Connect with us

U.E.

VIDEO Liderii instituțiilor UE au semnat tratatul comercial post-Brexit cu Regatul Unit. Documentele, transportate la Londra de Forțele Aeriene Britanice pentru a fi semnate și de Boris Johnson

Published

on

© European Union 2020

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au semnat miercuri cele trei tratate care vor reglementa începând de vineri, 1 ianuarie 2021, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, transmit EFE, dpa şi AFP.

În faţa drapelelor europene, cei doi lideri europeni, zâmbitori, au semnat aceste texte în faţa camerelor de luat vederi şi ale fotografilor. Documentele urmează să fie transportate apoi cu un avion al Royal Air Force la Londra pentru a putea fi semnate și de premierul britanic Boris Johnson, informează Agerpres.

Evenimentul are loc după ce ambele părţi – Bruxellesul şi Londra – au reuşit să ajungă în ajunul Crăciunului la un acord “in extremis” pe tema relaţiilor post-Brexit, după luni întregi de negocieri dificile.

“Acordul pe care l-am semnat astăzi este rezultatul unor luni intense de negocieri în care Uniunea Europeană a manifestat un nivel de unitate fără precedent. Este un acord echitabil și echilibrat care protejează pe deplin interesele fundamentale ale Uniunii Europene și creează stabilitate și predictibilitate pentru cetățeni și companii”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Cele trei acte semnate sunt: – Acordul Comercial şi de Cooperare între UE şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), de o parte, şi Regatul Unit, de cealaltă parte; – Acordul privind procedurile de securitate pentru schimbul şi protejarea informaţiilor cu caracter confidenţial între UE şi Regatul Unit; – Acordul privind cooperarea pentru folosirea sigură şi paşnică a energiei nucleare, între Euratom şi Regatul Unit.

Fiecare acord a fost semnat în câte două exemplare, primul la Bruxelles de către von der Leyen şi Michel – cu excepţia celui de-al treilea acord, care va fi semnat doar de şefa Comisiei Europene în numele Euratom -, iar apoi la Londra, de către premierul britanic Boris Johnson.

Este de aşteptat ca premierul britanic să semneze documentul în cursul după-amiezei de miercuri, relatează dpa. Tot miercuri, Parlamentul britanic urmează să se pronunţe prin vot asupra acordului comercial cu UE.

Semnarea acordului a fost posibilă după ce luni, 28 decembrie, ambasadorii celor 27 de state membre ale UE au dat luni undă verde aplicării provizorii de la 1 ianuarie a acordului post-Brexit.  Acordul care va fi aplicat cu titlu provizoriu trebuie să fie ratificat şi de către Parlamentul European, moment juridic care este așteptat să aibă loc în luna ianuarie din cauza faptului că tratatul comercial nu a fost convenit în timp pentru a permite ratificarea lui parlamentară până la finalul perioadei de tranziție. De altfel, Comisia Europeană a propus o “Rezervă de ajustare la Brexit“, dotată cu 5 miliarde de euro, care să contribuie la contracararea consecinţelor economice şi sociale asupra celor mai afectate sectoare de ieşirea Regatului Unit din UE, la 1 ianuarie 2021.

Uniunea Europeană și Regatul Unit au ajuns la 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, la un acord comercial după nouă luni de negocieri intense și cu doar o săptămână înainte de încheierea perioadei de tranziție post-Brexit, care implică încetarea aplicării normelor europene pe teritoriul britanic.

Textul include 1.246 de pagini ale documentului comercial, precum şi acorduri privind energia nucleară, schimbul de informaţii secrete, energia nucleară civilă şi o serie de declaraţii comune.

Acordul presupune că, începând cu data de 1 ianuarie 2021, când Regatul Unit părăseşte în sfârşit piaţa unică europeană şi uniunea vamală, nu vor fi impuse tarife asupra circulaţiei mărfurilor originare din UE sau Regatul Unit.

