în co-legislativul european, o coaliție pro-europeană va avea o majoritate clară, a afirmat eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), într-un interviu acordat CaleaEuropeană.ro la sesiunea plenară de la Strasbourg.

”Se fac diverse evaluări, știți că există o revistă internațională prestigioasă care evaluează fiecare partid din fiecare țară, dar și la nivelul familiilor politice europene. Există și evaluări interne pe care le avem. PPE va rămâne cea mai importantă forță politică, așa cum cred că va exista o coaliție pro-europeană, care va avea o majoritate foarte clară în Parlamentul European”, a spus Bușoi, referindu-se la recente evaluări care arată că partidele anti-europene și eurosceptice vor câștiga mai multe locuri în Parlamentul European după alegeri.

Cel mai recent studiu ECFR arată că partidele anti-europene se îndreaptă către un drum sigur în câștigarea unui număr cât mai mare de locuri în Parlamentul European, în urma alegerilor europarlamentare din 2019, mai mult de o treime din numărul total de locuri, iar acest lucru ar putea ,,submina și provoca daune ireparabile” în domenii precum comerțul, securitatea și apărarea.

Eurodeputatul român a arătat însă că se așteaptă ”ca în anumite țări forțe deschis anti-europene și eurosceptice să își facă o prezență mai bine simțită în Parlamentul European”.

”Este un lucru care ne poate îngrijora, mai ales că există foarte multă ipocrizie acolo. Este atacată Uniunea Europeană, dar sunt folosite anumite avantaje ale Uniunii Europene, inclusiv prezența în Parlamentul European”, a completat acesta.

”Mai mult decât atât, se vehiculează foarte mult teme și soluții facile greu de pus în practică, pentru că aceste partide și acești politicieni știu că nu vor ajunge să guverneze sau dacă vor guverna, ele vor avea un rol marginal. Nu vor avea niciodată responsabilitatea de a pune în aplicare aceste politici și atunci este foarte ușor să promită că într-o lună de zile termină cu migrația ilegală, deși nu se poate acest lucru, că au soluții pentru mai multe locuri de muncă, că vor opri terorismul. Toate aceste chestiuni la care PPE vine cu soluții mult mai consistente. Aceste forțe vântură iluzii și păcălesc cetățenii europeni”, a mai spus Cristian Bușoi.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending