Connect with us

ROMÂNIA

VIDEO Voltaj, melodie manifest: “Yo, apa nu-i H20, sunt lacrimile mele că tu o să fii yo/ Te minte că-i Mesia și apare din senin / Îngroapă România cu un pretext divin”

Published

on

Trupa Voltaj a lansat, joi seară, pe Youtube cântecul “#2O”, o melodie manifest în contextul în care România este protagonista unei crize de proporții după ce un candidat anti-NATO și anti-UE a obținut primul loc la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.

Versurile melodiei debutează cu una dintre declarațiile controversate ale candidatului independent Călin Georgescu și anume că “Apa nu este H2O”.

“Copilul meu, că te iubesc enorm / Și ca să fii tu bine n-am liniște, n-am somn / Căci yo-mi țineam la coadă c-o plasă luptă loc / Când tu ai lumea-ntreagă scrollată pe TikTok”, sunt versurile cu care începe prima strofă a melodiei realizată de Voltaj și interpretată de liderul trupei, Călin Goia.

 

Voltaj face o paralelă între comunism și democrație, între ceea ce au trăit românii în acei ani și libertatea pe care cetățenii o au în prezent: “Și yo muream de frică să urlu ce gândesc / Când tu poți da un comment la tot ce îți dorești”.

Refrenul este exact afirmația controversată, “Yo, apa nu-i H2O”, și conține un mesaj emoționant cu rol de îndemn la reflecție: “Yo, apa nu-i H20, sunt lacrimile mele că tu o să fii yo”.

Trupa condusă de Călin Goia cântă despre perioada de dictatură comunistă sub care au trăit și atrage atenția că nu ar trebui să credem că nu e posibilă o întoarcere în acele vremuri: “Să nu crezi c-acolo nu poți ajungi ușor”. Un raport Globsec realizat în luna octombrie arată că 41% dintre tineri cred că un regim totalitar ar fi bun pentru România.

Despre candidatul suveranist, melodia trupei Voltaj spune “Te minte că-i Mesia și apare din senin / Îngroapă România cu un pretext divin”.

Lansată joi seară, până acum melodia adunase pe YouTube 38.000 de vizualizări.

Versurile melodiei:

“Copilul meu știi bine că te iubesc enorm

Și ca să fii tu bine, n-am liniște, n-am somn

Căci yo-mi țineam la coadă c-o plasă ruptă loc

Când tu ai lumea-ntreagă scrollată pe TikTok

Pe frig și întuneric la unguri sau bulgari

Prindeam un pic de Beatles și-un meci cu ăia mari

Și yo muream de frică să urlu ce gândeam

Când tu poți da un comment la orice îți dorești

Yo, apa nu-i H20, sunt lacrimile mele că tu o să fii „yo”.

Copilul meu știi bine că te iubesc enorm

Și ca să fii tu bine, n-am liniște, n-am somn

Yo pe furiș și noaptea înot luam Dunărea

Când tu poți să fii liber, să pleci oriunde-ai vrea

Yo am fost tovarăș cu-un brav conducător

Tu să nu crezi c-acolo poți s-ajungi ușor

Te minte că-i Mesia și apare din senin

Îngroapă România cu un pretext divin”.


Trupa Voltaj s-a format în 1982 și și-a schimbat de mai multe ori componența de-a lungul timpului. În anul 2005 trupa a câștigat premiul pentru “Cea mai bună prestație a unei trupe românești” la MTV Europe Music Awards. În anul 2015 Voltaj a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision cu piesa “De la capăt”, în finală clasându-se pe locul 15 din 27 de țări.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Ministrul ungar de externe, despre aderarea României la Schengen: Unul dintre cele mai importante obiective ale președinției ungare a Consiliului UE a fost atins

Published

on

© Peter Szijjarto/ Facebook

Unul dintre cele mai importante obiective ale preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene a fost de a finaliza extinderea spaţiului Schengen până la sfârşitul acestui an, iar obiectivul a fost atins cu Bulgaria şi România care vor  adera la spațiul de liberă circulație începând de la 1 ianuarie, a declarat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, informează MTI, potrivit Agerpres

Peter Szijjarto a scris, într-o postare pe Facebook, că extinderea spaţiului Schengen a fost un proces care a durat prea mult şi a fost un obiectiv important al preşedinţiei ungare a Consiliului UE.