Acordul post-Brexit, încheiat după patru ani și jumătate de la referendumul privind ieșirea Regatului Unit din UE, reprezintă prima înțelegere comercială și de securitate încheiată de Uniunea Europeană cu un stat care a decis să desprindă de proiectul european după o apartenență de 47 de ani, ca urmare a retragerii Marii Britanii din Uniune la 31 ianuarie 2020.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

REPUBLICA MOLDOVA

Premierul Dorin Recean conduce delegația R. Moldova la prima Conferință Interguvernamentală cu UE, unde vor fi lansate negocierile de aderare

Published

on

© European Union, 2024

Premierul moldovean Dorin Recean întreprinde o vizită de lucru în Luxemburg, în perioada 24-26 iunie, unde conduce delegația Republicii Moldova la prima ședință a Comisiei interguvernamentale cu Uniunea Europeană, la care vor fi lansate oficial negocierile de aderare la UE, informează Guvernul de peste Prut într-un comunicat.

Recean va discuta cu mai mulți oficiali luxemburghezi agenda bilaterală și europeană a Republicii Moldova, urmând să aibă întrevederi cu prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden, cu Marele Duce Henri de Luxemburg, dar și cu ministrul afacerilor externe și europene, al cooperării și comerțului Exterior al Luxemburgului, Xavier Bettel. 

De asemenea, prim-ministrul se va întâlni cu Olivér Várhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, și cu Olga Stefanișina, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică a Ucrainei. 

În seara zilei de 25 iunie, va avea loc Conferința interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, de lansare oficială a negocierilor de integrare a în UE. Aceasta va fi urmată de o conferință de presă, susținută cu reprezentanții Președinției în exercițiu a Consiliului European și a Comisiei Europene.

Din delegația guvernamentală fac parte: viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, negociator-șef; viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe; viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării; viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare; ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru; ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun; ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, precum și secretarul general al Guvernului, Artur Mija.

Prima reuniune a Conferinței privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va avea loc la Luxemburg la 25 iunie 2024, la nivel ministerial. Ea va urma primei reuniuni Conferinței privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, care va avea loc în același loc cu câteva ore mai devreme.

Se așteaptă ca UE să prezinte, separat, Ucrainei și Republicii Moldova un cadru general de negociere, care stabilește orientările și principiile pentru negocierile de aderare cu Moldova, în urma aprobării poziției generale a UE de către Consiliu la 21 iunie 2024.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 21 iunie, decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a desemnat-o pe Cristina Gherasimov, viceprim-ministră pentru integrare europeană, în calitate de negociator-șef din partea Republicii Moldova.

Documentele prezidențiale au fost semnate ca urmare a faptului că statele membre ale Uniunii Europene au aprobat cadrul de negociere cu Ucraina și Republica Moldova, o decizie procedurală subsecventă acordului politic de principiu încheiat la data de 14 iunie, sub mandatul președinției belgiene a Consiliului Uniunii Europene.

Reunit într-un summit crucial la 14 decembrie 2023, Consiliul European a adoptat decizia istorică a deschiderii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova, într-o hotărâre semnal pentru viitorul politicii de extindere a Uniunii Europene, pe care liderii statelor membre au consacrat-o ca fiind “o investiție geostrategică și geopolitică”.

Decizia a fost luată după ce, la 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova.

În primăvara acestui an, Comisia Europeană a înaintat Consiliului UE propunerile privind cadrele de negociere cu Ucraina și Republica Moldova. Drept urmare, Consiliul European a solicitat adoptarea rapidă și fără întârziere a cadrelor de negociere pentru aderarea la UE, iar luna aceasta Comisia Europeană a estimat că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit toate condiţiile pentru deschiderea negocierilor oficiale.

