Noul președinte al Parlamentului Austriei, Walter Rosenkranz, reprezentant al Partidului Libertății, partid de extremă-dreapta, l-a primit joi pe premierul ungar Viktor Orban, primul său oaspete oficial, transmite DPA, citat de Agerpres.
Oficialul austriac a fost însoțit de o delegație numeroasă a FPOe, condusă de liderul formațiunii, Herbert Kickl, alături de care, de altfel, Viktor Orban a semnat o declarație comună în care își exprimă voința de a reforma Uniunea Europeană în direcția diminuării puterii pe care a căpătat-o Comisia Europeană, anunță EFE, citat de Agerpres.
Să nu uităm de declarația recentă a lui Orban susținută cu ocazia comemorării Revoluţiei Ungare, când a pus semnul ”egal” între Uniunea Europeană și Uniunea Sovietică prin îndemnul adresat maghiarilor de a rezista în fața UE așa cum au făcut-o în fața URSS, în 1956.
Revenind la întâlnirea cu Walter Rosenkranz, premierul ungar a discutat cu acesta aproximativ o jumătate de oră, întrevederea fiind criticată vehement de Verzi, de Partidul Social din Austria (SPOe) şi de formaţiunea liberală NEOS.
Orban a avut apoi o întâlnire cu fostul cancelar german Gerhard Schroeder, ambii politicieni fiind apropiați ai lui Vladimir Putin.
Întâlnirile lui Orban vin pe fondul unor noi dovezi de desconsiderare a valorilor Uniunii Europene, cu ministrul ungar de externe Peter Szijjarto aflat în Belarus, aliat al Rusiei invadatoare și disturbatoare de ordine internațională bazată pe reguli, unde a apărat dreptul ”suveran al Ungariei de a negocia” cu cine dorește.
Szijjarto a participat în calitate de speaker la Conferința de la Minsk privind securitatea eurasiatică, unde și-a susținut discursul în limba rusă, informează Politico Europe.
Printre ceilalți participanți la summit s-au numărat omologul rus al lui Szijjarto, Serghei Lavrov, și ministrul sirian de externe, Bassam Sabbagh.
Călătoria diplomatului ungar în Belarus a provocat îngrijorare în rândul aliaților NATO până într-acolo încât Ambasada SUA la Budapesta a organizat o întâlnire cu ambasadorii țărilor aliate din NATO pentru a discuta despre politica de ”neutralitate” a lui Orban, întrevedere pe care Guvernul maghiar a refuzat să o onoreze cu prezența.
Cu toate acestea, Szijjarto a continuat să promoveze această politică de ”neutralitate” în discursul său de joi, adresându-se audienței conferinței în limba rusă.
În discursul său de 14 minute, Szijjarto nu a menționat Ucraina nici măcar o dată și nici nu a vorbit în mod specific despre război, spunând doar că ”Europa și Ungaria se confruntă cu unul dintre cele mai grave conflicte de la al Doilea Război Mondial încoace”. În schimb, el a subliniat importanța ”cooperării eurasiatice” și a ”unității în regiunea eurasiatică”.
După discursul său, Szijjarto a purtat discuții cu Lavrov. Potrivit declarației sale video, Budapesta dorește să intensifice cooperarea economică ”rațională” cu Moscova în domenii ”care nu sunt condamnate de sancțiuni”, în special în sectorul energetic.
De asemenea, acesta a purtat discuții cu ministrul de externe al Belarusului, Maxim Ryzhenkov, cu care ministrul maghiar a susținut și o declarație de presă.
”Credem că lumea se duce de râpă atunci când unii oameni vor să le spună altora cine poate vorbi cu cine, cine se poate întâlni cu cine și cine nu. Noi avem dreptul suveran de a negocia cu cine vrem”, a declarat Szijjarto presei.