„Atunci când am preluat președinția UE, ne-am stabilit obiectivul de a pune capăt problemei de lungă durată a extinderii Schengen în timpul mandatului nostru. Astăzi am realizat acest lucru. Bulgaria și România vor adera la spațiul Schengen la 1 ianuarie. Această decizie servește, de asemenea, intereselor naționale ale Ungariei”, a spus Szijjarto.

 

El a adăugat că zece noi puncte de trecere a frontierei ungaro-române vor fi deschise la 1 ianuarie, ceea ce le va permite comunităţilor, familiilor şi prietenilor care locuiesc în zonă să nu mai ocolească kilometri.

„În plus, cooperarea economică româno-ungară va primi un nou impuls odată cu sfârșitul timpilor lungi de așteptare pentru camioane, ceea ce este important și pentru că România este una dintre cele mai importante piețe de export pentru economia maghiară”, a subliniat ministrul ungar de externe.

Reuniți joi la Bruxelles în cadrul Consiliului JAI, miniștrii afacerilor interne din statele membre ale Uniunii Europene au luat decizia aderării depline a României și a Bulgariei la spațiul Schengen, și cu frontierele terestre.

Potrivit deciziei, România și Bulgaria vor adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025, și cu frontierele terestre, după ce au intrat în zona de liberă circulație la 31 martie 2024.

Ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a declarat joi, la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului JAI că România va adera în totalitate la Schengen din 1 ianuarie 2025, iar pentru o perioadă de șase luni în care vor exista controale aleatorii la frontierele terestre, făcute pe baza analizelor de risc.

Joi, 12 decembrie, miniștrii afacerilor interne au luat decizia cu privire la data eliminării controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea, se arată într-o informare a Consiliului UE, la o zi după ce Austria a anunţat că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată. De asemenea, și Parlamentul Olandei a votat miercuri ca guvernul de la Haga să susțină aderarea deplină a celor două țări la Schengen.

Continue Reading

ROMÂNIA

ICI București a participat la cea de-a patra ediție a conferinței ”Future Energy Europe Summit”, un eveniment semnificativ pentru industria energetică

Published

on

© ICI București/ Facebook

ICI București a avut onoarea de a participa marți, 10 decembrie 2024, la cea de-a patra ediție a conferinței ”Future Energy Europe Summit”, un eveniment semnificativ pentru industria energetică. Organizată de Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv, conferința s-a desfășurat în la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București.

Sub tematica ”Soluții inovatoare pentru viitorul energiei în Europa”, evenimentul a reunit experți din industrie și lideri ai principalelor companii energetice.

Potrivit unui comunicat al institutului, scopul conferinței a fost de a oferi răspunsuri la provocările actuale ale sectorului energetic, precum și de a identifica soluții pentru modernizarea și dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii energetice.

Printre subiectele de pe agenda conferinței s-au numărat viitorul plafonării prețurilor la energie și impactul compensării după 1 aprilie 2025, capacitatea sectorului energetic de a gestiona un val masiv de investiții și resursele umane disponibile pentru proiecte complexe, tehnologiile și echipamentele necesare pentru construirea noilor capacități de producție și transport energetic, perspectivele utilizării gazelor naturale ca resursă de tranziție și evoluția producției de hidrogen, proiecte majore precum exploatarea gazelor din Marea Neagră și construirea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă.

Evenimentul a încurajat un dialog deschis și constructiv între părțile interesate, oferind soluții concrete pentru provocările actuale și viitoare ale sectorului energetic.