La 23 iunie 2022, șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

La 28 februarie 2022, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană pe fondul invaziei militare a Rusiei asupra țării sale, stârnind un efect de domino politic și simbolic care a încurajat Georgia și Republica Moldova să facă același lucru. Astfel, la data 3 martie 2022, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost semnată de președintele Maia Sandu.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Eurobarometru: 74% dintre europeni consideră că UE este mai eficientă în apărarea intereselor comerciale ale statelor membre decât dacă acestea ar acționa pe cont propriu

Published

on

© European Union, 2024/ Source: EC - Audiovisual Service

Șase din zece europeni consideră că beneficiază de pe urma comerțului internațional, relevă cel mai recent Eurobarometru în domeniu, care evidențiază p creștere față de ultimul sondaj de acest fel din 2019.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, europenii apreciază beneficiile aduse de comerțul internațional, cum ar fi o gamă mai largă de opțiuni pentru consumatori și produse mai accesibile.

În plus, există un sprijin puternic pentru rolul UE în comerțul mondial, un interes deosebit pentru valorificarea politicii comerciale în vederea obținerii unor beneficii societale mai ample și o conștientizare critică a imperativelor strategice generate de tensiunile geopolitice.

”Acționăm întotdeauna în interesul cetățenilor UE și mă bucur să constat că acest lucru se reflectă în opiniile pozitive ale majorității europenilor, care consideră că beneficiază de pe urma comerțului internațional. Auzim tare și clar mesajul că UE trebuie să apere cetățenii de comerțul neloial și că politica comercială a UE trebuie să fie mai mult decât importuri și exporturi. Comerțul are un rol de jucat în protejarea consumatorilor, producătorilor și fermierilor europeni, precum și în creșterea competitivității UE și a securității sale economice. Sunt, de asemenea, foarte mândru de nivelul ridicat de încredere acordat UE pentru a-și conduce politica comercială într-un mod deschis și transparent. Cu toate acestea, știm că trebuie să facem încă mult mai mult pentru a explica mai bine europenilor valoarea adăugată a comerțului și pentru a risipi concepțiile greșite”, a transmis Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv pentru o economie care funcționează pentru oameni.

Sprijinul pentru rolul central al UE în negocierea și apărarea intereselor statelor membre rămâne puternic: 74% dintre europeni sunt de acord că UE este mai eficientă în apărarea intereselor comerciale ale statelor membre decât dacă țările membre ar acționa pe cont propriu.

În plus, 82% dintre cetățenii UE cred că avem nevoie de norme comerciale internaționale pentru a menține condiții de concurență echitabilă.

Încrederea în capacitatea UE de a-și desfășura politica comercială în mod transparent și deschis a înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă, ceea ce sugerează o încredere tot mai mare în capacitatea UE de a naviga în mod responsabil prin peisajul comercial global tot mai complex.

La întrebarea privind cel mai important motiv pentru care UE ar trebui să utilizeze politica comercială, altul decât promovarea comerțului UE cu țările din afara UE, sănătatea și siguranța consumatorilor sunt considerate o prioritate absolută.

De fapt, cetățenii se așteaptă, de asemenea, ca politica comercială a UE să protejeze sănătatea (35%), securitatea națională (27%) și tehnologiile sensibile (18%).

Această tendință indică o conștientizare a importanței comerțului pentru o securitate economică mai largă, precum și sprijinul pentru afirmare ca obiectiv-cheie al politicii comerciale a UE.

Rezultatele acestui Eurobarometru vor sta la baza discuțiilor privind viitorul politicii comerciale a UE în cadrul noii Comisii.

Eurobarometrul special 544, intitulat Atitudinea europenilor față de comerț și politica comercială a UE, este al treilea sondaj de acest tip care acoperă comerțul, cele două precedente datând din 2019 și 2010.

Sondajul a fost realizat în perioada 12 ianuarie – 4 februarie 2024 pe un eșantion de peste 26 000 de respondenți din diverse grupuri sociale și demografice din toate statele membre ale UE.

