Şedinţa CSAT a fost suspendată, iar Guvernul trebuie să vină cu un nou proiect de buget, în care trebuie să explice motivaţiile pentru tăierile bugetare în zona securităţii naţionale, în condiţiile unei rectificări bugetare puternic pozitive, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.
El a amintit că avizul CSAT nu este unul facultativ.
“Guvernul a publicat în august un proiect de rectificare bugetară, un proiect care reprezenta o rectificare bugetară puternic pozitivă. (…) Totuşi, spre suprinderea multora, pe o rectificare puternic pozitivă Guvernul a propus tăieri semnificative la foarte multe instituţii importante din zona securităţii naţionale. (…) Nu s-a putut obţine unanimitate în CSAT, nu s-a putut obţine de nicăieri avizul necesar. Am luat decizia să suspend şedinţa CSAT deoarece, după părerea mea, rectificarea bugetară este necesară dar, pe de altă parte, nu putem face abstracţie şi nu dorim să facem abstracţie de la principiul colaborării loiale între instituţii. Şi atunci, prin suspendarea şedinţei CSAT am creat posibilitatea guvernului să revină cu un nou proiect de rectificare, să renunţe la aceste tăieri bugetare în zona securităţii naţionale, care în niciun caz nu pot fi explicate decât eventual printr-o sintagmă de tip ‘şicană politică’, să revină la discuţii, la colaborări şi imediat ce situaţia va fi remediată se va putea obţine avizul CSAT”, a precizat şeful statului.
La şedinţa prezidată de preşedintele Klaus Iohannis au participat premierul Viorica Dăncilă, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, şeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, şeful SIE, Gabriel Vlase, consilierul prezidenţial Ion Oprişor, secretarul CSAT Mihai Şomordolea.
Reamintim că ședința CSAT a fost convocată de președintele Klaus Iohannis pentru a analiza propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018. Decizia a fost luată deoarece nu toți membrii Consiliului au fost de acord cu avizarea propunerilor de rectificare.
Reuniunea CSAT a avut loc în condițiile în care mai multe instituții nu sunt mulțumite de revizuirea bugetară propusă de guvern, între acestea regăsindu-se și Administrația Prezidențială.
De altfel, în urmă cu două săptămâni preşedintele Klaus Iohannis, prin intermediul purtătorului de cuvânt, a precizat că rectificarea bugetară anunţată de Guvern reprezintă “o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca prin constrângeri bugetare activitatea unei instituţii fundamentale”, transmițând că această formă de sabotaj bugetar pune România în postura de a nu mai putea găzdui Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări, prevăzut a fi desfășurat în zilele de 17-18 septembrie la București.
.