ICI București dezvoltă soluții tehnologice pentru diverse industrii, inclusiv sectorul energetic. Prin cercetare, inovare și colaborări strategice, institutul contribuie la digitalizare și la tranziția către un viitor sustenabil.

Continue Reading

ROMÂNIA

Innovation România | MIPE a semnat un nou acord de finanțare europeană de 106,7 mil. euro care va sprijini dezvoltarea economică sustenabilă

Published

on

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a semnat un nou acord de finanțare cu Fondul European de Investiții (FEI) pentru lansarea programului „Innovation Romania”. Cu o finanțare totală de 106,7 milioane euro, programul este susținut prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), din fonduri structurale europene, informează comunicatul oficial al MIPE. 

Prin semnarea acestui acord, reconfirmăm angajamentul României de a sprijini inovarea, antreprenoriatul și dezvoltarea economică sustenabilă. Programul «Innovation Romania» este o oportunitate importantă de a impulsiona crearea de noi tehnologii și de a susține întreprinderile mici și mijlocii, care sunt motorul economiei noastre. Împreună cu Fondul European de Investiții, ne propunem să dezvoltăm un ecosistem puternic de investiții, care să atragă atât capital local, cât și internațional”, a declarat Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Această inițiativă subliniază rolul crucial pe care statul român și FEI îl au în sprijinirea ecosistemului de investiții și inovare din România. Eforturile începute în 2012, odată cu primul fond de venture capital finanțat prin Inițiativa JEREMIE, au continuat prin utilizarea fondurilor structurale din perioada 2014-2020 și ulterior prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noul program „Innovation Romania”, conceput ca un fond de fonduri, vizează crearea unor instrumente financiare adaptate nevoilor pieței locale și care, până acum, au fost insuficient dezvoltate. Astfel, vor fi lansate trei tipuri de fonduri de equity:

  • Fondul de transfer de tehnologie – destinat valorificării rezultatelor cercetării și inovării prin parteneriate cu organizațiile de cercetare și dezvoltare;
  • Fondul de coinvestiții cu „business angels” – menit să consolideze comunitatea de investitori privați și să faciliteze implicarea acestora în dezvoltarea antreprenoriatului românesc;
  • Fondul de accelerare a antreprenorialului – dedicat sprijinirii întreprinderilor aflate la început de drum și stimulării creșterii acestora.

Selecția managerilor de fond va fi realizată de FEI începând cu primul trimestru al anului 2025, printr-un apel public deschis.

Programul va încuraja investițiile în IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie (midcaps), punând accent pe inovare și competitivitate. Proiectele selectate vor trebui să îndeplinească criterii specifice de eligibilitate, aliniate obiectivului specific al FEDR: „Intensificarea creșterii sustenabile, sporirea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă prin investiții productive”.

Prin lansarea acestui program, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene reafirmă angajamentul de a sprijini inovația, antreprenoriatul și creșterea durabilă, contribuind astfel la dezvoltarea unui ecosistem economic modern și competitiv în România.

Comentând asupra noii inițiative, Marjut Falkstedt, Chief Executive al FEI, a declarat: „Ne bucurăm să adăugăm un nou capitol colaborării noastre îndelungate cu România, prin lansarea de instrumente financiare care au ca obiectiv sprijinirea inovării în întreprinderi. De peste 10 ani, împreună cu statul român, am susținut investițiile românești prin aproape douăzeci de fonduri de private equity și venture capital. Această nouă inițiativă va contribui în mod concret la crearea de start-up-uri și lansarea de noi tehnologii, încurajând și investițiile efectuate de business angels, sprijinind astfel economia românească și dezvoltarea ecosistemului local de investiții.”


Despre POCIDIF

Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF) este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu o alocare totală de 2,1 miliarde euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și bugetelor locale în sprijinirea implementării strategiei naționale sau regionale de specializare inteligentă prin finanțarea de investiții în specializare inteligentă, digitalizare în administrația publică centrală, educație, cultură și IMM-uri – instrumente Financiare, precum și dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa – STEP.