Metodologia utilizată a fost cea a sondajelor Eurobarometru standard, cu interviuri față în față în limba locală pe un eșantion aleatoriu reprezentativ.

Continue Reading

ROMÂNIA

România primește peste 1 miliard de euro prin Fondul de Modernizare al UE pentru producția de energie electrică din surse regenerabile

Published

on

© European Union, 2023/Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană a plătit astăzi, 24 iunie, 2,967 miliarde de euro prin intermediul Fondului de Modernizare pentru a sprijini 39 de proiecte energetice în 10 state membre ale UE, informează Comisia Europeană. Aceste investiții vor sprijini modernizarea sistemelor energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectoarele energetic, industrial și al transporturilor și îmbunătățirea eficienței energetice.

Aceasta este cea mai mare plată efectuată până în prezent prin intermediul Fondului de Modernizare, ridicând cheltuielile totale la 12,65 miliarde de euro începând din ianuarie 2021. Aceste investiții ajută statele membre să își îndeplinească obiectivele climatice și energetice și contribuie la obiectivul pe termen lung al UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Statele membre care beneficiază de prima tranșă din 2024 sunt Bulgaria (65,2 milioane de euro), Croația (52 milioane de euro), Cehia (835,2 milioane de euro), Estonia (24,1 milioane de euro), Ungaria (76,8 milioane de euro), Letonia (26,8 milioane de euro), Lituania (59 milioane de euro), Polonia (697,5 milioane de euro), România (1,095 miliarde de euro) și Slovacia (35 milioane de euro).

Proiectele sprijinite astăzi se concentrează pe producția de energie electrică din surse regenerabile, utilizarea și implementarea surselor de energie regenerabile, modernizarea rețelelor energetice și eficiența energetică.

Exemple de propuneri care au primit finanțare astăzi includ

  • consolidarea rețelei de transport al energiei electrice pentru a sprijini integrarea surselor regenerabile de energie în Bulgaria;
  • desfășurarea de capacități fotovoltaice și de stocare a energiei pentru furnizorii publici de servicii de alimentare cu apă în Croația;
  • sprijinirea gospodăriilor pentru achiziționarea și instalarea de noi sisteme fotovoltaice în Cehia;
  • îmbunătățirea eficienței energetice și promovarea utilizării energiei regenerabile în clădirile din sectorul public din Estonia;
  • modernizarea și dezvoltarea sistemelor de încălzire urbană pe bază de energie regenerabilă în Ungaria;
  • utilizarea surselor regenerabile de energie în clădirile cu mai multe apartamente, în clădirile publice și în comunitățile energetice din Letonia;
  • dezvoltarea capacităților de stocare pentru echilibrarea sistemelor energetice în Lituania;
  • modernizarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor grele în Polonia;
  • scheme de sprijin de tip contract pentru diferență pentru producția de energie electrică din surse regenerabile în România;
  • producția de hidrogen din surse regenerabile și cogenerarea foarte eficientă în Slovacia.

Următoarele termene limită până la care statele membre pot depune propuneri de investiții în vederea acordării de sprijin potențial din partea Fondului de modernizare sunt 13 august 2024 pentru propunerile neprioritare și 10 septembrie 2024 pentru propunerile prioritare.

Finanțat din veniturile provenite din licitarea certificatelor de emisii în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, Fondul de Modernizare își propune să sprijine treisprezece state membre cu venituri reduse în tranziția lor către neutralitatea climatică. Statele membre beneficiare sunt Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia, precum și Grecia, Portugalia și Slovenia, care au devenit eligibile pentru sprijin din partea Fondului de Modernizare începând cu ianuarie 2024, în cadrul sistemului UE revizuit de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS).

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
REPUBLICA MOLDOVA24 mins ago

Premierul Dorin Recean conduce delegația R. Moldova la prima Conferință Interguvernamentală cu UE, unde vor fi lansate negocierile de aderare

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Eurobarometru: 74% dintre europeni consideră că UE este mai eficientă în apărarea intereselor comerciale ale statelor membre decât dacă acestea ar acționa pe cont propriu

ROMÂNIA4 hours ago

România primește peste 1 miliard de euro prin Fondul de Modernizare al UE pentru producția de energie electrică din surse regenerabile

U.E.4 hours ago

Alegeri Franța: Liderul extremei-drepte, Jordan Bardella, promite că va menține sprijinul pentru Ucraina și consideră “Rusia o amenințare pentru Franța și Europa”

CONSILIUL UE5 hours ago

Șase persoane au fost adăugate pe lista de sancțiuni a UE pentru activități cibernetice malițioase împotriva statelor membre și a Ucrainei

U.E.6 hours ago

Borrell avertizează guvernul din Georgia privind perspectivele europene: „Ușa pentru aderare este deschisă, dar se poate închide rapid”

U.E.6 hours ago

Reglementările Apple privind App Store încalcă Regulamentul privind piețele digitale, este concluzia preliminară a Comisiei Europene, care deschide o nouă anchetă de neconformitate împotriva companiei

U.E.7 hours ago

UE trage un nou semnal de alarmă privind situația umanitară critică din Gaza și cere „măsuri urgente” pentru a evita prăbușirea operațiunilor de furnizare a asistenței

CONSILIUL UE7 hours ago

UE dă o nouă lovitură regimului lui Putin și adoptă un nou pachet de sancțiuni care vizează sectoare importante pentru economia rusă. Alte 116 persoane și entități au fost incluse pe lista măsurilor punitive

CONSILIUL UE8 hours ago

Cu o zi înainte de ancorarea Ucrainei și R. Moldova pe calea aderării la UE, România solicită o abordare strategică a Uniunii față de regiunea Mării Negre

U.E.6 hours ago

Borrell avertizează guvernul din Georgia privind perspectivele europene: „Ușa pentru aderare este deschisă, dar se poate închide rapid”

NATO3 days ago

Antony Blinken: SUA sunt recunoscătoare României și lui Klaus Iohannis pentru donarea unui sistem Patriot Ucrainei și pentru rolul jucat ca NATO să se axeze pe flancul estic

NATO3 days ago

Marea Neagră este un punct de inflexiune geopolitică, afirmă Odobescu la întâlnirea cu Blinken: Contăm pe decizii la summitul NATO pentru întărirea apărării la Marea Neagră

ROMÂNIA4 days ago

Întâlnire Ciolacu-Mattarella: Cooperarea economică, valorile comune și conexiunile între cetățenii noștri fac și mai puternice relațiile româno-italiene

ROMÂNIA6 days ago

Prima ședință comună de guvern România-Bavaria. Ciolacu: Memorandumul de Înțelegere pentru promovarea spiritului antreprenorial și în sprijinul IMM-urilor, menit să aducă și mai mult dinamism cooperării noastre bilaterale

ROMÂNIA1 week ago

În fața ascensiunii extremismului și populismului, Nicolae Ciucă face apel la curaj decizional pentru a asigura ”dezvoltarea regimului democratic”, singura ”garanție reală pentru libertatea noastră ca indivizi”

NATO1 week ago

Nume de cod “NSATU”: NATO va înființa o misiune de coordonare a ajutorului militar pentru Ucraina, cu comandament în Germania și noduri logistice în estul Alianței

G71 week ago

Biden și Zelenski au semnat la summitul G7 un pact bilateral de securitate pe 10 ani, acord precursor al aderării Ucrainei la NATO

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Președintele Consiliului European o citează pe Eleanor Roosevelt într-o pledoarie pentru ”un viitor sigur și pașnic” în Gaza: Să privim dincolo de întuneric, spre o soluționare bazată pe soluția celor două state

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Din Bundestag, Volodimir Zelenski invocă căderea Zidului Berlinului pentru a arăta că nu poate exista pace în Ucraina atât timp cât o parte din țară rămâne ocupată de Rusia

Trending