Programul va sprijini, de asemenea, intervenții care vizează transformarea digitală și furnizarea de servicii îmbunătățite în sectorul cultural. PoCIDIF vizează măsuri la nivel național în Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa și Digitalizare, inclusiv din sectorul cultural, în baza analizei nevoilor de dezvoltare, a priorităților de finanțare din Acordul de Parteneriat (AP), precum și a documentelor strategice relevante la nivel Uniunii Europene și la nivel național.

Despre Fondul European de Investiții

Fondul European de Investiții, parte din Grupul Băncii Europene de Investiții, are un rol esențial în îndeplinirea politicilor Uniunii Europene în domenii cheie precum competitivitatea, inovarea, digitalizarea, impactul social, sustenabilitatea și prevenirea schimbărilor climatice. FEI are ca misiune sprijinirea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Europa. FEI implementează prin intermediari financiari (bănci, fonduri etc.) instrumente de creditare, microfinanțare, capital de risc și garantare. FEI colaborează cu Guvernul României pentru dezvoltarea economiei românești din 2008, când a fost lansată inițiativa JEREMIE, urmată de instrumentele financiare de garantare, creditare și equity din perioada de programare 2014-2020, respectiv de instrumentele de garantare și equity finanțate prin PNRR.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
U.E.37 minutes ago

De la Varșovia, Tusk și Macron transmit o poziție la unison: Ucraina trebuie să se afle în centrul oricăror potențiale negocieri de pace cu Rusia

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Președintele Consiliului European, prima întâlnire cu prim-ministrul britanic. Cei doi lideri au discutat despre modalitățile de consolidare a relației dintre Regatul Unit și UE

U.E.3 hours ago

Finlanda organizează pe 21 şi 22 decembrie o reuniune a unor lideri europeni dedicată securității și imigrației: Europa trebuie să-şi asume o mai mare responsabilitate pentru securitatea sa

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 hours ago

Încă un pas făcut spre aderarea la OCDE: România are de astăzi o Strategie națională privind datele deschise din sectorul public

SUA3 hours ago

Donald Trump, desemnat “Personalitatea Anului 2024” de revista TIME pentru a doua oară în mai puțin de un deceniu

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul ungar de externe, despre aderarea României la Schengen: Unul dintre cele mai importante obiective ale președinției ungare a Consiliului UE a fost atins

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR3 hours ago

Primarul Orașului Cugir, Adrian Teban: Implicarea cetățenească în modelarea politicii de coeziune, esențială

ROMÂNIA4 hours ago

ICI București a participat la cea de-a patra ediție a conferinței ”Future Energy Europe Summit”, un eveniment semnificativ pentru industria energetică

ROMÂNIA4 hours ago

Innovation România | MIPE a semnat un nou acord de finanțare europeană de 106,7 mil. euro care va sprijini dezvoltarea economică sustenabilă

ROMÂNIA4 hours ago

Declarație comună a Ministerelor de Externe de la București și Sofia: România și Bulgaria salută „decizia istorică” care finalizează procesul de aderare la spațiul Schengen

ROMÂNIA6 hours ago

“Europa are un viitor, iar solidaritatea europeană există”, afirmă artizanul aderării la României la Schengen, Cătălin Predoiu, după “decizia istorică”

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis, după decizia istorică a aderării depline a României la Schengen: Cei care dau vina pe UE pentru nemulțumirile cetățenilor nu ne vor binele. Când ne gândim la o viață mai bună, ne dorim mai multă Europă

ROMÂNIA7 hours ago

România este în Schengen cu drepturi depline! – exclamă Klaus Iohannis: “O decizie așteptată prea mult timp. Poziția strategică a României, poartă între Estul și Vestul Europei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm

INTERVIURI1 week ago

INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII1 week ago

Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni

INTERVIURI1 week ago

INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria

POLITICĂ1 week ago

Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România

Trending